În toiul unui război, lucrurile care țin de frumusețe pot să pară triviale. Pentru ucrainencele care muncesc în industria cosmetică din București, însă, înfrumusețarea se transformă într-un limbaj al rezistenței, al muncii și-al lui „acasă”.
La sfârșitul lunii iulie a acestui an, chiar înainte să intru la Odessa Beauty, un salon de cosmetică aflat în zona Panduri din București, mă uitam la firma de deasupra ușii și mă gândeam la Odesa, orașul port din sudul Ucrainei. Mi-a amintit de mare, mâncare bună și vremuri frumoase. De pe strada aglomerată, prăfuită și fierbinte, am pătruns într-un colț de rai pe Pământ, cu aer condiționat. Imediat ce am pășit înăuntru, am fost invitată să mă așez pe o canapea de catifea. În jurul meu – marmură albă. „Proprietara salonului vă va primi imediat”, m-a informat recepționera. Îmi vine greu să cred că sunt aici pentru muncă, pare mai degrabă o vacanță. Odessa Beauty Bucharest nu este doar un salon, ci o insulă a Odesei în România.
Mă cheamă Mariia și sunt din Kyiv, Ucraina. Drept să spun, niciodată n-am frecventat în mod constant saloanele de înfrumusețare. Abia după ce a trebuit să mă mut în străinătate (la Berlin, în Germania), din cauză că Rusia a invadat întreaga Ucraină, mi-am dat seama cât de importantă este frumusețea pentru multe ucrainence. Când ești departe de casă, nu există nimic mai reconfortant decât să-ți găsești „oamenii”. Și s-a dovedit că „oamenii noștri” sunt destul de ușor de observat, în funcție de modul în care se îngrijesc. Am intrat pe niște grupuri de chat pentru ucrainenii din București și am descoperit că jumătate din postări promovau servicii de înfrumusețare. Așa că m-am întrebat care-i faza cu ucrainencele și frumusețea. Pentru a încerca să dezleg misterul din spatele tehnicilor ucrainene de înfrumusețare în exil, mi-am petrecut majoritatea lunii iulie a acestui an vorbind cu cosmeticiene și femei care și-au deschis saloane la București.
Pe 26 iulie, salonul Odessa Beauty a sărbătorit un an de la deschidere. Angajatele, prietenele și clientele au umplut holul de la recepție cu chicoteli, șampanie, rochii colorate, poze, selfie-uri și complimente. „Arcuiește-ți piciorul nițel mai mult la cameră! Perfect, ești foarte frumoasă!” Toate au felicitat-o pe proprietara salonului, Yuliia, pentru succesul ei și și-au urat unele altora să se reîntâlnească de multe ori în viitor.
Katerina Volodimirivna, născută în Mykolaiv, în sudul Ucrainei, lucrează la Odessa Beauty. Lucrează de 37 de ani ca cosmeticiană. Are peste 70 de ani, este foarte politicoasă și profesionistă, dar generoasă în conversație – nimeni nu ți-ar putea spune mai multe despre cosmetologie decât ea. După câteva conversații, intrăm în detaliile muncii ei de zi cu zi și ale interacțiunilor cu clientele. O întreb dacă există ceva ce nu-i place la meseria ei. „Ei, dacă ți-aș spune că 100% dintre clientele mele au plecat mulțumite, n-aș fi cinstită”, răspunde ea un pic ezitant. Recunoaște că dezacordurile cu clientele îi rănesc sentimentele. Spune că acestea au loc mai ales pentru că oamenii vin cu idei greșite despre ce procedură li se potrivitește și e sigură. De exemplu, văd un anumit tip de peeling online și îl cer, fără să se gândească dacă este sau nu compatibil cu pielea lor. Cu toate acestea, mai devreme sau mai târziu, majoritatea clientelor recunosc că profesionista avea dreptate.
Katerina își ia smartphone-ul și citește cu mândrie un fragment dintr-un schimb de mesaje cu o clientă. „Cred că ar trebui să-l postăm undeva”, râde ea. „«Dragă Katerina Volodimirivna, scepticismul meu interior a fost spulberat de stâncile de necucerit ale profesionalismului tău. Acum și pentru totdeauna, mi-am schimbat părerea despre biorevitalizare!»”
Pentru cineva din exterior, munca în domeniul frumuseții ar putea să pară încă un alt tip de job în servicii care atrage migranți, dar pentru cei care au fost nevoiți să se reinventeze și să-și ia viața de la capăt într-o țară nouă, nimic nu e de la sine înțeles. Când viața este plină de pericole și incertitudine, „stâncile de necucerit ale profesionalismului” pot să ofere un sentiment neprețuit de încredere. În timp ce unii se plâng că „adevăratele refugiate n-au manichiura făcută”, femei ucrainene adevărate încearcă să-și găsească un adăpost, de muncă, un sens și scop într-un mediu nou. Frumusețea joacă cu siguranță un rol în asta.
În cei trei ani și jumătate ai invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, multe femei care au fugit din Ucraina și-au găsit de lucru în industria frumuseții. Potrivit Agenției ONU pentru Refugiați, în septembrie 2025 circa cinci milioane de refugiați ucraineni se aflau în Europa, dintre care aproximativ 188.000 în România. Dintre aceștia, 45% sunt femei. În Ucraina, industria frumuseții, deja de amploare, este într-o continuă creștere. Conform unui raport din 2024 al Forbes Ucraina, industria cosmetică este al doilea cel mai popular domeniu pentru a deschide o nouă afacere, cot la cot cu industria înfloritoare a producției de drone. În prezent, există aproape 69.000 de afaceri de frumusețe înregistrate în țară. Aceste afaceri nu doar că refuză să-și înceteze funcționarea în condiții de război, dar, per ansamblu, industria are și ambiții internaționale: de exemplu, G-bar, un lanț de saloane de înfrumusețare fondat la Kyiv, a deschis o franciză care a adus până acum 65 de „baruri de înfrumusețare” în 13 țări, de la SUA la Europa și până în Emiratele Arabe Unite. Ucrainencele capătă vizibilitate în industriile frumuseții din țările în care se stabilesc (după cum o demonstrează reportaje realizate la Berlin, Londra și Luxemburg), datorită calității serviciilor și tehnicilor lor – un exemplu în acest sens este manichiura ucraineană, care devine din ce în ce mai populară.
Așadar, ce înseamnă să practici ritualuri de înfrumusețare în mijlocul urâțeniei războilui? Ce le-a atras pe aceste femei la munca în domeniul frumuseții, odată ce au ajuns în afara țării lor? Există o diferență culturală între ucrainene și românce când vine vorba de frumusețe – și, dacă da, cum influențează aceasta industria?
Nota editorului: Identitățile unora dintre persoanele intervievate au fost anonimizate din motive de siguranță.
Supraviețuire prin muncă
Am contactat salonul Nataliiei printr-un mesaj pe Instagram și mi-au răspuns imediat. Nataliia însăși se ocupă de inboxul salonului, precum și cea care m-a întâmpinat la ușă când ne-am întâlnit. Tot ea s-a ocupat de procedurile tuturor clientelor din acea zi și ulterior mi-a povestit totul despre birocrația deschiderii unei afaceri în România. Și da, are exact acea sclipire pe care ți-ai imagina-o în ochii cuiva care conduce un astfel de one woman show.
Proprietara salonului, brow artist, provine dintr-un oraș din regiunea est-ucraineană Donețk, numit Mîrnohrad. Înseamnă „orașul păcii”, dar asta e departe de realitatea lui actuală. În timp ce scriu aceste rânduri, Mîrnohrad se află la mai puțin de 5 km de linia frontului din estul Ucrainei e bombardat constant. Forțele rusești încearcă să încercuiască orașul și împrejurimile. În urmă cu trei ani și jumătate, însă, viața, atât a orașului Mîrnohrad, cât și a Nataliei arătau foarte diferit. „Simțeam că tocmai îmi pusesem ordine în viață: îmi deschisesem propriul salon, eram ambasadoare și expertă Elan, un brand de succes de vopsire a sprâncenelor, predam cursuri de styling de sprâncene. Nu puteam să las acasă tot ce începusem!
Totuși, după câteva săptămâni de la invazia la scară largă, Nataliia era epuizată din cauza bombardamentelor. Fiecare rachetă suna de parcă zbura către blocul ei. În primăvara anului 2022, a decis să fugă din Ucraina, împreună cu părinții ei în vârstă. La câteva zile după ce au ajuns la București, Nataliia lucra din nou. „Părinții mei sunt cea mai mare motivație a mea”, îmi spune. A reușit să-și găsească destul de ușor de muncă la un salon, pentru că rețeaua Elan își înființase deja o filială în România.
La fel ca Nataliia, mulți ucraineni au ales să fugă într-un loc unde știau că vor avea un fel de sistem de sprijin – fie că este vorba de rude, oportunități de angajare sau beneficii sociale oferite de țara gazdă. Însă, deși găsirea unui job este extrem de importantă pentru refugiați, munca nu rezolvă în mod magic toate consecințele psihologice ale războiului. Orice refugiat ucrainean poate spune cât e de recunoscător pentru tot ajutorul pe care l-a primit și, totuși, am simțit că toate femeile pe care le-am intervievat în România au trăit dezrădăcinarea și relocarea forțată ca pe o uriașă pierdere.
Mariia, cosmeticiană și fostă proprietară de salon în Kyiv, împărtășește această impresie. „Îmi amintesc că am găsit acest loc de muncă la un salon bun [în București], într-o locație convenabilă, totul mergea bine. Și într-o dimineață am început să plâng în drum spre serviciu, aparent fără niciun motiv. Eram atât de singură, din cauza barierei lingvistice și a sentimentului de vinovăție, ca și cum le datoram oamenilor ceva tot timpul”. Venirea în România cu cele două fiice ale sale a fost a doua încercare a Mariiei de a-și căuta refugiu, după ce locuise timp de câteva luni în Zakarpatia, o regiune relativ „sigură” din vestul Ucrainei. Căuta un loc cu un program de locuire pentru refugiați și o industrie dinamică a frumuseții, unde să-și poată găsi de muncă. La fel ca Nataliia, Mariia a obținut un job în România în mai puțin de o săptămână de la sosire. Îmi spune că pur și simplu și-a printat o grămadă de CV-uri, pe care le-a lăsat la saloanele locale. În cele din urmă, a fost sunată înapoi.
Indiferent cât de consacrate erau aceste femei ca experte în Ucraina, aici au fost nevoite să-și dovedească din nou valoarea. Nataliia mi-a spus că acasă, la Kyiv, era obișnuită ca clienții să vină special pentru ea, își doreau o programare cu Nataliia Lohvinenko. Asta s-a schimbat odată ce s-a mutat. „Când am început să lucrez aici, eram doar Natașa. Și unii clienți chiar ezitau sau se temeau să aibă o programare cu mine, fata nouă din Ucraina. Ceva mi-a mutilat sufletul. M-a durut atât de tare să-mi dau seama că în Ucraina eram cineva, iar aici nu sunt nimeni.”
În timp ce spune asta, îmi dau și eu, la rândul meu, seama cât de departe a ajuns Nataliia. Ne aflăm în spațiul deținut de ea – SalON Project, pe care l-a deschis acum jumătate de an în București. Femeia se întreține pe ea însăși și pe părinții ei. Vorbește fluent limba română, 90% dintre clientele ei sunt românce, iar cosmeticienele locale aleg cursurile ei de styling pentru sprâncene în locul celor susținute de compatrioții lor. „Îmi amintesc că m-am urcat în mașină să plec de acasă acum trei ani și jumătate. Nu mă puteam opri din plâns. Era genul de durere emoțională care începe să te rănească fizic și te îneacă. Dacă în acel moment cineva mi-ar fi spus că voi avea parte de toate astea, probabil că n-aș fi crezut.” Îi pun Nataliei alte câteva întrebări despre trecut și despre experiența migrației, dar trece prin ele destul de repede – ar prefera să vorbească despre salon, despre încrederea pe care i-o conferă faptul că îl conduce și despre lucrurile pe care e nerăbdătoare să le învețe.
Și Mariia se mândrește cu independența ei. „Nu e că n-am nimic de făcut acasă, dar a fost important pentru mine să încep să lucrez”, îmi explică, subliniind beneficiile psihologice ale unui loc de muncă. Să ai un job pe care știi că îl faci bine este esențial ca să simți că ai control asupra vieții tale, mai ales atunci când viața, așa cum o cunoșteai, s-a destrămat. Experiența războiului a învățat-o pe Mariia să fie mobilă și independentă, așa că a decis să nu ia în calcul deschiderea unui salon aici, precum cel pe care îl avea la Kyiv. „Nu vreau să mă țină nimic în loc, în cazul în care va trebui să ne mutăm din nou. Ca cosmeticiană, pot să-mi iau un job și să plec oricând vreau.” Chicotește și îmi povestește despre unele situații în care a trebuit să renunțe la mândria de fostă proprietară de salon și să-și asume noul rol de angajată. Îmi imaginez că trebuie să fi muncit mult, ca să poată să râdă de viața pe care a trebuit să o lase în urmă. Totuși, meseria de cosmeticiană vine cu avantajele ei, care par să funcționeze pentru Mariia – și nu e vorba doar de independență și adaptabilitate. Libertatea de acțiune și magia pură a frumuseții joacă, la rândul lor, un rol major pentru ea. Îmi spune că lucrul cu clienții o face să se simtă ca o zână.
„Tehnica ucraineană”
Industria frumuseții are clar avantajele ei, dar asta nu înseamnă că e ușor de navigat. Piața românească de frumusețe este destul de competitivă – numai Bucureștiul numără aproape 1.500 de saloane. Ca să faci profit, trebuie să ieși în evidență. Nataliia a făcut o alegere îndrăzneață și mizat pe ceea ce o face remarcabilă în România – identitatea ei ucraineană. Sloganul SalON Project este: „Limba română, tehnica ucraineană”.
Ideea tehnicii ucrainene rezonează cu clientela ei de aici. „De exemplu, femeile vin la mine pentru machiaj de nuntă și-mi cer un look ușor, natural, cum aveți voi, ucrainencele, spre deosebire de un strat gros de machiaj, ca o mască, care se practică mai des în saloanele românești”, spune Nataliia. Mariia, pe de altă parte, a avut experiența opusă. Reacția unei cliente la ceea ce, în opinia profesionistei, era un strat decent de machiaj a fost: „Pentru ce plătesc dacă abia am machiaj pe față?!”. Pentru aceste cosmeticiene, adaptarea la diversele solicitări ale clientelor face parte din adaptarea la noua lor țară de reședință. Există cu siguranță așteptarea că cosmeticienele ucrainene fac unele lucruri diferit, dar nici ucrainenii, nici românii nu au opinii uniforme despre care anume sunt acele lucruri.
Așadar, ce este tehnica ucraineană? Un mit, un instrument de marketing sau o abilitate reală? Sofiia, cosmeticiană la Odessa Beauty, este o susținătoare fermă a tehnicii. „Este un fapt binecunoscut, în Europa și în lume, că suntem cei mai buni în materie de frumusețe. Și nu e vorba că comparăm naționalitățile. Pur și simplu observ asta la clientele mele, le întreb despre experiențele lor anterioare în saloane și, după procedură, îmi spun adesea că asta a fost cea mai bună vizită a lor la o cosmeticiană!” Kateryna Volodymyrivna, cosmeticiana cu aproape patru decenii de experiență, ne aduce cu picioarele înapoi pe pământ, spunân că meseria lor necesită educație și perfecționare constantă. Personalul Odessa Beauty participă în mod regulat la cursuri profesionale. „Pur și simplu încercăm din greu să dăm ce-i mai bun”, îmi spune ea, când o întreb despre secretul tehnicii ucrainene.
Nataliia, artista specializat în sprâncene, are un răspuns și mai specific. Modul clasic de conturare a sprâncenelor în România folosește penseta. „Modul românesc nu e mai rău, e doar diferit, cu asta sunt ele obișnuite”, spune experta. „Chiar și pe ușile saloanelor de aici, uneori scriu doar cuvântul pensetă pentru proceduri la sprâncene. În Ucraina folosim cuvinte precum modelarea și colorarea sprâncenelor sau stilizare și arhitectură.” „Modul românesc” mai implică și să lucrezi cu clienta care stă întinsă, în timp ce „modul ucrainean” este să fie așezată în scaun. În primul rând, forma feței se schimbă atunci când te întinzi, explică Nataliia, ceea ce duce la asimetrie atunci când te ridici în picioare după procedură. Toate fețele sunt asimetrice, dar când clienta stă pe scaun, stilista de sprâncene poate să lucreze cu această asimetrie. Reflexia în oglindă îți arată rezultatul final. De asemenea, Nataliia desenează forma sprâncenelor și o discută cu clienta înainte de a începe să lucreze, astfel încât aceasta să înțeleagă rezultatul și să minimizeze greșelile.
Când vine vorba de frumusețe, fiecare are părerea proprie, dar când ai o afacere, e esențial să evaluezi bine gusturile publicului. Nataliia e destul de mulțumită de strategia ei de promovare a tehnicii ucrainene și a unui look natural. Salonul ei chiar e pe cale să se extindă. În curând i se va alătura un cosmeticiană româncă, cu opt ani de experiență, care a găsit-o pe Nataliia pe Instagram. „M-am îndrăgostit de munca ei. Am văzut că femeile din România, cosmeticiene și proprietare de saloane cunoscute, merg la cursurile ei”, explică Alexandra. „[Nataliia] este formator internațional nivel 3, iar în octombrie conduce echipa României la campionatul internațional de esteticiene de sprâncene din Turcia, așa că mi-am dorit foarte mult să lucrez cu ea!”
Când o întâlnesc pe Alexandra la SalON Project, ea și Nataliia analizează cu atenție lista de prețuri pentru viitoarea lor ofertă de proceduri cosmetice. Alexandra se apucă imediat de treabă: o ajută pe Nataliia să primească și să verifice o livrare de cosmetice. Pare că nu există niciun alt loc pe lume în care Alexandra și-ar dori mai mult să fie – și nici vreun alt loc care să se bucure mai mult de prezența ei. Va fi primul job al Alexandrei după revenirea din concediul de maternitate, așa că a avut mare grijă când și l-a ales. „Când mi-a răspuns Nataliia că vrea să vin să lucrez cu ea, nu mi-a venit să cred. Eram doar îngrijorată că se va răzgândi. Există atât de multe cosmeticiene ucrainene, iar clientele se așteaptă la tehnica ucraineană, așa că Natalia ar fi putut lejer să angajeze o ucraineancă, dar m-a ales pe mine!”
De fapt, nu e chiar atât de ușor să găsești o cosmeticiană ucraineană care să vorbească fluent româna și să aibă certificarea românească ce îi servește drept permis de muncă în domeniu. Nataliia a trebuit să refuze multe candidate perfect calificate, din motive legale. I-a luat patru luni și mult efort să obțină toată documentația necesară pentru deschiderea unui salon, așa că nu-și asumă riscuri care i-ar putea periclita afacerea în fața legii. Alexandra a fost angajată cu singura condiție să urmeze un curs de cosmetică ucraineană, pentru a onora promisiunea salonului cu privire la tehnica ucraineană. Ea apreciază „stilul sofisticat, elegant, curat” și aspectul natural pe care le promovează Natalia. Pentru viitoarele oferte de cosmetică ale salonului, cele două și-au propus să urmeze ceea ce consideră a fi o tendință în curs de dezvoltare în București – să ofere cele mai puțin invazive, dar și cele mai eficiente proceduri. Alexandra concluzionează încrezătoare: „Am încredere în mine, am încredere în Nataliia și am încredere în succesul nostru”.
Frumusețe vindecătoare
A fi migrant vine adesea la pachet cu sentimentul de însingurare, ceea ce face ca astfel de momente de încredere și conexiune să fie neprețuite. Când le-am întrebat pe cosmeticiene despre ce le place cel mai mult la munca lor și ce le motivează să continue, toate mi-au vorbit despre clientele lor. Nataliia mi-a spus că o inspiră mult reacțiile clientelor la noile lor look-uri. „Această bucurie copilărească, când își văd sprâncenele bine făcute pentru prima dată sau că sunt date cu ojă atât de aproape de cuticulă!”
Practica înfrumusețării e mult mai mult decât o simplă procedură, spune cosmeticiana Sofiia de la Odessa Beauty. „Când ieși din salon, te simți de parcă tocmai ai fost la o zi de naștere, unde sufletul ți s-a relaxat și tu te-ai încărcat cu energie! Cosmeticiana ți-a împărtășit această senzație prin mâinile, experiența și căldura ei.” Katerina Volodimirivna adaugă: „Și noi suntem ca niște terapeute aici, ne ascultăm pacientele. Clientele vin pentru proceduri, dar și ca să se relaxeze, să-și ia gândul de la altele.” Unei cosmeticiene îi încredințezi atât corpul, cât și sufletul tău. În momente grele, precum cele provocate de războiul dus de Rusia în Ucraina, valoarea încrederii și a conversației sincere iese cu-atât mai mult la lumină.
Unora li s-ar putea părea ridicol sau superficial să apelezi la proceduri de înfrumusețare, în timp ce moartea și pierderea îți plutesc în spatele minții. Cu toate astea, Tetiana, mamă a doi copii din Mariupolul aproape complet distrus, care face tratamente de păr cu keratină chiar de acasă, vorbește despre o experiență diferită. „În primele luni de când ne-am mutat aici, toate conversațiile cu clientele începeau cu războiul și cu felul în care au fugit oamenii. Am fost întrebată des despre asediu. A fost oribil, bineînțeles, dar am vrut să vorbesc despre asta. Cred că exista o nevoie în mine și în clientele mele să scoatem aceste lucruri la iveală, să discutăm despre ele.” Acum simte că a lăsat-o în urmă. Povestea ei demonstrează că, în saloane, frumusețea nu se găsește doar în modelele de unghii colorate, sprâncene perfecte sau piele strălucitoare, probabil, ci și în conexiunile umane pe care le facilitează.
Saloanele sunt un punct de întâlnire convenabil pentru femei, dar reprezintă doar unul dintre spațiile în care ritualurile de înfrumusețare pot crea o conexiune. Am vorbit despre asta cu Anya, care se identifică drept lesbiană. Spune că nu era obișnuită să meargă la salon în Ucraina și nu face asta nici la București, pentru că nu se simte confortabil. S-a mutat mai întâi din casa ei din Luhansk, în est, la Odesa, în 2014, atunci când Rusia a ocupat părți din Ucraina. A fugit din nou în 2022, de data aceasta în România. Nu își permite să meargă la salon și simte că așa-zisul „look ucrainean luminos, natural” pe care îl oferă cosmeticienele în mod normal este destul de heteronormativ. Iar asta nu se aliniază cu felul în care vrea ea să se exprime. „Cred că frumusețea decorativă este mai populară printre persoanele queer. Mă refer la culori strălucitoare, tunsori funky, haine care ies în evidență, modele crazy de unghii”, spune Anya, iar cerceii ei în formă de cocoș se scutură cu fiecare cuvânt. În loc să meargă la salon, își face timp acasă ca să-și creeze propriile look-uri, în care să se simtă confortabil. Acasă își face manichiura proprie și pe cea a prietenelor ei, în timp ce colegul ei de apartament le tunde. Astfel, apartamentul lor servește drept loc de întâlnire departe de casă pentru ucrainenii queer. „Simt că cunosc mai mulți ucraineni aici decât știam la Odesa”, râde Anya.
Cât am fost la București, m-am dus să-mi fac și eu manichiura — în scopuri de cercetare, dar și ca să arăt îngrijită în fața femeilor superbe pe care le intervievam. După o scurtă căutare în ucraineană pe rețelele de socializare, am găsit pe cineva cu modele drăguțe și o listă de prețuri atractivă. Am întâlnit-o pe Nastya* la ea acasă și s-a dovedit a avea puțin peste douăzeci de ani, la fel ca mine. Nastya a terminat recent cursurile de tehnician unghii (în Ucraina, desigur) și acum își construiește lista de clienți. A pus un „playlist de baddies” la televizor, ca să seteze atmosfera, iar eu am ales cu mândrie oja roz „cat-eye”. E cam greu să taci timp de o oră și jumătate, în timp ce practic te ții de mână cu cineva; ca să nu mai vorbim de faptul că reprezentam, una pentru alta, șansa de a ne vorbi limba maternă într-o țară străină.
Nastya mi-a spus că nu și-a făcut încă prieteni la București, așa că îi place să stea de vorbă cu clientele. Noi am început cu 24 februarie 2022 și rutele de migrație cu multe ocolișuri, ajungând la cum era viața înainte de războiul cel mare. Nastya este din sudul Ucrainei, așa că a fost interesant să schimbăm povești între noi din părți diferite ale țării. Am trecut la discuții despre familii și relații. Cum e nepotrivit să intri în detalii prea intime cu un străin, conversația a devenit abstractă și filozofică, iar acolo a intervenit efectul terapeutic al practicilor de înfrumusețare – te simți mai în siguranță când reflectezi asupra vieții tale sau oferi sfaturi cuiva pe care nu îl cunoști bine. Aș exagera să spun că mi-am făcut o prietenă până la sfârșitul programării, dar cu siguranță m-am simțit văzută și îngrijită. Calitatea manichiurii făcute de o absolventă recentă – impecabilă. Manichiura a rezistat trei săptămâni și am fost o baddie.
***
Când războiul îți ia tot ce ai muncit și ai construit, rămâi cu întrebarea: „Ce este cu adevărat important?”. Nataliia reflectează: „Venind din regiunea Donețk, mi-am pierdut speranța de a mă întoarce prea curând. Războiul a fost mereu aproape. Acum, nu mai am unde să mă întorc. Casa mea și cea a părinților mei sunt distruse. Așa că a trebuit să iau decizia de a mă concentra pe construirea unei noi vieți aici și pe întreținerea părinților mei.” A face ceea ce iubește, a-și deschide propriul salon de înfrumusețare și a lucra cu clienții este o sursă și o manifestare a vitalității Nataliiei. Mariia, fosta proprietară a salonului din Kyiv, s-a asigurat mai întâi că fiicele ei sunt în siguranță, iar acum, ca cosmeticiană, face o muncă „de zână”. Katerina Volodimirivna susține fortăreața Odessa Beauty Bucharest, proptită pe „stâncile ei de necucerit de profesionalism” și le inspiră pe toate angajatele de la salon să dea ce au mai bun.
După trei ani și jumătate de la invazia completă a Ucrainei de către Rusia, e clar că lucrurile nu mai pot reveni la cum erau. Simt și eu asta – și la fel simte orice ucrainean în exil. „Acasă” este o fantomă a trecutului. Vrem să ne întoarcem, probabil vom dori mereu să ne întoarcem, dar acel loc nu mai există. Așa că creăm locuri noi, care să ne facă să ne simțim ca acasă, și extensii ale lui „acasă” – de exemplu, saloanele de înfrumusețare. Sunt locuri unde frumusețea expresiei creative se îmbină cu frumusețea comunității și a vieții, până în punctul în care cele două devin aproape imposibil de distins. Sofiia e convinsă că ritualurile de înfrumusețare creează rezistență. „Frumusețea pentru mine este putere”, îmi spune ea. „Modul în care noi, femeile ucrainene, avem grijă de noi înșine ne face pregătite să acceptăm orice provocare! Și noi, cosmeticienele, putem ajuta [femeile] să simtă această putere.”
Acest material a fost realizat cu sprijinul n-ost, ca parte a proiectului History Unit, și finanțată de Fundația Remembrance, Responsibility and Future (EVZ) și de Ministerul Federal de Finanțe (BMF) al Germaniei, ca parte a Agendei Educaționale privind NS-Injustice.
