Carte / SF

Rețetă pentru Goncourt: „Anomalia”

de Mihai Iovănel

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 25 mai 2021

Regret, dar ca să pot scrie despre Anomalia, romanul lui Hervé Le Tellier care a câștigat anul trecut premiul Goncourt, trebuie să-l spoileresc un pic.

Spoilerul începe cu genul de care ține. De fapt, cartea e un mixaj de genuri. SF cu paradoxuri temporale, thriller conspiraționist, metaficțiune în stilul André Gide (un personaj din Anomalia scrie un roman care se numește chiar Anomalia) – toate astea sunt puse în blenderul unui roman în fond suficient de mainstream pentru a câștiga cel mai important premiu francez (Goncourt nu e chiar în avangarda îndrăznelii literare sau politice). Însuși conceptul unui astfel de amestec a intrat de altfel în mainstream după postmodernism. Chiar și cine nu se declară mare fan SF poate citi cartea fără probleme.

Anomalia

Hervé Le Tellier, traducere de Mădălina Ghiu
Editura Pandora M, colecția Anansi
2021

Povestea din Anomalia are în centru un paradox temporal. Un avion de linie care decolează în martie 2021 din Paris aterizează la New York de două ori: în martie și în iunie. Ceva aberant s-a petrecut în țesătura realității, ducând la această abominațiune din punct de vedere rațional. Fiecare pasager al cursei se găsește acum în două exemplare: varianta din martie și varianta din iunie, identice între ele exceptând experiența celor trei luni pe care pasagerii din martie o traversaseră între timp. Aceasta este, pe scurt, anomalia care dă titlul romanului lui Hervé Le Tellier: un act inexplicabil, care răstoarnă tot ceea ce se cunoaște despre realitate. 

Ceea ce am relatat până acum ocupă cam prima treime din roman. Este și partea cea mai palpitantă. Povestea se compune ca un puzzle din perspectiva mai multor personaje, majoritatea aflate în  cursa aeriană atinsă de anomalie (un killer profesionist, un scriitor, un cântăreț nigerian, un matematician specializat în calculul probabilităților etc.). Primele 13 capitole oferă tot atâtea începuturi și povești în genuri diferite, în funcție de mediile și profesiile personajelor. (Nu întâmplător romanul lui Italo Calvino Dacă într-o noapte de iarnă un călător, compus din incipit-uri, este citat de-a lungul Anomaliei.) La un moment dat aceste povești se îmbină, iar Hervé Le Tellier are de gestionat, după ce s-a achitat cu competență de introducerea misterului în scenă, tocmai deslușirea acestuia. Și aici romanul începe să piardă din altitudine. 

În loc să abordeze speculativ enigma centrală din inima romanului (cum se explică științific și filozofic anomalia?), Hervé Le Tellier preferă să se ocupe de felul în care omenirea (guvernele, agențiile de spionaj, publicul, pasagerii înșiși) se confruntă cu faptul misterios după ce acesta s-a produs. Anomalia capătă totuși o explicație, legată de caracterul de simulacru al lumii în care trăim, dar ea este aruncată mai mult en passant. Nu spun că prin această alegere romanul nu rămâne interesant, ci doar că își pierde o parte din miză, virând către  farsă (impresie amplificată și de jocurile metatextuale în care se complace autorul). Nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat ideea centrală din Anomalia în mâinile unuia ca Stanislaw Lem. Cu mai multă inițiativă speculativă, Hervé Le Tellier ar fi obținut mai mult decât un cocktail postmodern ușor de băut. Cu atât mai mult cu cât autorul are la bază și o formație științifică de matematician, care l-ar fi putut ajuta să tragă în ținte mai dificile decât glumele à la Gide. Apropo de matematicieni, iată un pasaj amuzant în care apare specialistul în teoria probabilităților amintit înainte:

„Pentru un specialist în teoria probabilităților, este cam visător, are ochii verzi, ceea ce te-ar putea face să-l iei drept un teoretician al numerelor, chiar dacă poartă părul la fel de lung ca un teoretician al jocurilor, ochelarii troțkiști, cu rame de oțel, ai unui logician și tricouri vechi, cu găuri, ca un algebrist – cel pe care îl poartă acum este neobișnuit de lăbărțat și ridicol. Ea bănuiește că are o minte sclipitoare. Dacă ar fi fost un ticălos, ar fi lucrat de mult timp în domeniul financiar.”

Pe scurt, romanul e foarte ok ca divertisment literar și paraliterar, dar ca speculație intelectuală putea mai mult.

Traducerea Mădălinei Ghiu este foarte bună.


Fotografie principală de Lennart Wittstock, via Pexels

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK