★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 17 mai 2019

• Shortparis, Пасха, 2017

Peste Shortparis am dat, tîrziu, spre finalul lui Leto, film despre începuturile unei trupe-cult din Rusia: Kino. Acolo execută un cover All the young dudes la foc mic, respectând o regulă nescrisă, dar sfântă: nu copiezi cântecul, îl reinventezi. O jucărioară, dar una remarcabilă.

Mai apoi, mi-a căzut sub ochi clipul pentru Страшно („Groaznic” sau „Înfiorător” ar fi traducerile grăbite), un single din decembrie anul trecut, iar cu acea ocazie mi-a căzut și falca: amintirea nenorocirii din Beslan, olecuță de tradiție ortodoxă și noul imperialism rusesc abordate în cheie camp: chiar nu vezi așa ceva în fiecare zi.

Dacă treci peste prejudecăți de ordin istoric și peste impedimente precum necunoașterea limbii ruse, Shortparis îți pun pe tavă un adevărat platouaș de revelații - nu e numai una dintre cele mai bune trupe rusești ale momentului, e una dintre cele mai bune trupe recente și basta. 

Dance-punk ar fi cutiuța în care Shortparis se-așază cel mai repede, iar cel mai recent dintre LP-urile lor, Пасха (Paște - 2017), nu irosește prea multe secunde pentru a-și face simțite preferințele. Schema de deschidere e clasică: un un-doi-trei (Любовь - Iubire, Что-то особое во мне - Ceva la mine-i special și Туту - Tutu) dominat de sintetizatoare grele, apăsate, și de doi percuționiști. Asaltul fonic e întrerupt ici-colo de câte-un pasaj care-ar trebui (în teorie) să sune mai lin, dar care - executat la chitară - mai degrabă sporește încordarea, după care ritmul renaște, la intensitate și mai ridicată. 

Un un-doi-trei literal găsești și mai la vale, în Раз, два, три (Ras, dva, tri - pe-ăsta nu-l mai traducem), dar lucrurile au luat deja o turnură gravă, în care nu atât excitația, cât meditația dă tonul. Clapa trage mai degrabă înspre acordeonul unui bețiv apocaliptic, tobarii se joacă întruna de-a disonanța, vocea e tânguită. În piesa imediat următoare, Весело (Veselit), tonul solistului Nikolai Komiagin s-a schimbat semnificativ, e fluid și alintat, astfel încât numai dezintegrarea instrumentelor dinspre final îți mai aduce-aminte că treburile-s serioase. 

Mai insidioasă e Новокузнецк (Novokuznețk), care - deși folosește cam aceleași ingrediente - adaugă rimtului clubb-ish și percuției neobosite un riff usturător de-a dreptul. Aud că Shortparis ar fi considerați cea mai bună trupă rusească de concert, iar după ce vezi cum reproduc live această piesă (găsiți clipul mai jos), e cam greu să nu fii de acord: te trec șapte sudori numai ascultând. Piesa-titlu împrumută masiv de la - pardon de poanta facilă - Massive Attack, iar Шум великой Томи (Zgomotul Marelui Tom) e partea a doua, cea burdușită de calmante, a Novokuznețk-ului amintit mai înainte: clapa s-a mai îmblânzit, cinelul e scos la înaintare, cântecul îți dă seducător târcoale. 

Tensiunea mocnită de pe întreg parcursul albumului explodează în Сын (Fiul), opt minute în care se-adună toate influențele de-aiurea și toate influențele locale - despre imensa tradiție rusească în rock discutăm pe-ndelete, poate, altădată. Și totuși, arareori am auzit o trupă atât de asemănătoare unor The Birthday Party, Swans ori Savages, dar în mod categoric și imposibil de negat atât de bine individualizată. S-o întâmpla (și) din cauză că, fie și esopic, Shortparis sunt o trupă cu adevărat subversivă: într-o altă bună tradiție a locului, rezistența e fățișă, asumată și ingenioasă, nu pusă la sertar în așteptarea unor vremuri mai bune.

Surprinzător, adică, nu e neapărat faptul că Shortparis sunt perfect integrați în conversația (pop)culturală globală - underground-ul rusesc e plin de trupe excelente! -, ci că sună cu adevărat periculos, riscant: o doză de teatralitate și de cabotinism e inevitabilă în orice grup de artiști, însă ăștia nu confundă niciodată mijloacele cu scopul. Dacă nu știi rusește, nu poți pretinde că pricepi despre ce cântă (Google Translate să trăiască pentru cele câteva indicii pe care le dă), însă ai pe toată durata albumului senzația că știi ce cântă. Vă garantez că Putin nu e fan - nu are cum să fie. Și tare mi-aș mai dori ca și niște românași de-ai noștri, în locul șușelor electorale, să-l ciufulească ceva mai competent pe Dragnea. Motive, Slavă Domnului nostru cel pravoslavnic, s-ar găsi cu ghiotura.

Foto main: Wikimedia Commons.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK