Actual

Sticle murdare

Rating Scena 9 ★★★★★☆☆☆☆☆

de Mihai Iovănel

Grădina de sticlă, al doilea roman al Tatianei Țîbuleac după Vara în care mama a avut ochii verzi (2017; Premiul „Observator cultural” pentru proză), m-a dus cu gândul la thrillerele lui Gillian Flynn (Gone Girl etc.). Nu pentru că ar fi mare legătură între ele. Deși livrează suficiente emoții puternice (thrills), Tatiana Țîbuleac nu scrie thriller. Dar felul în care sunt construite personajele femei – aici e-aici. Minerind o nișă care ulterior a căpătat proporții de subgen, Gillian Flynn s-a specializat în exploatarea femeilor ca personaje negative, de o răutate complexă (oricum, mult mai complexă decât uzuale femmes fatales din literatura noir sau hard-boiled scrisă de bărbați).

În Grădina de sticlă, majoritatea personajelor sunt femei de o complexitate morală care semnalizează răutatea, dar nu atât o răutate clară și transparentă (deși cruzimea e la ordinea zilei pe bursa acestui roman, începând cu exploatarea sau abuzarea copiilor și terminând cu monetizare tuturor relațiilor interumane), cât o răutate difuză, tratată în tușe aproape impresioniste. Pe coperta a patra, Gabriela Adameșteanu apropie cartea Tatianei Țîbuleac de lumea romanelor lui Dickens. Într-adevăr, Vechiul magazin de curiozități sau Oliver Twist sunt referințe evidente (altele sunt Menajeria de sticlă de Tennessee Williams și Grădina de ciment de Ian McEwan).

Mai ales la nivelul temei/subiectului. Grădina de sticlă spune povestea unei fetițe din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, înfiată (de fapt cumpărată de la orfelinat) de o rusoaică, Tamara Pavlovna, care o aduce la Chișinău și o exploatează punând-o să o ajute în meseria ei de „sticlăreasă” (vânzătoare de sticle). Mica Lastocika trebuie să cutreiere străzile alături de Tamara, adunând sticle pline de vomă abandonate de bețivi, care vor fi aduse acasă și spălate (vă scutesc de detalii). Fetița are cu mama adoptivă o relație extrem de ambiguă, o dragoste-ură în același timp amară și dulce (oricum, mai dulce decât viața din orfelinat – deși sunt momente în care Lastocika o regretă pe aceasta din urmă). N-am ales întâmplător adjectivele „amară” și „dulce”. Narativ, deși este un „roman de formare”, cartea e destul de staționară.

Imagine via BlogOGO.md

Adevărata poveste e aceea a senzațiilor, de la cele de gust până la cele olfactive. Grădina de sticlă este o simfonie a mirosurilor, începând și de multe ori sfârșind cu cele dezagreabile. Înainte de a  avea un profil moral, personajele sunt acoperite de o peliculă materială stimulantă vizual, olfactiv etc., care, asemenea unor instrumente, se integrează în marele concert. Stilul, pe muchia dintre poem și proză, extrem de dens și plin de elipse, amintind de Aglaja Veteranyi și de Herta Müller, este camera de rezonanță a acestei narațiuni sinestezice, în care gustul sucului de mesteacăn fuzionează cu mirosul cârpelor împuțite, iar sunetele și grafia limbii române se împletesc cu cele ale limbii ruse (relația dintre Lastocika și Tamara are ca acompaniament de tip basso continuo relația – inclusiv clasistă și imperialistă – dintre cele două limbi, dintre rusa rafinată vorbită în oraș și moldoveneasca barbară vorbită la țară și cel mult în piețele din Chișinău).

 

Pe acest fond este proiectată „răutatea” personajelor feminine ale Tatianei Țîbuleac (apar, desigur, și personaje masculine, unele chiar odioase, dar rolul lor e de fundal). Este, cum spuneam, o răutate impresionistă, construită din tușe și din jocuri de „parfum, culoare, sunet”. Cine trage în lături această cortină de efecte speciale va descoperi pe scenă o realitate nici bună, nici rea (nu ca la Dickens, unde bunii și răii erau clar antagonici): o realitate cinică și indiferentă care în raport cu oricine va avea întotdeauna ultimul cuvânt și ultimul rânjet.


Imagine principală via LiteraturaPeTocuri.ro

Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă, Editura Cartier, 2018, 174 p., 23 lei

X Revista Scena9