Teatru / Copilărie

Brava soldată Ami

de Cătălina Miciu

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 18 ianuarie 2017

Pentru un om care merge atât de mult la teatru cum e cazul meu, poate părea ciudat că aproape trece anul fără să calc pe la Teatrul Național din București. Desigur, capitala abundă de posibilități de-a vedea spectacole, iar cu puține excepții (un Bobi Pricop sau un Alexandru Dabija), oferta TNB-ului este destul de neprietenoasă – asta și pentru că nu agreez experimente de tipul Dan Puric în Don Quijote sau Rodica Popescu-Bitănescu în Cinci femei de tranziție.

Proiectul 9G (noua generație) la TNB, care-a debutat în toamna lui 2014, și-a propus tocmai producerea unor spectacole pentru publicul mai tânăr și educat, realizate de tineri actori, regizori, scenografi, cu vârsta de până la 35 de ani. Până la începutul acestui an, sub această inițiativă au fost create 11 spectacole, dintre care am văzut patru. Două nu m-au convins deloc (Organic, în regia lui Andrei Măjeri, și Piesă pentru frate și soră, în regia lui Iris Spiridon, cel din urmă cu o scenografie absolut superbă a Cristinei Milea), unul mi-a arătat încă o dată cât talent muzical zace în Emilian Mârnea și cam atât (ActOrchestra, regie Horia Suru), iar cel de-al patrulea, văzut în decembrie 2016 mi-a reamintit că se scriu piese bune, educative, în România și că e păcat că nu sunt mai mult băgate în seamă.

Odată, demult, când eram eu mică – acum am totuși 8 - deci, demult, demult, la grădiniță, ne-au întrebat ce vrem să ne facem când o să fim noi mari. Și băieții au zis piloți. Și fetele au zis doctorițe. Și băieții au zis marinari. Și fetele au zis balerine. Și băieții au zis constructori. Și fetele au zis actrițe. Și băieții au zis miniștrii de țară. Și fetele au zis banchere universale. Și băieții au zis TOTUL. Și fetele au zis UNIVERSUL. […] „Eu când o să fiu mare, vreau să mă fac soldată”. Și fetele au râs. Și băieții au râs. Și doamna a râs.

Fetița soldat e un text scris de Mihaela Michailov și-adus pe una dintre scenele mici ale TNB-ului de către Silvia Roman, în interpretarea Silvanei Mihai sau a Cristinei Juncu (eu am văzut spectacolul cu Silvana), cu scenografia Biancăi și a Sabinei Veșteman. „E inspirat foarte mult din relația cu bunica mea și din diverse întâlniri pe care le-am avut cu copii, axate pe raportarea lor la bunici”, mi-a spus Mihaela. Textul  a mai fost montat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și urmează să fie realizat și la Paris de o companie independentă de teatru.

Ami are 8 ani, e crescută de bunica ei într-o casă-rai a copilăriei – minunat decorul pe verticală al surorilor Veșteman: mobilă din lemn masiv cu cotloane care ascund dulcețuri și toate nimicurile pe care le țin bunicii prin casele lor; m-a transpus instant în fața dulapului de bucătărie al buncii, în care dosea plicuri cu limonadă (da, final de anii ‘80) și cele mai frumoase foarfece de croitorie, și vrea să se facă soldat pentru a putea conduce o armată de soldăței cu care să salveze viața bunicii sale, împovărată de bolile bătrâneții.

întreabă-te miliarde și miliarde de lucruri și vezi ce îți răspunde lumea, adică bunica

Silvia se folosește de o găselniță relativ ușoară, dar foarte de efect: îi dă viață unui personaj prin sunet. În text, bunica e doar un personaj numit de către nepoată; în spectacol, bunica are cea mai potrivită voce de bunică, pe cea a Marianei Mihuț (care joacă o bunică grozavă și pe scenă, în Îngropați-mă pe după plintă, la Bulandra Izvor). Împreună cu clipurile realizate de Adi Bulboacă, înregistrările audio cu bunica, spunând ghicitori și povețe nepoatei, oferă dinamica necesară unui one woman show. E de altfel debutul Silvanei pe scena TNB-ului și o dovadă în plus că Atelierul de Teatru de la Botoșani, sub îndrumarea lui Lenuș Moraru, produce actori talentați (Alexandru Voicu, colegul de generației al Silvanei, a fost nominalizat la UNITER pentru debut în 2016).

Dar meritul cel mare al Fetiței soldat este că oferă o necesară lecție de empatie și e o madlenă a copilăriei (pentru spectatorii mari), având totodată o puternică latură educațională (pentru spectatorii mici). Sper să ajungă să fie jucat și în școli și să fie văzut de cât mai mulți nepoți.

Următoarea reprezentație a spectacolului are loc pe 20 ianuarie, la Sala Mică a Teatrului Național din București.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK