Cuprins

Celelalte animale din oraș

de Vlad Odobescu, ilustrații de Livia Coloji

O lume aproape invizibilă trăiește în paralel cu agitația Bucureștiului, în crăpăturile clădirilor, prin cimitire și parcuri, peste acoperișuri. Am vrut să aflăm care-s cele mai neobișnuite - sau măcar cele mai nebăgate în seamă - specii de mamifere, păsări și insecte ce-și găsesc locul în marele oraș.  

SPOILER: Nu hrăniți păsările cu pâine!

MAMIFERE

Liliacul

În balconul unui apartament de lux din București, aproape de Piața Victoriei, șapte oameni așteaptă lilieci. Animăluțele și-au făcut cuib sub o bucată de polistiren fixată peste marginea balconului, iar acum, la amurg, ar trebui să iasă la vânătoare de insecte spre parcul Kiseleff. 

Aseară, proprietarul i-a urmărit de după perdea cum tot au zburat, câte doi-trei odată. Erau niște umbre micuțe și rapide, să fi fost vreo 30-40 de bucăți cu totul. Au mai fost lilieci în bloc și anul trecut, la etajul de deasupra, așa că administratoarea clădirii a știut ce să facă: i-a sunat pe cei de la Fundația Visul Luanei să-i scoată de-acolo și să le dea drumul într-un parc sau o pădure. 

Cei descoperiți anul ăsta ar putea fi membri ai aceleași colonii întoarse acasă, fiindcă liliecii se atașează de adăpostul lor. Liliecii de amurg (nyctalus noctula) - ființe străbat în perioada de migrație și câte 2.000 de kilometri până în Rusia, pentru a se întoarce fix în gaura din care au plecat. Medicul veterinar Ovidiu Roșu își pune casca, bate ușor în balustradă și așteaptă zece minute, până se activează liliecii. La nevoie, o să se cațere pe sub balcon, ca să-i scoată. 

AUDIO - Liliacul de amurg (nyctalus noctula)

Sunt 10 specii de lilieci în București, reprezentate de zeci de mii de exemplare. Nu există un recensământ al acestora, însă cei de la Asociația Wilderness Research and Conservation lucrează la asta: au cumpărat niște dispozitive pe care vor să le prindă de lilieci pentru a-și da seama unde-s adăposturile lor. Organizația se ocupă cu strângerea de date despre animalele sălbatice protejate, propune măsuri de conservare și intervine pentru salvarea acestora. 


***

În mod obișnuit, locuiesc în scorburi. În oraș, fiindcă n-au destui arbori bătrâni, se bagă în crăpăturile caselor. „În timpul hibernării, undeva în nordul Bucureștiului, pe Ion Ionescu de la Brad, sunt colonii una lângă alta. În mod natural n-ar trebui să fie așa, dar comportamentul s-a schimbat mult și acum le găsim foarte aproape una de alta. Sunt cam 500 de exemplare într-o colonie de lilieci de amurg. Pe o singură stradă am avut peste 1.500 de animale”, spune Dragoș Măntoiu, de la Asociația Wilderness Research and Conservation. 

Mai nou, se bagă în micile spații dintre pereții blocurilor și bucățile de polistiren folosite pentru termoizolare. Uneori însă, muncitorii găsesc coloniile agățate printr-un cotlon al clădirii și le acoperă sau le ucid, pur și simplu, de spaimă: cred că liliecii se prind de părul oamenilor și le sug sângele, însă astea sunt doar mituri, explică specialiștii. O listă mai amplă de mituri legate de lilieci e disponibilă aici

Dragoș Măntoiu spune că a încercat să discute cu cei de la Primărie și să le propună ca, înainte să „îmbrace” blocurile, să cheme specialiști pentru a face o descărcare biologică. Le-a zis și că folosirea în exces a insecticidelor, împrăștiate fix peste locurile în care ei se hrănesc, le poate face rău. Autoritățile cu care au vorbit iau însă în derâdere astfel de subiecte. 

Un liliac mănâncă un kilogram de insecte pe an

Liliecii au apărut acum peste 50 de milioane de ani. Deși seamănă cu niște șoareci cu aripi, n-au de-a face nici cu rozătoarele, nici cu păsările. În lume sunt peste 1.300 de specii, cu dimensiuni ce variază de la câțiva milimetri la aproape jumătate de metru lungime. 

Temuții și disprețuiții liliecii oferă servicii ecosistemice importante: un adult de 4 grame mănâncă în jur de un kilogram de insecte pe an, cam jumătate din greutatea sa corporală în fiecare seară. Insectele de care ne scapă costă un singur liliac costă 1.400 de euro pe an, spune Dragoș Măntoiu.

Sunt și oameni care încearcă să-i salveze. Pe la 9 fără un sfert seara, după o lungă așteptare în tăcere, un liliac de amurg iese din marginea balconului și zboară către bulevard. E o creatură ce încape într-o cutie de chibrituri, ce-și întinde degetele transformate acoperite cu o pieliță străvezie pentru a putea zbura și folosește ultrasunete pentru a vâna. În rest nu se aude nimic. Se pare că în seara dinainte, după ce adăpostul le-a fost acoperit, membrii coloniei au decis să se mute. 

Pentru orice eventualitate, Ovidiu lipește la gura balustradei un sac tăiat, prin care eventualele viețuitoare rămase înăuntru au voie să iasă, dar nu pot intra înapoi. „Felicitări, ați scăpat! Veniți să vă explic cum funcționează”, îi zice Ovidiu proprietarului, cât fixează dispozitivul. Omul se apropie temător de balcon pentru o întrebare: „Dacă am lumina aprinsă pot veni? Că eu am copii mici”. Liliecii nu vin la lumină, îi explică membrii echipei de salvare. „Vecina de jos a zis că i-au intrat în casă și au rabie”, continuă proprietarul. Liliecii nu atacă oameni, iar dacă se întâmplă să muște atunci când simt un pericol, transmit extrem de rar rabia. În România, de exemplu, n-a fost înregistrat niciun caz de rabie cauzat de lilieci. 

***

După ce „vânătoarea” de lilieci se încheie, proprietarul apartamentului răsuflă ușurat: „Bine că ați venit voi, să nu zică cineva că i-am omorât noi”. La poartă, paznicul întreabă cum e cu liliecii: „N-au murit, nu? Să nu fi fost asfixiați...”.  

N-a fost o acțiune palpitantă, dar pentru ei a fost cea mai bună variantă, spune Ovidiu: liliecii și-au găsit singuri un alt loc, poate într-un parc. Dacă i-ar fi găsit în balcon, i-ar fi dus în Grădina Botanică, unde sunt căsuțe special făcute pentru ei. 

Vidra (Lutra Lutra)

Ariciul

E foarte des întâlnit în București și tot des ajunge în clinica celor de la Fundația Visul Luanei. Își face veacul prin grădini și parcuri sau prin spațiile verzi dintre blocuri. Se hrănește cu insecte, melci și râme și-și completează dieta cu fructe și ciuperci. Dacă ați văzut arici în zona în care locuiți, îi puteți lăsa, pe timpul iernii, câte un vas cu mâncare uscată pentru pisici. Dacă vreți să-i ajutați mai mult, cel mai bine ar fi vorbiți cu un specialist: cei de la Visul Luanei au pus cap la cap o listă de sfaturi pentru situația în care găsiți unul prin oraș. 

PĂSĂRI CÂT CUPRINDE

De la an la an sunt tot mai multe specii de păsări în București, spune Ovidiu Bufnilă de la Societatea Ornitologică Română (SOR). Aproape 200 pot fi văzute în Parcul Natural Văcărești, în diferite perioade ale anului. Altele își fac veacul peste blocuri, prin parcuri, printre oameni, deși nu prea avem ochi pentru ele. Locuri foarte bune pentru păsări sunt cimitirele, unde au foarte multă verdeață, liniște și de unde nimeni nu le alungă.

„O să vezi destule, totul e să stai cu capul pe sus sau să fii atent la detalii. În septembrie și octombrie o să fie un festival de păsări în București, pe deasupra lui și în apropiere”, spune Ovidiu Bufnilă. 

Cei de la SOR lucrează acum la Atlasul Păsărilor din București și încearcă să adune destui voluntari cât să poată acoperi tot orașul. Lucrează la el de trei ani și ar mai avea doi ani până să-l scoată. În 2017, au lansat Atlasul Păsărilor Clujului, editat după o muncă de cinci ani. 

Până să avem o imagine completă, am vorbit cu Ovidiu Bufnilă despre câteva dintre speciile de păsări din capitală.

Șoimul călător

Este cea mai rapidă ființă de pe planetă: când își strânge aripile, coboară în picaj cu peste 300 de kilometri la oră. În București, cei de la SOR l-au văzut pe o fostă clădire de birouri de la Armenească, cea care a ars acum vreo nouă ani. „Stătea acolo, aștepta să mai apară câte un stol de porumbei. Când vânează, vine în picaj și nici n-are nevoie să mai lovească cu ciocul: se duce cu ghearele în față. Când prinde porumbelul, acesta moare de frică de multe ori. Iar șoimul se duce undeva sus și-l mănâncă”, povestește Ovidiu Bufnilă.  

AUDIO - Șoimul călător (Falco peregrinus)

Vânturelul roșu

Pe clădirea în care funcționează Bursa de Valori, se văd niște dâre albe pe caturi. Sunt rămășițe de găinaț de la o pereche sau două de vânturei roșii, o altă specie de șoim. Vânturelul roșu este, de departe, cea mai des întâlnită pasăre de pradă din România și din Europa, spune Ovidiu Bufnilă: „Numele lui din popor e Fute-Vânt. De ce? Pentru că el zboară la loc fix. Vede în spectru UV și poate să vadă fiecare picătură de urină de șoarece până la vizuină, îl așteaptă când iese și-l înhață”. 

Țicleanul

Poreclit și „Spiderman”, mai ales în prezentările pentru copii: e o specie de pasăre care poate coborî din copac cu capul în jos. Obișnuiește să-și zidească intrarea în cuib până la măsura proprie, pentru a se feri de intruși. Pune noroi și frunze și le potrivește până nu mai poate intra altceva. 

Drepneaua neagră

E o maratonistă a zborului, singura pasăre care doarme și se poate reproduce în aer. Întinde aripile în formă de seceră, închide ochii, stă doar pe curenții de aer, se învârte întruna și n-are nevoie de pauze. „Din momentul în care puiul a plecat din cuibul de sub streașina casei, mai ajunge să se odihnească în cuib abia când începe reproducerea, pe la doi ani”, spune Ovidiu Bufnilă. În zona Universității și prin Centrul Vechi e plin de ele din aprilie până în iulie-august. Există un grup, Inițiativa Drepneaua Neagră, care se ocupă de reabilitarea lor. „Păsările astea, în momentul în care au ajuns pe sol, e clar că au o problemă: de multe ori e un pui care s-a aruncat dintr-un cuib făcut sub un acoperiș din tablă ce se încinge în zilele caniculare, așa că puiul se coace efectiv și preferă să sară - unii supraviețuiesc, alții mor. Sunt găsiți și ajung într-un centru, unde cei de-acolo au grijă să-i hrănească”. 

Ciuful de pădure

E o pasăre răpitoare de noapte care-și găsește adesea loc prin parcurile bucureștene. Pe timp de iarnă, pentru a-și procura hrana, ciufii de pădure se strâng în grupuri de 20-30 de indivizi, în locuri liniștite, dar în apropierea oamenilor. Perechile se formează în timpul iernii. „La un moment dat, m-a sunat o doamnă din Drumul Taberei și m-a întrebat de ce cântă păsările. Și am început să-i explic că e vorba de ritualul de curtare, că se cheamă una pe alta, că sunt semnale de alarmă. «Atunci veniți încoace să mă ajutați», mi-a zis, «pentru că avem o pasăre prostituată: cântă toată noaptea». Era, probabil, un pui de răpitor de noapte, care tot cerea mâncare”, spune Ovidiu Bufnilă. 

AUDIO - Ciuful de pădure (Asio otus)

Pescărușul

Într-un adevărat fast-food deschis cum e Bucureștiul pentru păsări, pescărușii - o specie care mănâncă aproape orice - s-au înmulțit enorm în ultima vreme. „Păsările astea depind foarte tare de hrană. (...) Din punctul ăsta de vedere, un oraș este pentru unele păsări un bufet all you can eat”, spune reprezentantul SOR.

Și-au făcut cuiburi aproape pe fiecare bloc de 10 etaje din oraș, iar Ovidiu Bufnilă spune că nu-i deloc indicat ca acestea să fie vizitate de oameni atunci când ies puii: „Sistemul de apărare e simplu: prima oară țipă la tine. Dacă nu asculți de chestia asta, vin și găinățează pe tine. Dacă nici de asta n-asculți, regurgitează mâncare pe tine. Și dacă nici atunci nu ești calm, te atacă cu ciocul”. 

Pescărușii sunt mult mai tupeiști decât ciorile: „Cioara e circumspectă, e atentă la tine când mergi prin parc, ea merge și caută în coș, la 5-6 metri de tine. Pescărușul stă și la un metru-doi, are mult mai mult tupeu. Vine și-ți ia din mână mâncarea, fură dacă nu i-o dai. Am văzut oameni care hrănesc pescărușii de la geam, deschid geamul de la etajul 8 pe lângă IOR și aruncă pâine sau salam, prind din zbor. Pescărușul vine la pervaz, bate cu ciocul în geam: «Hai, că-i ora mesei. Nu-mi mai dai nimic astăzi?» Sunt alții care-i urăsc pe chestia asta”.

Sunt oameni care îi sună întruna pe cei de la SOR ca să se plângă de gălăgia și mizeria lăsată de pescăruși. Iar când cineva pune mâna pe telefon, înseamnă că e vorba de-un conflict accentuat. Se ajunge adesea și la certuri între vecini, pentru că unii hrănesc păsările, alții încearcă să le alunge. 

Apropo de mâncare, un lucru pe care SOR încearcă să-l explice e că pâinea nu e un aliment bun pentru o pasăre, fiidncă e un aliment care doar le păcălește foamea și nu le oferă destulă energie; uneori, le omoară. Mult mai potrivite sunt niște semințe crude de floarea soarelui lăsate pe pervaz, spune Bufnilă.

Pițigoiul

Pițigoiul are prin București aproape toți reprezentanții: pițigoiul albastru, o specie măruntă, și pițigoiul mare. „Mănâncă la insecte de rup. Pițigoiul albastru, deși are undeva la 10-12 grame, depune 10-12 ouă. Pentru asta trebuie să-și suplimenteze dieta cu foarte mult calciu, pentru a putea să scoată atâta calciu în coaja de ou. El nu era calciu în toate oasele lui cât îi trebuie ca să depună ouă. De aceea trece mai întâi pe o dietă plină de calciu - din melci, de exemplu - și abia apoi depune ouăle”, explică reprezentantul SOR. 

AUDIO - Pițigoiul mare (Parus major) și pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus)

INSECTE

Tigrul platanului

Este „vedeta verii” în București, după ce televiziunile și ziarele au pomenit-o pe larg în ultimele luni. Insecta de câțiva milimetri lungime provine din America de Nord și face parte din aceeași familie cu ploșnițele. Se dezvoltă la temperaturi de peste 27 de grade Celsius și atacă, în mod obișnuit, frunzele de platan. Nu se ferește însă să ciupească bucureșteni ce-au supraviețuit țânțarilor și altor lighioane.

Tigrul platanului (Corythucha ciliata)

Dacă aveți povești și imagini cu animale sau păsări sălbatice ce și-au găsit locul în București, le puteți trimite la adresa editorial@scena9.ro. Pe cele mai bune le vom prezenta într-un articol viitor.

s