Arte vizuale / Festival

Amural V sparge zidul dintre Brașov și arta digitală

de Maria Persu, Victoria Carasava

Publicat pe 8 septembrie 2019

Festivalul audio-vizual Amural a reînviat Brașovul pentru a cincea oară, între 29 august și 1 septembrie. Anul ăsta, festivalul s-a învârtit în jurul temei ElevatorElevate your heart. Elevate your soul. Instalațiile, pictura murală, ilustrațiile și fotografiile, petrecerile cu muzică electronică, serile de poezie vizuală și proiecțiile de film au animat un oraș în care încă nu se întâmplă destule. 

Amural e un festival unic în România, pentru că își propune să lege arta vizuală cu muzica. Mai mult decât o petrecere în tot orașul, e o experiență senzorială completă: lângă un set de techno cu vizuale, o expoziție cu instalații interactive; lângă expoziție, o seară de poezie vizuală. Când se lasă seara pe aleea După Ziduri, pe latura exterioară a fostei cetăți fortificate, totul e pus în mișcare: culori, beat-uri care te umplu de adrenalină, foșnetul pădurii, lumini, oameni care se plimbă, râd, privesc, dansează.

De pe deal, te ocrotește Turnul Negru, construit în secolul al XV-lea, despre care se spune că a fost lovit de trăsnet și înnegrit. La Amural, ține în gazdă o expoziție și e suportul unor proiecții de lumini. Turnul Alb, un pic mai sus și mai izolat, e transformat în White Elevator, unde instalațiile celor de la RIZI, ale masteranzilor de la CINETic din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, dar și ale unor artiști independenți, precum D.A.I. (Dan Adrian Ionescu), împletesc arta cu tehnologia. În partea cealaltă a orașului, la final de seară, te-așteaptă hub-ul creativ Visssual, cu DJ români și berlinezi, să petreci până la 10 dimineața dacă te mai țin curelele. 

Pentru că am vrut să aflăm mai multe despre festival, dar și despre artiștii care au participat la ediția a cincea, am stat de vorbă cu unul dintre organizatori, Răzvan Pascu, cu Laszlo Bordos, pionier al videomapping-ului arhitectural, devenit un reper după proiecțiile de la un concert Radiohead (Sziget Festival, 2006), și cu Andreas Lutz, artist german pasionat de comunicarea dintre om și computere și de relația dintre sunet și semiotică. Lucrările lui Andreas Lutz au fost expuse la ediția din 2017 a Bienalei de la Veneția, dar și în São Paulo, Tokyo, Berlin și București.  

De ce zidurile devin ferestre la Amural

Când am ajuns la Brașov, am dat de mult mai multă agitație prin centru decât ne aminteam. Turiștii străini roiau printre restaurantele românești, italienești și hipsterești care ocupă cam fiecare străduță frumușică din centru. Scena de la Cerbul de Aur era demontată numai ca să fie înlocuită cu una nouă, pentru Campionatul Mondial de Alergare de 50KM, unde au participat 200 de atleți din toată lumea și 200 de alergători amatori.

Chiar dacă e pe lista centrelor turistice din România, Răzvan Pascu susține că Brașovul a suferit în ultimul deceniu un exod masiv la nivelul tinerilor și, în consecință, un blocaj artistic și civic. În a treia zi a festivalului, stând pe un bean bag din curtea Visssual într-o pauză de la treburile lui de organizator, Răzvan Pascu, brașovean, fost copywriter și actual student la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, ne povestește despre începuturile festivalului și lupta anuală cu administrația locală. Cu ritmurile groovy ale lui Lucian Roșu de la Milkywaves pe fundal, ne-am pus pe discuții

„Brașovul a avut o viață culturala foarte fertilă în anii 90, început de 2000. Apoi au emigrat foarte mulți oameni și a și căzut industrial orașul, a pierdut foarte mulți oameni mișto. (...) Nu au fost forțe suficient de puternice să alimenteze orașul și viața lui culturală, socială și civică”, ne zice Răzvan. „Avem orașul perfect, dar e o moștenire. Nu e meritul nostru că acest oraș e frumos, e meritul sașilor, al ungurilor și al românilor din trecut. Noi trebuie să venim cu turnurile și bastioanele noastre, care sunt din lumină sau din idei.”

În acest context a apărut Amural, când Răzvan și câțiva prieteni și-au propus să transforme clădirea abandonată de la Cinema Popular într-un spațiu civic și creativ: „Ni se părea că orașul e mort”. Brașovul are o istorie lungă cu filmul, găzduind prima proiecție de film din Transilvania în decembrie 1896, iar, în 1901, orașul avea deja un cinema. Cele mai importante cinematografe din timpul comunismului, Modern, Popular, și Astra, au fost lăsate însă în paragină în anii 2000, la fel ca multe altele din România. 

Răzvan și gașca s-au dus la primărie cu un plan de a construi o structură de lemn care să susțină în siguranță pereții clădirii, iar apoi să dea drumul la tot felul de evenimente. După ce au fost refuzați, cu pretextul că nu au experiență, s-au hotărât să organizeze un eveniment într-un spațiu public. La început, erau trei — Alina Anca (Aural Eye), artistă, Carmen Zmaranda, manager cultural la Centrul Cultural German din Brașov, și Răzvan. Între timp, echipa din spatele festivalului s-a tot dezvoltat, adunând arhitecți, artiști, designeri, muzicieni, dar și ingineri, electricieni, sudori de prin țară și afară, pasionați și interesați de proiectul Amural. 

Numele festivalului e un joc de cuvinte — vine de la strada După Ziduri, artera principală a festivalului, dar și de la misiunea pe care și-au propus-o, aceea de a transforma zidurile în niște „anti-ziduri, porți, sau ferestre”, luptându-se și cu zidul digital al Facebook-ului care ne  rupe deseori de realitate. „Zidurile nu mai sunt obstacole, sunt oportunități”, zice Răzvan. Amural e un efort de a face accesibilă arta contemporană: din galerii și de pe net, arta se mută în stradă, unde poate da nas în nas cu ea orice trecător. De asta festivalul e în mare parte gratuit, cu excepția scenei principale de la Turnul Negru și a celei de after-party de la Visssual

Amural V, Strada După Ziduri

În fiecare an, echipa Amural aplică la un concurs organizat de primărie, deci nu există niciodată certitudinea că festivalul va avea loc. Dar festivalul reușește să crească. Anul ăsta, festivalul s-a extins și în fața Colegiului Național „Andrei Șaguna”, unde artistul Laszlo Bordos s-a jucat cu lumini și forme, la fel cum a făcut-o în trecut și pe Turnul Eiffel, Burj Al Arab sau Pallacio de Bellas Artes din Mexico City. L-am întâlnit pe Laszlo în curtea liceului. În seara de dinainte, proiecțiile lui fuseseră însoțite de un concert Robin and the Backstabbers.

În timpul concertului, toate privirile erau ațintite spre proiecțiile lui Bordos, muzica devenind mai mult un accesoriu al poveștii vizuale de pe „Andrei Șaguna”. Într-o atmosferă relaxată de picnic nocturn, brașovenii au rămas în curtea liceului mult după terminarea muzicii. Printre ei a fost și Bordos, căruia îi place să asculte ce spun oamenii despre proiecțiile lui. E tipul de feedback care îl motivează cel mai mult pentru că „nimic nu se compară cu reacțiile spontane de pe fețele oamenilor”.

Colegiul Național „Andrei Șaguna”, proiecție de Laszlo Bordos

„Eu m-am născut la Brașov, dar am plecat în ‘97 [în Ungaria, la studii]. De asta proiecția de azi se intitulează Memories. Chiar când mi-au scris băieții de la Amural prima oară, acum 5 ani, nu știau că sunt din Brașov. Primele email-uri le-am primit în engleză!” După ce a părăsit Brașovul, primul lui proiect important a fost la Festivalul Sziget, în 2006, când a făcut vizualele pentru Radiohead.

Laszlo are speranțe mari de la Amural, unde vrea să se întoarcă. „Am avut proiecții în 40 de țări, am fost la multe festivaluri. Dar ceea ce este unic la Brașov este pădurea. În alte părți au parcuri, dar parcul e ceva mai organizat. Să vezi instalații în natură e unic. Din acest punct de vedere, Amural va crește mare și poate chiar se va ajunge să fie tot orașul implicat”.

Artworks Showreel, Laszlo Bordos, 2006-2016

Instalațiile vor să comunice cu tine 

Arta și tehnologia sunt aproape inseparabile la Amural: 3D mapping, live visuals, realitatea augmentată, coregrafie de lumini, realitate virtuală. La Turnul Alb, sediul principal al instalațiilor interactive, publicul modelează, practic, expoziția White Elevator, curatoriată de membri studioului de design din București RIZI. Artiștii îți pun la dispoziție mijloacele ca să pătrunzi în fiecare lume virtuală, dar pe care o extinzi cât vrei tu. Barierele dintre public și autor, dintre artă și alte discipline (design, inginerie, politică, divertisment, filosofie) sunt suspendate. 

Instalația Stream, semnată RIZI, te invită să modelezi cursul unor culori curgătoare, astfel încât tu (fluxul de informație) și fluxul natural să vă influențați într-un mod organic. În Sonic Images,  Maria Năstase, artistă și antropoloagă, a sonorizat pixelii a două fotografii. Imaginile căpătau o dimensiune spațială și temporală dacă-ți puneai căștile și plimbai cursorul pe ecran. Vague News, de Octavian Albu, îți pune la dispoziție un modular pad pe post de telecomandă, ca să rezolvi un puzzle video cu declarații ale lui Donald Trump. Scopul e să înțelegi mai multe despre informațiile din presă care te inundă.

Naked Hologram, de d.a.i.
Stream, de RIZI

L-am întrebat pe artistul german Andreas Lutz, cap de afiș la categoria Instalații, cum vede el arta interactivă (care îl implică direct pe spectator). Deși, pentru el, toată arta are la bază comunicarea cu privitorul, crede că muzeele care experimentează cu interactivitatea aduc mai aproape publicul care altfel nu ar fi interesat de artă. Lucrarea lui de debut, Because Clicking Is So 90s, vine tot din zona asta — un site pe care-l poți controla numai prin mișcare și voce, care vrea să demonstreze că orice tehnologie de mediere între noi și mașini, cum ar fi mausul și tastatura, va fi depășită, pentru că vom ajunge să ne înțelegem (noi și computerele), să comunicăm din ce în ce mai bine. 

Însă acum pe Andreas Lutz îl preocupă partea mai abstractă a artei digitale. „Acum nu mai sunt interesat să creez chestii interactive pentru că îmi văd propriile lucrări ca ființe, într-un fel. Și poate că noi trebuie să descoperim cum să comunicăm cu ele. (...) Nu am mai fost atras de aspectul tehnic, ci mai degrabă de cel filosofic. Ce poți să exprimi cu adevărat prin artă?”

La Amural, a expus instalația Offset XYZ, în cadrul expoziției Dark Maters, de la Centrul Multicultural al Universității Transilvania. „Lucrez mereu cu mișcare și materiale textile. (...) Din punct de vedere conceptual, lucrarea este despre inteligență artificială și semiotica ei,” ne-a spus Andreas. „E despre cum computerele ar comunica cu noi. Aia e limba lor, exprimată prin diverse mișcări și transformări”. 

Offset XYZ, de Andreas Lutz

Seria de fotografii a Oanei Stanciu, artistă stabilită în Edinburgh, ne-a acompaniat în drum spre Turnul Negru, unde duo-ul Subsequent din Copenhaga ne-a plimbat prin etajele subconștientului cu tablourile și instalația lui de lumini. Cu cât te cățărai mai spre vârful fostului turn de apărare, lucrările căpătau o natură din ce în ce mai abstractă, iar lumina se diminua.

Fotografii de Oana Stanciu
Subsequent la Turnul Negru

One Night Gallery, PosterJam și proiectul #EU and Me pentru tineri regizori s-au folosit de realitate augmentată prin aplicația dARe de la Samsung pentru a da viață unei serii de postere la Visssual. Dacă voiai să-ți iei și tu un poster în format A4 ca amintire, nu plăteai cu bani, ci cu o postare pe Instagram. Etajul unu de la Visssual e un spațiu ideal pentru a expune artă pop, precum posterele augmentabile — o sală mare, post-industrială, în care fabrica de încălțăminte TINO obișnuia să-și producă pantofii, înainte să fie un spațiu de expoziție.

One Night Gallery, la Visssual

Fără cuvinte, zboară muzica și curg imaginile

După ce se lasă seara, Amural devine o experiență pur senzorială: 

Stânga: Microfeel, Dreapta: Henry Saiz; proiecții de Noetic
Khidja
Sin-Drøne

Video

Carte

VIDEO Biblioteca lui Psihotrop

Scena 9

După ce a pus programa de română pentru bac în piese de hip-hop, Psihotrop ne cheamă cu el în bibliotecă, să luăm o pauză de la ecrane și să o luăm la pas prin literatura lumii.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK