V.I.P. / Scriitor

Cărtărescu, scrib și scriitor

de Mihai Iovănel

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 24 aprilie 2017

Mircea Cărtărescu, Peisaj după isterie. Articole, 2007-2017, Editura Humanitas, 2017, 256 pagini

Iată ce nota Mircea Cărtărescu în jurnal în timpul evenimentelor din 2012 (suspendarea președintelui Traian Băsescu) pe care unii le-au numit „lovitură de stat”, unii forțare a Constituției, iar alții o mișcare legitimă cu larg sprijin popular:

„Am văzut faţa răului absolut. Au căzut, spulberate, instituţiile, legile, și mă tem că urmează oamenii. Democraţia a fost distrusă din temelii, după model nazist sau stalinist. E noapte acum după o zi care va fi istorie. Este faţa stângii noastre populiste, eternul adversar al Europei și-al României. De acum nu mai e cale de întoarcere. Aici lumina se stinge. (...) Am scris deja, cu un curaj pe care nu mi-l bănuiam, despre ce se întâmplă, că doar nu pot sta cu ochii strânși în mijlocul incendiului. Nu-mi mai pasă de consecinţe.”

Cu aceste note de front (le citez după revista „Euphorion”, nr. 2/2016) suntem în plin Caragiale. Nu mai intru în detalii, dar comparația cu nazismul/stalinismul este în cel mai bun caz ridicolă, în cel mai rău iresponsabilă; iar enormul curaj de a demasca la gazetă „răul absolut”, curaj pe care nici Cărtărescu nu și-l bănuia, poate fi expediat în galeria nesfârșitelor vise care îi umplu jurnalele.

Întrebarea care se pune este următoarea: prin ce ar interesa volumul de publicistică al unuia care scrie comicăriile de mai sus? Răspuns: pentru că e semnat de Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai mari autori români în viață și probabil cel mai vizibil internațional.

Afirmația că articolele politice ale lui Cărtărescu suferă de naivitate este nu doar parțial adevărată, ci și foarte convenabilă. Da, articolele politice ale lui Cărtărescu sunt foarte naive (și mult mai rău scrise ori mai rigid gândite decât articolele lui pe teme literare/culturale); dar asta nu le-a împiedicat să susțină un regim politic într-un stil monolitic nu neapărat compatibil cu prospectul unui intelectual. Selecția textelor de aici (publicate majoritatea în „Evenimentul zilei”) omite foarte convenabil un articol în care Cărtărescu argumenta legitimitatea lui Băsescu de a forța dincolo de marginile îngăduite Constituția – în fond, o justificare a autoritarismului prezidențial care astăzi ar fi dat extrem de rău. În schimb, include un articol în care se opunea tăierii brutale a salariilor și pensiilor din 2010. Cinste lui că l-a scris pe ultimul, dar asta nu-l anulează pe primul.

Din fericire, Peisaj după isterie conține și câteva texte autobiografice, în care Cărtărescu nu își dă cu părerea, într-o limbă de lemn, cu privire la politica din România și din lume, ci se mulțumește să povestească întâmplări din copilărie, tinerețe sau din prezent. Astea fac toți banii. În mod aproape miraculos, Cărtărescu își regăsește umorul și autoironia pierdute pe coclaurii sociopolitici și produce, din tușe simple, câteva pagini mișcătoare. Recomand în primul rând „Mierte fierte, scoici prăjite”, despre mâncarea foarte simplă pe care mama lui o pregătea copilului mereu nemulțumit. Și nu se poate ca aceia care au admirat Orbitor și Solenoid să nu simtă un nod în gât citind „Mi-au dărâmat moara!” (fără să știu textul, căutasem moara acum câteva luni, orbecăind zadarnic prin molozurile din Ștefan cel Mare).

Fotografie de Cosmin Bumbuț

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK