Have A Nice Day poate fi văzut la Festivalul Anim'est, joi, 5 octombrie, de la 20.30, și sâmbătă, 7 octombrie, de la 14.30, la Cinema Eforie.

O ploaie torențială stă să înceapă într-un orășel chinez industrial. Tot preludiul animației lui Liu Jian creează o atmosferă foarte letargică și cenușie: reclamele pâlpâie anemic, un robinet picură într-o chiuvetă care stă să cadă, fire încâlcite de telegraf, un bărbat doarme într-o gară, doi oameni repară o bicicletă. E un oraș în care pare să nu se întâmple absolut nimic spectaculos, unde domnește doar un bâzâit continuu, produs de electricitate. Un oraș aflat la confluența bizară dintre comunism și capitalism; dacă n-ar fi fost în China, ar fi putut la fel de bine să fie și la noi, la Giurgiu. Peisajele austere, încărcate doar de billboard-uri împrăștiate, sunt marcate de sărăcie, apatie și confuzie.

Încet-încet, pătrundem în discuțiile izolate ale unor grupuri izolate: Xiao Zhang e un tip obișnuit care lucrează la un gangster local; pentru că operația estetică a iubitei sale a fost un dezastru, lăsând-o cu un chip umflat și desfigurat, tipul decide să își fure șeful, Uncle Liu, de un milion de yeni, în speranța că o va duce în Coreea de Sud, unde există specialiști. De aici, narațiunea devine fragmentată, pe măsură ce acoliții lui Liu află de jaf: povestea unui măcelar local (Skinny), recuperator în timpul liber, care se intersectează la rândul său cu un inventator de ochelari cu raze X (Yellow Eye), precum și alte figuri adiacente, oameni care aud pur și simplu de bani și se aruncă în joc. Practic, fiecare personaj mai adaugă câte o pistă posibilă pentru această cursă a yenilor, odată ce Zhang pierde geanta cu bani într-un internet café.

Toată această ramificare a narațiunii are rolul de a reproduce realități și discuții paralele, oameni care încă mai speră să iasă din sărăcie, să devină antreprenori, să-și breveteze invențiile sau să plece într-un tărâm mistic pe nume Shangri-La (așa cum îl descrie britanicul James Hilton în Lost Horizon, 1933, Shangri-La e o fâșie de paradis utopic, în apropierea munților Kunlun, unde oamenii îmbătrânesc foarte lent și duc o viață bucolică). Conceptul de libertate e descris de un muncitor pe șantier foarte simplu: libertatea înseamnă să mergi la piață și să poți cumpăra ce vrei, să mergi la supermarket și să cumperi ce vrei, să comanzi orice produs online, fără grija banilor. Deși sunt efectiv izolați de Vest, totul e contaminat de aspirații occidental-capitaliste: discuții despre Mark Zuckerberg, Steve Jobs, la radio se aude o frântură din discursul victorios al lui Trump. Animația lui Liu Jian abundă de referințe pop și pare să fie un melanj între contemplarea lui Wong Kar Wai și un neo-noir american.

Această pastișare nu e nouă pentru regizorul Liu Jian: filmul său precedent, Piercing I (2010), se deschide cu discuția absurdă dintre doi tineri aproape desprinși din Beavis & Butthead. Deși sunt inițial un gimmick stilistic, aceste pastișe se susțin și nu sunt o simplă carapace: personajele nu sunt gangsteri tipici, ci se împiedică la orice mic obstacol, n-au niciun plan, acționează pe bază de instinct. Yellow-Eye e un inventator smart, dar se curentează după ce încearcă să dărâme din senin o cameră de supraveghere situată pe un stâlp, de teamă că i-a fotografiat banii; Xiao Zhang nu merge direct acasă cu banii furați, ci se duce la un internet café și îi scrie iubitei de pe o platformă publică, pe când Skinny e inițial foarte abil, dar se lasă captivat de un joc pe telefon și sfârșește rănit. Dincolo de fațada asta de umor absurd se ascunde, însă, un substrat tragic, care se simte din toți porii, o conștiință a dezastrului și a neputinței.

Animația are, în substrat, ideea declinului Occidentului. Chiar dacă Xiao Zhang ar face rost de bani, chiar dacă i-ar recupera într-un fel sau altul, nu ar avea unde să fugă cu ei; pare să fie un drum închis pentru aceste personaje care se zbat fără sens. Până și gangsterul local ajunge să fie prins în aceeași cursă cu cei care-l fură și rămâne un simplu spectator la o mascaradă sângeroasă. Nu e întâmplător faptul că Liu Jian plasează această noapte furtunoasă cu seara victoriei lui Trump: e noaptea în care nici măcar America nu mai poate fi un tărâm dezirabil, lăsându-i pe chinezi doar cu vise perisabile legate de un posibil Shangri-La.