Carte / SF

Sandman: Începutul

de Mihai Iovănel

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 24 iunie 2019

A început să fie tradusă, în sfârșit, seria The Sandman, romanul grafic fluviu al lui Neil Gaiman. Deocamdată avem în română primul volum, compus din 8 episoade. Aici găsiți un articol care trece în revistă întreg ciclul Sandman (10 volume originale, cărora li se adaugă un prequel, câteva spin-off-uri și diverse alte episoade mai mult sau mai puțin colaterale) și face recomandări cu privire la ordinea în care pot fi citite. Oricum, volumul I, Preludii și nocturne, publicat prima dată în 1988-1989, este locul de unde ar trebui să înceapă toată lumea. 

Sandman este una dintre cele mai bune serii de autor din toate timpurile (adică din ultima sută de ani – benzile desenate n-au o istorie prea lungă), alături de Tintin de Hergé, Corto Maltese de Hugo Pratt și Dylan Dog de Tiziano Sclavi. Nota bene, cuvântul „autor” are un sens fluctuant aici, caracteristic de altfel pentru caracterul mixt al artei BD: Hergé și Hugo Pratt au semnat și partea de text, și partea grafică, în timp ce Neil Gaiman a scris doar textul, ca și Tiziano Sclavi (acesta din urmă nici măcar n-a compus toate episoadele din Dylan Dog – nici n-ar fi avut cum, seria ajungând aproape de numărul 400).

Sandman #1. Preludii și nocturne

Neil Gaiman, ilustrații de Sam Kieth, Mike Dringenberg și Malcolm Jones III, culoare de Daniel Vozzo, coperte de Dave McKean, traducere din limba engleză de Alex Văsieș
Art
2019

Potrivit lui Norman Mailer, prezent cu un blurb pe coperta la Preludii și nocturne, „Sandman e o bandă desenată pentru intelectuali”. Asta nu înseamnă că n-ar putea fi citită de toată lumea (ca și Tintin, Corto, Dylan Dog – alte exemple de „bandă desenată pentru intelectuali”), ci doar că arta secvențială de aici are o bogăție fantastică de sensuri și referințe (ca și în cazul Watchmen, despre care am scris aici). Să mă refer doar la personajul Sandman. Sigur, sursa proximă a lui Gaiman a fost o bandă desenată din anii 70, aflată în portofoliul DC, scrisă de Joe Simon și Michael Fleisher și ilustrată de Jack Kirby și Ernie Chua. Gaiman n-a păstrat mare lucru din ea, deși a introdus o serie de personaje din universul DC, precum detectivul ocult John Constantine, Scarecrow din seria Batman (cu tot cu azilul Arkham) sau diverse cameo din Liga Dreptății. Dar povestea personajului Sandman este mult mai veche. Ea începe în mitologia scandinavă, unde Sandman este zeul somnului, care aruncă nisip în ochii copiilor spre a-i face să viseze. Sandman apare, apoi, într-una din cele mai faimoase povestiri fantastice scrise vreodată, Der Sandmann de E.T.A. Hoffmann – tradusă în română de Al. Philippide sub titlul Omul cu nisipul. Este o poveste horror, care împletește istoria unui personaj malefic, un alchimist care scoate ochii copiilor, cu istoria creării unei femei mecanice (așadar, este precursoare și a literaturii cu roboți): pe scurt, povestea lui Hoffmann exploatează spaimele infantile care se trezesc odată cu venirea nopții. Nu întâmplător, Sigmund Freud s-a aplecat asupra ei în studiu Straniul (1919), în care construiește cea mai cunoscută teorie a fantasticului pe relația dintre familiar și straniu (heimlich și unheimlich). (Pe filiera operei lui Jacques Offenbach Les contes d'Hoffmann, Omul cu nisipul a intrat și în literatura română – de pildă în romanul Baletul mecanic de Cezar Petrescu).

Iată, așadar, câte fire culturale a avut de gestionat Gaiman atunci când a început să scrie The Sandman: mitologie, literatură, benzi desenate ș.a.m.d. Din fericire, Gaiman era omul cel mai indicat pentru asta. Cam toate cărțile lui exploatează creativ filoane mitologice: Nicăieri, Pulbere de stele, Zei americani. (Recent, a publicat și o istorie repovestită a mitologiei nordice.) În Sandman, el livrează o arhitectură completă, combinând fire din tradiția ebraică, greacă, latină, nordică; acestora li se adaugă mitologia individuală a lui Shakespeare, care apare de altfel și ca personaj (dar nu în acest volum), precum și numeroase fire trase din universul narativ al benzilor desenate. 

Dar îl las pe Gaiman să rezume episoadele din Preludii și nocturne dpdv al filierelor intertextuale exploatate: 

„Mi-am plănuit ca în poveştile din acest  volum să explorez genurile disponibile: Somnul celor drepţi am vrut să fie o clasică poveste englezească de groază; Gazde imperfecte se joacă cu câteva dintre convenţiile vechilor benzi desenate de groază DC şi E.C. (de unde şi gazdele); Dream a Little Dream of Me e o poveste englezească de groază puţin mai contemporană;  O speranţă în iad revine la genul de  fantezie întunecată întâlnită în Unknown în anii ’40; Pasageri a fost tentativa mea (poate nechibzuită) de a amesteca supereroi în lumea lui SANDMAN; 24 de ore e un eseu despre poveşti şi scriitori şi, de asemenea,  una dintre foarte puţinele poveşti cu adevărat înspăimântătoare pe care le-am scris; Zgomotul şi furia a conturat linia poveştii; iar Sunetul aripilor ei a fost epilogul şi prima poveste dintr-o secvenţă pe care am simţit-o cu adevărat a mea, şi în care am ştiut că începeam să-mi găsesc propria voce.”

 

Personajul titular și tutelar din serie poartă mai multe nume: cele mai importante sunt Visul sau Morfeu. Sandman este, așadar, zeul viselor. Seria începe odată cu capturarea lui de către o sectă de ocultiști, condusă de un ins care aduce cu Aleister Crowley. Captivitatea lui Morfeu durează șaptezeci de ani, timp în care balanța lumii este alterată. Cele opt episoade din Preludii și nocturne relatează captivitatea lui Morfeu, apoi questa pe urmele celor trei artefacte magice cu ajutorul cărora își exercită puterea – un sac cu nisip, o cască, un rubin numit Piatra Viselor. Pentru a le recupera, Morfeu ajunge în Iad (condus de un triumvirat format din Lucifer, Beelzebub și Azazel), se aliază cu John Constantine sau luptă cu sociopatul Doctor Destiny. Ultimul episod, Sunetul aripilor ei, introduce personajul cel mai simpatic al seriei – nimeni altul decât Moartea, înfățișată ca o tânără goth. (Popularitatea ei printre fanii seriei i-au adus câteva binemeritate spin-off-uri). 

În fine, nu mai lungesc vorba: traducerea seriei Sandman reprezintă un eveniment care n-ar trebui ratat de nimeni. Sincer, îmi pierdusem speranța că am s-o văd vreodată în română. Acum abia aștept să o recitesc integral. 

Video

Carte

VIDEO Biblioteca lui Psihotrop

Scena 9

După ce a pus programa de română pentru bac în piese de hip-hop, Psihotrop ne cheamă cu el în bibliotecă, să luăm o pauză de la ecrane și să o luăm la pas prin literatura lumii.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK