Actual

Surprize

Rating Scena 9 ★★★★★☆☆☆☆☆

de Filip Standavid

Deerhunter - Why hasn’t everything already disappeared? (2019)

Cum de n-a dispărut totul până acum? Nu e cea mai optimistă dintre întrebările pe care le poți pune la început de an, dar - nu știu dac-ați observat - de la o vreme încoace toate Revelioanele sunt un fel de-a spune „Ducă-se dracului anul ăsta, hai să vedem în ce fel o să ne trosnească următorul”. Când întrebarea vine din partea uneia dintre cele mai constante trupe indie din țara unui Dragnea pe steroizi ai avea toate motivele să te-aștepți la o simfonie disonantă, dar Deerhunter sunt orice, numai o trupă previzibilă nu.

Why hasn’t everything already disappeared? e, ce să vezi?, un album pop - unul cu instrumentarul unor epoci de mult trecute, dar în mod categoric al timpurilor sale. E greu să nu vezi în temele lui un soi de sfârșeală ușor de identificat la toată lumea, dar nu e în mod explicit un album politic - și cu atât mai puțin unul de protest. Ennui-ul de început de secol e distilat în 36 de minute majoritar săltăreț-șlăgăroase (mai toate cântecele sună de parcă le-ai mai auzit undeva): sunt feliile de pâine între care o mână dibace vâră constant psihedelicale, avangardă, lo-fi. 

Pentru început, clavecin în pop-rock nu se prea mai folosește de când s-a abuzat de el prin anii ‘60-’70. Aici, el e unul dintre instrumentele predilecte. Din capul locului (Death in Midsummer) te izbește puternic impresia unei combinații între Beach Boys și Bowie, mai ales că nici saxofonul nu se lasă mult așteptat. Producția ar fi putut cu ușurință să supraliciteze, caz în care ar fi ieșit totul varză, dar, e proaspătă ca o neașteptată zi de ianuarie cu temperatură de 7-8 grade: percuția rămâne cuminte-n fundal, estompată cu încăpățânare, iar chitara mai degrabă ține ritmul decât să-l fractureze și să-l ducă în alte direcții (No one’s sleeping).

Și taman când credeai c-ai prins șpilul, hop și cu electronicalele à la Bowie și Eno din perioada berlineză - Greenpoint Gothic e o instrumentală ca și furată din A new career in a new town, Tarnung adaugă sintetizatorului vintage și-un xilofon (cred), iar Détournement își trâmbițează influențele situaționiste încă din titlu: cum sună e altă poveste. Să zicem că riscul merită asumat, din motive asupra cărora vom reveni, dar că omogenitatea (flow-ul, cum ar zice rapperii, are de suferit). 

Element și What happens to people, însă, care în ordinea asta sunt așezate și exact în ordinea asta trebuie să fie ascultate, sunt două impecabile, delectabile și  imediat-fredonabile ouă Fabergé pop. Cum poți fredona un ou n-a aflat nimeni încă, din fericire, dar îngăduiți-mi nonsensul: la limita dintre kitsch și perfecțiune, cele două cântecele te silesc să te bâțâi întruna, poate știind că - dacă ciulești urechile la versuri - s-ar putea să crezi că pastelul apocaliptic de care ai parte chiar n-avea ce căuta pe un așa fundal: “Cancer words/Laid out in lines/The road was wide/The road was silent/Curtain call for all those lives/Expensive lighting for that final day” - pentru tweet-urile lui Trump, de pildă, cred că nimeni n-a găsit deocamdată o imagine mai bună decît „vorbe canceroase/așezate rând după rând”.

Why hasn’t everything already disappeared? abundă în imagini insolit-horror așezate pe unele dintre cele mai acomodante și mai gingașe acorduri recente: “collapsing just before we reached the end of the light”(Plains), “Violence has taken hold/Follow me/The golden void” (No one’s sleeping), “Some worked the hills/Some worked in factories/Worked their lives away” (Death in Midsummer). 

Și, după cum spuneam, ar mai fi de lămurit puzzle-ul Détournement, un soi de ilustrate-standard cu „Salutări de la Mamaia!” - sau, dacă vreți, colecție de Insta Stories - de pe mai toate continentele, pe care vocalistul Bradford Cox le livrează cu gravitate anodină, manipulată electronic, până la finalul care cade ca o sentință: “Eternal jet lag/And time starts to run backwards/Hello eternal return/Eternal détournement”. Ziceți și voi dacă nu trăim într-un etern jet lag, în vreme ce timpul se năpustește, bezmetic, îndărăt. Surpriză: albumul de (psych)pop se dovedește al dracului de serios!

de

22 January 2019 ora 10:50


Tag-uri


X Revista Scena9