Cum să spui banalități și lumea să te creadă profet. O cronică a volumului Sapiens. O scurtă istorie a omenirii.
Ca să scoatem totuși ceva din cartea asta înainte să vă spun ce cred despre ea, lucrurile stau așa: acum cca o sută de mii de ani, împărțeam pământul cu câteva alte specii umane, care în cele din urmă s-au subțiat demografic și au dispărut cu totul din istorie. E neclar dacă e pentru că le-am omorât noi (ceilalți oameni) sau din alte motive, dar acum suntem singura specie hominidă care mai există. În virtutea acestei unicități și a inteligenței noastre ieșite din comun, care este pe deasupra potențată de abilitatea noastră de a ne coagula în comunități mari, am făcut în 50 de milenii ca pământul să ne aparțină și, aproape ca-n Biblie, am dat nume tuturor lucrurilor și le-am modelat după imaginea noastră.
Inevitabil, în această remodelare ecologică a intrat și multă distrugere – distrugere de ecosisteme, pentru că nici n-am pus bine piciorul pe o nouă bucată de pământ și am început să omorâm animale în stânga și-n dreapta; distrugere de societăți, fiindcă de-a lungul a câteva revoluții am îngropat vechi moduri de viață și le-am înlocuit cu altele noi, care – deși utile, fiindcă asigurau de pildă mai multă hrană sau mai multă coeziune – puteau să fie oarbe la consecințe și foarte tribaliste, doar că la un nivel de organizare politică la care tribalismul omora nu doar câteva zeci de persoane, cum se întâmpla în preistoria noastră vânătorească, ci sute de mii.
Avansul nostru de la simpli vânători-culegători pe platourile africane la călători ai continentelor n-ar fi fost posibil fără ceea ce Harari numește „revoluție cognitivă”, adică o explozie a sistemelor simbolice în care sapiens își reprezentau lumea. Nu faptul că eram capabili de limbaj ne-a asigurat acest avantaj cognitiv, ci faptul că limbajul nostru putea transmite informații despre lucruri care nu existaseră niciodată. Harari o să tot insiste pe ideea asta că ce ne definește ca specie este abilitatea noastră de a inventa simboluri (ca religia, banii etc.), în care apoi toată lumea crede și pe care toți le respectă ca mecanisme de reglare socială; ce înseamnă asta este că, unde înainte grupurile de primate care ne-au precedat nu se puteau organiza decât în termeni de recognoscibilitate imediată („îl știu pe ăsta, e cimpanzeul x”), acum societățile pot să devină mult mai încăpătoare și, pentru că aderă la aceleași simboluri, mult mai manipulabile, într-un fel. Pe acest fond comun mitic se dezvoltă comerțul, alt lucru care ne separă de celelalte specii de hominizi.
Avansul nostru de la călători în căutare de hrană la membri ai societăților complexe n-ar fi fost posibil nici el fără un alt fel de revoluție: cea agricolă. De îndată ce-am descoperit că putem să facem mâncarea să vină la noi, am încetat să mai colindăm, deși tranziția asta trebuie imaginată ca fiind milenară. Nu s-a întâmplat de pe o zi pe alta. Efectul ei a fost că a putut oferi o bază economică stabilă pentru creșterea natalității, fiindcă dintr-odată aveai din ce susține o populație ridicată. Dar o populație ridicată înseamnă și societăți mai complexe și, voilà, așa apar organizațiile politice mari care în cele din urmă se coagulează în imperii. În aceste organizații politice, are loc o stratificare socială; în genere, pentru majoritatea oamenilor revoluția agricolă, spune Harari, pare să fi fost o proastă afacere: agricultorul muncea mult mai mult decât culegătorii și viața sa era mai puțin liberă. Pentru elite, era însă raiul pe pământ: altcineva se preocupa de nevoile lor imediate, în timp ce ele ridicau piramide, făceau politică externă și scriau poezie.
Sapiens. O scurtă istorie a omenirii
Dar așa apare cultura.
De-aici încolo nu mai rămâne decât să se unifice globul pământesc sub conducerea când tiranică, când pașnică, dar niciodată cu adevărat luminată a sapiens. Acest lucru s-a întâmplat prin negustorie și invenția banilor, prin religiile universaliste și prin imperii. Negustorii umblau peste tot după produse și învățau astfel să creadă că până și străinii sunt oameni cu care poți dialoga. Preoții vedeau în orice corp cu inimă un potențial credincios, indiferent de proveniența sa. Iar imperiile erau interesate de stăpânire și nu de calitatea individuală a celor stăpâniți, care adesea erau, într-adevăr, nu într-o stare mai bună decât a sclavilor. Cu toată violența lor, aceste procese de lărgire a sferei umanității ne-au adus unde suntem azi, cu ajutorul unei ultime revoluții, cea științifică, rezumată și ea la fel de generic și expeditiv.
Deși multe dezechilibre persistă, acum avem controlul ecologic al planetei și o ducem mai bine. O ducem suficient de bine cât să ne putem imagina că am putea, cu puțin noroc, să învingem moartea însăși. Fericirea e, într-un anumit sens, în mâinile noastre sau, cum spun englezii, within reach, și depinde mai ales de noi ce vrem să devenim ca specie.
În prima ei parte – povestea cărții e mai degrabă antropologie speculativă decât istorie, în ultima ei parte e speculație sci-fi contaminată de câteva puseuri de self-help și înțelepciune orientală, plus manifest ecologist. Cred că explicația succesului ei stă tocmai în combinația asta ciudată: o carte de sinteză istorică, care încearcă să arunce lumină asupra unei perioade de o sută de mii de ani prin teorii despre care nu mi-e clar dacă ai de unde ști dacă-s bune de ceva, și pe care oricum le expediază în microcapitole de 2-3 pagini, la care adaugă ceva înțelepciune politică, panseuri despre fericire și câteva predicții despre în ce direcție am putea-o lua de îndată ce vom accepta inevitabilitatea manipulării genetice și a robotizării corpului uman. În tot timpul ăsta, suferă de toate problemele istoriei universale – adică trebuie să vorbească despre prea multe lucruri și despre fiecare dintre ele nu poate spune decât generalitățile.
E greu de găsit ceva specific sau original în Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, pentru că e greu să ai o teorie coerentă despre 100 de milenii de istorie, dintre care 95 au fost de istorie nescrisă. Locurile comune din ea, dar pe care le suporți mai ușor în banalitatea lor, fiindcă autorul are darul să-ți prezinte platitudinile de parcă ar fi dezvăluiri, sunt atât de multe, încât majoritatea capitolelor oscilează între pagini de manual, documentare de istorie, cursuri introductive. Sunt convins că nimic din ce e în astea 349 de pagini, câte are ediția românească, nu e atât de abscons încât să nu poată fi aflat ascultând cursuri introductive pe YouTube. De fapt, succesul ei trebuie să depindă pe undeva de ușurința cu care te face să crezi c-ai înțeles lucruri esențiale pe care îmi imaginez că e imposibil să le înțelegi într-un orizont atât de larg. N-ai timp să te așezi bine în consecințele unei revoluții, că urmează o alta.
Și nici măcar nu e atât că spune ceva greșit; în mare, și fără să cobori în detalii, bănuiesc că asta e explicația istorică care s-a instituționalizat în mentalitatea populară. Am fost primate evoluate în Africa, am avut limbaj, am inventat religii, apoi știința și acum pământul e al nostru, dar nu suntem conștienți de responsabilitatea pe care ne-o dă această poziție de autoritate și distrugem globul, distrugându-ne în același timp pe noi înșine. Adevărul e că îți trebuie și talent, și inteligență să spui poncife și lumea să te creadă profet.
Imagine principală realizată de Max Mishin, preluată via Pexels.
