Niciodată în ultima vreme n-a fost „Anthony Frost” așa de plin ca-n ultima zi. Ceea ce e și trist, și vesel în același timp. Dar mai mult trist. După nouă ani și-un pic, librăria de carte engleză făcută cu banii și energia a trei prieteni buni și-a închis ușa. Lanțurile rămân, librăriile dispar. Fără ceainice, fără 50 Shades of Grey, fără surle și trâmbițe, Anthony Frost a existat în inima Bucureștiului ca printr-o minune, iar minunea s-a terminat. „În seara asta sărbătorim”, le spune Vlad Niculescu, unul dintre cei trei prieteni fondatori și librar-căpitan, oamenilor care vin la petrecerea de adio a librăriei. „Sărbătorim că am rezistat atâta”, continuă Vlad. Vlad și echipa lui au știut în toți anii ăștia să găsească drumul cel mai scurt de la sufletul cititorului la carte. Ca-n filme, era de-ajuns să intri, să schimbi două-trei cuvinte cu ei, și-ți spuneau exact ce ți-ar plăcea să citești. Cele mai noi apariții, despre care scriu frenetic cronicarii americani și britanici, scriitori undeground, pentru care nici nu-ți dai seama când ai făcut o pasiune, cărți uluitoare, pe care pur și simplu nu le găsești în altă parte. Și chiar dacă le-ai găsi, n-ai ști să le cauți. „Anthony Frost” făcea asta pentru tine, scotocea prin tot ce are lumea mai bun de oferit și aducea în librărie cărțile dintr-o bibliotecă ideală. Lucrurile astea nu se pot explica în cuvinte. Să plângi când se închide o librărie, să râzi înghițindu-ți o lacrimă, să-i strângi pe ceilalți în brațe, să bei un pahar de vin la despărțire. E doar o librărie, nu? Da, doar că era safe space-ul nostru, locul unde nu exista timp real, ci doar timp din cărți, și nimic nu era prea târziu. 

Librăria „Anthony Frost” s-a închis. Râmân în urma ei biblioteci, rafturi, noptiere, capete pline de cărți și de povești. I-am rugat pe unii dintre cititorii ei fideli să scrie câteva rânduri. Deși nici unul dintre noi nu vrea încă să creadă că „Frost” n-o să mai existe. O să se-ntoarcă sigur sub altă formă, iar noi o să trecem mai des pe-acolo, și-o să ne aducem și prietenii, și dușmanii, și nimic nu va fi prea târziu. 

Librăria „Frost”, desenată de Bob Eckstein, cartoonist la New Yorker, pentru cartea „Footnotes from the World’s Greatest Bookstores”, Penguin Random House, 2016

Laura Ionescu, cititoare & de’a casei

„Îți fac o cafea?”

Așa am aflat că ăsta e felul lui Vlad de a te transforma într-un de-al casei, ceea ce s-a și întâmplat. Au încăput în cană câte-n lună și-n stele și-n rânduri, câteva ore, zile, anotimpuri, ani, am început să vorbim atunci și nu ne-am mai oprit nici până azi. „Anthony Frost” are puterea de a face lumea de-afară să dispară, să șteargă timpul, să-ți desprindă picioarele de pământ și să-ți facă aripi din paginile cărților.

N-am fost mereu serioși. Mai ții minte, Aurel, când am băut bere la cea mai frumoasă măsuță din lume?  Mai știi cum s-a uitat cu coada ochiului la noi popa și cum am început să râdem ca doi copii care făceau o prostie? Nici nu ne-am sinchisit să tupilăm sticlele după vaza cu flori, nelipsita primăvară de la „Anthony Frost”.

Oana, poate că nu ți-am zis, dar mi-ai recomandat niște cărți atât de tari, încât de multe ori, în loc să le citesc, mi-a venit să mușc din ele, haț-haț, cu poftă, ca o nebună.

Mulțumesc, „Anthony Frost”, mi-ai dăruit ceva ce nu-mi va putea lua nimeni niciodată.

Vlad Niculescu, foto: Laura Ionescu
Aurel Minulescu, foto: Laura Ionescu

Radu Jude, regizor

„Anthony Frost” a fost singura librărie de pe urma căreia m-am ales și cu câțiva prieteni; și nu mă refer la metafora aia cu cartea care e prietenul omului, ci la oamenii care se ocupau de librărie. Cărțile trec, prietenia ramâne.

Andreea Vrabie, organizator CreativeMornings Bucharest

Când am aflat că „Anthony Frost” se închide, am simțit că pierd mai mult decât o librărie frumoasă, pentru că „Anthony Frost” era locul de la sine înțeles în care mergeam împreună cu soțul meu atunci când spuneam „hai să ieșim în oraș”. Suntem oamenii plăcerilor casnice greu de convins să plece de acasă. Drumul periodic la „Anthony Frost” ne oferea o ieșire din cotidian fără a depăși o zonă de confort autoimpusă: un spațiu cald și liniștit cu multe cărți pe pereți, așa cum e acasă. Nu avem pasiuni în comun; eu sunt fană Beyonce, el Prâslea, eu ascult This American Life, el Hardcore History, eu citesc Elena Ferrante, el despre Lenin, iar meseriile nu ni se întâlnesc nicicum. Nu m-am întrebat niciodată până acum de ce „Anthony Frost” ne unea într-o bucurie împărtășită cum alte librării n-o făceau. Cred că reprezenta, prin Vlad, echipa lui și oamenii care le călcau pragul, simbolul bunătății și al onestității, un idealism care ne unește profund dincolo de pasiuni. Până la următorul „Anthony Frost”, nu știu unde vom mai ieși în oraș. Probabil vom rămâne acasă.

George Roșu, ilustrator

Marius Chivu, scriitor

De două zile tot încerc să-mi organizez amintirile legate de librăria asta. Fac liste mentale cu cărţile cumpărate din proprie iniţiativă (antologii de short stories, Granta, Freeman's, Philip Roth, Richard Ford, James Salter, Bernard Malamud, Tom Wolfe, Tim Parks etc.), liste cu cărţile recomandate de Vlad (Lorrie Moore, William T. Vollmann, George Saunders); liste cu cărţile pe care Vlad le-a comandat special pentru mine (antologii de short stories, Phil Klay, Adam Johnson, Peter Taylor, Andre Dubus); liste cu cărţile cumpărate de acolo de prieteni şi făcute mie cadou (antologii de short stories, Roth, Salinger, Cheever, Auster, Junot Diaz etc.)...  Dar mă gîndesc mai ales la oamenii pe care i-am cunoscut acolo (la petreceri, în faţa rafturilor, la măsuţa de afară), la cei cu care îmi dădeam întîlnire acolo şi, fireşte, la discuţiile despre cărţi şi viaţă purtate cu Vlad (singurul librar adevărat pe care l-am cunoscut) în timp ce beam o cafea, ronţăiam un biscuit şi ascultam rock progresiv pe YouTube. Era unul dintre locurile mele favorite dintr-un Bucureşti acum brusc sărăcit şi uşor nefamiliar.

Luni, 6 martie, de la ora 22, pe 103,4 fm, sau online pe 7radio.ro, ascultați o emisiune realizată de Marius Chivu, despre cărți și librării, cu muzicile lui Vlad Niculescu.

Karin Budrugeac, SUB25 & Fundația Friends For Friends

Nu mergeam așa des la „Anthony Frost”, de fapt. Mi-am dorit în multe duminici, dar închidea devreme și nu am apucat să-i cert pentru asta. Ce trebuie să știi despre „Frost” e că era un fel de mini-regat al slow time-ului. Intrai acolo și te căptușeai cu acest slow time, jumătate de oră te înzdrăvenea ca un somn de după-amiază, ca o oră petrecută în soare pe un legănuș. Am avut deseori weekenduri prea agitate ca să-mi permit asta, dar am zâmbit mereu la ideea că e acolo, și că dacă vreau, de fapt, pot ajunge acolo oricând. De fiecare dată mi-am promis c-o să îmi dăruiesc mai des asta, un pic de liniște și out of time experience, din care nu plec cu mâna goală niciodată, ci cu ceva drag (un McEwan și o carte despre Nabokov au fost my farewell gifts to myself). Poate că de aia s-a și închis, ar spune cineva, pentru că oamenii ai nevoie de servicii rapide, de comenzi online, nu de slow time. Ba eu cred că fix de asta au oamenii nevoie, doar își dau seama prea târziu.

Sorina Vazelina, ilustratoare 

Bogdana Voican, publicitar

Când eram copil, îmi făceam des cazemată, din orice apucam. În construcția mea improvizată mă simțeam cel mai în siguranță. Și tot acolo citeam. Întâi am consumat pe nerăsuflate colecția Jules Verne, apoi am plâns după Olguța lui Teodoreanu. Prin clasa a 5-a am realizat că totul sună mult mai bine în engleză. Și m-am apucat timid de Emily Brönte și Virginia Woolf. Până aici nu pare că vorbesc despre o librărie, așa-i? „Anthony Frost” nici nu este o librărie. E cazemata mea de adult. E locul unde i-am regăsit pe clasici și i-am descoperit pe contemporani. E locul de unde am luat și primit cele mai frumoase cadouri. Și acum chiar nu știu unde o să mai fie așa, oricât de dezolant ar suna. Aș încheia cu speranță, totuși: an end does have a start! So long, Anthony Frost. Eternally grateful for all you have given us.

Andrei Rus, lector universitar al UNATC București

La „Anthony Frost” i-am descoperit, când aveam vreo 22-23 de ani, pe doi dintre autorii care m-au marcat: pe Marguerite Yourcenar (prin cele trei cărți de memorii ale ei, traduse și publicate câțiva ani mai târziu la Editura Univers) și pe Yukio Mishima (prin tetralogia Marea fertilității, traduse și publicate câțiva ani mai târziu la Editura Humanitas). Dar mi s-a întâmplat de foarte multe ori, mai ales până acum 4-5 ani, când aveam mai mult timp pentru flanat prin oraș, să mă opresc în librărie și să petrec zeci de minute doar scoțând de pe raft câte o carte despre care nu auzisem în viața mea și citind pasaje la întâmplare - diversitatea de autori și de titluri despre care habar nu aveam că există mă reconforta. Nu de puține ori am plecat de aici cumpărând o carte recomandată de Vlad (n.mea. Niculescu, unul dintre proprietarii librăriei), pe care, după timpul petrecut în transa răsfoirii volumelor, îl rugam să îmi recomande pur și simplu ceva, orice, din librărie. E singurul loc unde am făcut vreodată așa ceva (sindromul „control freak” probabil). Multe dintre cărțile cumpărate de la „Anthony Frost” au rămas încă necitite în biblioteca mea. Pe unele le voi reciti, cu siguranță. Asta înseamnă că, până la momentul renașterii, într-o altă formă, a librăriei din București pe care o iubesc cel mai tare, voi tot avea momente de readucere aminte. Iar dacă voi putea în vreun fel contribui la revenirea „Anthony Frost”, o voi face fără ezitări. Cu mult drag.

Dan Perjovschi, artist vizual

De câte ori am ajuns la Librăria engleză, m-am chelit de bani. Dar cafeaua a fost întotdeauna gratis.

Smaranda Șchiopu, fost librar la „Anthony Frost”

Acum vreo doi ani, un coleg de apartament mi-a dat o carte și mi-a spus convins și convingător, Citește asta, o să-ți placă. Eram într-o etapă în care nu prea aveam energie pentru citit, iar băiatul încerca să mă admenească cu tot felul de titluri. Cartea asta avea un titlu interesant, Blue Highways, și un nume de autor și mai interesant, William, Least Heat-Moon. E un jurnal de călătorie, scris de un tip, care părăsit de iubita lui, se urcă în mașină și pleacă într-un tur al SUA pe drumuri naționale, rurale și lăturalnice, ocolind toate autostrăzile. Ca orice jurnal, e despre căutări, negăsiri, disperări și un portret al Americii profunde de prin anii 80. Colegul meu a avut dreptate, am citit cartea pe nerăsuflate și m-am gândit zile în șir la ea.

La scurt timp după, reveneam în România în vacanță. Unul dintre primele locuri în care merg de îndată ce ajung în București e „Anthony Frost”. Îl știu pe Vlad de când au deschis librăria și am și lucrat într-o vară acolo. Cine l-a cunoscut pe Vlad Niculescu știe că e o enciclopedie umblătoare, o inimă cât suprafața oceanică a Terrei, în care au loc cărți, oameni, povești și iar cărți, oameni și povești. Când am intrat în librărie, Vlad mi-a întins imediat o carte și mi-a spus, Asta e fix pentru tine, o să-ți placă. Era Blue Highways, într-o ediție nouă-nouță. Am făcut ochii mari, m-am mirat, am țipat, Vlaaadi, dar ghici ce carte tocmai am terminat de citit! Și el m-a privit cu un zâmbet șiret, fără să spună un cuvințel. Vlad știe întotdeauna cum să-ți traseze drumul spre cărți; uneori direct și la obiect, alteori te ademenește, îți spune o poveste, își amintește de o altă carte, altă poveste, alt personaj. Iar în librăria pe care a păstorit-o, toate astea se împleteau cu miros de cafea, cu Radio Paradise, cu vocile celorlalți librari, clienți, prieteni. Bucureștiul meu, atât cât îl văd de două ori pe an, o să fie mult mai singur și mai gri fără „Anthony Frost”.

Mark Baker, autor al ghidului Lonely Planet Romania

Pentru mine, în calitate de travel writer, „Anthony Frost” a fost o punte esențială între Bucureștiul civilizat al artelor și literelor, „Parisul Estului” despre care toată lumea vorbește (dar pe care-l vede cam rar), și Bucureștiul brutal, modern, așa cum este el azi. Uitându-te prin rafturi sau stând afară, pe terasă, puteai exista în același timp în ambele lumi, înțelegând că da, ăsta e același oraș. „Anthony Frost” mi-a făcut cunoștință cu mai mulți scriitori români (și nu numai) de care n-aș fi aflat altfel niciodată și mi-a oferit un spațiu unde să pot fi eu însumi și să mă simt într-adevăr ca acasă. Sper din tot sufletul că Vlad va putea recrea aceeași atmosferă într-un alt spațiu.

Afiș aniversar „Frost”, făcut de Sorina Vazelina, în biroul din Praga al lui Mark Baker

Cristi Luca, critic de film

„La 30 august 1974, în orașul Paris s-a petrecut ceva de groază și de minune: a murit un ziar. Când oamenii mor, ziarele publică ferpare, lumea se întristează, toata lumeă citește ferpare. Când ziarele mor, oamenii nu se duc la cimitir, nu se duc la florari pentru coroane, nu se roagă, nu se îmbracă în doliu, nu redactează ferpare, în general nu se prea plânge... " (Radu Cosașu)

La 28 februarie 2017, în orașul București s-a petrecut ceva tot de groază și de minune: a murit o librărie. „Anthony Frost” e numele acelei librării unde m-am simțit întotdeauna ca în dulcele bar al lui Moehringer. Găseam mereu scuze pentru a căuta o carte nouă de citit sau de oferit, deși în realitate îmi plăceau la fel de mult conversațiile cu librarii de-acolo. Uneori, chiar mai mult, așa că m-am trezit cumpărând jurnalul lui Sontag de două ori, din același loc. Fiecare librar îmi vorbise la fel de convingător despre el. Sontagul în plus l-am oferit mai departe.

Ilustrație main: Sorina Vazelina

Scrisori culese cu ajutorul Cătălinei Miciu

Nimic nu se termină, totul se transformă.