Am plecat din București pe 10 august dimineața. Aproape uitasem că va fi un protest în ziua aia, atât de pustiu și moleșit mi se părea orașul. M-am întors duminică, pe 12, și de atunci tot încerc să înțeleg ce s-a întâmplat în Piața Victoriei. Zilele astea m-am uitat la TV (mai mult decât trebuia), am stat pe Facebook (mai mult decât trebuia), am citit articole & postări și am vorbit cu oameni care au fost acolo în acea seară. M-au izbit, în primul rând, imaginile cu jandarmii care loveau în protestatari pașnici, vedeam cadrele alea peste tot, și la Digi 24, și la Antena3, și la RTV. Erau aceleași imagini, doar că felul în care erau decodate agresiunile era diferit de la un caz la altul. Și, cu ocazia asta, am reperat câteva direcții de interpretare a violenței:

Aripa pulanului

Sunt cei care relativizează, aprobă și justifică violența. E o tabără numeroasă, care se întinde din studioul A3 până la paginile de Facebook ale multor politicieni PSD & ALDE. Aici există, însă, și niște subcategorii. Sunt cei care zic că:

a) jandarmii își făceau doar datoria și apărau guvernul de huligani

b) da, au întrecut și jandarmii măsura, dar au fost provocați

c) așa se întâmplă și în țări civilizate, ia uite cum sunt bătuți protestatarii la Hamburg (Lia Olguța Vasilescu e mare fană a violenței de tip occidental)

d) jandarmii ne scot apa din beciuri la inundații, de ce să-i acuzăm acum că sunt violenți?

e) „imaginile cu jandarmii care lovesc oameni cu mâinile ridicate au fost trucate” (Norica Nicolai dixit

g) o categorie specială e cea a miștocarilor, cei care relativizează violența prin glumițe, indiferent de context; și-au luat ăia din Israel bătaie, haha, ce funny, alea din piață nu erau gaze, de fapt, erau tefeliști care au fumat prea mult, haha.

e) categoria „Liviu Pop”, fostul ministru al Educației, care a identificat imediat cauza violențelor. 

Redau aici dialogul pe care l-a avut cu o jurnalistă de la Digi24:

Alice Iacobescu: Există dovada că unii actori politici încearcă dărâmarea Guvernului prin forţă?
Liviu Pop: Bineînţeles! Cei de la USR strângeau semnături...
Alice Iacobescu: Semnături pentru ce?
Liviu Pop: Semnături pentru o iniţiativă cetăţenească pe care o fac ei cu ,,Fără penali în funcţii publice".

 

f) potrivit ministrului de Interne, Carmen Dan, victimele sunt de vină: „Manifestanții pașnici au fost reticenți în a se disocia de persoanele violente, astfel persoanele care au fost pașnice au suportat acțiunile îndreptate către oamenii violenți.”

g) din seria cum să nu arătăm violența, Laurențiu Cazan, maior în Jandarmeria Română: „Consider că atunci când avem acte de violență ar fi bine ca presa să stea undeva în spate. Să nu vină la fața locului. Nu trebuie să mergem acolo cu camera de luat vederi să vedem cum jandarmul încătușează.”

„Pacifiștii”

Sunt ăia care fac apel la liniște și ne reamintesc că suntem în anul Centenarului și că trebuie să ne strângem în hora unității naționale. Nu era de ajuns că se sifonează o grămadă de bani pe tot felul de mizerii „culturale”, care n-au nicio legătură cu  Centenarul, acum a devenit și un mijloc de deturnare a discuției. Și e interesant de văzut cine sunt pacifiștii. În primul rând, îl avem pe fostul șef al jandarmeriei, Sebastian Cucoș, care a ieșit în public, flancat de arhangheli, și a vorbit despre Centenar, despre polarizări și iubirea de neam. Mai e și jandarmul care a scris acum câteva zile o poezie care se cheamă „Sânge”:  

„Opriţi-vă la timp furia
Acum, când ţara-ntreagă plânge!
Nici voi dar nici jandarmeria
Nu vrea să curgă-ntre noi sânge!”

Și să nu uităm de Liviu Pleșoianu, care a scris o scrisoare către poporul român („Să spargem bula de ură!”): „Ieri ne întâlneam cu copiii în parc și vorbeam despre Nichita Stănescu și Marin Preda, iar astăzi nu ne mai întâlnim, nu ne mai vorbim, nici măcar nu ne mai scriem  pentru că «pro-USR» și «anti-USR», pentru că «pro-PSD» și «anti-PSD» [...] Dacă ne uneau cândva poezia și literatura și ne dezbină până la ură acum disputa politică, atunci e evident că alegem hăul în locul înaltului, noroiul în locul nufărului.”  

Aripa salvatorilor

Sunt jurnaliștii-eroi care stau non-stop pe baricadă, se bat cu pumnii în piept, scot drapelul și se jertfesc în studiourile de televiziune pentru binele țării. Un reprezentant de seamă al acestui front e Rareș Bogdan, care vorbește în ultimele zile de zici că e salvatorul neamului, omul pe care niciun atac chimic nu-l poate clinti din loc. El e cel care dă un ultimatum pentru toată România și care ne avertizează că trebuie să trezim, altfel rămânem fără internet și ziare în următoarele zile. Un astfel de discurs (presărat cu fake news), nu face decât să submineze impactul violențelor și să transforme totul într-un circ, care decredibiliează atât protestul, cât și pe ei ca jurnaliști. Ce nu înțeleg oamenii ăștia e că uneori faptele vorbesc de la sine. Nu trebuie să te duci în zona conspirației, să exagerezi, să vorbești despre gaz sarin și să lansezi informații nesusținute de dovezi (cum o face, de exemplu, Mălin Bot, care spune că șefii jandarmeriei sunt sub control rusesc). E de ajuns să prezinți lucrurile așa cum sunt. Vorba lui Vlad Ursulean, realitatea este mai fascinantă decât orice conspirație.
 
Astea sunt doar câteva exemple. Evident, lucrurile sunt mult mai complexe de atât. 

Dar dacă faci un pas înapoi și te uiți la the big picture, îți dai seama că discursul ăsta care îmbrățișează violența - direct sau voalat - își găsește ramificații în multe alte direcții. Să luăm religia, de exemplu. Când vezi preoți care îi apără pe jandarmi că au dat cu pulanul, când îl vezi pe șeful jandarmilor înconjurat de icoane, când citești știri despre cei 300 de preoți din Pennsylvania care au abuzat peste 1000 de copii, când vezi cum fanii lui Trump îți explică că el e trimisul lui Dumnezeu ca să salveze America, când dai peste un titlu ca Jeff Sessions’ ‘Religious Liberty Task Force’ Declares Holy War on LGBT People (O organizație pro-libertăți religioase condusă de Jeff Sessions a declarat că pornește un război sfânt împotriva persoanelor LGBT), când citești toate știrile astea într-o singură dimineață, cum mi s-a întâmplat mie acum câteva zile, atunci știi că nici anul ăsta nu apuci să te spovedești. 

Și mai e și contextul politic global. La o privire ceva mai atentă, se poate observa că unii dintre cei care justifică violența jandarmilor sunt exact cei care aplaudă militarismul și războaiele duse de americani în ultimele decenii. Nu degeaba politicile lui Trump (violente pe foarte multe planuri) sunt agreate de mulți politicieni și intelectuali de la noi, de la oameni de dreapta, până la „stânga” PSD. E amuzant să constați că, de fapt, Mihail Neamțu are foarte multe în comun cu pesediștii pe care îi detestă atât de tare. 

Trăim vremuri complicate. Da, e bine că avem toți telefoane și camere cu care putem documenta abuzurile de putere, dar, pe de altă parte, e îngrijorător să vezi cum dovezi concrete ajung să fie contestate (fie că sunt imagini din Irak, din Yemen, din Palestina sau din Charlottesville). E atât de ușor să negi lucruri care sunt vizibile și palpabile. Chiar ieri, Rudolf Giuliani, omul lui Trump, a zis că truth isn’t truth (adevărul nu este adevăr). Dacă Trump se descurcă cu alternative facts, Dragnea și Carmen Dan de ce n-ar putea s-o facă și ei?! Și îți vine să te iei cu mâinile de cap când intri pe paginile de Facebook ale unor miniștri din România și vezi cum tocmai ei, oameni cu influență și responsabilitate, postează tot felul de dubioșenii și știri false. 

Dar, ca să închei  pe un ton pozitiv, las aici încă un citat din Pleșoianu: „Fie ca retortele chimice și alchimice ale Centenarului să ne ajute să transformăm apa moartă din poveste în apa VIE din poveste. ...Fie să FIM!”

Așa să fie.

PS: Aici puteți citi un material despre românii din diaspora care au fost la protest. 

Ilustrația a fost luată de aici.