Actual

FOTO Rămășițele unui palat

de Ciprian HORD, Luiza Vasiliu

Sâmbătă, 25 august, acoperișul Palatului Episcopiei Greco-Catolice din Oradea a luat foc. Un turn s-a prăbușit în stradă, breaking news-ul s-a întins odată cu flăcările pe ecranele televizoarelor și-n live-urile de pe net. Arde un palat, un simbol important al orașului Oradea, strigau știrile, iar oamenii tocmai aflau că-n piața centrală din Oradea există un astfel de palat, construit între 1903 și 1905 de unul dintre cei mai faimoși arhitecți ai vremii.

100 de pompieri, 12 autospeciale și multe tone de apă mai târziu (inclusiv din Crișul Repede, pentru că hidranții nu pompau satisfăcător), incendiul a fost stins. În urma lui, a rămas o clădire de patrimoniu grav afectată și o peliculă de tristețe așternută peste oraș. L-am rugat pe Ciprian Hord, unul dintre fotografii noștri preferați (mai ales pentru seriile cu portrete ale politicienilor, lumea persoanelor nevăzătoare și viața în orașele mici, și, în general, pentru felul tandru și uman în care decupează felii din realitatea noastră imediată), să dea o fugă până la Oradea, să vorbească cu oamenii pe care-i întâlnește în Piața Unirii (interviurile de mai jos sunt făcute de el) și să ne-arate rămășițele unui palat.

Am sunat-o pe Rodica Indig, coordonatoarea unui album despre palatul episcopal, și am rugat-o să ne povestească mai multe despre istoria palatului.

Clădirea care a luat foc a fost construită în primii ani ai secolului XX de către Kálmán Rimanóczy Junior, celebru arhitect, constructor și antreprenor al vremii, pe locul fostului Palat Episcopal, unde, ne-a spus Rodica Indig, s-au întâmplat câteva lucruri importante de-a lungul istoriei.

  • Acolo a fost redactat primul Supplex, în 1791, adică o petiție trimisă de români împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman. Supplex-ul cerea respectarea drepturilor românilor din Transilvania, în acord cu Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, document considerat esențial pentru bazele democrației moderne
  • Acolo a fost găzduit Gheorghe Șincai și păstrate manuscrisele Școlii Ardelene, mișcare cu rădăcini iluministe de emancipare a românilor din Transilvania, ai căror membri au participat la redactarea petițiilor către Leopold
  • Acolo a fost biblioteca episcopului de Oradea Samuil Vulcan, prieten și biograf al lui Șincai, posesorul unei colecții impresionante de manuscrise și tipărituri, despre care se spunea că e „un adevărat institut de documentare pentru toate problemele vieţii româneşti” din secolul 18

Palatul nou, ridicat la inițiativa lui Demetru Radu, episcopul greco-catolic care a prezidat, alături de episcopul ortodox Ioan Papp și de politicianul Gheorghe Pop de Băsești, Marea Adunare Națională a Românilor de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918 (în care s-a votat unirea Transilvaniei cu Regatul Român), a fost locul unde a fost citită o variantă a Declarației de autodeterminare a românilor din Ardeal și Ungaria, cu câteva luni înainte de Marea Unire, și unde au fost găzduiți Regele Ferdinand și Regina Maria, un an mai târziu.

„Apoi a urmat o soartă tristă”, oftează Rodica Indig. În 1948, palatul a fost confiscat de autoritățile comuniste, iar ultimul episcop care-a locuit în palat, Valeriu Traian Frențiu, a fost dus de-acolo direct în închisoarea de la Sighet. Clădirea a devenit mai întâi școală de arte populare și apoi sediu al Bibliotecii Județene. În ‘92, palatul a revenit în proprietatea Episcopiei Greco-Catolice, dar procesul de retrocedare a fost finalizat abia în 2005. Acum câțiva ani, „s-a reușit restaurarea integrală a fațadei, a pereților, a acoperișului, a geamurilor”, spune Rodica Indig. Urmau interioarele.

După incendiu, autoritățile din Oradea au dat un comunicat în care au anunțat că vor prelua pentru următorii 20 de ani administrarea Palatului, pe care vor să-l transforme într-un centru multicultural. Episcopia și primăria fac un apel public la donații, pentru refacerea monumentului (aici sunt conturile). De ce contează? Pentru că, dincolo de valoarea de patrimoniu a sălilor neogotice sau a vitraliilor art nouveau, în clădirea incendiată stă memoria noastră colectivă.

Ancheta privind cauzele incendiului e încă în desfășurare.

- Maria-Irina Stanciu (S), Mirela Grăjdeanu (Centru), Ligia Tomuța (D) -

Ligia Tomuța: Orice român suferă. Se creează o solidaritate. În 1919 au sosit Regele Ferdinand și Regina Maria și în Oradea nu exista unde să-i găzduiască, iar episcopul Demetriu Radu a dispus să se grăbească cu amenajarea clădirii. Bunicul meu a fost martor al acelui moment, când episcopul s-a dus în întâmpinarea Regelui. Când s-a apropiat alaiul, lumea, văzându-l pe episcopul Radu, călare, falnic și cu mantia în vânt a început să strige: „Trăiască Regele!” Au crezut că el e regele, așa falnic era. Ferdinand era modest, îmbrăcat în militar, dar el nu ieșise din rânduri.

E un miracol ce bine arată clădirea în exterior. Ai impresia că nu a ars nimic. (...) Important e să ne unim între noi, importantă e solidaritatea. O solidaritate s-a creat între oameni, dar e păcat că pe durere.

Maria-Irina Stanciu: În noaptea aia era lume în piață ca la concerte. Să-i vedeți pe orădeni cum au ridicat mașini care erau parcate aproape... Tatăl meu s-a sfințit preot în catedrală și preasfințitul Frențiu avea obiceiul să invite la masă aici (în palat), în sufrageria mare, la o agapă, preoți, familiile lor, rudenii. Tatăl meu ne povestea când eram copii despre această agapă la care a fost invitat și el. Asta este o legătură a mea de suflet cu această clădire. Fiind fiică de preot, pe vremea comuniștilor, eram considerată a avea o origine nesănătoasă și am intrat la fără frecvență mai târziu și veneam și studiam în sala de lectură a bibliotecii, fosta sufragerie a palatului și aveam un randament extraordinar la învățat. După preluarea de după 1989, se știa că este punctul de reper al greco-catolicilor. După renovare, toată lumea a început să admire clădirea. Erau fresce și vitralii deosebite. Mai există și alte valori, care, din fericire, nu au fost atinse. În acea noapte biserica ortodoxă a făcut o slujbă în sprijinul comunității greco-catolice. Eu atât am plâns... Când e nevoie, românii se unesc, românii își revin.

Mirela Grăjdeanu: Noi suntem greco-catolici și suntem suferinzi.

Arpad (S) și Lorand (D)                                              

Arpad: Am crescut cu acest palat...

Amândoi locuiesc în apropiere și dau vina pe incompetența autorităților. Spun că pompierii au ajuns mult prea târziu, iar hidranții din zonă nu au funcționat la parametrii normali.

Vlad și Raluca (un cuplu de tineri) - nu au dorit să fie fotografiați

Vlad: Până la urmă, era un element cultural în orașul acesta. Păcat de clădire, păcat de niște bani aruncați, dintr-o neatenție, un scurtcircuit. La momentul respectiv cineva trebuia să se autosesizeze și să vină să verifice, să oprească instalația. Nu suntem noi să găsim vinovați, dar e păcat că s-a întâmplat așa. Pe de altă parte, există un motiv pentru care s-a întâmplat. Toate au un motiv.

Raluca: Luminată, seara, dă culoare acestei piețe. Cam toate clădirile sunt cam aceeași nuanță, dar aceasta era cea mai colorată și, luminată, arăta senzațional.

Un bărbat venit din județ: Da, e păcat. Era frumos centru, amu… Am înțeles că acum era refăcut, nu demult. Reparații serioase trăbă aici.

Sava Muscă și nepoata Iana

Sava: Eu sunt aici de vreo 40 de ani. După revoluție au revendicat-o greco-catolicii. I-o dat foc, o avut cineva interes, eu așa zic. Cum de s-a aprins dintr-o dată peste tot, de abia au stins-o pompierii? Tăticul ei e pompier și toată noaptea a fost aici. E păcat, indiferent cum o fost. În orice caz eu zic că o mai rămas ceva bogății pe acolo, ori cărți vechi, ori picturi.

de

  • Ciprian HORDCiprian HORD

    Fotograf documentarist din Arad

  • Luiza VasiliuLuiza Vasiliu

    Editor coordonator. I-a cântat Nick Cave o piesă la un concert. Mai multe despre Luiza, aici. O găsiți la luiza@scena9.ro. 

31 August 2018 ora 23:00



X Revista Scena9