Se dă: un bar ca oricare altul, la un capăt de București. Vreo 60-70 de oameni în toată firea. O sâmbătă după-amiază însorită, la început de martie. Aproape opt ore de concurs de cultură generală. În tot acest timp, adulții ăștia, printre care m-am numărat și eu, s-au zgâit la niște ecrane, și-au scormonit prin memorie și s-au chinuit să răspundă la 120 de întrebări mai ceva ca la Bac. Pe 4 martie 2017, am fost la Campionatul Național de Quiz în Yellow Club – și, șoc!, m-am distrat.

Și tipul ăsta, concurent într-o altă echipă de la Campionatul de Quiz, apreciază distracția.

Care mai e hazul unui concurs de cultură generală în 2017, când ai atâtea metode de distracție încât ai putea să continui să fugi toată viața de plictiseală? L-am întrebat pe câștigătorul probei individuale a Campionatului de Quiz de anul acesta, care e și președintele Societății Române de Trivia, Eduard Stan. Mi-a spus, printre altele, ceva ce intuisem și eu. E o iluzie că trăim într-o lume în care avem toată informația din univers la buricele degetelor. Google o avea toate răspunsurile. Dar dacă nu știi ce să-l întrebi, dacă lași să treacă pe lângă tine o lume întreagă, cu alaiul ei de fenomene bizare, evenimente istorice și personaje marcante, între care tu nu vezi legăturile – tot degeaba.

Colegul meu Mihai, cu echipa lui de quiz, Electric Unicorns, într-un moment în care își dă seama că n-a văzut legăturile.

Dar să începem cu începutul: pun pariu că habar n-aveai că în România există o societate națională de cultură generală. Și-s mari șanse să nu știi cât de vastă e scena de pub quiz-uri în București, Galați și Chișinău. În ultimii doi ani, doar eu am fost la astfel de concursuri în cinci baruri diferite. Există echipe deja consacrate, cu nume precum Evil League of Evil, Tangram sau Echipa de Bob a Jamaicăi. Înainte de evenimente, ca în orice sport, se practică taunt-urile, adică, pe românește, insultele semi-amicale și cocoșeala, din zona: „Această echipă numită [...], o bat singur și dacă am 5-6 lapsusuri.” (Citat real din unul dintre membrii echipei naționale de quiz.) Iar în alte părți, precum Marea Britanie, fenomenul există din anii ’70, când a fost inventat ca să aducă lumea în baruri în serile de regulă moarte.

Ce-i drept, și istoria Societății Române de Trivia e mai lungă decât ți-ai imagina. Începe în anii ’90, când posturile românești de televiziune difuzau frenetic numeroase concursuri de cultură generală: Robingo, Știi și câștigi, Riști și câștigi etc. În fața sediilor de televiziuni, pe Pache Protopopescu și pe Ermil Pangratti, se strângeau găști de potențiali concurenți pentru preselecții. Cum stăteau acolo cu orele, din posibili competitori au devenit prieteni. Numai că de-atunci și până acum, emisiunile, cu premiile lor cu tot și cu promisiunea de 15 minutes of fame câștigate prin cunoștințe, au dispărut. Au apărut showurile de reality TV, sitcomurile și telenovelele românești, internetul. Au trecut ani, vorba cântecului – și gașca de concurenți din primii ani ai tranziției s-a spart.

În 2011, însă, postul TV Kanal D a încercat să reînvie formatul Vrei să fii milionar, adaptat după emisiunea britanică omonimă. Trei dintre concurenții de altă dată, adică Iulian Năstase, Costin Brâncuși și Eduard Stan, s-au adunat și-au pus pe picioare un ONG – Societatea Română de Trivia. Au început cu „mai multe sentimente decât idei”, îmi spune Eduard: voiau să facă lobby pe lângă televiziuni să reia emisiunile-concurs și să promoveze cultura generală în România. Ulterior s-au asociat la International Quizzing Association și de-atunci „încearcă să țină lumina aprinsă cât mai mult pe zona asta”. Organizează pub quiz-uri și campionate, participă la edițiile internaționale ale concursurilor de gen și se străduiesc să aducă geek-șii în baruri ca să se distreze bătându-se în cunoștințe.

De ce? Eduard îmi vorbește de motive sentimentale: quizzerii din „garda veche”, din care face parte și el, suferă un pic și de nostalgie după anii de școală care i-au educat să fie „oameni compleți”. Să știe câte-un pic din toate.

Pub quiz-ul: una din rarele situații în care pixul chiar e mai puternic decât sabia.

Dar dincolo de socializare, networking, beri cu gașca/echipa de pub quiz și distracție, Eduard spune că lucrul cu-adevărat important e „atitudinea de quizzer față de informație, care înseamnă să reții lucrurile interesante atunci când te întâlnești cu ele. Nu numai să te bucuri de ele, nu numai să iei act de prezența lor, ci să le reții pentru a le integra într-un context mai amplu de înțelegere a vieții.” El o vede ca pe-o metodă de dezvoltare personală, oricât de pretențios ar suna asta. „Când ești interesat «nespecific» de lucrurile mișto din jurul tău, de lucrurile care au sens și se combină într-o ecuație unică, când știi și geografie, când știi și istorie, când citești și literatură și știi și muzică – în momentul ăla începi să înțelegi mai bine. Începi să ai o imagine mult mai bună de ansamblu a lumii în care trăiești.”

Eduard e medic. Ca el, și ceilalți membri ai echipei naționale de quiz (care sunt și câștigătorii primelor patru locuri de la proba individuală a Campionatului Național de anul ăsta) sunt oameni serioși, cu joburi de zi cu zi. Se numără printre ei un muzician și un antreprenor. În afară de joburi și de quiz-uri, însă, nu știu dacă mai au și timp cu-adevărat liber. „Aproape tot timpul meu liber este dedicat mersului la quiz și pregătirii personale pentru asta. Stau, citesc și încerc să mă informez în toate modurile posibile”, îmi spune Eduard. Chiar dacă cei din echipa națională sunt altă ligă, „toți oamenii care vin la quiz-uri în mod obișnuit caută ceva.” Suntem toți niște căutători mânați de o curiozitate și-o nevoie de reconfirmare, crede campionul en titre din 2017.

În plan secund: Eduard, cu premiul lui de la proba individuală. Fotografie de Marcel Pleșu, via

Și unii dintre câștigătorii de la etapa pe echipe: Tangram (Traian Rotărescu, Costin Geambașu, Sabin Mercheșan și Mihai Lalu)

Te gândești să vii și tu la quiz? Ai mai jos câteva întrebări de la proba pe echipe a campionatului național de anul acesta, cu care poți să-ți faci încălzirea. Ce altceva îți mai trebuie? Când îi pun întrebarea asta lui Eduard, îmi răspunde, evident, cu niște trivia. Cu o poantă din Seinfeld, mai exact: s-a făcut în SUA un sondaj în care oamenii au fost întrebați care-i cea mai mare frică a lor. „Imagine, death was number 2.” Pe locul întâi a ieșit frica de a vorbi în public și de a fi ridicol. Eduard crede că asta îi împiedică pe unii oameni să vină la quiz, „pentru că-și imaginează că noi dăm un fel de extemporal. Sau își imaginează că vor fi scoși la tablă și li se va pune nota 4 și vor fi făcuți de râs în public. Nu este deloc așa.” Dacă vrei să vii la pub quiz, tot ce trebuie să faci e să-ți faci curaj și chiar să vii. Să te simți bine. Bașca, dacă la finalul serii pleci cu două-trei lucruri noi și interesante, ieși cu-atât mai câștigat.

Întrebările de mai jos sunt alcătuite de Eduard. Eduard știe să facă întrebări bune de quiz – pentru că există și întrebări proaste. „O întrebare proastă e o întrebare de extemporal. De exemplu, «Cine este autorul teoremei matematice care spune că an + bn = cn nu are soluție pentru n > 3?»” (E Teorema lui Fermat.) „O întrebare frumoasă e o întrebare care te pune în fața unui lucru cu care te întâlnești zilnic și-ți prezintă - sau te lasă pe tine să intuiești – o nouă latură a sa, gândind logic. (...) Genul de întrebare care te pune în fața unei evidențe, la care altfel nu te-ai fi gândit.” Precum cele ce urmează.