Muzică / Artists Rooms

„Cu cobra de gât”

de Delia Marinescu

Publicat pe 28 mai 2020

La începutul lui aprilie, Fundația9 a lansat Artists Rooms, un program de susținere a artiștilor independenți afectați de pandemie. Dintre cele peste 500 de proiecte înscrise, au primit finanțare aproape 40. Începând de azi, pe Scena9 vă invităm în laboratorul câtorva dintre proiectele câștigătoare, să stăm de vorbă cu artiștii care le-au conceput. 

Azi vorbim despre Cobra, „o lucrare audio-video ce vorbește despre poziția muzicianului lăutar în societate, cu precădere în zilele-lunile de carantină din anul 2020, când rasismul și xenofobia din păcate au atins noi cote”, după cum arată descrierea inițială făcută de cei patru artiști autori, muzicienii Andrei Dinescu, Jerry Boacă și Thomas Höfer și artistul vizual Mihai Barabancea. Primii trei cântă împreună neomanele în trupa Impex, Dinescu fiind unul dintre puținii artiști din România cu un discurs constant împotriva rasismului și o colaborare de ani de zile cu muzicieni romi. Thomas Höfer, muzician autodidact foarte tânăr, jonglează în proiectele lui cu genurile, de la manele, la elctro sau grunge (puteți citi mai multe despre el în numărul 2 al revistei tipărite Scena9). Jerry Boacă, lăutar cu peste 30 de ani de experiență, a studiat de mic vioara și acordeonul, și în prezent cântă la clape. Mihai Barabancea a participat la mai multe proiecte și expoziții foto și video și este autorul cărților experimentale Sărutul și Rescrierea Secvenței, aceasta din urmă fiind premiată în 2015 la concursul Cele mai frumoase cărți din România. Chiar dacă sunt foarte diferiți între ei, pe toți îi leagă un simț al libertății cu care explorează și combină stilurile, testându-le limitele. 

Pentru Cobra, Andrei, Jerry și Thomas au compus o piesă instrumentală „cu sonorități estice, balcanice, rome”. Mihai a îmbinat filmări în format VHS pe care le-a făcut înainte de carantină, în clubul Apollo din centrul Bucureștiului, cu unele în format HD pe care le-a produs în timpul stării de urgență, în cartierul Ferentari, unde locuiește Jerry Boacă. Prin cele două tipuri de format video se produce o „inversare a lumilor”, spun artiștii – „cea de la periferie și săracă vă apărea în imagini cu rezoluție mare; lumea bună este virtuală, ea va apărea stricată și degradată (imagini cu rezoluție mică, format VHS)”.

Fragment din „Cobra”, work-in-progress

La prima vedere, mi-am imaginat o piesă nouă cu videoclip. Într-o discuție virtuală din cinci case diferite, artiștii mi-au explicat de ce lucrarea, care va apărea săptămâna viitoare pe canalul de YouTube al trupei Impex, e mai mult de atât. 

Cum v-ați cunoscut cu Jerry?

Andrei: Acum vreo zece ani am fost contactat de o doamnă pe care o chema Dana Cenușă, care a fost un fel de geniu al operațiunilor umanitare în România, lucra la ANP (n.r Agenția Națională a Penitenciarelor), era purtător de cuvânt. A auzit că sunt muzician și m-a întrebat dacă aș fi interesat să facem un proiect în penitenciare. Și am avut ideea asta de a forma o formație de muzicieni care erau în penitenciar în momentul ăla. Am făcut  un tur cu ea prin mai multe penitenciare să căutăm talent și așa am ajuns prima oară la penitenciar la Rahova. Ce am găsit la penitenciar? Super talent. De fapt, erau două categorii de muzicieni: muzicieni profesioniști care au făcut o ilegalitate și au ajuns acolo și infractori profesioniști care cântau de plăcere la un instrument. Acolo m-am cunoscut cu Jerry. Când veneam eu cânta în formație, dar când nu eram eu, repeta la teatru, a jucat Shakespeare. 

Jerry: Am colaborat foarte bine, am pus la punct câteva spectacole pe care le-am cântat chiar dacă mă aflam la penitenciar - am cântat în câteva cluburi de noapte. 

Jerry: Prietenia a durat, am avut fiecare de învățat unul de la celălalt și am continuat și vom continua, pentru că suntem cam la fel.

În ce fel sunteți cam la fel?

Jerry: Și muzical, și la caracter.  Ne supărăm repede, ne trece repede. Și cam în toate. La păr nu ne asemănăm. 

Jerry Boacă
Andrei Dinescu

Andrei: Ce ar mai fi? Răsfățați. Și pe Jerry l-au iubit bunicii. 

Jerry: După ce m-am liberat, l-am căutat pe Andrei și m-a cooptat în trupa Impex. Și de-atunci am rămas împreună, din 2017. 

Și cum de l-ai căutat pe Andrei și nu te-ai dus la muzicieni cu care cântaseși înainte? 

Jerry: Cei cu care cântasem înainte nu mai știau ceea ce pot face eu muzical. Cum să spun, ți-e mult mai ușor să te duci la un om care știe ce poți decât la un om care știa ce poți. Bine, colaborez cu mai mulți soliști vocali, cu mai multe trupe, dar trupa mea de suflet rămâne Impex. 

Andrei: Ce m-a impresionat la Jerry e că el compunea. Foarte mulți lăutari cu care m-am întâlnit în libertate erau sau plictisiți, sau grăbiți. Nu pot să zic că am cunoscut foarte mulți lăutari care au descoperit plăcerea de a crea - să umbli după idei, să găsești formule, să faci ceva nou. 

Screenshot din „Cobra”

Jerry, când v-ați cunoscut la Rahova, de câți ani erai închis? 

Jerry: Eu eram închis de patru-cinci ani. M-am aflat la momentul nepotrivit la locul nepotrivit. N-am omorât pe nimeni, n-am furat, n-am dat la nimeni în cap. Pur și simplu, din cauza consumului de stupefiante, am ajuns din consumator, traficant. 

Andrei: Bine... traficant cu două bile traficate. Se știe: consumatorii sunt cei mai mari traficanți. 

Ziceți-mi de piesa asta. 

Andrei: E destul de dramatică așa, de-aia vrem să-i zicem până la urmă Cobra. Barabancea a venit „cu cobra de gât”, el a venit cu ideea asta.

Mihai Barabancea, foto: Mădălina Iacob

Cum ați lucrat la ea? 

Andrei: Am făcut-o la mine la studio. Este cântată de Jerry, Thomas a făcut ritmul și partea de producție, eu am tras niște bași, dar contribuția mea a fost că am produs-o și că am reușit să-i aduc pe Thomas și pe Jerry împreună. Am auzit beaturile pe care le făcea Thomas - că Thomas cântă cu noi în Impex, dar își mai face și el singur piese. Și beaturile mai tinerești pe care acest om le făcea mi se pare că s-au potrivit foarte mult cu ce a făcut Jerry. 

Thomas Höfer

Asta era înainte de pandemie, da?

Andrei: Da, și acum ne-am gândit să terminăm și să facem și un video, pentru că întâmplător, Mihai Barabancea ne filmase ultimul concert pe care l-am avut la Apollo, pe VHS, în decembrie. Și pentru noi are valoare foarte simbolică acum, pentru că este ultimul concert. Între timp, acea aglomerare de persoane a căpătat o însemnătate foarte mare.

Deci va fi un fel de piesă cu videoclip? 

Andrei: Nu va fi chiar clip-clip. E un scurt filmuleț care începe și cu cartierul Ferentari, și cu Jerry la el acasă și dup-aia virează în nebunia de hipioțeală. 

Mihai: Înainte de 15 mai, de a se încheia carantina, ne-am dus la el acasă și am filmat. Era simplu să folosim doar niște material de arhivă. Ideea era cum am putea să integrăm într-un concept artistic toată nebunia asta, să integrăm mai multe elemente și să creăm un tablou mai unitar. Și luând în considerare toate aspectele pandemiei și tot ce s-a întâmplat, am zis: băi, care sunt detaliile care ne unesc ca oameni? Socializarea, nu? Că noi, de fapt, socializăm, ne apropiem unii de alții, iar acum toate chestiile astea sunt interzise, au dispărut cumva, sunt o amintire. Și amintirea asta poate să fie preluată și să devină ca un video game.

Andrei: A devenit o fantezie. Ceva ce era destul de normal pentru noi - să cântăm live - a devenit ca o utopie aproape. Și toți când ne uităm acum la un video și vedem oameni laolaltă, mamă, ne impresionează.

Mihai: Sau oameni care se pupă, nu au măști, sunt prea aproape. Și am încercat să integrăm toate elementele astea - dintr-o amintire, dintr-o nostalgie să creăm un peisaj mai larg, să mergem într-o distopie. Și cumva conceptul era că Jerry transcende din lumea reală - din izolare, din singurătate, prin intermediul unei căști virtuale, și se duce într-un univers unde sunt mulți alți useri. Pentru că toată viața s-a transferat acum pe Facebook, pe Instagram, pe rețele sociale, într-o lume care e paralelă. Casca virtuală a fost un simbol al conectării la o rețea unde eram cu toții, într-o lume unde toți eram bine, toți eram uniți. Uniți de muzică. 

 

Screenshot din „Cobra”

Jerry, cum a fost pentru tine perioada asta din punct de vedere financiar? Tu cânți cu alte trupe și cânți și la nunți, botezuri?

Jerry: Da. A fost foarte dificil. Dacă nu muncea soția mea nu știu ce s-ar fi întâmplat. A fost foarte greu și este foarte greu, pentru că încă nu se face nimic. 

Andrei: E un pic ciudat să fii anunțat: tu ce ești, muzician? Nu mai ai voie să faci concert. E un pic amuzant că se referă direct la ce faci tu și e interzis acum. 

Ați aplicat la indemnizația pentru artiști dată de stat?

Andrei: Da, din fericire, am avut norocul de a avea contracte, că aveam niște concerte în aprilie și am putut dovedi. Aveam concert cu Caliu și prietenii săi, și așa au avut și ei contracte și i-am ajutat să aplice. Dar restul de 15.000 de lăutari n-au avut hârtie, n-au avut cont în bancă. 

Jerry: Noi am fost niște norocoși. Chestia asta n-a ținut cont de niciun lăutar, pentru că lăutarii nu cântă la spectacole, n-au contracte. Ei nu cântă la Sala Palatului. Și era imposibil să aplice. De multe ori nu se face contract, că te sună cineva că s-a îmbătat și zice: vino să-mi cânți și mie vreo trei piese, că sunt cu nevastă-mea aici acasă. 

Ce planuri aveți pentru următoarele luni? 

Jerry: După părerea mea, un artist trebuie să cânte pentru public, să dea publicului pe care-l vede în fața lui ceea ce simte. Așa, eu aflându-mă în fața unui televizor, n-am cum să dau ceea ce simt. Publicul se hrănește cu ce-i dau eu, iar eu mă hrănesc cu ce-mi dă publicul.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK