Carte / Sărăcie

Țărani 3D

de Mihai Iovănel

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 25 februarie 2021

Am citit greu primele 40 de pagini din romanul lui Bogdan Coșa Cât de aproape sunt ploile reci. Plasate într-o mică localitate de la munte, într-un mediu rural marcat de precaritate economică, aceste pagini de început mi s-au părut prea naturaliste, prea deprimante, cu relații prea încâlcite între personaje. Nu înțelegeam care sunt legăturile dintre Nuțu, Camelia, Aurelia, Dana, Dumitrița, Petru ș.a. – și, sincer să fiu, atmosfera aia rece dpdv meteorologic și emoțional, în care dinamica personajelor se reduce la o zvârcolire surdă (alcool, tremurat de frig, nevoi fiziologice a căror satisfacere e descrisă amănunțit) nici nu-mi inspira prea multă curiozitate sau energie exploratorie. Dar după primele 40 de pagini lucrurile încep să se miște și am citit restul într-o singură repriză. 

Sigur, romanul este în continuare destul de naturalist. Personajele (bătrâna Aurelia, cei cinci copii ai ei – doi bărbați și trei femei –, plus nepoții și rudele prin alianță) o încasează  în continuare de la viață în perimetrul mărunt în care trăiesc. Nu există cine știe ce poveste. Arcul narativ, compus din secvențe întinse pe vreo 25 de ani, plasate preponderent în satul Dumbrava Frumoasă și despărțite prin elipse bine controlate, poate fi sintetizat astfel: descompunerea unei familii din mediul rural în perioada postcomunistă sub presiunea factorilor economici (care-i împing să presteze aceleași și aceleași munci grele, prost retribuite, sau să plece în Italia la munca de jos) și a propriilor probleme (inhibare emoțională, depresii ascunse, dificultatea de a comunica). Totul e înecat în alcool, singurul antidepresiv disponibil în lumea masculină din romanul lui Coșa: în timp ce femeile își tratează singurătatea și anxietățile prin muncă, bărbații moștenesc alcoolismul din generație în generație. 

Cât de aproape sunt ploile reci

Bogdan Coșa
Editura Trei
2020

Nu-i chiar genul de literatură evazionistă care să te facă să evadezi dintr-o realitate oricum problematică. Rezumatul pe care l-am făcut mai sus pare să trimită la ideea de poverty porn. Dar nu-i așa. Deși lucrează cu vieți preponderent nefericite, Cât de aproape sunt ploile reci reușește să fie engaging (narativ și uman) și să nu-și exotizeze personajele. Nu le expune pe acestea în genul unor show-uri TV ca Schimb de mame, care neagă protagoniștilor orice demnitate. Personajele lui Coșa își păstrează demnitatea chiar și atunci când ajung, literalmente, în șanț. Felul în care autorul își definește narațiunea contribuie la acest lucru. Narațiunea la persoana a treia pare inițial glacială și observațională, însă cu timpul își construiește o empatie discretă față de personaje, un mod detașat dar înțelegător față de acțiunile lor. Autorul știe prea bine că nu le-a aruncat în cea mai bună dintre lumi, dar le oferă în schimb atenție și disponibilitatea de a nu le judeca. Și tocmai mergând pe mâna personajelor reușește romanul să fie, în felul său, captivant. Interacțiunile dintre ele, nu foarte complexe narativ, creează suspans prin felul în care Coșa accelerează sau încetinește procesul de destrămare și distrugere. Apariția Dumitriței (personajul meu preferat), care se întoarce pe neașteptate din Italia undeva către mijlocul romanului, introduce o oază de liniște și de afecțiune care suspendă pentru o vreme acest proces. Chiar un personaj precum alcoolicul Nuțu (fratele ei) pare să-și găsească pentru scurt timp liniștea. După ce Dumitrița dispare în ceață, întorcându-se într-o Italie fantomatică, prezența ei continuă să fie resimțită sub forma așteptării de a o reîntâlni. Marele secret al romanului este că te atașezi de personaje și vrei să știi ce se întâmplă cu ele în continuare.

Cu acest roman rural, Bogdan Coșa revizitează din perspectiva mileniului al treilea proza țărănească a lui Pavel Dan. E o lume aspră, pragmatică și reprimată emoțional, mai apropiată de tipul protestant decât de lumea mai caldă din sud care apărea în Moromeții lui Marin Preda. Și Adrian Schiop a scris, în recentul lui roman Să ne fie la toți la fel de rău, despre lumea rurală din Ţara Făgăraşului – spațiul care inspiră și Cât de aproape sunt ploile reci. Doar că acolo unde Schiop era analitic/eseistic, Coșa bagă film 3D.


Fotografie principală: Satul Sic de Paști (1983), László Szoleczki. Via Fototeca Azopan.

Video

Carte

VIDEO Biblioteca lui Psihotrop

Scena 9

După ce a pus programa de română pentru bac în piese de hip-hop, Psihotrop ne cheamă cu el în bibliotecă, să luăm o pauză de la ecrane și să o luăm la pas prin literatura lumii.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK