Muzică / Hituri

Dăcât hituri

de Filip Standavid

Publicat pe 31 mai 2016

„Im turkish living in Norway and i like this song even i dont understand text.;)”, scrie cineva pe Youtube, la secțiunea de comentarii a clipului „Cum ne noi”. Un pic mai jos, un binevoitor sare cu traducerea: „Ben Titanik gibi tükürmek öğrendim Hatta giysi dahil olmak üzere birçok şeyde aynı stil var”... și tot așa. Genul ăsta de interacțiune e și definiția unui crossover act (artist sau trupă care se adresează în mod firesc mai multor categorii de public), și un soi de Eurovision fără manifestările de bâlci obscen, și – pardon de vorbă mare! – o dovadă a felului în care funcționează conceptul de soft power: un refren construit în jurul unei elipse („Cum te eu nimeni nu te va”) face ca o descendentă a osmanlîilor, o fată care semnează Turkish Diamond, să observe că limba română „is very beautiful”.

Fandosiții de serviciu („ifosativii”, vorba lui Alex. Leo Șerban) vor constata repede că piesa e ceea ce DJ-ii din radiourile locale de tip CHR, contemporary hit radio, numesc „o maneluță”: o suna clapa contemporan, dar ritmul tot spre dairea trage. Cam tot așa e și „Sună-mă”, colaborarea dintre Carla’s Dreams și Antonia („Ești golanu’ meu original”). „Lumea ta” reasamblează fidel țuchilai-urile recente ale Loredanei, iar „Rățușca”, mai înspre ska, e numai bună pentru o beție vamaiotă, laolaltă cu „Dragostea” ușor reggae din plic și cu sincopele „Zarplatei”.   

Alte piese („Funeral Face”, „Aripile”, „Mai stai”) sunt hibrizi dance-soft (very soft) rock, popularizați cu succes de Smiley și cu multă chinuială de-alde Voltaj. O porțiune importantă a albumului Ngoc, plasată strategic mai spre coadă, e moralizatoare și mândru-basarabeană („Născut în Moldova”, „Scrisoare fratelui mai mic”). Pe ici, pe colo, vocalistul-cel-pictat-pe-față trage nițel înspre rap. Avem și-un strop de lounge music, cîntecul de dragoste „Ești Altfel”.

Ce ne-a mai rămas, atunci? Bucățile electroclash cele mai interesante, cele care au scos puternic în evidență Carla’s Dreams în peisajul pop autohton: „Te rog”, „Sub pielea mea” și ubicuul „P.O.H.U.I.”. Abrazive, ambigue și riscante, au în continuare toate șansele să producă o hoardă de imitatori și sunt, într-adevăr, niște rarități pe la noi. Sună, adică, extrem de accesibil fără să păcătuiască prin schematism sau prin trucuri ieftine. Toate influențele rock și new wave se coagulează în mod firesc peste cîte-un beat extrem de actual, iar – în cazul „P.O.H.U.I.” – de-a dreptul senzațional e că ritmul se-nmoaie, o ia mai domol taman cînd te-ai aștepta să bubuie, după aproximativ un minut și jumătate. Dacă e să găsești undeva „sufletul moldav” mult invocat în discuțiile despre Carla’s Dreams, aș zice că el se manifestă în instinctul care te face să electrocutezi sintaxa unanim acceptată, s-o cotești pe drumul mai puțin bătătorit. Altfel spus: șezi, uăi, oleacă!

Ngoc durează o oră și zece minute și e, după cum am încercat s-arăt, un album extrem (exagerat?) de pestriț. Îți lasă mai degrabă senzația unei colecții de EP-uri (unul riscant, unul miștocăresc, unul serios și, în fine, unul mainstream – interesant, single-ul „Acele”, lansat chiar înaintea albumului, e de negăsit aici, după cum lipsește și mai vechea „Dă-te-n…”). Albumul rememorează traseul de până acum și fotografiază momentul în care se găsește industria pop autohtonă. Ar putea să-i arate și drumul înainte? Sper s-o facă, pentru că are o busolă foarte bună. Pînă una-alta, oamenii produc ceea ce li se cere: dăcât hituri, gen.

Carla’s Dreams, Ngoc, Global Records, 2016

Foto:
Carla's Dreams' YouTube

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK