Am citit Partaj din două motive. Îmi plăcuse textul lui Horia Corcheș din revista Iocan. Și înțelesesem din recenzii că în acest volum ar fi pusă la bătaie experiența autorului ca profesor de liceu: iată ceva ce mă interesa măcar din punct de vedere sociologic. 

Cartea poate fi descrisă fie ca volum de proză scurtă, fie ca roman. Textele pot fi citite independent, dar sunt conectate narativ și au cam aceleași personaje (nu foarte numeroase). Majoritatea firelor pornesc de la personajul lui Matei, director de școală în București. Cele câteva episoade care implică învățământul mediu (o inspecție de grad, un concurs mânărit pentru postul de director, ceva secvențe de birocrație managerială) sunt excelente și nu pot decât să regret că autorul le-a acordat prea puțin spațiu în ansamblul volumului. Cu atât mai mult cu cât, așa cum probează un text care speculează comic ticurile de limbaj și de gândire ale unui ofițer de carieră, Corcheș are o priză foarte bună la automatisme. Iar lumea din cancelarie (dar și din clase ori din curtea școlii) are un potențial enorm în acest sens. Din păcate, acest potențial n-a prea mai fost exploatat de la Muzici și faze (2000), capodopera lui Ovidiu Verdeș. Dar romanul lui Verdeș, ca și Solenoid-ul lui Mircea Cărtărescu, aveau în centru lumea anilor ‘70-’80. Or, lucrurile s-au mai schimbat de atunci și e nevoie de un prozator ca să le rețină imaginea. 

Câteva din aceste schimbări apar și în Partaj. Rețelele sociale, de pildă, sunt foarte vizibile. Profesorii o ard pe Facebook, pe care-l folosesc pentru a posta tâmpenii sau ca să agațe. Ca director, Matei e vârât nu doar în birocrația locală, și în cea europeană – scrie proiecte, vânează granturi, are o mobilitate pe care vechii profesori neuniversitari nu o aveau. 

Însă Partaj este în primul rând o carte focalizată pe viața erotică a lui Matei. El este un obsesional – divorțat, cu un copil – care aleargă după femei măritate nefericit care îl resping, în timp ce e iubit de alte femei (tot măritate, tot nefericit) care-l iubesc, deși e prea prins de primele ca să nu le piardă și pe cele din urmă la timp ca să-și dea seama că de fapt le iubește pe ultimele, nu pe primele – într-o manieră, fie vorba între noi, cam de freak. Pornind de la această obsesionalitate analitică, dezbătută pe zeci de pagini, Alex Goldiș vorbește pe coperta a patra a cărții de Anton Holban, iar Emanuel Modoc, într-o cronică din revista Apostrof, amintea de Camil Petrescu și Gib Mihăescu (toți aceștia fiind niște bărbați interbelici care și-au autoanalizat în multe cuvinte nefericirea în fața femeilor, desfăcând-o foaie cu foaie, ca pe varză). Or, deși n-aș putea spune că Horia Corcheș nu este un bun autor erotic, toate paginile acestea de autojupuire pe altarul iubirilor neînțelese mi s-au părut cam redundante de la un punct încolo. Greșeală cu atât mai de neînțeles cu cât toate personajele lui Corcheș sunt interesante (mai ales femeile): în loc să dea atâta timp de ecran nefericirilor amoroase ale lui Matei, mai bine îl trimitea într-o inspecție sau într-o clasă și vedea ce se întâmplă acolo.

Corcheș (42 de ani) a mai publicat un volum de poezii care după titlu pare prost, Sonată pentru frumoasa amăruie (2008), și un roman pentru copii, Istoria lui Răzvan (Editura Arthur, 2014). Partaj nu e deci o carte de debut. În ciuda micilor observații critice de mai sus, mi-a plăcut semnificativ.

Horia Corcheș, Partaj, Editura Art, 2016, 224 pag.

Ilustrație: detaliu din „Seated Woman With Bent Knee”, Egon Schiele