Am fost la expoziția Attempts, Failure, Trials and Errors, inițiată de Tincuța Heinzel și Hillevi Munthe, deschisă la Salonul de Proiecte până pe 1 aprilie.

În ultimii zece ani, dacă nu chiar mai înainte de asta, o parte din previziunile lui Alvin Toffler din cartea sa, Al treilea val, legate de apariția a ceea ce el numea prosumers, au devenit realitate. Cu ajutorul unor calculatoare din ce în ce mai performante, mai portabile, mai flexibile, care se conectează, în mod progresiv, la o serie din ce în ce mai mare de senzori, la mici unități de producție, la diverse motoare sau angrenaje electronice, mulți consumatori de produse informatice au devenit progresiv, cu ajutorul lor, producători de obiecte industriale. Sau de muzică, de planuri tridimensionale pentru spații de locuit și așa mai departe. S-a dezvoltat chiar o cultură separată, aceea a maker-ilor, care e prezentă și la noi în București prin centre specializate, cum sunt Modulab sau Nod Makerspace.

Modelul lor economic e apropiat de acela al unui start-up, adică acea mică afacere care se bazează pe o idee inovatoare, de obicei o invenție, care are potențial de a deveni un produs de masă. Puținele dintre aceste inițiative care reușesc să pună împreună o idee fezabilă, o bază materială și tehnologică, dar și o investiție financiară, cât și distribuția pe piață, ajung formule de succes economic, care susțin, întrețin și propagă mitul accesibilității unui profit substanțial, care s-ar baza pe creativitate, pe inventivitate și pe spirit antreprenorial. 

Ideologic, tot acest ecosistem e o replică miniaturală a acelui American dream, care, de data asta, presupune o bună înțelegere a suportului tehnologiei contemporane, fie că e vorba de cod, de proiectare, de inginerie sau de toate astea la un loc. În același timp, acest ecosistem de oameni tineri și întreprinzători, dar nu neapărat bogați, din segmentul median al clasei de mijloc, constituie împreună o variantă la scară mai mică a lumii mai mari și poate mai necruțătoare a modelului suprem pentru întâlnirea dintre bani și tehnologie care este Silicon Valley.

Pentru un antropolog sau pentru un sociolog al științei și al economiei globale, lumea maker-ilor ar fi atunci o zonă de intersecție între discursul capitalist și cel al tehnologiei contemporane. Dacă banii emană o conversație iluzorie despre cât de accesibili sunt ei tuturor prin muncă, tehnologia are și ea propriul nor de cuvinte, în care găsim, de obicei, promisiunea că ultima invenție va salva, cu adevărat, omenirea. Variante vulgarizate ale acestui discurs găsim cu duiumul în poveștile spuse de publicitate, care, cu insistență, ne anunță că ultima periuță de dinți inventată ne va rezolva absolut toate problemele pe care le avem.

În acest context de vorbe goale, apare expoziția de față, Attempts, Failure, Trials and Errors, care propune o breșă în jetul maniacal de cuvinte pe care îl proiectează asupra noastră ideologia câștigului material, dar și mesianismul științei si tehnicii, ambele exagerate. Încercarea organizatoarelor, Tincuța Heinzel și Hillevi Munthe, este de a atrage atenția asupra realității din jurul, de dedesubtul sau din fața acestor discursuri. Realitate care implică, printre altele, eșecul, acest cuvânt tabu, atât în narațiunea aspirațională legată de bani, cât și în cea mesianică, legată de salvarea omenirii prin invenții noi. În discursul mitologic nu există nici oameni care nu vor câștiga niciodată prin muncă și nici invenții complet ratate, care n-au ajutat și nici n-or să ajute niciodată pe nimeni.

În ceea ce privește prezentarea, expoziția e o masă de plexiglas luminată de dedesubt, pe care sunt aranjate o serie de proiecte incomplete, nefuncționale sau ne-realizate, care pot fi văzute ca display al unui muzeu tehnic. Ele sunt însoțite de diagrame, de texte explicative și de etichete, încât se poate înțelege prefect care a fost ideea, cum arată produsul și eventual ce anume nu a mers în procesul de producție. O precizare importantă aici este faptul că proiectele vizează întâlnirea dintre tehnologia contemporană / computerul sau diverse forme de dispozitiv informatic cu textilele, urmărindu-se producția de concepte și obiecte care să vizeze crearea unui tip nou de veșminte, undeva la granița dintre obiect util milenar și tehnologie extrem de contemporană.

Pentru mine, un obiect fascinant, dar si extrem de problematic este cel din imaginea de mai jos. E vorba de o mască de șaman aztec pe care un tânăr taiwanez a dotat-o cu o serie de conductori electrici luminoși, transformând-o într-un fel de instalație electrică. 

Fascinația vine din bricolajul dintre tehnologia contemporană și obiectul sacru, poate milenar ca tehnici de producție și ca simbolistică. Aspectul problematic vine din vechea discuție despre colonizare, care nu trebuie să fie neapărat militară, ea poate fi și cognitivă (de tipul creștinării Americii de Sud) sau direct tehnologică (de tipul introducerii unor industrii noi în zone tribale cu un alt orizont tehnologic).

În ciuda faptului că extrem de multe din exponate sunt foarte interesante, atât ca idei, cât și ca formă materială, acest tip de de întrebări apar, marcând o limită filosofică, critică sau conceptuală pe care eu personal mi-aș dori-o mai atent explorată de acest tip de makeri. 

Impresia mea e că punctul forte al expoziției stă în faptul că deschide o conversație mai largă despre lucrurile care stau în spatele miturilor de succes financiar și tehnologic actuale. Eșecul proiectelor și risipa de resurse, dar și concurența, care nu duce uneori nicăieri, sunt perfect identificate în expoziție. Totuși, rămâne impresia că, fascinat de inovația tehnologică și presat de valul de noi materiale și noi posibilități tehnice, domeniul maker-ilor e încă puternic divorțat de realitatea socială, dar și de o parte din discursul critic, raportându-se excesiv fie la lumea producției de obiecte, care îi e specifică, fie la ecosistemul domeniului său separat, care, iată, începe să fie conștient de mecanica eșecurilor și de cheltuirea uneori iresponsabilă a resurselor necesare pentru apariția puținelor povești de succes. În afara discuției despre inovație, succes, risipă și eșec, stau, însă, lumea socială / istorică, dar și orizontul critic, care compun împreună exact acea lume care ar trebui să utilizeze, poate la scară largă, producțiile acestor domenii de activitate. 

Problema e că, până când mitologiile profitului financiar și cele ale mesianismului tehnologiei nu vor fi confruntate direct din chiar miezul acestui ecosistem de oameni tineri preocupați de informatică, inginerie și producție contemporană, produsele lor vor rămâne poate chiar complet ignorate de public, iar societatea va merge pe lângă ele, fără să simtă că potențialul salvator al tehnologiei ar fi folosit în mod adecvat, în măsura în care el se concentrează pe o fugă infinită după noi obiecte fascinante, nemaivăzute, dar prea puțin raportate la un context real, sau gândite apropo de o critică a propriilor mijloace și intenții prezente în propriul domeniu. Până la urmă, inovația tehnologică trebuie să meargă mână în mână cu o continuă și perseverentă critică a societății de azi, altfel riscă să reproducă nedreptățile structurale deja existente, care, după cum se vede, fac ravagii și fără ajutorul oamenilor capabili, prețioși, care gândesc noile tehnologii.

În încheiere, aș spune că expoziția de față e un bun început, dar un început care deschide în privitor un apetit insațiabil pentru o discuție majoră, purtată cu seriozitate, de amploarea celei care e prezentă în cadrul artei contemporane în general, mai ales după anii 60. Aceasta are deja reușitele și eșecurile ei în a problematiza o etică a producției, o etică a receptării și o etică a raportării la lumea în care trăim. În același timp, are și avantajul că se poartă deja în mod continuu, sancționând de multe ori practici care par nepotrivite, stabilind direcții, cât și oferind repere clare pentru ceea ce înseamnă efortul critic, sau modelele de bună practică. 

Foto main: Maria Paulina Gutierez