Janelle Monáe - Dirty Computer 

Dirty Computer, cel mai recent album Janelle Monáe și în mod cert unul dintre albumele anului, se urnește greu al naibii. Funk-ul actualizat de tip Tame Impala din piesa-titlu se blegește după vreo două minute, din cauza unui foarte stângaci fade-out, iar strategia „nucă-n perete” se manifestă și prin actualizarea unui celebru fragment din Declarația de Independență a SUA („All men AND WOMEN were created equal…”) din deschiderea piesei următoare – Crazy, Classic Life.

Ce baftă – ce mare baftă! – că instinctele pop se femeii le domină hotărât pe cele de predicatoare: versuri precum “I just wanna party hard/Sex in the swimming pool (…)/Ijust wanna find a guy/And I hope she loves me, too” sunt varianta concentrat-zbânțuită a foarte publicei sale asumări a unei sexualități atipice, altminteri foarte ușor de ghicit de către cei care-au ascultat-o atent până acum. „Sper să dau peste-un gagiu/Și sper ca și ea să mă iubească” – puneți versurile ăstea drept motto al oricărei cărți despre pansexualitate care va fi publicată de-acum înainte. 

Crazy, Classic Life încheie triumfal socotelile, cu un bas pus pe distracție și cu-o secvență finală de rapping fără cusur, pe care-ar fi mare păcat s-o ratezi doar din cauza ambalajului ultracontemporan al cântecului. Take A Byte călărește, ca o grămadă din pop-ul momentului, în cârca Daft Punk (dar nu uită să facă trimitere la „random access memory”, iar Screwed pare împrumutată de la (supraestimatul) Pharrell Williams. Ritmul copilăros, vocoder-ul și refrenul „Hai să ne-o tragem!” camuflează militantismul din cea de-a doua parte a piesei – e posibil ca fetița ta de clasa a patra să-ți lase acum impresia că se prostește când se zbânțuie pe Screwed, dar vezi că, de fapt, învață de la Janelle că “Everything is sex/Except sex, which is power/You know power is just sex/Now ask yourself who's screwing you”. Imensa putere subversivă a unui cântecel pop o s-o facă pe aia mică să te-ntrebe cât de curând cum stă treaba cu egalitatea de gen: zic să te documentezi din timp.

În plus, sunt destule momente în care Dirty Computer nu e deloc subtil: Screwed devine pe nesimțite Django Jane: piesa precedentă pur și simplu „trece” în cealaltă, iar Django Djane dă de pământ cu o lume în pragul catastrofei, condusă (încă) de boyețoi, niște bărbați infantilizați de la creșă pân’ la pensie:

You want the world? Well, what's it worth?
Emoticons, Decepticons, and Autobots
Who twist the plot?
(…)
And nigga, down dawg
Nigga move back, take a seat, you were not involved
And hit the mute button
Let the vagina have a monologue

Colaborarea cu o altă insurecționistă pop, Grimes, are parte de-un clip în care protagonistele poartă pantaloni-labii, iar după vreo trei-patru minute de girl fun, în cazul în care intenția nu era destul de clară, ea e surprinsă în neon violet: PUSSY POWER. Make me feel stă la intersecția dintre Prince – o influență constantă în cariera lui Janelle Monáe - și St. Vincent, I got the juice îl ia la țintă pe Trump însuși și îl pulverizează scurt (“This pussy grabs you back”), în vreme ce I like that face trimite la rapul și R&B-ul dezinhibat-feministe ale anilor ’90 (“A little crazy, little sexy, little cool” –  mai țineți minte TLC?).

Sigur, Dirty Computer supralicitează: un emotion movie (?!) care însoțește albumul nu e nimic altceva decât o găselniță de marketing stoarsă deja de Beyoncé, „conceptul” atoateintegrator funcționează și nu prea, amestecul de genuri (de la alternative până la popul din prefabricate al lui Taylor Swift, trecând prin funk, rap, neo-soul și synth-pop optzecist) poate fi obositor, iar activismul #MeToo va zbârli nu puțini dintre flocii amintiților boyețoi. 

Dar tocmai în refuzul de-a mai perpetua rahaturile prezentului stau prospețimea și greutatea acestui album (care, da, nici măcar nu este cel mai bun al ei – votez în continuare cu The ArchAndroid): dacă refuzul respectiv e dublat de o basculantă de hook-uri inubliabile, pop-ul se pregătește să devină istorie. „O bună parte a acestui album”, spune Janelle, „e o reacție față de durerea pe care o simt când unele rude îmi spun că toți oamenii gay o s-ajungă în Iad”. Atunci când fascismul acestui început de secol va fi fost dovedit, sper, de matriarhatul pansexual, Dirty Computer o să fie unul dintre documentele timpurii. Sau, dacă vreți, monstrului închipuit de rudele femeii o să-i opun întotdeauna figura luminoasă și dătătoare de speranță a Teresei din Moonlight – interpretată, deloc întâmplător, de Janelle Monáe.