Teatru
Să vorbim despre Est. 6 spectacole în 5 zile la Piatra Neamț
Oana Stoica
A 34-a ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț (8 – 21 septembrie) a stat sub deviza „Zona de siguranță”.
Are un urs polar de pluş numit Obama.
A 34-a ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț (8 – 21 septembrie) a stat sub deviza „Zona de siguranță”.
L-am reîntâlnit pe Yury Kordonsky la Timișoara, unde a avut premieră la Teatrul German de Stat cu Dragonul de Evgheni Schwartz chiar în zilele în care armata rusă a atacat Odesa, orașul său natal.
★★★★★☆☆☆☆☆
Coregrafii Gabriela Carrizo și Franck Chartier de la compania belgiană Peeping Tom sunt autorii unor universuri performative bizare, dark, la intersecția dintre realitate și imaginație.
★★★★★☆☆☆☆☆
Dincolo de interesul, real și/sau mimat, pentru un subiect care ne privește pe toți, artiștii exploatează performativ o poveste cu veleități teatrale: o catastrofă în derulare cu potențial tragic, însoțită de numeroase conflicte și cu un final incert.
★★★★★☆☆☆☆☆
Familie este un spectacol care recreează contextul sinuciderii unei familii, fără a intenționa să ofere mai multă lumină în ceea ce privește motivul și fără a cosmetiza în vreun fel finalul.
Unul dintre elementele care favorizează abuzurile în artele spectacolului și cinema este lucrul cu corpul, care presupune atingere și intimitate.
A trecut un an de la o serie de articole din diverse publicații despre abuzurile în mediul universitar. Lucrurile încep să se miște, dar puțin și greu și pare că, cel puțin deocamdată, numai în universitățile cu profil artistic și nici acolo peste tot.
★★★★★☆☆☆☆☆
În /ne’li.niʃ.te/, Dorina Lazăr este o scriitoare aspirantă la Premiul Nobel pentru literatură, pe care are puține șanse să-l obțină din cauza unui scandal privind antisemitismul manifestat într-unul dintre romanele sale.
Am încercat să vedem aici care este stadiul acestei reforme acolo unde ea a început, ce se poate face, ce blocaje sunt și cum pot fi ele depășite.
Cum arată o adaptare după Poartă-ți plugul peste oasele morților, de Olga Tokarczuk, în viziunea lui Simon McBurney?
Creat cu un actor, Valer Dellakeza, doi ofițeri de poliție și 23 de oameni obișnuiți, alții la fiecare reprezentație, Bros investighează, la un prim nivel, brutalitatea poliției.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Nu vorbim despre asta" e bazat pe povești reale, documentate și ficționalizate, vizează un microcartier dintr-un oraș la începutul anilor '90.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cel puțin în România, teatrul nu a fost suficient de prezent în realitatea spectatorilor săi.
Rimini Protokoll, compania de teatru fondată în 2000 de Helgard Haug, Stefan Kaegi și Daniel Wetzel, a avut mereu perspective surprinzătoare asupra actului performativ.
★★★★★☆☆☆☆☆
Dual este un performance despre prietenie, zic regizoarea Leta Popescu și instituția producătoare (Teatrelli).
Reactorul clujean seamănă cu unul nuclear, activitatea este continuă, generează energie și un oarecare pericol pentru formatele teatrale înțepenite.
O discuție cu regizorul Yuri Kordonsky despre cum războiul din Ucraina îi remodelează identitatea și îi schimbă relația cu Cehov, Bulgakov sau Dostoievski.
O retrospectivă a spectacolelor și evenimentelor dintr-un an cu mai puține restricții.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Oameni. De vânzare" e despre vânzarea populației germane din România în timpul regimului comunist.
Ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru, a XXXII-a a găzduit o mulțime de producții locale. Iată câteva care mi-au atras atenția.
Ediția a XXXII-a a Festivalului Național de Teatru, curatoriată de criticii Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, a fost densă, cu multe spectacole și (parcă) și mai multe evenimente conexe.
★★★★★☆☆☆☆☆
În spectacolul „Băieții de zinc", vocile mamelor sunt mai puternice decât vocea narativă pentru că suferința lor zvâcnește și acaparează scena.
★★★★★☆☆☆☆☆
Într-un București lovit de un atac nuclear, supraviețuitorii dezvoltă un cult sinucigaș.
★★★★★☆☆☆☆☆
Neobișnuit la o producție independentă, „Visul" este o creație amplă, construită într-un spațiu mic, cu 13 actori, 11 compozitori, coregrafie și pregătire muzicală, ale căror rezultate (bune) se văd în spectacol.
O incursiune în lumea Teach for Romania, ONG-ul care de opt ani pregătește profesori pentru comunitățile vulnerabile din România.
O călătorie înapoi spre curtea școlii în care ghizi sunt scriitorul și arhitectul Mihai Duțescu și fotografii Ioana Moldovan, Remus Țiplea, Hajdu Tamás, Andrei Becheru și Ciprian Hord.
În mijlocul pandemiei, 347 de școli și grădinițe cu „grupuri sanitare neconforme” și fără bani d erenovări. Am condus 1200 de kilometri, să vedem cum îi primesc pe copii cele mai sărace școli din sate și comune.
Cine pe cine abandonează de fapt atunci când vorbim despre abandonul școlar? O cercetare într-o comună din Bistrița-Năsăud.
Ce pierdem odată cu orele de educație artistică din școală, care devin opționale? La urma urmei, desenul, așa cum e numită în mod eronat educația plastică sau vizuală, e la fel de prezent precum aplicațiile matematice.
O elevă de 12 ani din București s-a tăiat pe mâini din cauza colegilor ei. Deși trebuiau să intervină, profesorii n-au știut ce să facă. Bullying-ul este, în continuare, un fenomen necunoscut pentru multe școli din România.
