Actual

O prietenie cât o lume

Rating Scena 9 ★★★★★☆☆☆☆☆

de Georgiana Mușat

Elena Ferrante e un pseudonim literar - nimeni nu știe cum arată sau cine e autoarea (sau autorul) tetralogiei napolitane care provoacă dependență, o poveste de maturizare despre prietenia dintre două fete care își doresc să răzbată în anii ’60, în Italia, dar se tot lovesc de obstacole: familii sărace și abuzive, care nu își doresc să investească în vreun fel în educația fetelor, lupte de stradă între clanuri, crime și un sentiment iremediabil de tristețe și neputință. Cu toate că nu am citit cărțile, m-am avântat să văd serialul produs de HBO. Nu voi vorbi, astfel, despre cât de apropiată e ecranizarea de cele patru cărți, întrucât nu mi se pare un argument necesar pentru evaluarea unui serial. De altfel, și Game of Thrones, altă ecranizare-super producție-HBO se îndepărtează de scrierile lui G.R.R. Martin și e o reușită globală, cu o valoare cinematografică în sine. Lucruri se pierd și se câștigă prin ecranizări, iar faptul că putem vedea Prietena mea genială la TV va trezi cu siguranță curiozitatea celor care nu știu de autoare.

Trailer serial

Lumea în care trăiesc fetele, Rafaella / Lila și Elena /Lenù, e foarte aspră, ca o rană deschisă, din care rareori răzbesc momente de bucurie: strada e văzută ca un mediu acid și pământiu, în care oamenii ucid cu sau fără motiv, părinții sunt absurzi și abuzivi (până la episodul 4, nu am văzut niciun fel de apropiere între părinți și copii, ci doar altoieli și răcnete). Elena vine dintr-o familie ceva mai înstărită decât Lila, dar la fel de problematică.

Sunt un duo improbabil, Lila e mai băiețoasă și înfiptă, Elena e delicată și tăcută. Cele două împrumută una de la cealaltă atât dorința de a ieși din această lume, de a vedea ce e dincolo de ea (merg la un moment dat să vadă marea, de pildă, pentru prima oară, dar o furtună le întoarce din drum), dar și un fel de competiție tacită în ceea ce privește educația. De la un punct, Lila nu își mai poate permite plata studiilor, pe când Elena continuă să meargă la școala medie și mai apoi la liceu. Lila devine autodidactă, împărțindu-se între lecturi vaste de beletristică, latină, greacă și afacerea familiei, o cizmărie. Dintre cele două, Lila are un talent nativ - învață să citească înaintea tuturor, scrie cărți de la o vârstă fragedă, are o imaginație fantastică (îi spune Elenei că are în mintea ei o găleată cu cuvinte din care mai extrage din când în când expresii), prin care poate transporta orice ascultător în altă lume.

Deși serialul are multe momente oarecum repetitive și terne (care intuiesc că sunt umplute de pasaje descriptive în carte), are un ton atât de sumbru și de trist încât până și o secvență în care o femeie își aruncă de supărare toate obiectele din casă pe geam, odată ce amantul ei e forțat de nevastă s-o părăsească, are o putere inimaginabilă. La fel și bucățile în care prietenia magică dintre Lila și Elena poate să treacă peste toate taifunurile sociale din jur - sărăcia e palpabilă, atât pentru ei, cât și pentru vecinii lor. Socialismul e una dintre temele filmului (cel puțin, până acum, mai mulți dintre tineri încep să simpatizeze cu ideea comunismului, odată ce comunitatea e tot mai divizată între afaceriștii mafioți, micii întreprinzători locali și muncitorii foarte săraci). Criticul Alyssa Rosenberg de la Washington Post compară Prietena mea genială cu seria Nașul, al lui Francis Ford Coppola - și, într-adevăr, mafia napolitană are ecouri din cea din Nașul, cu toate că povestea e spusă din perspectiva fetelor, deci e mai puțin conștientă social, iar evenimentele violente de pe străzi sunt explicate tangențial, prin discuții auzite parțial, observații personale șamd.

Pentru mine, Prietena mea genială are ceva foarte familiar - e produs de Sorrentino (La Grande Bellezza, The Young Pope), are muzica compozitorului Max Richter (The Leftovers - depre care a și vorbit cu Lina Vdovîi aici, Perfect Sense, Testament of Youth)și o imagine desaturată care mă duce mult mai departe în timp, la neorealismul italian. Imaginea recurentă a unor insecte care ies din canale noaptea, împânzind orașul, e semnificativă atât pentru felul în care se simte această lume (incertă, periculoasă, putredă), cât și pentru cât de greu poate fi pentru o fetiță într-o societate dominată de bărbați, de lipsa de posibilități și per total de singurătate. De aici își trage forța Prietena mea genială.



Prietena mea genială poate fi urmărit la TV, pe HBO, și pe platforma HBO GO.

de

  • Georgiana MușatGeorgiana Mușat

    Scrie critică de film, e licențiată în Ingmar Bergman și mereu cu mintea în altă parte.

29 November 2018 ora 13:00


Tag-uri


X Revista Scena9