Ca în fiecare an, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a avut un program eclectic și bogat, presărat cu staruri ca John Malkovici sau Isabelle Adjani. Pentru mine, atracția acestei ediții a fost regizoarea germană Susanne Kennedy, cu spectacolul „Angela (o buclă în timp)”.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Parallax” se dezvoltă intersecțional la joncțiunea dintre traumă și identitate într-o poveste a trei generații, bunică, fiică și nepot, având ca spațiu unic de acțiune locuința bunicii, un apartament obișnuit de bloc din Budapesta.
★★★★★☆☆☆☆☆
Rămâne un mister cât este autentic și cât este regie în spectacolul pornind de la mitul Medeei, în care Milo Rau face un reenactment investigativ asupra unui caz contemporan de infanticid, jucat integral de copii cu vârste între 8 și 12 ani.
Prima ediție curatoriată de Milo Rau a festivalului austriac de artele spectacolului, Wiener Festwochen/ WF, a generat controverse, a deranjat sensibilități și obiceiuri și a scrijelit conservatorismul local.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Părinți”, de Cristian Ban, vorbește despre noi, dar mai ales despre generația părinților noștri, pe care au înfrânt-o dictatura comunistă și anii sălbatici ai capitalismului postcomunist.
Spectacolul de operă „Waste Side Story” vorbește despre incluziune socială și drama romilor care trăiesc la Pata Rât, cel mai mare ghetou din Europa, situat lângă un depozit de deșeuri. Pentru premiera din 10 mai, spectacolul a fost sold out. Pe scenă au jucat atât soliști ai Operei Naționale din Cluj-Napoca și rezidenți din Pata Rât, care și-au spus poveștile pe muzică.
★★★★★☆☆☆☆☆
Recenta premieră de la Teatrul Național din București, Hedda Gabler, reprezintă prima colaborare a unui teatru din România cu regizorul Thomas Ostermeier, figură legendară a teatrului german.
Teatrul „Andrei Mureșanu” duduie de spectacole ale unor regizori cu estetici și stiluri de lucru care provoacă trupa şi o ţine în priză.
★★★★★☆☆☆☆☆
Vânătoarea jonglează cu o acuzație de abuz sexual, al unui educator asupra unei fetițe, dar de la început, de când copila spune povestea, spectatorii știu că ea este falsă.
Cele două spectacole create de Gabriel Sandu, Adrenalina și, împreună cu Elena Morar, 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia, au o strânsă conexiune.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul Lupte și metamorfoze reunește cele două cărți ale scriitorului francez Edouard Louis despre tatăl, respectiv mama sa.
★★★★★☆☆☆☆☆
Zeițe de categoria B dezvăluie lumea mai puțin strălucitoare din spatele scenei, munca și provocările ei.
★★★★★☆☆☆☆☆
Povestea personajului narator din spectacolul Milk & Tea se concentrează pe deriva existențială a acestuia la Londra.
Spectacolul „Oameni și arme” de David Schwartz documentează viața oamenilor din Cugir, cât de bine se trăia din producția de arme înainte de Revoluție și care este soarta orașului astăzi.
În ultimii ani, teatrul mondial a devenit tot mai inclusiv, dar sunt încă multe zone în care această deschidere este în curs de a se produce – cum este și cazul teatrului din România.
★★★★★☆☆☆☆☆
Rața este un încântător spectacol al creșterii, identității și maturizării, al dificultății de a fi femeie și al găsirii sinelui.
★★★★★☆☆☆☆☆
Creat din texte scrise de adolescenți pentru Gen.Revistă, toate autobiografice, Sentimentul fragil al speranței funcționează ca un spațiu sigur pentru confesiunile tinerilor.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cine l-a ucis pe tata? este un spectacol frumos despre identitate, precaritate și traumă familială, despre cum politica determină modul de a gândi și despre cum putem schimba propria mentalitate.
Spectacolele din acest an au fost un pic mai aproape de frământările momentului, nu doar politice și sociale, ci și etice și estetice.
Am văzut multe spectacole în ultima vreme în care am (re)întâlnit actori care m-au surprins în diferite feluri sau la care am remarcat o maturizare artistică.
Am ales câteva actrițe care mi-au atras atenția din acest punct de vedere în ultimii ani.
★★★★★☆☆☆☆☆
Proiectul de debut în regie al dramaturgei Petro Ionescu, Trilogia solidarității, a ajuns la al doilea episod.
★★★★★☆☆☆☆☆
Premiera din debutul noului festival de la Teatrul Excelsior X-FEST, Două ore cu pauză marchează revenirea Gianinei Cărbunariu după mulți ani într-un teatru bucureștean.
Le-am invitat pe cele două poete şi traducătoare a dialog deschis despre despre scris și multitaskingul necesar în spațiul dintre artă & muncă, despre cum jonglează cu maternitatea și cu literatura, despre rolul poeziei și al poetelor acum și într-un viitor posibil, când, cine știe, vor exista mai multe autoare în manuale.
