Carte / Polemică

Bivolii încinși și răstoaca cu nămol răcoros

De Mihai Iovănel

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 9 mai 2019

Caut de ceva vreme un echivalent masculin al literaturii produse de Irina Binder. Așteptările mi-au fost răsplătite: am cules nu unul, ci două exemple.

Sorin Lavric, Decoct de femeie, Editura Ideea Europeană, 2019

Primul exemplu se numește Sorin Lavric, redactor la „România literară”, director de programe și relații publice la Uniunea Scriitorilor și doctor în filozofie. Lavric a scris o carte despre femei. Se numește Decoct de femeie și are pe copertă un ceainic mov, plin pe trei sferturi, înconjurat de plante cu aspect de mentă și mușețel. Este, în intenție, o carte filosofică asupra femeilor, în care Lavric, abstrăgător de esențe, izolează șase „tipuri feminine” utilizând speculația și ficțiunea literară. După cum se exprimă autorul,

„În paginile ei, muchia rece a conceptelor se îmbină cu tiparul primitor al plăsmuirii literare, rezultatul fiind o viziune mistică.”

Expusă pe scurt, viziunea „mistică” a lui Lavric asupra femeilor se reduce la teza că femeile sunt ființe sexuale, refuzate de spiritul la care doar bărbații au acces. Așa că doar bărbații pot oferi o privire filosofică asupra femeilor, după ce le-au epuizat ca amante („sub unghi liric, rostul femeii e să fie muză, după ce a încetat să mai fie amantă”). „O mie de femei erudite strânse laolaltă nu fac cât fascinația uneia singure din cele care au privilegiul nurilor”, anunță Lavric de la început, tăind ferm prin material cu „muchia rece a conceptelor”: „Cum n-am de gând să menajez vanitățile, e firesc să afirm că chinul gândirii abstracte e prerogativa cuvenită intelectului masculin”.

„Chinul gândirii abstracte” produce la Lavric perle de tot felul:

„nu sunt un admirator al sexului frumos. Admirația cere recunoașterea ab initio a unei relații de superioritate: admiri pe cineva pe care îl bănuiești a fi deasupra ta, pe când femeia poate fi cel mult dorită, dar în nici un caz admirată”.

Sau:

„Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie, nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios.”

În fine, presupun că ați prins ideea, chiar dacă sunteți femei și deținerea unui „athanor labios” vă împiedică să vă ridicați înălțimea gândirii lui Lavric.  

În schimb, nu garantez că veți înțelege partea speculativă din Decoct de femeie dacă nu cunoașteți greacă, latină, germană, dacă nu v-ați fortificat în sistemele filozofiei idealiste din secolul al XIX-lea (măcar Fichte, Hegel și Schopenhauer) și dacă, evident, nu sunteți bărbați. De pildă:

„orice fată între 15 și 25 de ani e fie arcan (mulier abscondita), fie arlechin (mulier ludica), fie gheizer (mulier rixosa), fie trident (mulier domina), fie hidră (mulier fornicata), fie gargui (mulier placida)”.

Dacă vă întrebați ce e cu limita de vârstă 15-25, răspunsul pe scurt e că Lavric preferă „specia adolescentină”. „Ce se întâmplă cu o femeie după 30 de ani nu mai intră în orizontul acestei  cărți”, declară el. Așadar, cele șase tipuri feminine la care Lavric reduce întreg spectrul feminin sunt inducții pe baza a șase (post)adolescente cu care autorul a avut relații de-a lungul timpului: „Fiecare decoct e un tip aparte, o specie adolescentină de sine stătătoare”.

Nu folosesc întâmplător cuvântul „spectru”: metodologia cărții e la fel de riguroasă ca o ședință de spiritism. Iar Lavric are o fixație nu doar pentru adolescente, ci și pentru cimitire. „Sunt două locuri predilecte unde merită să mergi alături de o femeie: în muzee și în cimitire”, se confesează el. Muzeele apar așa și așa în carte (Muzeul Satului, plus încă unul-două). Dar cimitirele oferă cu generozitate decoruri pentru mai toate hârjonelile lui Lavric cu „specia adolescentină”: Bellu (catolic și ortodox), Cernica... La Cernica, lângă „cripta lui Stăniloaie”, Lavric are  următoarele trăiri mistice: „Voiam să-i contemplu sânii, era îndeajuns să le prind pe rând rotunjimea în palmă, săltându-i ușor de jos în sus, ca pe două cupole străjuind acoperișul unei biserici”.

Când nu deambulează prin cimitire, Lavric își duce iubitele 15-25 pe Dealul Patriarhiei, la mănăstirea Cotmeana ori chiar la Sovata. Locuri încărcate de istorie. Să nu-l bănuim pe Lavric de frivolități. „Chinul gândirii abstracte” nu-l părăsește nici o clipă. El rămâne un moralist în cele mai intime clipe și se repede ca un vultur asupra slăbiciunilor femeiești: „vopsirea unghiilor de la picioare e unul dintre oficiile cele mai absurde la care se poate preta femeia, un oficiu în care bărbatul vede o stupiditate crasă”. Nici despre „femeile tinere care se boiesc excesiv” nu găsește vorbe mai blânde. Dar cuvintele cele mai tari sunt adresate femeilor care probează haine sau merg la ginecolog:

„Sunt trei împrejurări când priveliștea unei femei culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă pe masa ginecologică”.

O femeie pe masa ginecologică îi evocă lui Lavric „cea mai odioasă ipostază în care poate nimeri elementul feminin”. Cum ziceam – un moralist.

Un moralist care găsește timp și pentru reflecții pe tema imigranților. Rememorând o vizită în Germania, simte nevoia să precizeze: „pe atunci valul de musulmani veniți să înece Germania sub un puhoi incredibil de infracțiuni nu se revărsase încă”. Germanii în schimb îi dezvăluie „secretul unui popor pe care teascul istoriei l-a împiedicat să-și mai declame superioritatea”. Asta în timp ce un „ten măsliniu” îi evocă „o ereditate corcită”.

Să spun vreo două cuvinte și despre felul în care e scrisă cartea. Stilul lui Lavric încearcă să fie înalt, subtil și disociativ. În schimb, ca și gândirea lui, e plin de dezacorduri („femeia cade în solipsismul pe care i-l dă fanerele și parerga”) și de construcții laborios chinuite („carența pancrațiului epidermic”, „plebea numeroasă a fatuității calide”). În fine, metafora preferată a lui Lavric pare să fie cea a bivolului care se răcorește în nămol:

„Lângă ea, bivolii încinși aflați în căutarea unui nămol răcoros își găseau limanul”;

„Era o răstoacă cu nămol așteptând mugetul încins al cohortei de bivoli”;

„Bivolii încinși aflaseră răstoaca cu nămol răcoros”.

Frecvența imaginii mă face să cred că în tropul „bivolului încins” se oglindește – ar vrea să oglindească – însuși Lavric. Să-i dorim să găsească într-o bună zi răstoaca cu nămol răcoros în care să-și bage filosofia.

Radu F. Constantinescu, Necenzurat, ediția a III-a, Curtea Veche Publishing, 2019

Radu F. Constantinescu, blogger și fost copywriter, ilustrează categoria liceanului precoce: mintea din liceu, când a citit Nichita și a învățat vreo două tehnici de agățare, o are și acum. Dar ce importă: Necenzurat a ajuns la ediția a treia. Are o copertă cartonată și roșie. Se deschide cu un îndemn: „Dezbracă-te încet, pagină cu pagină, de prejudecăți”. Paginile arată ca un manual motivațional. Multe semne de exclamație, multe puncte de suspensie, paragrafe întregi compuse din câte o propoziție scurtă. Pe scurt: Radu F. Constantinescu are lucruri importante de comunicat. Acestea se reduc la:

- lirisme de oracol: „Până și degetele mele au amintiri cu tine! Chiar... Sânii tăi cum stau cu memoria?”

- comparații în care termenul de comparat sunt femeile, iar termenul cu care se compară sunt armăsarii: „În secret toate vor să fie dominate măcar din când în când. Dar asta se obține, nu se cedează. Ca atunci când îl ai pe El Zorab în față și trebuie să-i convingi stăpânul că-l meriți.”

- panseuri de Cișmigiu: „O femeie își deschide mai ușor picioarele decât sufletul. Când o va face, ascult-o!”

- machisme tâmpe: „Și dacă la inima unei femei se poate ajunge prin vagin?”

- miorlăieli pentru care într-o lume mai dreaptă ar lua sentință cu executare:

„Sper că nu deranjez dacă te dezbrac din priviri. 

O să te îmbrac la loc în cuvinte.

Am niște verbe care se potrivesc perfect cu ochii tăi... și nu numai”

Din când în când, pe lângă exclamații și puncte de suspensie, Radu F. Constantinescu apelează și la bolduri pentru a-și expune viziunea complexă asupra lumii:

„Scuipăm unde am pupat și invers fără să admitem că fiecare om pe care l-am întâlnit ne-a transformat în oamenii care suntem”.

Sau la CAPSURI:

„AȘA E DRAGOSTEA. UN

CUTREMUR CARE TE LASĂ

FĂRĂ REPLICĂ”.

Cartea lui Radu F. Constantinescu costă 39 de lei, dar în felul ei este neprețuită.


Imagine principală via Wikimedia

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK