Film / Experiment

Printre măști

de Cristi Luca

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 15 decembrie 2016

Unul dintre filmele care merită  atenție din partea publicului asaltat de ofertele recente ale cinematografelor e producția britanică Fragmentar (Remainder), a artistului vizual Omer Fast, născut la Ierusalim și stabilit apoi în SUA. Proiectat în festivaluri (Berlinale, London Film Festival) și în muzee prestigioase ca Tate Modern sau MOMA, Fragmentar e debutul în lungmetraj al unui regizor preocupat în scurtmetrajele sale experimentale de relația dintre realitate și simularea ei.

Adaptare a romanului britanic cu același titlu, apărut în 2005 și scris de Tom McCarthy, filmul e în un thriller în genul lui Memento, în care memoria alterată a protagonistului influențează cursul acțiunii, cât și o meditație despre universul oricărui artist obsesiv.

Intriga e simplă. Tom, un tânăr din Londra, suferă un acccident în urma căruia amintirile i se șterg aproape complet, iar dinamica relațiilor și logica prezentului îl derutează. Are dificultăți în a interacționa cu iubita și, după ce intră în posesia unei despăgubiri generoase (8,5 milioane de lire sterline), își recreează existența pornind de la mici frânturi de memorie. Provocarea regizorului Omar Fest nu e în direcția previzibilă, în care trecutul se dezvăluie protagonistului după un principiu cauză-efect, ci mai degrabă ca un amestec de trăiri și senzatii al cărui sens scapă. Pentru a găsi totuși unul, Tom  creează o realitate alternativă prin punerea în scenă a propriului trecut fragmentat.  Cu ajutorul unui asistent binevoitor, își folosește o parte din avere cumpărând un bloc de apartamente, îl populează cu actori care se mișcă, vorbesc, gătesc sau cântă la pian într-o reconstituire fidelă a unei amintiri. Excentricitatea acestui demers pendulează între un plan duios-melancolic în care pisicile de pe acoperiș, mirosul mâncării sau o nocturnă de Chopin capătă o valoare sentimentală, și un plan ușor cinic, în care realocarea vechilor chiriași nu provoacă remușcare.

Din cauza caracterului maniacal al lui Tom si a lipsei lui de reflexie, limita dintre realitate si imaginație e progresiv încălcată în favoarea simulării celei de-a doua. Tendința de a construi mediul în care poate să se miște și să dețină controlul, fără a lăsa loc surprizei și improvizației,  dublată de incapacitatea sa de a trăi cu adevarat o experiența nouă,  duc la înlocuirea prezentului cu trecutul. Ca un plimbare în muzeu în care figurile de ceară prind viață.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK