România: Cercetările ERRC despre suprareprezentarea romilor în sistemul de protecție a copilului și lipsa unor date oficiale pe criteriu etnic
Separarea forțată a copiilor romi de părinți și numărul acestora în sistemul de protecție rămân probleme nedocumentate în România, excepție făcând publicațiile ERRC. În anii 2000, organizația atrăgea atenția asupra unor indici ai suprareprezentării romilor în cazuistica separărilor forțate a copiilor de familii, bazându-se atât pe interviuri cu reprezentanți UNICEF și Salvați Copiii, cât și cu angajați ai statului. Într-un astfel de interviu, Alexandru Başa, director adjunct al Oficiului Județean pentru Protecția Copilului din Sălaj, declara că 60% dintre copiii aflați în instituțiile de stat din județul Sălaj sunt de etnie romă.
În ceea ce privește suprareprezentarea copiilor romi în instituțiile de protecție a copilului, cele mai importante cercetări s-au publicat în 2011 și 2021, în proiectul ERRC de cartografiere a problemei în statele membre UE. Cercetările ERRC ilustrează modul în care sunt reprezentați copiii și tinerii romi aflaţi în grija statului, precum și multiplele provocări și discriminări cu care se confruntă.
În ambele rapoarte, autorii menționau că în România există factori care indică problema suprareprezentării copiilor romi în sistemul de protecția a copilului, chiar dacă lipsesc date oficiale agregate pe criteriu etnic. Declararea etniei este voluntară, iar mulți romi refuză să-și declare etnia. Chiar și dacă s-ar colecta astfel de date la nivel instituțional, ele nu ar fi făcute publice, după cum ne-au transmis majoritatea DGASPC-urilor contactate (cu excepția DGASPC Bacău, care a declarat că are 839 copii de etnie română și 4 copii romi înregistrați în cadrul serviciilor de protecție specială de tip familial). Astfel, pentru studiile lor, cercetătorii ERRC s-au bazat pe interviuri cu personalul din rețeaua de protecție a copilului și cu familii rome.
Romii reprezintă categoria de populație cea mai predispusă să intre în vizorul serviciilor de protecție a copilului. „Fiind grupul cel mai vulnerabil, cumva merge către o logică în care statul ar trebui să ia și mai mulți să-i îngrijească și să-i educe și să-i integreze. Altfel nu au nicio șansă”, spune avocatul Eugen Ghiță, autorul cercetării din 2021.
Atitudinea discriminatorie a personalului față de etnia familiilor separate forțat e greu de probat, când acestea se confruntă cu multipli factori de risc, precum sărăcia, lipsa unei locuințe sau traiul în condiții improprii, evacuările forțate, condițiile de viață precare din zona rurală. Însă în 2015, Philip Alston, raportorul special al Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, menționa că familiile intervievate din București se temeau că autoritățile locale le-ar putea lua copiii, iar familiile sărace erau adesea convinse să-i trimită în instituții rezidențiale pentru a le asigura hrană și îngrijire adecvată.
Mulți dintre copiii romi intrați în sistem nu erau ulterior adoptați. Situația a dus la anularea posibilității părinților de a selecta etnia copilului în 2016. Numeroși copii din lista copiilor greu adoptabili erau de etnie romă, relata presa la momentul respectiv.
„Lipsa datelor creează și probleme”, spune Ciprian Necula, președinte executiv al Roma Education Fund. „Pe o altă parte, înțeleg reflexul acesta al romilor să se protejeze.” Necula adaugă că sunt două mari motive pentru care romii nu se declară în spațiul public: frica și rușinea. Rușinea vine din procesul de asimilare în cultura majoritară, în urma căruia persoanele de etnie romă își pierd limba și tradițiile și nu mai doresc să se identifice cu comunitatea.
Astfel se ajunge la situația în care în comunitățile cu membri romi, niciunul nu este declarat oficial ca aparținând etniei: „Sunt școli în care sunt aproape 100% copii romi, dar nu este niciun copil rom oficial. Cu toții știm că sunt romi acolo, dar nu știm oficial, adică e inexistent.” În cercetarea din 2011, respondenții au vorbit despre romi pe baza unor „estimări bazate pe culoarea pielii, a numelui de familie, a limbii, a vestimentaţiei tradiţionale şi reprezentării geografice.”
În ciuda indiciilor care dovedesc suprareprezentarea copiilor romi aflați în grija statului, Eugen Ghiță afirmă că în România nu se poate vorbi despre preluarea abuzivă a copiilor din familii. „Avem mai multe cazuri în care copiii chiar ar trebui protejați de stat și nu sunt protejați”, spune avocatul. „Statul se ferește cumva să-i ia, face demersuri să rămână în familie în cazuri mai grave.”
O istorie de abuz, terenul propice pentru manipulare
În 2024, Tomáš Zdechovský, membru ceh al Parlamentului European, semnala faptul că romii sunt ținta unor campanii de dezinformare în țări ca Slovacia, Cehia, Bulgaria, Ungaria și România, inclusiv de către Rusia. Acesta menționa că, în afară de Cehia, niciun alt stat nu căuta să combată dezinformarea care îi vizează pe romi.
În Cehia, avusese loc o campanie de dezinformare în iunie 2023, pornind de la un caz real: în orașul Brno, un ucrainean ucisese un tânăr rom, în urma unei altercații. Știrea uciderii a generat un val de ură anti-ucraineană, mai ales în comunitățile rome din zonă, iar narațiunile împotriva ucrainenilor au prins floare. În același timp, pe social media, circulau poze cu situații reale de discriminare, în care romii ucraineni care fugeau din calea războiului erau tratați ca cetățeni inferiori.
„Experiența istorică a romilor în ceea ce privește discriminarea și neglijarea din partea autorităților creează un mediu în care oamenii sunt mai predispuși să creadă în teorii conspiraționiste”, explică într-un mail Zdeněk Ryšavý, redactor șef al publicației cehe Romea.cz, specializată în știri despre romi, și director al organizației ROMEA.
„Când timp de zeci de ani, o comunitate a îndurat (și, în multe cazuri, continuă să îndure) tratamentul discriminatoriu al instituțiilor, poate ajunge ușor să creadă că o nouă lege sau directivă ascunde o «intenție răuvoitoare»”.
Lunga experiență de discriminare împotriva romilor, susține Ryšavý, „merge adesea mână în mână cu sentimentul că «nimeni nu ne va ajuta, trebuie să ne bazăm pe noi înșine» și că elitele acționează împotriva oamenilor obișnuiți. Într-un astfel de mediu, o singură poveste încărcată emoțional, de exemplu, despre un rom atacat de un ucrainean, se poate răspândi rapid, deoarece se potrivește cu o viziune asupra lumii deja existentă.”
În cazul de la Brno, statul ceh a implementat o soluție de moment, care viza exclusiv dezinformarea anti-ucraineană care lua amploare în rândurile comunităților rome. „A fost mai degrabă o acțiune coordonată ad hoc menită să rezolve o problemă urgentă”, explică Ryšavý. Cu toate că narațiunile de dezinformare coincideau cu direcția propagandei ruse, autoritățile cehe nu au găsit dovezi de interferențe rusești.
Însă e clar că aceste campanii de dezinformare nu au apărut din senin, subliniază Ryšavý. Discursurile care au vizat criza migrației, pandemia COVID-19 și invadarea Ucrainei de către trupele rusești i-au afectat pe romi. „Erau adesea răspândite de influenceri romi („live streameri”) care adaptau și amplificau conținutul provenit din surse pro-ruse sau din alte surse problematice, câștigând o audiență și o influență semnificative asupra opiniilor comunității”, spune Ryšavý.
În Bulgaria, o altă narațiune care a prins printre romi ține de idealizarea perioadei comuniste. „Pentru că perioada comunistă este profund legată de Rusia”, explică Isaev. „Deci dacă ești sentimental în legătură cu această perioadă, ai putea să nutrești și ceva simpatii față de Rusia. Se folosesc de toate aceste tactici pentru a-i face pe oameni să distribuie informații împotriva Ucrainei, uneori împotriva UE și NATO.”
În Cehia, majoritatea narațiunilor de dezinformare care au vizat comunitatea romă în ultimii ani țin de propaganda anti-ucraineană – că aceștia ar fi naziști și că se bucură de beneficii în detrimentul romilor – anti-UE, împotriva ONG-urilor și campaniilor de sănătate, afirmă Ryšavý. Ce au acestea în comun? „Exploatează frustrările și provocările socio-economice existente, facilitând cultivarea neîncrederii față de stat, UE și societatea civilă. Ele se răspândesc adesea prin intermediul rețelelor sociale, în special prin transmisiuni live, unde conținutul încărcat emoțional ajunge la un public larg.”
Scopul acestor campanii este de a-i încuraja pe oameni să susțină narațiunile care țin de Rusia, subliniază Ognyan Isaev. De exemplu, în cazul narațiunii care încriminează UE ca dușman al familiei tradiționale, „ideea e să apese pe butoanele sensibile ale acestor oameni, să-i mobilizeze ca să distribuie informația falsă.”
Zvonurile că familiile rome vor fi separate de copii, urmând ca aceștia să fie dați cuplurilor gay din Norvegia a circulat și în Spania, conform unui studiu publicat de Autonomia. În România lui 2025 s-a răspândit discursul fals conform căruia Franța ar vrea să scoată de sub incidența legii pedofilia și îi obligă pe copiii de grădiniță să se masturbeze în timpul orelor. Narațiunea a prins și printre locuitorii din Ferentari. „Mi-a explodat capul și mi-am pierdut un pic diplomația în momentul ăla”, spune Anda Constantin, activistă Roma for Democracy, subliniind: „E o întreagă luptă.”
Rezistența la campaniile de dezinformare e strâns legată de încrederea pe care o are cineva în instituțiile statului sau presă, menționa un studiu realizat de radioul ceh iROZHLAS.cz. Spre deosebire de populația majoritară, romii tind să aibă mai puțină încredere în poliție și în sistemul legislativ, conform unui studiu desfășurat în zece state europene, publicat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA) în 2022. Cauzele se regăsesc atât în istoria abuzurilor împotriva comunității întreprinse în întreaga Europă, cât și în experiențele negative personale, în relație cu poliția și instituțiile publice.
Ryšavý menționează că reacțiile comunităților rome la dezinformare sunt diferite, pe de-o parte pentru că nicio comunitate nu e omogenă, iar, pe de altă parte, pentru că nu există sondaje care să cartografieze opiniile și atitudinile acestora. „În mass-media și în sectorul ONG, dezbatem adesea modul în care romii răspund la dezinformare, dar, în realitate, nu știm exact ce gândește majoritatea”, explică jurnalistul ceh. „Nimeni nu i-a întrebat vreodată, în mod cuprinzător.”
Pe agenda politicienilor populiști, separarea forțată a copiilor de familii rămâne un punct important