Pe 28 septembrie au avut loc alegerile parlamentare în Republica Moldova, în care 23 de partide și candidați independenți au luptat pentru cele 101 mandate de deputat. Deși în ultimii ani toate alegerile în Moldova au fost declarate „istorice”, de data aceasta șansele reale pentru un legislativ pro-rus la Chișinău puneau în pericol viitorul european și rolul țării în războiul Rusiei în Ucraina. În ziua scrutinului, o jurnalistă din Moldova stabilită la Madrid a observat cum s-au desfășurat ostilitățile la o secție de vot din diaspora. 

„Dacă sunt așa bani și moldovenii noștri pot să-i ia, de ce să n-o facă?”, îmi spune Anatol la telefon cu câteva zile înainte de alegeri. Banii la care se referă sunt 500 de euro pentru o zi de muncă în calitate de observator la alegerile pentru parlamentul Republicii Moldova pe 28 septembrie. 

Îl sunasem pe Anatol urmând un link dintr-o reclamă insistentă de pe Facebook. Schema era simplă: completez un formular în care aleg de la ce partid vreau să fiu observatoare, las datele mele și o fotografie cu buletinul sau pașaportul, apoi mă va suna un „coordonator” al observatorilor din orașul meu și-mi va da instrucțiuni pe mai departe. 

Cu siguranță va trebui să port o cameră la gât și să am un clicker cu mine, cu care să număr alegătorii, ca stewardesele în avion, îmi spune Anatol, în rusă deja. Iar dacă reușesc să filmez vreun „zbros”, adică cum cineva fraudează alegerile aruncând câteva zeci de buletine în urnă deodată, primesc un bonus de 10 mii de euro! 

O ofertă greu de refuzat, mai ales că îndeplinesc criteriile – mă aflu în diasporă, la Madrid, iar secția de vot e foarte aproape de casa mea. Ar fi doar două impedimente. În primul rând, deja mă angajasem să fiu observatoare neutră la alegeri din partea PromoLEX, o organizație nonguvernamentală cu renume și experiență. În al doilea rând, nu-mi surâdea ideea de a-mi da datele personale și poza din buletin oamenilor lui Ilan Șor, oligarhul fugar, condamnat la 15 ani de închisoare pentru devalizarea mai multor bănci din Moldova. Deși legătura directă între tenativele de fraudare a alegerilor și Șor nu a fost stabilită, acesta promisese „surprize” în diasporă. În plus, modul de racolare a oamenilor era similar cu cel pe care Șor l-a folosit în 2024, când a implementat scheme complexe de cumpărat voturi în țară împotriva președintei Maia Sandu și pentru NU la referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. 

După câteva mesaje la care nu-i mai răspund, deși mi-a promis că ar putea avea „de lucru pe online” pentru mine chiar și după alegeri, Anatol îmi scrie dezamăgit „la revedere”. 

În ziua alegerilor, la 6:30 dimineața sunt la secția de vot. Un reprezentant al Uniunii Juriștilor e deja pe loc, poartă o cămașă albă mulată pe corp și se plimbă dintr-un capăt în altul al încăperii de parcă ar fi proprietarul. Deși pe hârtie e o organizație independentă, Uniunea Juriștilor are legături cu oameni din anturajul fostului președinte Igor Dodon și pentru prima dată a desemnat un număr record de observatori la alegerile din diasporă.

Alți 4-5 oameni stau la coadă, dar nu ca să voteze, ci ca să fie și ei observatori. Marin vine din partea Partidului Nostru al lui Renato Usatîi, iar trei persoane din partea CUB, unul dintre partidele mici din lista lui Anatol. O domnișoară înaltă și blondă vine de la Alternativa, partidul primarului Chișinăului, declarat pro-european, dar călător des la Moscova. Partidele pro-ruse de opoziție abia așteaptă sa găsească fraude în procesul electoral în diasporă, de aceea au trimis atât de mulți observatori de această dată. Toți discută în contradictoriu cu președinta secției și nu e clar cine are acreditare reală de la Comisia Electorală Centrală (CEC) și cine doar o foaie cu ceva scris de mână pe ea. E ora 7:00 și secția de votare se declară deschisă. 

Primii ajung la vot cei care probabil lucrează în această duminică, cu somnul încă între ochi și pașapoartele în mână. Apoi ziua începe să se plieze pe orarul tipic spaniol. După micul dejun, pe la 9.30, începe un flux mai mare de oameni. Votează ambasadorul Moldovei în Spania, dar și solistul faimoasei trupe rusești Bi2, ai cărei membri au primit recent cetățenia moldovenească.  

Mai mulți observatori stăm pe un șir de scaune de lângă ușă, iar fata de la Alternativa e anunțată că nu se află pe listele acreditate de CEC, așa că e nevoită să plece. Alături de mine rămân Victor de la Uniunea Juriștilor, Marin de la Partidul Nostru și Emanuil de la CUB, însoțit de încă o femeie și fiul acesteia, cu care tot schimbă locul pe parcursul zilei, astfel încât unul dintre ei să fie mereu în încăpere. Nu au camere la gât, dar numără oamenii cu clickerele, fie ele fizice, fie virtuale, pe telefoane. 

Doar că observatorii mai ratează câte un om, în special când e fluxul mai mare, așa că se apropie stingheri de șefa secției și întreabă câți oameni au votat. După ce primesc cifra fac click-click-click rapid pe counter, apoi o raportează la coordonator, pe un canal de Telegram.

Mai aproape de prânz se formează cozi la vot. Oamenii sunt rugați să aștepte afară și lucrurile se mișcă fluid. Încercăm să mai glumim, despre lista lungă de 23 de concurenți, de exemplu, dar tensiunea se simte în aer. La Iași cineva a folosit spray lacrimogen în secția de votare, în câteva orașe din diasporă au fost alerte false cu bombă, așa că parcă ne așteptăm și noi la surprize. Dar membrele biroului electoral au experiență, le țin minte fețele de la alte multe alte scrutine. Sunt liniștite: „Alertă am avut anul trecut, dar în mai puțin de o oră am reluat activitatea”, spune una dintre ele. 

Cred că în ultimii ani, noi, moldovenii, ne-am obișnuit cu tensiunea și cu alertele. De aceea și organizarea e strictă și meticuloasă: urnele sunt bine sigilate și filmate non-stop, cabinele de vot aranjate la fix 45 de grade, alegătorii informați clar ce au voie să facă și ce nu. De exemplu, nu au voie să aibă cu ei drapelul UE, considerat agitație electorală, chiar dacă ne aflăm în UE.

Duminica turului de scrutin pentru parlamentare e punctul culminant al unei campanii electorale înverșunate, în care alegerea a fost tristă, dar clară: mergem spre UE sau lăsăm pro-rușii să vină la putere. În perioada campaniei, o dată la câteva zile autoritățile confiscau câte un munte de bani trimiși din Rusia pentru a dezinforma și cumpăra voturi. Au arestat zeci de persoane instruite în Serbia să participe la dezordini în masă. Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare, a trebuit să dezmintă minciunile lui Igor Dodon, care a intrat pe lanurile unui agricultor și s-a filmat cu o grămadă de mere, spunând că se pierde roada pe câmp și că ar fi mai bine să fie exportată în Rusia.

În toată atmosfera asta, oamenii vin la alegeri în secția din Madrid ca la o luptă. Unii bagă buletinul de vot cu înverșunare în urnă, alții sunt emoționați și duc tricolorul Moldovei în spate. Mulți vin cu copiii care vorbesc spaniola, votează, apoi îi ridică la urnă simbolic, ca anume generațiile viitorului să arunce hârtia decisivă. Câțiva își fac cruce și pleacă însuflețiți. Familii, prieteni, cumătri se întâlnesc și se pupă zgomotos pe obraz, stau de vorbă afară și-și povestesc viața. Din telefoane se aude vocea starului pop Satoshi, „o mână sus cei care își iubesc țara!”.

Marin, observatorul Partidului Nostru e din Fălești, iar la Madrid lucrează la un atelier de reparat mașini în cartierul alăturat. O dată la câteva ore îl umflă câte un cântec popular, mai ales când nu sunt alegători în secție. Cât nu cântă, ne povestește despre viața lui sau face glume. Cineva aduce bomboane Bucuria și ziua trece un pic mai ușor.

Spre seară numărul de alegători se rărește, însă tensiunea doar crește. O doamnă vine cu drapelul Moldovei, votează, apoi îl desface, se fotografiază și plânge de emoție. 

Închidem secția la ora locală 9 și începe un proces lung și complicat în care niciun buletin de vot, folosit sau nu, nu scapă de sub priviri. Abia după ce toate buletinele nefolosite au fost distruse se desigilează urnele și începe numărarea. Șefa secției ridică câte un buletin, îl arată tuturor și rostește cu voce tare numele concurentului electoral care a fost votat. PAS, PAS, PAS. Am senzația că 9 din 10 oameni au votat cu PAS. Din când în când, mai apare și câte o altă opțiune pe buletinul de vot, Partidul Nostru, Democrația Acasă, partidul susținut de George Simion, sau Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei al fostului președinte Dodon, cărora membrii biroului electoral nici nu știu să-i pronunțe numele lung prea bine. Noroc că i-au votat puțini oameni. PAS, PAS, PAS. Șefa secției trebuie să mai schimbe intonația când spune numele partidului, ca să nu adormim cu toții, e trecut de miezul nopții. Încep să cred că toată lumea a votat cu PAS, chiar și observatorii lui Șor și Dodon. 

Peste mai bine de oră, voturile sunt numărate. Peste 85% din votanții secției de la Madrid au ales partidul Maiei Sandu. Ceilalți observatori stau tăcuți și puțin triști, nimeni nu va lua vreun bonus gras pentru posibile încălcări. Pe parcursul întregii zile am avut două mici incidente: o alegătoare a uitat buletinul de vot în cabină, iar alta a greșit candidatul și a mai cerut un buletin. În rest, zeci de ochi vigilenți s-au convins că procesul a decurs corect, iar fraude n-au fost, oricât de mult și-ar fi dorit unii. Toți cască și așteaptă procesul verbal, ultimul lucru pe care trebuie să-l raporteze coordonatorului, apoi vor fi din nou oameni liberi și poate cu câteva sute de euro mai bogați pentru munca de azi. Peste câteva zile vom afla detalii de la jurnaliștii de investigație despre oamenii din spatele operațiunii speciale „diaspora”, cu legături la Chișinău, București și Moscova. 

Până atunci, avem la secție și rezultate parțiale de acasă și e clar că s-a întâmplat ceea la ce nimeni nu se aștepta – PAS va avea majoritatea în parlament și cel mai probabil peste vreo patru ani nu va mai fi interzis să venim la alegeri cu drapelul Uniunii Europene.       

Am așteptat ziua asta cu sufletul la gură, convinsă de oamenii din jurul meu și de sondaje că o majoritate pro-europeană e aproape imposibilă. Am ajuns acasă spre dimineață, obosită, dar mândră de noi. Pentru mine n-a contat că m-am aflat de alegeri în Moldova sau în „diasporă”, un termen pe care-l rostesc mai mult pro-rușii, printre dinți. Pentru prima dată în istoria noastră, cei mai mulți alegători au fost cei din generația mea și cea dinaintea noastră, de 36-45 de ani, mulți reveniți acasă de peste hotare. Iar cei care încă suntem departe ducem țara cu noi peste tot, pentru că, vorba cântecului, „Moldova nu e loc”. Moldova este toți oamenii ei, oriunde s-ar afla aceștia.  

Când în sfârșit am pus capul pe pernă, mi-am dat seama că e timpul să ne gândim pe cine vom vota la președinție în 2028.