În spectacolul Medea's boys, regizorul Andrei Măjeri explorează vulnerabilităţile masculinităţii - și e suficient să spui asta ca (măcar) o parte din public să fie intrigată de ce s-ar plânge nişte bărbaţi, albi şi dotaţi cu toate privilegiile.

Scenariul spectacolului este un construct dramaturgic, realizat dintr-un text scris de Ionuţ Sociu şi fragmente din Medeea de Euripide şi creat în timpul repetiţiilor, pe baza discuţiilor cu întreaga echipă. Sociu imaginează întâlnirea unora dintre argonauţi - cei 50 de bărbaţi bravi plecaţi în căutarea Lânii de Aur, sub comanda lui Iason, pe vasul Argo -, la cinci ani după călătoria care a fost (şi se pare că va rămâne) cel mai important eveniment din viaţa lor. Şi asta pentru că în cursul călătoriei s-au produs iniţierea în masculinitate, maturizarea afectelor şi a gândirii, cristalizarea identităţii, inclusiv sexuale. Asta celebrează personajele într-o seară a băieţilor, udată din plin cu băuturi şi asezonată cu droguri (simpatic jocul de cuvinte între Medeea şi MD-eea), în care se (re)validează atuurile virilităţii (prin numărul de cuceriri şi reuşitele profesionale), se rememorează good old times şi se face schimb de noutăţi (zice-se că bărbaţii nu bârfesc).

Este un timp al solidarităţii şi al superiorităţii masculine, afirmate fără dubii, cea din urmă în raport cu feminitatea simbolic întruchipată de Medeea. Femeie frumoasă, puternică şi periculoasă, Medeea este şi ea o „argonaută", nerecunoscută ca atare tocmai din cauza genului (conform legendei, ea a fost pe vas jumătate din călătorie şi a avut un rol esenţial în succesul acesteia). Pe lângă feminitate, ea are şi alte vulnerabilităţi: este străină, „barbară" (face parte dintr-o civilizaţie considerată inferioară celei greceşti) şi pe deasupra, este nepoata vrăjitoarei Circe, ceea ce o face suspectă, din principiu, de acţiuni oculte. Medeea se autovalidează - nu acceptă să fie confirmată social exclusiv prin raportarea la soţul său şi să îşi piardă statutul, după ce acesta o abandonează - şi este vocală în această direcţie (are un discurs profund feminist), iar asta o face periculoasă şi, în percepţia publică, „nebună". 

Argonauţii participanţi la frăţie sunt care mai cunoscuţi, precum Orfeu sau Esculap, care mai puţin, ca Euphemus, ba chiar unii inventaţi de dramaturg, precum Trifos, Gyros şi Myros. Aici, Sociu s-a jucat puţin cu biografiile eroilor legendari şi cu cele ale actorilor, pe care le-a mixat, creând personaje „anonime", argonauţii de rang secund, rămaşi în umbra lui Iason. Prin asta se dezvoltă una dintre vulnerabilităţile masculine. Căci fanfaronada virilă a argonauţilor este traversată de confesiuni dureroase, în parte legate de eşecul personal în raport cu bărbaţii Alpha, precum propriii părinţi (toţi sunt copii ai zeilor) sau Iason, personalitate castratoare, de faima căruia se bucură şi ei, dar pe care nu o pot atinge singuri. 

„Și ăia au început să râdă, credeau că îi iau la perpulis, se uitau la noi și nu credeau că suntem argonauți. Că cică suntem prea puștani și oricum ei n-au auzit de noi. Păi, normal, îi zic, ce să știți și voi? Iason, Iason, Iason. Păi eram mai mulți pe vasul ăla, coaie, nu era doar Iason! Fără noi, nu mai pupa Iasonel lânița de aur. Anyway, am dat-o la caterincă după aia și ne-am înțeles cu ăia. Am stat o noapte pe plajă, am băut, am mai consumat una alta, ne-am vărzit și după aia am plecat spre Anafi."

 

Traume, nesiguranţe, fragilităţi emoţionale la iveală, mai timid, mai de-a dreptul, şi zguduie aparenţa de masculinitate ireproşabilă pe care bărbaţii şi-o servesc unul altuia. În taverna lui Euphemus - unde nostalgia după aventurile argonautice se traduce în forma barului (de corabie) şi decorarea fundalului ca o timonă -, ameţiţi de Ecstasy, alcool şi propria măreţie, bărbaţii încep să lase garda jos şi să-şi descopere latura feminină (unul execută chiar un spectaculos dans la bară). Discutarea cazului Medeea zdruncină puţin mentalităţile, cât să le repoziţioneze dincolo de misoginismul iniţial. Aici intervin pasaje de teatru în ramă, cu personajele - argonauţi preluându-le pe cele din tragedia lui Euripide, în care partea leului îi revine lui Trifos (Eduard Trifa), ce realizează o Medeea feminină în esenţă, masculină (dură) în acţiune şi androgină ca frumuseţe. 

Textul şi spectacolul mizează pe preluarea în contemporaneitate a mitologiei greceşti, păstrând detaliile biografice ale personajelor şi adăugând elemente de civilizaţie elenă precum muzica, dansul sau imaginea standard a bărbaţilor din Grecia antică: frumoşi, puternici, (uneori) nuzi şi (măcar) bisexuali (hora semizeilor nuzi este un spectaculos moment de virilitate ostentativă). Sunt atinse o serie de teme precum criza refugiaţilor, identitatea de gen (aici se face joncţiunea cu volumul lui Maggie Nelson, „Argonauţii", care discută problematica unei familii queer), abuzul asupra copiilor etc. 

Pornit ca o explorare a universului masculin, Medea's boys descrie, de fapt, parcurgerea unui traseu mental, de la machism la înţelegerea feminităţii. 

Foto main: Alina Ușurelu

Medea's boys
Dramaturgia: Ionuț Sociu + fragmente din „Medeea” de Euripide
Regia: Andrei Măjeri
Scenografia: Irina Chirilă
Coregrafia: Attila Bordás
Sound Design: Adrian Piciorea
Cu: Eduard Trifa, Alexandru Ion, Alex Mirea, Vlad Ionuț Popescu, Alex Chindris și Florin Aioane
Asistenți regie: Teodora Petre, Victor Tunsu
Pregătire muzicală: Oana Cristina Puşcatu
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Teatrul Apollo 111