Trei spectacole văzute la Wiener Festwochen arată cum arta politică poate fi incendiară. Vorbesc despre boală și memorie, despre trecut fascist și abuzul asupra femeilor în artă.
Înainte de a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, am stat de vorbă cu artista ale cărei coregrafii sunt prezente în multe dintre spectacolele din festival.
Tema femicidului, a violenței sexuale și a abuzurilor domestice a ajuns în teatru în special datorită femeilor.
News From Polska. Resisting bodies, un showcase al dansului contemporan polonez, curatoriat de Andreea Andrei și organizat de Institutul Polonez din București, a ajuns la a 5-a ediție.
„Miceliu”, un spectacol de teatru politic, ne conduce de mână prin arhitectura utopică a miceliului fungic, după al cărui exemplu am putea și noi, oamenii, să ne regândim interacțiunile și să ne reclădim societatea.
★★★★★☆☆☆☆☆
Rajiv Joseph a revenit cu Bazinul de nord, o piesă despre gestionarea doliului și a sentimentului de vină post-sinucidere, regizată de Alexandru Mâzgăreanu la Arcub în urmă cu un an.
„My Beloved Enemy”, r. Gianina Cărbunariu, e un spectacol despre alunecarea către autoritarianism, montat într-o țară care s-a înscris deja pe aceea traiectorie de mai bine de un an.
★★★★★☆☆☆☆☆
Mădălina Dan și Matei Nițulescu povestesc, dansează și navighează pe harta artistică a Bucureștiului și pe harta afectivă a relației lor, suprapuse pe un covor de scenă creat de Maria Mandea, într-o sinusoidă trecut – prezent – viitor, nu neapărat în ordinea asta.
Despre „Berenice” de Romeo Castellucci sau cum ne-a trollat pe toți o mare actriță, bănuită de „vanitate”.
★★★★★☆☆☆☆☆
Alexandra Badea a revenit la TNB cu Secundar, al doilea spectacol creat aici după Exil, făcând trecerea de la investigarea unui sentiment general de dezrădăcinare pe fundalul traumei transgeneraționale la analiza mediului social din România contemporană.
Coregraful și dansatorul Arcadie Rusu vorbește despre punerea în scenă a unui spectacol despre condiția artistului-geniu, care semnalează revenirea în scenă a lui Răzvan Mazilu după un deceniu de absență de pe scenă.
La tabăra Oglinzi din județul Neamț, laboratorul de arte performative Reactiv împinge sensibilitatea adolescenților din toată țara dincolo de ceea ce știu deja despre a fi pe scenă.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cel mai recent (spectacol de) Radu Afrim, Teatro Lúcido la Malul Infinitului, de la Teatrul de Stat Constanța, este una dintre creațiile extrem de picturale ale artistului.
În cele patru zile petrecute la Sfântu Gheorghe pentru Sepsi Theatre ShowCase (26 martie-3 aprilie), am văzut patru spectacole bune, dintre care două se numără printre vârfurile teatrale ale stagiunii.
★★★★★☆☆☆☆☆
Într-un format performativ nonconformist și provocator, Expuși vorbește abrupt despre noi astăzi, despre ceea ce ne transformă și despre răul din noi.
★★★★★☆☆☆☆☆
Creat de Leta Popescu la Teatrul „Fani Tardini” din Galați, spectacolul „Regina nopții” urmărește perimarea unui model de familie, localizat pe un teritoriu pe cale de dispariție, la sat.
★★★★★☆☆☆☆☆
Piesa Proorocul Ilie ficționalizează cazul lui Eliasz Klimowicz, documentat de Włodzimierz Pawluczuk, sociolog și cercetător al religiei, într-un studiu din 1974.
Două spectacole (și) despre familie, Bestiar la Metropolis și Viață bună, la Teatrelli într-o vreme în care lumea e prinsă într-un vortex de schimbări esențiale, își dovedesc, mai mult sau mai puțin, viabilitatea prin modul în care abordează tema.
★★★★★☆☆☆☆☆
Rătăcirea recuperează prin reconstrucție un teatru popular într-o poveste care tratează, de fapt, probleme contemporane, pe care le identifică fără să le numească.
★★★★★☆☆☆☆☆
Regizorul Gabriel Sandu creează o poveste în jurul unui teatru de revistă aflat într-o criză administrativă și artistică, oferindu-i fiecărui personaj spațiu pentru explorarea problemelor personale care se conjugă într-o scanare a fenomenelor sociale contemporane.
Am fost la un performance 24/7 despre abandon și am văzut cum publicul și interpreții râd, plâng și își oferă atenția unii altora la fel în fața unor povești pe care abia acum pare că suntem pregătiți să punem lupa.
„Horror Vacui” aduce pe scenă 505 de texte care explorează într-un performance maraton trauma abandonului infantil în România comunistă, unde peste un milion de copii au fost lăsați în grija statului.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul lui Carmen Lidia Vidu, Jurnal de România #AiciSeViseazăLaSchimbare de la Teatrul Masca din cartierul Militari din capitală, este un nou episod dintr-o serie documentară.
★★★★★☆☆☆☆☆
Lina este unul dintre puținele spectacole autohtone care identifică în trecutul recent semne ale prezentului frisonant de astăzi.
Un creative director și un designer grafic vorbesc deschis despre design, despre arta, munca și ideile care încap într-un poster bun, și locul acestuia în spațiul public.
