Între 7 și 9 iulie 2017 are loc a doua ediție a festivalului Outernational Days, un proiect creat de platforma The Attic, care aduce pe scena muzicală locală trupe și artiști din afara circuitului internațional și declanșează schimburi culturale între popoare. L-am invitat pe Dragoș Rusu de la The Attic să ne îmbie cu câteva concerte de la festivalul de anul ăsta.

Spre deosebire de prima ediție a festivalul, când am încercat să prezentăm cam ce înseamnă outernational și care sunt legăturile specifice cu world music, anul ăsta ne-am concentrat foarte mult pe aspectul contemporan pe care trebuie să-l surprindă fiecare act din programul muzical. Asta înseamnă că toate proiectele muzicale de la această ediție sunt actuale, muzicienii participanți sunt tineri și ansamblurile sunt înființate recent, în ultimii ani. Întrucât dispunem de prea slăvitul internet, am reușit să creionăm un soi de traseu global, o hartă outernational. Dacă muzica tradiţională se regăseşte adesea în aceeaşi oală cu naţionalismul, world music  încurajează adesea ignoranţa şi stereotipurile, outernational este despre lipsa și distrugerea barierelor, a graniţelor, este despre egalitate, despre nou, despre viitor, despre progres. Îţi spune că lumea are atât de multe de oferit şi te încurajează să fii mai atent la ceilalţi, să-i cunoşti şi să fii mai aproape de ei, fără să trebuiască să fii hipiot. 

Anul acesta se vor întâmpla foarte multe lucruri la festival, din punct de vedere muzical. Avem artiști și trupe invitate din Kenya, Senegal, Niger, Turcia, Liban, SUA, Elveția, Germania, Austria, România. Pe lângă concerte, pregătim și o serie de panel-uri și lecture-uri, pe care le vom anunța curând. 

Dar până atunci, îți propun șase concerte de la Outernational Days 2 pe care nu trebuie să le ratezi și care (cred că) îți vor deschide mintea. 

Everything Visible Is Empty – sâmbătă noapte, 8 iulie, The Ark

Este un concert comisionat pentru festival, ce va fi prezentat și condus de către muzicianul libanez Rabih Beaini.  Act-ul a fost gândit cu intenția de a crea un schimb cultural între muzicieni români și muzicieni din Orientul Mijlociu. Iar întrucât outernational, în opinia noastră, trebuie să includă o puternică expresie contemporană în muzică, am încercat să surprindem asta și în concertul respectiv. Astfel, tinerele talente din noul val al muzicii contemporane din București, viitoarele superstaruri Diana Miron (Ansamblul Hyperion al lui Iancu Dumitrescu & Ana Maria Avram / PFA Orchestra) și Bogdana Dima (PFA Orchestra) vor cânta într-un ansamblu alături de Raed Yassin (muzician și artist vizual libanez, membru al grupului Praed și cofondator al Irtijal festival), Mazen Kerbaj (muzician și ilustrator libanez, de asemenea, cofondator al Irtijal) și Rabih Beaini (muzician libanez, fondatorul casei de discuri Morphine Records, care a lansat printre alții pe Charles Cohen, Senyawa sau Pauline Oliveros). Rabih a acceptat invitația noastră de a conduce acest concert care-și propune să exploreze impactul politicii într-o societate modernă afectată de schimbări rapide și neașteptate, precum și impactul acestei societăți asupra politicii. Proiectul navighează printre curenții spirituali și bazați pe conștiință care influențează viața noastră de zi cu zi și devin parte a lor, canalizați prin produse comerciale concrete care influențează în mod critic modul de a trăi. Titlul Everything Visible Is Empty este și la o referință la filmul cu același nume (din 1975), regizat de Toshio Matsumoto și muzica de Toshi Ichiyanagi. Ansamblul este încă în lucru, dar include electronics, contra bass, vioară, trompetă, acordeon, vocals și alte posibilități de expresie ce urmează să fie dezvoltate. 

Shamanelism – sâmbătă seară, 8 Iulie, grădina Uranus 

Proiectul Shamanelism s-a născut în 2011, în cadrul festivalului MultiArt pentru Deținuți, care cuprindea secțiuni de teatru, filme documentare, expoziții de fotografie și muzică. Festivalul a fost o invitație la parteneriat adresată societății românești pentru rezolvarea problemelor de integrare a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate. Shamanelism a fost dezvoltat de către Andrei Dinescu (cu susținerea mult regretatei Dana Cenușă), alături de Horațiu Șerbănescu și Ion Dumitrescu, precum și mai mulți membri care sunt deţinuţi din Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Craiova şi din Penitenciarul Rahova. Concertul din cadrul festivalului va încheia seara de sâmbătă, în grădina Uranus. Ansamblul este încă în lucru și va include o parte din instrumentiștii foști condamnați, care între timp au fost eliberați. Vrem să-l aducem și pe Geri, violonistul fostei trupe Steaua de Mare, care s-a mutat (de nevoie) în Londra (să muncească), și poate pe Renato, care încă este condamnat. 

Cred că acest proiect unic prin specificitatea lui are un impact social uriaș, întrucât interoghează posibilitățile de incluziune socială ale deținuților. Fiecare deținut este, înainte de toate, un om cu părți bune și părți rele. Este foarte ușor și la îndemână să ne grăbim să judecăm, să arătăm cu degetul, chiar să urâm. Să punem această perspectivă într-o categorie, într-un stereotip. Cu un puternic mesaj anti-discriminator, Shamanelism este, înainte de toate, despre libertate și despre multitudinea ei de interpretări. 

Les Filles de Illighadad (Niger)– Vineri, 7 Iulie, grădina Uranus

Muzica tuareg, ca gen, devine din ce în ce mai familiară în afara deșertului, însă la baza muzicii stă instrumentul tende. Tende este o tobă de apă, realizată din mortar și pistil, peste care se întind piei de animale. Această muzică se încadrează în categoria tradițională, deși mai potrivit ar fi „muzica satului” deoarece își păstrează un rol dominant, în special în mediul rural, însoțind celebrarea sărbătorilor, dar și ca o muzică terapeutică, de transă curativă.

Les Filles de Illighadad se deosebește de multitudinea de trupe cu chitări și tende ale acestor lumi. Chitarista Fatou Seidi Ghal este una din singurele două chitariste din Niger, într-o scenă dominată de bărbați, care preia cântece din repertoriul de tende. Noul album al lui Fatou Seidi Ghali și Alamnou Akrouni – Les Filles de Illighadad – ar putea fi numit „muzică tradițională”, din lipsa unei sintagme mai potrivite. Este vorba despre o muzică ce conține aspectele vieții de zi cu zi, un sunet constant, familiar. E dificil de vorbit despre ea, pentru că este evident că nu există în centrele industriale sau în așa numita lume vestică. Este o muzică rurală. Este o muzică a satului. Este muzica din momentele în care nu ai electricitate sau acces imediat la YouTube și orice sunet înregistrat vreodată. Este o muzică ce există atunci când performance-ul umbrește playback-ul. Sintagma „muzica satului” sau „muzică rurală” ar putea fi mai potrivite, de vreme ce orice revendicare a autenticității sale sau a elementelor „tradiționaliste” ar fi separate.

Fatou și Alamnou trăiesc în satul Illighadad, o mică asamblare de case de noroi aruncate împreună în Sahelul Nigerului Central, la lumi distanță de Agadez, de Niamey – ambele orașe mari de sine stătătoare, îndesate de oameni, zgomot și capcanele modernității. Muzica lui Fatou este într-o oarecare măsură remarcabilă datorită identității. Fiind una dintre singurele două femei chitariste într-un gen muzical dominat de bărbați, Fatou există în afara clasificării genurilor muzicale. În timp ce ziua cântă la chitară, noaptea cântă la tende - o aducere aminte a satului care a inspirat chitara, și continuă să o facă. 

Mark Ernestus’ Ndagga Rhythm Force (Dakar / Berlin) – Duminică, 9 Iulie, grădina Uranus

Acest proiect este unic în lume și probabil unul din cele mai complexe din cadrul Outernational Days 2, cel puțin la nivel de infrastructură. Totul a început când Mark Ernestus a călătorit în Senegal în căutarea Sabar-ului și a dansului Mbalax. Cu ajutorul și ghidarea localnicilor, a invitat peste 20 de percuționiști și alți muzicieni la o sesiune spontană de înregistrări în Dakar, percuționiștii locali de sabar ai trupei Jeri-Jeri bătând ritmurile de bază. Acest fond comun al unora dintre cei mai buni muzicieni senegalezi a crescut mai departe, pe măsură ce Mark a organizat alte înregistrări de-a lungul următoarelor sale vizite. În Berlin, le-a mixat și aranjat și le-a lansat în 2012 pe dublul material 800% Ndagga și Ndagga Versions, sub numele Mark Ernestus presents Jeri-Jeri - folosind pur și simplu numele trupei. Dar acesta a fost doar începutul: De atunci, proiectul a evoluat în ceva nou, de sine stătător. Din grupul inițial de artiști, Mark a ales cu grijă o formulă de bază cu care a sporit colaborarea, a avut turnee în Europa și a înregistrat noi piese.

Grupul a cântat în cluburi și mari festivaluri din toată Europa - incluzând festivalul Melt! din Germania, Roskilde din Danemarca, Off! din Katowice și multe altele. Prezenței scenice amețitoare și pline de energie a cântăreței/MC Mbene Diatta Seck, maestrului talking drum-ului Modou Mbaye și dansatoarei Fatou Wore Mboup, li se alătură personaje legendare precum percuționistul de sabar Bada Seck și chitaristul Assane „Ndoye” Cisse - amândoi cântă cu Baaba Maal timp de aproape 30 de ani - și câțiva tineri artiști dibaci ai scenei muzicale din Dakar.

Noul album Ndagga Rhythm Force, Yermande a fost lansat la începutul lunii septembrie 2016: „Șase porții uluitoare de mbalax dus la următorul nivel”.

Ogoya Nengo & The Dodo Women´s Group (Kenya) – Duminică, 9 iulie, grădina Uranus

Ogoya Nengo, pe numele său Anastasia Oluoch, s-a născut în 1943 în Magoya, un mic sat din apropierea  malului kenyan al Lacului Victoria. Provenind dintr-o familie de cântăreți și oratori, s-a alăturat rapid ocupației acestora, de mesageri și comentatori sociali, numiți de localnici cântăreții Dodo. Încă din adolescență, Anastasia a fost aclamată în societatea ei, și la 13 ani a primit numele Ogoya Nengo, ce înseamnă „Cea Prețuită”.

Ogoya a devenit un fenomen în acea perioadă, traversând regiunea cu muzica ei, cântând și încântând șefi de trib, războinici și ofițeri coloniali. Abordarea lui Ogoya Nengo asupra muzicii Dodo, care este în pericol de dispariție, este una foarte personală: muzica ei mistică și nesfârșită este caracterizată de vocea foarte puternică.

Este o artistă populară legendară, cu o carieră uriașă care se întinde pe parcursul a trei decenii, dar din cauza resurselor limitate, muzica a rămas în regiunea din care provine. Asta până acum câțiva ani, odată cu lansarea materialului internațional Rang'ala - New Recordings From Siaya County, Kenya, produs în lunile iunie și iulie 2013 de muzicienii germani experimentali Stefan Schneider și Sven Kacirek, și lansat în toamna anului 2014 la casa de discuri londoneză Honest Jon's.

Ulterior, Ogoya Nengo & The Dodo Women's Group au fost invitate la festivaluri influente precum Africolor din Paris, Le Guess Who? din Olanda, sau la extravagantul festival în aer liber Off, din Polonia.

On Mande, un nou album cu puternici rădăcini kenyene, a fost lansat în primăvara anului 2016 de TAL Recordings din Dusseldorf - a urmat un EP de remixuri în ianuarie 2017, cu Lena Willikens, Orson, Don't DJ și Toulouse Low Trax (care va veni și el la festival cu proiectul Toresch).

Mircea Florian– Vineri, 7 iulie, în grădina Uranus

Mircea Floriancunoscut și sub numele „Florian din Transilvania”, va prezenta în cadrul festivalului un proiect ambițios, cu mai multe tulnicărese din munții Apuseni, pe care le-a cunoscut și cu care a cântat de-a lungul ultimilor ani, în cadrul mai multor tabere de creație, dar și concerte publice în România și internațional, precum festivalul de film Berlinale. Ansamblul îi include și pe Andrei Dinescu (de la Impex, Shamanelism, Steaua de Mare, PC Harem) și DJ Vasile.

Vârf al generaţiei '60-iste, preocupările paralele pe care le-a avut pentru folk, muzică arhaică, muzică electronică, rock progresiv, new-wave, experimental etc., l-au situat pe Mircea Florian în avangarda artei româneşti, de la debutul său şi până astăzi, timp de 50 de ani.

Mai multe detalii despre Outernational, care anul acesta a primit finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național, pe pagina oficială a festivalului și pe pagina de Facebook.

Biletele se găsesc aici și aici.