Epoca victoriană – identificată prin domnia reginei Victoria a Marii Britanii între 1837 și 1901 – este din nou la modă. Seriale, filme, romane, cărți nonfiction apar cu duiumul. Desigur, se poate spune că n-a ieșit niciodată din modă. În primele rânduri din Magicianul, John Fowles vorbea de „umbra grotesc alungită a oribilei pitice regina Victoria, umbră de care, istoric vorbind, nu am scăpat niciodată”. Nici autorii epocii victoriene n-am reușit încă să îi transformăm în note de subsol: dimpotrivă, epoca noastră pare o notă de subsol la Charles Darwin și Karl Marx. Pentru a nu-i mai aminti pe scriitori ca Bram Stoker și Arthur Conan Doyle, ale căror creații, Dracula și Sherlock Holmes, sunt mai vii ca niciodată.

Deci Șarpele din Essex, al doilea roman publicat de Sarah Perry și cartea care a transformat-o într-un star al lumii editoriale din UK (200.000 de exemplare vândute în hardback), este în tendințe. Epoca victoriană apare excelent conturată pictural, social și filozofic, de la decorurile urbane infernale la panorame iconice cu coasta estică a Angliei, de la lupta femeilor pentru emancipare până la lupta mișcării socialiste pentru condiții de muncă mai omenești (una dintre fiicele lui Marx apare în fundal), de la condițiile terifiante în care locuiește proletariatul londonez până la viața grea a unor pescari de coastă din Essex, de la moda căutării de fosile, aprinsă de Darwin, până la începuturile chirurgiei moderne. Atmosfera gotică, bântuită de umbra fantastică, amenințătoare a unui Leviatan biblic, este dublată de intriga polițistă care propune un mister și o rezolvare elegantă. Ce și-ar putea dori cineva mai mult?

„Dacă Charles Dickens și Bram Stoker ar fi scris împreună un mare roman victorian, oare el ar fi fost mai bun decât Șarpele din Essex?”, zice blurb-ul de pe coperta a patra. Perfect de acord că romanul, cu amestecul de teme sociale și terori gotice, este un blend Dickens-Stoker. Poate fi adăugată și O coardă prea întinsă, nuvela cu fantome a lui Henry James, plasată de asemenea în Essex. În treacăt fie zis, acest ținut de coastă, spre deosebire de Cornwall sau de mlăștinosul Dartmoor (unde Sherlock Holmes își face comeback-ul în Câinele din Baskerville), nu i-a prea atras până acum pe autorii de romane polițiste din Marea Britanie.

Pe scurt, povestea o urmărește pe Cora Seaborne, care tocmai a ieșit dintr-un mariaj traumatic și acum caută să evadeze din smogul londonez în aerul tare din Essex, unde dă curs pasiunii pentru paleontologie căutând cochilii preistorice pe malul mării. În timp ce-și crește fiul autist, trăiește o legătură ambiguă erotic cu o socialistă, fiind în același timp atrasă, într-un fel sau în altul, de doi bărbați: un chirurg genial cu un fizic ingrat și un preot de țară cu ochii deschiși la ideile moderne ale timpului său. Deși după moartea soțului devenise o ființă liberă, care-și prețuiește libertatea mai presus de orice, ea descoperă că libertatea este dificilă sau măcar ambiguă în condițiile în care dragostea produce fie lanțuri, fie nefericire. Totul stă sub semnul apocaliptic al unui șarpe fantastic și monstruos care bântuie coșmarurile micii comunități rurale din Essex unde preotul își are parohia. Scene de isterie colectivă alternează cu ritualuri crude de protecție împotriva Leviatanului. Aceste fire narative capătă consistență nu doar prin subtilitatea caracterologică și stilistică a autoarei, ci și printr-un tonus intelectual delectabil. Ideile timpului (dialogul dintre știință și religie, de pildă, sau problema reducerii inegalităților sociale) sunt dezbătute și trăite de personaje cu vigoare și pasiune.

Tot ce aș putea să-i reproșez romanului este partea de romance, puțin prea idilică pentru gustul meu. Dar și romance-ul face parte din epoca victoriană, așa că mă resemnez să accept că n-ar fi putut lipsi.

P.S.

Am găsit o recenzie amuzantă într-o publicație catolică, nemulțumită de faptul că Sarah Perry, deși numără un preot printre protagoniști, nu glăsuiește cum trebuie pe teme de religie. Citez din concluzii:

„Dar ironia e că, deși romanul lui Perry are drept unul dintre protagoniști un prelat, cartea ratează complet Veștile Bune. Prietenia, iubirea și pacea adevărată pot fi găsite în harul lui Dumnezeu. Autoarea are dreptate: există un șarpe și nu doar în Essex. Dar creștinii știu că acum multă vreme, capul șarpelui a fost strivit sub talpa lui Isus.”

Sarah Perry, Șarpele din Essex, traducere de Ioana Văcărescu, Editura Nemira, 2018, 528 p., 45 lei


Imagine principală: John Constable, „Wivenhoe Park, Essex”. 1816. Via Google Art Project.