Foto / Călătorii

FOTOREPORTAJ | „Să știți că nu e nimeni român pur pe aici, la Tulcea”

de Ionuț Sociu, fotografii de Vlad Petri

Publicat pe 29 iunie 2018

Gara din Tulcea nu seamănă cu nicio altă gară din țară. Și nu mă refer doar la forma ei de ambarcațiune, ci și la poziția clădirii: se află chiar lângă lacul Ciuperca și la doi pași de Dunăre. E ca și cum ai coborî din tren direct pe faleză, punctul vital al orașului. Aici se întâmplă tot: e locul în care tulcenii ies seara la plimbare și tot de aici pleacă turiștii și localnicii încărcați cu saci de alimente spre Deltă. La chei sunt acostate vaporașe, bărci și vase de croazieră, iar în dreapta se-ntind blocuri ponosite, câteva clădiri în paragină, restaurante, un mic cazino, o pescărie, unul dintre barurile Deep (se pare că există și Deep 2 și Deep 3), magazine duty-free și hoteluri. Plus o cârciumă cu umbrele albastre și reclame la bere, pe care scrie „pentru bărbați cum trebuie”. 

E vineri seara, aerul e cald și faleza e plină de lume. Câțiva băieți la bustul gol joacă tenis cu piciorul în fața unui restaurant, doi tipi stau pe o bancă, cu un pet de Timișoreana între ei, și mănâncă salam cu pâine. Undeva în față se vede minaretul geamiei Azzizie. O barcă se desprinde de mal și pleacă spre Tudor Vladimirescu, probabil singurul cartier din România aflat pe o insulă. Încep să se aprindă luminile de-a lungul pontonului și toate privirile se întorc către vasul de croazieră Nestroy, care tocmai își face apariția. Un pescar mai în vârstă, rezemat de o piatră cu undița în mână, ridică privirea spre geamurile vasului, prin care se văd, ca într-un acvariu, grupuri de turiști eleganți care iau cina, în timp ce chelneri ferchezuiți roiesc în jurul lor. Într-un colț, deasupra meselor, sunt două plasme: pe unul se văd imagini de la un meci, pe celălalt imagini cu cormorani care plutesc silențios peste ape. Sunt două lumi paralele, pensionarii care se plimbă pe faleză și cei aflați la bordul acestui hotel plutitor de lux care aparține unei firme elvețiene.

Dacă faci dreapta și ieși de pe faleză, Tulcea seamănă cu multe alte oraşe mici din România. Șaormerii, statui insipide, același ritm molcom și aceleași semafoare rămase pe roșu infinit. Oamenii însă par relaxați și prietenoși. Iar ideea că Dunărea și Delta se află undeva în spate, după lanțul de blocuri gri, mă face să mă gândesc la Tulcea ca la un oraș care nu se lasă descoperit așa ușor. Ca să nu mai zic de denumirile cu rezonanță bizară ale localităților, care reflectă caracterul multietnic al zonei: Mahmudia, Agighiol, Caraorman, Jurilovca, Murighiol, Periprava, Zebil, Cetalchioi ș.a. Pe una din hărțile oficiale ale județului, există o secțiune cu populația după naționalități: români, romi, greci, tătari, macedoneni, italieni, bulgari, evrei, slovaci, ruși-lipoveni, turci, ucraineni, maghiari, armeni, germani, ceangăi, sârbi, polonezi. 

În cele trei zile petrecute la Tulcea împreună cu fotograful Vlad Petri, cu ocazia Festivalului de Film despre mediu și oameni Pelicam, am cunoscut câțiva localnici și am ajuns chiar și în Deltă, unde ne-am holbat la pelicani, egrete și cormorani. E un timp prea scurt ca să înțelegi cu adevărat cum stă treaba pe aici, dar am observat totuși că, indiferent cu cine vorbești, fiecare are o poveste despre o rudă sau un vecin grec, tătar sau ucrainean. E reconfortant să auzi asta, mai ales în contextul actual când se vorbește atâta despre puritatea sufletului românesc și amenințările din afara țării. Mișa, un tip care vinde scule de pescuit la piața din Tulcea, ne-a zis în timp ce-și hrănea cei doi motani: „Să știți că nu e nimeni român pur pe aici, la Tulcea. Dar ne înțelegem bine între noi, nu prea contează de unde ești.” 

Mahera e din satul Cataloi şi are o tarabă la piață, unde vinde zarzavaturi, ouă, vin și țuică. Bunicii ei au venit aici din Grecia la începutul secolului XX.
Valentina, o lipoveancă care locuiește în Jurilovca, e căsătorită cu un bărbat din Istanbul, Ilker. El s-a mutat aici în 2007, când a cunoscut-o pe ea. „Acum suntem turcoveni”, râde Valentina.
Sasha, cel care ne-a dus cu barca în Deltă, este lipovean și s-a întors aici în 2003, după 20 de ani petrecuți pe nave de pescuit oceanic în Africa de Sud.
29 iunie 2018, Publicat in Foto /

text de

  • Ionuț SociuIonuț Sociu

    Reporter. Îi plac trenurile, filmele cu spioni și literatura americană. Îl găsiți la ionutsociu@scena9.ro.

fotografii de

  • Vlad PetriVlad Petri

    Realizator de filme documentare, fotograf, călător. Îi plac oamenii, plajele pustii, protestele și Orientul Mijlociu.


Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK