În lume / Londra

„Nu mai suntem români, suntem sclavi”

de Oana Țenter

Publicat pe 7 decembrie 2018

În Marea Britanie locuiesc astăzi peste 400.000 de români, spun cele mai noi date oficiale. Suntem mai mulți decât irlandezii și indienii, dar încă mai puțini decât polonezii. Pentru că fac și eu parte din imensa diasporă a Londrei, am vrut să explorez cum sărbătoresc compatrioții mei români 1 decembrie 2018, Centenarul României. Auzisem despre câteva evenimente oficiale organizate înainte de ziua națională. În septembrie, Flotila România Centenar, în frunte cu Ivan Patzaichin, a participat la The Great River Race, faimos maraton de pe Tamisa. A fost prima participare a României în competiție, cu un echipaj format din membri ai diasporei, vâslași profesioniști români dar și englezi, simbol de prietenie și camaraderie în plin Brexit.

La World Travel Market din Londra în noiembrie, Carpatia Dacia Nemuritoare, Truly Romania Tours și alte companii au promovat patria cu diferite oferte de turism. Printre opțiuni s-au regăsit petreceri de Halloween în castelul Bran, tururi „VIP/ FIT” în munții Carpați și vacanțe la Hotelul de Gheață din Bâlea Lac, „palatul de cleștar al României”. Accesul către stand s-a făcut printr-o replică a porţii III de la Cetatea Alba Carolina. La final de noiembrie la Institutul Cultural Român, s-au proiectat filme istorice, iar Ambasada a organizat un concert unde London Philarmonic Orchestra a interpretat Rapsodia Română nr. 1 de Enescu. Tot la Ambasadă, după cum scrie pe site-ul lor, Ansamblul Consiliului Județean Bistrița Dor Românesc „a creat momente încărcate de o emoție aparte, o atmosferă în care cei prezenți la eveniment au cântat, au dansat și au simțit românește.”

Am vrut să văd totuși care e atmosfera unu-decembristă în cartierele românești din Londra unde auzi, miroși, mănânci și bei românește la multe mile depărtare de clădirile impresionante ale Ambasadei și Institutului Cultural din Londra. Am ales să mă plimb în nord, zona Wembley, deși posibilitățile ar fi fost infinite. Povestind cu prieteni româno-londonezi despre planurile mele, mai aflam despre câte-un Dracula Wine House sau Prahova, aparent lăcașuri excelente de shopping românesc, răsfirate prin toate punctele cardinale ale Londrei. Totuși, rezonanța denumirii supermarketului Bacovia a fost un motiv suficient să merg acolo.

Bacovia

Magazinul Bacovia, Londra

„Ce basme şi le spun! Ce lume-aşa goală de vise! / Şi cum să nu plângi în abise, / Da, cum să nu mori şi nebun? / Oh, plânsul şi când plouă!” - G. Bacovia

„Nu mai suntem români, suntem sclavi.” - român în Londra

De 1 decembrie în Londra e noros și plouă mărunt, vreme numai bună de vizitat magazinul românesc Bacovia. Descopăr că există două supermarketuri Bacovia, care au o cofetărie și măcelărie proprie. Cât mă plimb printre rafturile de pufuleți, eugenii și castraveți murați, mi se pare că toată lumea pune în coșul de cumpărături cel puțin câte-un energizant.

Aflu că românii cumpără azi fasole, varză murată, carne de porc. Dar asta se cumpără mereu. Povestesc cu doamna Luci. La 50 de ani, e cochetă, are breton și un machiaj impecabil. Fetele din magazin îi spun mămica sau mami, deși nu sunt înrudite. E mama lor de aici, de departe, îmi explică doamna Luci.

Se ascultă muzică românească. Cât sunt eu acolo, ascultăm Dan Spătaru, romanțe, muzică populară. Se ascultă mereu astfel de playlist-uri cu de toate, cum le numește doamna Luci, nu doar de zi națională.

Carne preparată în măcelăria magazinul Bacovia, Londra

„Se întâmplă ceva special pe 1 decembrie pe la dumneavoastră?”, o întreb. „Absolut nimic”, îmi răspunde în timp ce lipește grijuliu prețul de 1.59 lire pe câteva pungi de tăieței de casă Băneasa. „Oamenii ăștia de aici”, îmi explică arătând spre câțiva clienți, „sunt toți rupți după muncă, nici nu știu ce zi e azi. Eu lucrez tura de după-masă și chiar m-am uitat la concertul Andrei. Frumos, foarte frumos... Mi-au dat lacrimile.” Doamna Luci lăcrimează scurt și-mi strânge ușor palma. „Și ce să faci? Te îmbraci, taci și pleci la muncă. Ce ai în suflet doar tu știi.”

Anul trecut a gătit șeful (care e din județul Bacău, așa că Bacovia) un ciolan cu fasole și a servit pe toată lumea de 1 decembrie. „Nu ne ajută nici vremea anul ăsta, poate ar vrea și românu’ să facă un mic, un ceva, dar unde?”

Doamna Luci, vânzătoare la magazinul Bacovia, pozând cu un client, Londra

„Why you so beautiful?”, o întreabă un client din Jamaica. „Every time I come, you smile so beautiful.” Ea râde. Le fac poză. Se cunosc și nu-mi ia mult să-mi dau seama că își cunoaște mai toți clienții. „Eu când vin, îmi las grijile la ușă, aici zâmbesc. Acum sunt la servici”, îmi explică. Doi români veniți după energizante de pe șantierul de lângă magazin dau și ei mâna cu jamaicanul. „My man, my man.” Doamna Luci le urează românilor la mulți ani. Râdem cu toții. „Nu mai suntem români. Suntem sclavi,” răspunde unul dintre ei în timp ce iese din magazin. „Lasă, că tot sclav ești și în România. Munca nu-i sclavie”, e de părere doamna Luci, dar nu știu dacă ei au mai auzit-o.

Spre următorul popas, telefonul îmi moare și decid să mă  opresc la prima cafenea care îmi iese în cale. Cu un latte uriaș în față, descopăr că nu-mi merge încărcătorul și nu știu cum să ajung la biserica românească din centrul Londrei unde se ține o horă a unirii într-o jumătate de oră. Din cartierul de „români” până în centru e cale lungă așa că mă panichez. Auzind-o pe chelneriță vorbind la telefon în românește, sunt animată de-un spirit de camaraderie națională și îi explic situația. Și ea, și seful ei arab încep să cotrobăie prin toate sertarele cafenelei, căutând un încărcător pentru telefonul meu. Nu găsesc, dar mă ghidează prin google maps, mă îndrumă spre metrou și îmi toarnă cafeaua la pachet, că acușica vine trenul. Îmi urează succes, aproape mă iau în brațe să mă ducă-n cârcă. Nu-i urez la mulți ani chelneriței, dar ne privim lung și îi mulțumesc.

Biserica

„Trebuie să ne bucurăm acum cât mai mult, 1 decembrie 2018 nu va mai fi.” - prezentatoare spectacol Centenar

Tânăr român sărbătorind Centenarul la Parohia „Sfântul Gheorghe”, Londra

La biserica ortodoxă Sfântul Gheorghe din centrul Londrei, se sărbătorește Centenarul printr-o slujbă, o șezătoare și un spectacol de cântece și poezii pe care le-am învățat cu toții orbește cândva la școală.

Mai mulți copii recită: „Ce-ți doresc eu ție dulce Românie” de Mihai Eminescu, „Zbuciumat țăran român”, care e un cântec popular interpretat de Daniela Condurache și alte poezii ale căror autor nu-l știu, „Roșu galben și albastru, ce frumos e steagul nostru”. Părinții se înghesuie să le facă poze copiilor. În afara scenei, aceiași copii români se joacă, râd și strigă unii la alții în engleză. Din când în când, un cor de adulți cântă câte ceva, înarmați cu un steag pe care un tânăr îl ține foarte sus în fața altarului, ca la fotbal sau la protest.

Copil la spectacolul Parohiei „Sfântul Gheorghe”, Londra
Hora Unirii la spectacolul Parohiei „Sfântul Gheorghe”, Londra

Într-un colț, șezătoarea constă într-un grup de bunici care împletesc lână. Povestesc despre șezătorile din tinerețea lor, iar eu mă gândesc la ce-a lăsat în urmă fiecare bunică în România și ce-a descoperit aici. Preotul ne îndeamnă să păstrăm datinile românești, dar să nu ne enclavizăm, fiind de datoria noastră să ne integrăm în societatea multiculturală din Londra. O femeie din public crede că ar trebui să ne întoarcem în țară. Altcineva de lângă mine o îndeamnă pe sub mustață să plece ea. La final, ne strângem cu toții mâinile într-o horă a unirii în jurul bisericii. Ar mai fi a doua jumătate de program. La coadă la sandvișuri, o doamnă din public o întreabă pe prezentatoare cât mai durează toată treaba. „Cât vrem noi, nu avem o oră exactă. Trebuie să ne bucurăm acum cât mai mult, 1 decembrie 2018 nu va mai fi.”

Cina

„La mulți ani, România!” - Ianis Hagi

Restaurant Patiseria Românească, Londra

Seara, mă întâlnesc cu un amic din orașul meu natal, Carei. Suntem pregătiți și voioși să bem Ursus și să mâncăm sarmale. În fața restaurantului Cerbul românesc, ne întâmpină artificii de toate culorile. Aflăm că nu sunt pentru 1 decembrie, ci pentru Sweet Sixteen-ul (o sărbătoare americană importantă - adoptată și în Anglia - care celebreză dulcea vârstă de 16 ani) unei fete românce. Mătuși îmbrăcate în voaluri roz și colegi de toate națiile îi cântă fetei Happy Birthday si La mulți ani, puiu. Petrecerea continuă, iar noi găsim la câteva străzi distanță un alt restaurant românesc. Doi bărbați joacă table într-un colț. E liniște. Doar un ecran imens, setat pe DigiSport, animă atmosfera. Mâncarea e ca la cantină, simplă și bună. Nu e Ursus, dar e Corona. Pe Digi Sport, băieții din echipa națională, Chipciu, Stanciu, Ianis Hagi și alții pe care nu-i știu, urează La mulți ani României. Ciocnim, mâncăm cu poftă și ascultăm știrile din fotbal.

La club

„Dacă n-ai bani, ești mort” - fumător în club

Revin mai târziu de unde pornisem, zona Wembley, pentru un club românesc la care-mi doream să merg de multă vreme. Amicul careian e sceptic, dar acceptă să-mi fie companion. Bodyguardul ne povestește că ziua lucrează la Winter Wonderland, un târg de Crăciun imens din Londra, iar seara la clubul românesc. Așa a petrecut și 1 decembrie. Îi zic că sună obositor. „Păi am venit să strângem bănișori. Oricum, nu-mi mai arde mie de distracție”, îmi spune.

Înăuntru, o tipă foarte aranjată, cu sprâncene arcuite, se oferă să-mi așeze ghiozdanul după bar și-ncepem să povestim. De obicei au și 200 de persoane în club. Acum sunt puțini pentru că lumea ține banii la ciorap pentru decembrie, când se merge acasă, îmi explică ea prietenește. Bem rom cu cola și ascultăm lăutari live, formația clubului.

Un alt bodyguard mă întreabă dacă îmi place mai mult zona de club sau cea de lăutari. Cred că lăutari, zic. Lui? Lui acasă. Încerc s-o dau cu 1 decembrie. „Mare lucru,” zice, „și prieteni de-ai mei care stau în Irlanda au mers să sărbătorească. Românu’ moare de foame, da’ sărbătorește.“ Mi se pare că toți cei din club sunt români cu excepția unui spaniol, a unui indian care e cam praf și a două tipe maghiare. Companionul meu careian compară situația cu un posibil experiment: bagi mai multe nații într-un club de manele și vezi ce iese.

Fumoar Club Z, Londra

Singură la fumoar, am ocazia să trag cu urechea la poveștile celorlalți. Un băiat tânăr, recent ajuns în Londra, i se confesează altuia: „Noi ne bucurăm de bani aici, da’ când tragem linia… Poate erai fericit acasă cu douăj de milioane, poate măcar erai cu familia.” În rest, se fumează în liniște. Unii se uită la telefon, pe instastory-uri, alții se uită în gol.

Aș vrea să știu la ce se gândesc la 3 dimineața, 1 decembrie 2018, băieții români din Londra din fumoarul unui club românesc. Aș vrea să știu câte avem în comun petrecând în același club, ca fumători, ca emigranți din același loc către același loc, ca români cu-o țară de o sută de ani în spate. „Ce-ați făcut azi de 1 decembrie, băieți?”, sparg eu liniștea și mă uit în ochii fiecăruia în parte, încercând poate să apropii un pic mesele separate la care stă fiecare.

„La muncă, tu? Dacă n-ai bani, ești mort... ”, îmi răspunde unul dintre ei zâmbind cu privirea undeva departe. Liniștea coboară peste fumoar din nou.

Am întâlnit foarte mulți români de Centenar și cumva, la periferiile marilor festivități, 1 decembrie ne-a dat motiv să râdem, să ne bucurăm sau să ne plângem. Mulți dintre cei pe care i-am întâlnit și-au trăit existența în Londra de 1 decembrie exact așa cum ar fi făcut-o în altă zi, muncind sau colindând locuri în micile Românii create aici, departe. Există și tristețe, și confort în nostalgie. Dar pentru acum, LMA de la românii „de pe Londra”.

Audio

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK