Cuprins

8 actori din „Game of Thrones” își iau la revedere de la epopeea vieții lor

de Andra Matzal

La masă suntem zece jurnaliști din mai toată lumea: din Turcia, până-n Japonia, din Mexic, până-n Indonezia, din Australia, până-n Canada. Pe repede înainte, facem un tur al lumii: în Turcia, Erdogan strânge și mai bine lațul dictaturii, în Mexic, odată cu arestarea baronului drogurilor, El Chapo, iese la lumină o rețea savantă de corupție, în Indonezia autoritățile sunt acuzate că măcelăresc și torturează populația indigenă (folosind uneori șerpi vii) ș.a.m.d. Doar când jurnalistul canadian se plânge că premierul lor nu e destul de radical, râdem toți - astea-s probleme de lumea-ntâi! 

Harta lumii pe care o împărțim are multe în comun cu cea a lumii din Game of Thrones, epopeea uriașă care a atras sute de milioane de spectatori cu jocurile ei crâncene de putere, diplomația extremă și războaiele turbate, cu linia ei din ce în ce mai fină între cinism și speranță. Cu câteva excepții - cum ar fi că-n lumea reală n-avem (încă) dragoni și white walker-i, că nu mai mergem pe cal și că între timp s-a inventat internetul -, avem destule în comun. „Ce credeți c-o să se întâmple în ultimul sezon? Vine un lider nou, à la Trump, și construiește un zid nou-nouț?” circulă scenariile la masa jurnaliștilor. „Sau o să fie o revoluție comunistă? Poate lasă toate casele războiul și pun de-o alianță, ca Uniunea Europeană. Deși cam scârțâie și ea în ultima vreme...” 

După opt ani, serialul HBO în care David Benioff și D. B. Weiss au transformat romanele lui George R.R. Martin într-un balaur media și un fenomen al culturii pop, Game of Thrones a ajuns la sezonul opt - și ultimul -, programat să ruleze din 15 aprilie. Aproape un deceniu în care oameni din toată lumea au scrâșnit din dinți, cu pulsul mărit, s-au revoltat, au plâns și au savurat rânjind răzbunarea, au empatizat și-au gândit teorii hiper-elaborate, au copt conspirații paranoide. Personajele gândite de R.R. Martin și modelate de Benioff & Weiss au zgâlțâit scala morală pentru TV-ficțiune (fiindcă arată cum binele și răul se fugăresc în continuu) și, în același timp, au devenit arhetipuri. Tocmai de-asta, toți cei zece jurnaliști veniți la Londra să stăm de vorbă cu câțiva dintre actorii din Game of Thrones , oameni în toată firea, s-ar spune, vorbim despre ei ca niște puști pasionați până peste cap de eroii lor. „Brienne a fost chiar o surpriză!” sau „Ce păcat că Jon Snow n-a mai putut să vină.” Rar le spune cineva actorilor pe nume.

Timp de aproape două ore, am stat de vorbă cu opt dintre actorii care și-au construit așa de bine personajele din Game of Thrones, încât le-au dat viață. S-au așezat, pe rând, la masă Gwendoline Christie (Brienne of Tarth), Carice van Houten (Melisandre), Conleth Hill (Varys), Liam Cunningham (Davos), Maisie Williams (Arya), Sophie Turner (Sansa), Rory McCann (The Hound) și Kristofer Hivju (Tormund). Am povestit despre ce-a însemnat să lucreze timp de opt ani în mașinăria unei producții la așa magnitudine, despre cum li s-au schimbat viețile și cum se uită spre viitor după un rol așa de intens.

*Interviurile de mai jos conțin spoilere din toate sezoanele „Game of Thrones”  (GoTde până acum. Dacă vă dă deja târcoale un impulse de binge tematic, găsiți aici discuția cu alți protagoniști din GoT, de dinaintea sezonului trecut.

„Transformarea a fost, pentru mine, ca persoană și ca femeie, înfricoșătoare și palpitantă.”

Ai emoții acum că s-a terminat ultimul sezon?

Gwendoline Christie și femeia-cavaler

După ce a studiat teatru la Londra, Gwendoline Christie a jucat, printre altele, regina din Cymbeline a lui Shakespeare și, mai greu de intuit, pe căpitanul Phasma din Star Wars. În Game of Thrones, e Brienne of Tarth, femeia-cavaler loială și neobosită, care se luptă, printre altele, cu soldați în armură, cu un urs fioros și cu câțiva dintre bărbații alfa din serial. Când vine la interviu, neobișnuit de înaltă, dar mult mai delicată decât o vezi pe ecran, zguduie camera cu râsul ei și-apoi o umple cu toată pasiunea pe care-a pus-o în rolul androgin.

 

Gwendoline Christie: E un amestec de sentimente extrem de complicat, fiindcă serialul ăsta a însemnat o parte enormă din viața mea în ultimii opt ani. Așa că ideea unui sfârșit e cel puțin derutantă. Înainte de GoT mai lucrasem în teatru și avusesem o groază de alte joburi, dar nu mi-a venit să cred ce norocoasă am fost să lucrez atât de mult timp la o singură chestie. Faptul că am avut o asemenea stabilitate creativă continuă cu un personaj care să-mi placă la nebunie mi s-a părut un cadou uriaș. Sunt entuziasmată când mă gândesc că vor urma lucruri noi, dar acum am de-a face și cu nesiguranță și instabilitate. Sper că vor exista alte personaje care să-mi captiveze imaginația așa de mult cum s-a întâmplat cu Brienne of Tarth.

Personajul pe care îl joci, foarte puternic și independent, și atât de diferit față de ce te-ai aștepta să vezi într-un fantasy obișnuit, a apărut cu mult înainte de mișcarea #MeToo. Care crezi că a fost impactul personajului tău?

A fost cu adevărat extraordinar fiindcă nu mă așteptam ca oamenii să accepte cu ușurință personajul meu, date fiind înclinațiile obișnuite ale unora. Am crezut că, nefiind atrăgătoare într-un mod convențional, și prezentând alte aspecte decât o fac rolurile convenționale pentru femei din alte seriale TV, lumea nu prea o s-o agreeze pe Brienne. Dar George R.R. Martin a creat un personaj fenomenal, care a mers dincolo de un public anume, și cu care au putut rezona oameni foarte diferiți. Cred că și din cauză că este un outsider și face tot ce îi stă în putere pentru a păstra un anumit simț moral al binelui. Cred că faptul că se află chiar în mijlocul adversității, silindu-se din răsputeri să obțină ceva pozitiv pentru binele celorlalți o transformă într-o eroină foarte surprinzătoare.

Brienne a devenit parte din coloana vertebrală morală a poveștii, dar așa cum spune chiar ea, se pare că nu reușește să-i protejeze pe cei pe care îi iubește. Dar apoi revine. Care este calitatea care îi permite omului moral să nu se dea bătut?

Cred că e vorba de reziliență, nu? Ea este incredibil de umană fiindcă nu-i ca și când reușește de fiecare dată. Eșuează destul de des. Dar ce-mi place la personaj este că asta nu o împiedică să mai încerce. După toate eșecurile și dezamăgirile prin care trecem în viețile noastre, e important să-ți găsești energia de a te întoarce și de a lupta iar și iar. Cred că reziliența are legătură cu un simț al altruismului, și asta e iarăși un lucru captivant. Este o combinație de om și supraom aici, iar supra-umanitatea ei nu constă numai în forță, ci mai degrabă în capacitatea de a spera.

Rolul tău implică o parte fizică foarte pronunțată - călăritul, lupta cu sabia etc. Cum a fost să te antrenezi pentru toate aceste abilități?

A fost foarte greu (râde în hohote). Când am auzit prima oară de rolul ăsta, știam că va trebui să examinez diferențele și asemănările dintre mine și personaj. Era evident că ea e mult mai puternică fizic, așa că am știut că trebuie să mă concentrez la asta. Așa m-am apucat să mă antrenez înaintea filmărilor cu un prieten care avea o abordare aproape brutală, și am pierdut mult în greutate, am pus mușchi. M-am antrenat cu un cascador genial, CC Smith. Mă duceam cu avionul la Belfast trei-patru zile pe săptămână, iar acolo m-a învățat să mă lupt. Făceam călărie, luptă cu sabia și luptă corp la corp, apoi sală. Dumnezeule, eram așa de fericită, pur și simplu. Mă simțeam de parcă aș fi primit o provocare incredibilă și într-un serial HBO, chestie care se întâmplă atât de rar. Pentru mine, ca actor, ideea transformării e ceva în care am investit dintotdeauna foarte mult, dar ca persoană și ca femeie a fost înfricoșătoare și totodată palpitantă. Să las la o parte vanitatea, să-mi tund părul, să fac mușchi, să merg într-un mod diferit, să-mi accept fizicul, androginia, forța naturală. Chiar acele lucruri despre care societatea îmi spusese că nu sunt relevante sau potrivite pentru o femeie.

A fost incredibil să lucrez cu oameni așa talentați, de la care am învățat și că oamenii mai au încă o viteză, fizic vorbind. De pildă, imaginează-ți că ești după zece ore de filmat oscenă de luptă, iar la sfârșitul zilei spune OK, a fost foarte bine, dar mai avem o viteză, nu-i așa? Acum urmează dubla în care vor să se vadă viteza și forța reală. 

Ai o amintire specială legată de o scenă de luptă anume?

Poate cea cu Maisie Williams (Arya Stark, n.r.), când ne-am dat seama că dobândiserăm amândouă un anumit grad de pricepere. Fiindcă nu e o scenă de luptă propriu-zisă - e un duel. Era vorba doar de tehnică, iar povestea a fost foarte interesantă. Ai două femei care-și testează împreună limita abilităților, dar fără intenția de a-și face rău. Deci nu e vorba de violență, ci de o explorare a celuilalt, chestie care m-a fascinat.

Ai vreun obiect din serial?

Nu, n-am avut voie. Eu speram să primesc sabia Oathkeeper, dar se pare că obiectele astea super valoroase sunt deținute de HBO.

„Personajele noastre sunt mult mai celebre decât noi.”

Cum îți amintești de începuturile GoT?

Carice van Houten: La începuturile GoT, m-am întors pe platou la doar șase săptămâni după ce născusem. A fost de-a dreptul suprarealist. Făcusem cezariană și, pe lângă hormoni, aveam și o rană în toată regula. A fost destul de greu, fiindcă filmam în Irlanda de Nord, într-un loc foarte izolat, dar și fiindcă mă confruntam cu contrastul ăsta între viața reală și actorie: Ce naiba caut eu aici? Tocmai am născut. Era o situație un pic ridicolă. Dar în același timp, mi-a prins și bine să ies. Doar că ar fi fost mai plăcut să fie într-un studio încălzit.

Preoteasa roșie și maestrul spionilor

Pe actrița olandeză Carice van Houten ați văzut-o, probabil, în Black Book, cel mai popular film olandez din ultimii ani, unde joacă o cântăreață evreică, fugară din cauza naziștilor. În Game of Thrones, e Melisandre (sau Preoteasa roșie), femeie magnetică, sfătuitoare mistică cu puteri supranaturale primite la schimb pentru credința în Stăpânul Luminii. „Ca ieri parcă a mai fost aici. Doar că între timp copilul meu s-a făcut mare,” zice Carice când vine la interviu și ne-arată pe telefon poze cu fiica ei. 

Conleth Hill e din Irlanda de Nord, despre care vorbește aproape tandru. Până în 2011, când a început să-l joace pe Lord Varys din Game of Thrones, sfetnic de bază, maestru al spionilor și înțelept din lumea marginalilor (e castrat),  a lucrat mai mult ca actor de teatru, în Marea Britanie, Canada și SUA, unde a avut și spectacole pe Broadway. Când intră în camera de interviu, e mai greu de recunoscut, fiindcă are mult păr și e cărunt. „Părul e anonimatul meu, slavă Domnului,” zice Hill. „Îmi place că de cele mai multe ori nu mă recunoaște lumea și că, atunci când mă văd așa de aproape de actorii din serial, cred mai degrabă că sunt bodyguardul lor.”

Personajul tău e responsabil pentru o mulțime de lucruri foarte întunecate. Dat fiind că tocmai născuseși - și cel mai probabil asta îți afectase foarte mult emoțiile -, a influențat asta felul în care te-ai raportat la rolul tău?

Carice van Houten: Vag. Dar până la urmă, și-a arătat și Melisandre puțin din părțile ei vulnerabile. E drept, a durat mult până să se mai înmoaie și să devină ceva mai umană. Oricât de distractiv ar fi să joci un personaj sigur pe sine, e și plicticos. Ca actor, îți place să te joci cu propriile rahaturi, cu propriile îndoieli și toate chestiile pe care nu știi să le gestionezi. Dar dacă joci pe cineva așa de încrezător, de unde să-ți iei resursele? Așa că m-am bucurat când situația a început să se șubrezească și am putut să-mi folosesc propriile îndoieli și frici.

Ai găsit vreo sursă de inspirație pentru personajul tău în lumea reală? Cunoști vreun echivalent politic al lui Varys?

Conleth Hill: O, Dumnezeule, nu cred. Dac-ar fi existat așa ceva, ne-ar fi mult mai bine tuturor. Pentru că Varys e un om de stat foarte deștept. Când pornește cu Tyrion spre Marine, știe că nu vor fi acceptați ca lideri, dar și că le pot fi de folos altora, care sunt lideri. Știind foarte bine cum îi privește lumea pe ciudați - el fiind unul dintre ei -, nu avea nici cea mai mică iluzie că vor ieși câștigători. Dar știa că poate pune umărul ca lucrurile s-o ia în direcția bună. Sunt multe scene superbe, în care îl vedem pe Varys în postura de interogator. Și nu e deloc ce te-ai aștepta. E un om bun. Ce mi se pare minunat la personajul ăsta e că în primele sezoane, tot ce știi despre el vine de la ceilalți. Așa că, dacă îmi spune cineva Vai, ce viclean e!, eu îi zic Du-te de-aici, tu nici nu te uiți la serial! Fiindcă, te-ai uita, ai ști că nu e deloc așa rău. Din păcate, spre final, din cauza timpului și a direcției narațiunilor, partea care le oferă o voce ciudaților se reduce foarte mult. Dar ăsta e showbiz-ul. 

Varys a avut o relație foarte interesantă cu Peter Baelish, care a murit între timp. Cum ai analiza relația lor?

Conleth Hill: Cred că Baelish era mai mult un supraviețuitor, dar că avea o mare înțelepciunea în ceea ce privește felul în care oamenii se raportează la alți oameni. Îmi plăceau mereu scenele cu ei doi - erau mereu simple, fără niciun efort fizic, fără bătălii. Era invariabil după-amiază, un pic de bârfe și câteva intrigi, cam așa. În timp ce alții se băteau prin noroaie câte trei săptămâni.

Cum v-a schimbat GoT viața de zi cu zi?

Carice van Houten: Mi-am cumpărat o casă mai frumoasă. Și mi-a deschis mai multe uși. Uneori, în spații mari, devin anxioasă, și m-a ajutat că lumea a început să mă cunoască. Ceea ce nu-i întotdeauna plăcut. Nu m-a făcut un om mai bun sau mai mare, dar mi-a ușurat drumul.

Conelth Hill: Avem o singură viață, așa că nu o putem compara cu altceva. Dar cu siguranță banii ne-au prins bine. Mie mi-au permis s-o îngrijesc pe mama timp de zece ani, lucru pe care altfel nu știu dacă mi l-aș fi putut face. Și, dat fiind că în mare parte a fost realizat în Irlanda de Nord - de unde sunt eu -, asta m-a făcut foarte mândru. A fost un stimulent foarte important în procesul nostru de pacificare.

În Irlanda de Nord, avem pace de 20 de ani, și acum 10 ani a început acest serial de care nimeni nu știa nimic, dar care a oferit atâtea locuri de muncă. Iar noi, oamenii, am dovedit că ne descurcăm mult mai bine ca guvernul nostru - am muncit foarte bine împreună, la fel cum am făcut-o mereu, în ciuda a ceea ce citiți prin ziare. Pe lângă distribuție și echipa de filmare, au fost angajați 900-1000 de oameni timp de zece ani - o fabrică în toată regula. Și pentru turismul nostru a făcut minuni. Dacă mai văd o poză de la Dark Hedges, o să țip. Sunt foarte mândru de ce am reușit într-o perioadă când ne recuperam după o lungă perioadă de război.

Personajul Varys e castrat. Cum ai reflectat lucrul ăsta prin felul în care ți-ai jucat personajul?

Conleth Hill: Eu cred că toți suntem egali. Iar pentru mine, e vorba doar de actorie. Oricine, indiferent că are sau nu ceva între picioare, are aceleași emoții, aceleași dureri, temeri și furii. Să n-ai testicule e ca și cum ai avea ochi albaștri sau piele neagră, ca și cum ai fi femeie sau gay. E doar o definiție pe care ți-o impun ceilalți. Nu știu cum altfel aș fi putut să-l joc. Atunci când mi se oferă un rol, nu întreb E gay, e hetero, e negru? Până la urmă, e vorba de a juca povestea cuiva.

Care e scena ta preferată din GoT?

Carice van Houten: Dat fiind că nu prea-mi plac așa mult cuvintele, că-mi place să joc mai puțin verbal, mi-a plăcut foarte mult scena în care ne dăm seama că arderea lui Shireen a fost în zadar. Scuze (râde). E o scenă în care ea crezuse cu totul că magia îl va ajuta pe Stannis, dar se dovedește că n-a funcționat și că jumătate din armată a dezertat. Să arăți fără cuvinte că s-a comis o greșeală așa de mare, a fost pentru mine o provocare uriașă.

Cum vă explicați că, dintre toate serialele, s-a creat un fel de cult în jurul GoT?

Conleth Hill: Dacă am ști, cred că toți ne-am face producători (râde). E un studiu foarte bun al naturii umane.

Carice van Houten: Cred că e un pic ca la Shakespeare - toată lumea poate găsi ceva să i se potrivească. Te poți identifica cu cel puțin un personaj, ai și săraci, și bogați, și tot spectrul dintre. Îmi place foarte mult cum, la începutul filmului, îi vezi pe adevăratul rege că-și urăște cu toată ființa nenorocitul de job, iar în tot restul filmului, îi vezi pe toți ceilalți cum ar face orice pentru jobul ăla. Mi s-a părut o premisă foarte bună.

Serialul se joacă mult cu simpatiile și antipatiile publicului față de personaje. Voi vă gândiți vreodată la cât de plăcut e personajul pe care-l jucați?

Carice van Houten: Nu, pentru că pe mine personal nu mă afectează. Deși a fost distractiv când îmi trimiteau oamenii mesaje de ură: N-ai putea să mori, scorpie? Mori, mori, scorpie ce ești! 

Conelth Hill: Faza e că personajele noastre sunt mult mai celebre decât noi. Varys e mult mai celebru decât voi fi eu vreodată și va veni o zi când oamenii se vor întreba Care e Varys-ul tău preferat? așa cum se întreabă azi Care e Batmanul tău preferat? 

„Peste tot în jur sunt cai în noroaie, tipi cu săbii care trec razant pe lângă tine.”

Crezi că GoT a schimbat genul de roluri care v-au fost oferite după?

Liam Cunningham: Mă simt de parcă rolul ăsta m-a scos, în sfârșit, la lumină. Mai avusesem câteva roluri în filme reușite, dar imediat după ele, dispari din atenția publicului. Bine, și tariful ne-a crescut un pic (râde).

Fost contrabandist, actual om de bază

În anii '80, înainte să-și spună că cel mai bine s-ar simți dacă ar face actorie, irlandezul Liam Cunningham lucra ca electrician. De atunci, a jucat în multe piese de teatru și filme britanice și americane, de la Hunger al lui Steve McQueen, premiat la Cannes, până la blockbuster-ul Clash of the Titans. În Game of Thrones, e Davos Seaworth, fost contrabandist pe mare, convertit în cavaler, consilier cu picioarele pe pământ și războinic loial. La interviu e mereu o plăcere, fiindcă are un aer de pirat trecut prin viață, are umor și-o pasiune specială pentru cuvântul „Fuck”. „Dacă ar fi s-aleg, cu Davos aș merge la o băută,” a mărturisit jurnalistul turc de la masa noastră.

Sir Davos e unul dintre foarte puținele personaje oneste și cu conștiință. Îți place să joci un astfel de personaj?

Într-un fel, cred că personajul meu e necesar. E aproape un mecanism formal, aș zice, un fel de comentariu. În film sunt atâtea zone gri din punct de vedere moral, așa că el cumva reprezintă publicul, în sensul în care e vocea care spune Alo, doar n-aveți de gând să faceți așa ceva! Și are nevoie să se uite în oglindă și să nu deteste ceea ce vede. Pentru un hoț mărunt venit din sărăcie, e mult mai nobil decât toți ceilalți la un loc. Și îmi place treaba asta la el, că e brutal de onest.

Ce scenă te-a afectat cel mai tare?

Arderea lui Shireen. Eram acasă și, când am citit-o, mi-am zis Dă-o dracului de treabă! M-am dus să-mi fac un ceai după, iar nevastă-mea m-a întrebat Ce-ai pățit? Și eu eram Ăăă, nu pot să-ți zic. Unele dintre cele mai frumoase scene pe care le-am avut în serial au fost cu Kerry Ingram (în rolul lui Shireen, n.r.), și nu voiam să dispară din film - nici eu, nici personajul meu. Țin minte că am furat de pe platou unul dintre cerbii pe care i-au ars pe platou în scena aia și i l-am adus fiică-mii, dar nu i-am spus despre ce e vorba. Mai târziu, când s-a lansat episodul, stăteam toți pe canapea, cu lacrimi în ochi. Fiică-mea își luase cerbul cu ea și, când a văzut scena, a început să hohotească. M-am și gândit, oare ce fel de tată sunt, să fac asemenea cadouri?

Cum ai rezistat să nu le spui prietenilor și familiei tale ce-o să urmeze în serial?

O, dar ei de fapt nici nu vor să știe. Mai lăsam foi cu scenariul prin casă și fiică-mea îmi zicea mereu Tata, vrei, te rog, să le iei naibii de-aici? Sau în vreun bar ori pe stradă când mă mai iau oamenii cu Hai, zi-ne dracului ceva!, și eu le zic Bine, hai să vă zic, ei imediat sunt Nuuu, nu ne zice nimic! Vor să știe, dar nu vor să știe. Tocmai de-asta e foarte important secretul. Ca oamenii să stea pe canapea și să zică Futu-i! Ai văzut ce-am văzut și eu? Și astea sunt niște momente magnifice.

Cum a fost să filmezi scenele epice de bătălie?

Să luăm, de exemplu, Bătălia Bastarzilor. Un chin, asta a fost! (râde) Am filmat 25 de zile pentru o scenă de vreo 20 de minute. Indiferent unde am fi filmat, era un chin. Și cu cât era chinul mai mare, cu atât ieșea mai bine. Țin minte cum într-o zi, când ne îndreptam spre câmpul de luptă, i-am zis lui Kit Harrington (în rolul lui Jon Snow, n.r.), Futu-i, singurul lucru de care o s-avem nevoie aici e un mare simț al umorului. Fiindcă singura cale s-o scoți la capăt atunci când te chinui e s-o arzi pe glume cu ceilalți actori, să râzi de ei, de tine și de toată nenorocirea prin care treci. Altfel, poate fi foarte deprimant: e frig, e ud, e alunecos, peste tot în jur sunt cai în noroaie, tipi cu săbii care trec razant pe lângă tine. E un sentiment de pericol în condiții de siguranță.

Cum a fost să filmați ultimul sezon?

Destul de ciudat. Ca și cum am fi fost într-un tren care se oprește în stații, unde tot coboară oameni. Și știi foarte bine că în curând îți vine și ție stația și că n-o să mai faci niciodată un film împreună cu ei și. Fiindcă GoT nu e ceva individual, e un ansamblu uriaș: un monstru gigantic, păros și foarte frumos. Și înainte să plec din rulota mea al dracului de mică, m-am uitat lung pentru ultima oară la costumul meu.

Te-ai întrebat vreodată de ce GoT a devenit așa de popular? Crezi că e din cauză că le permite oamenilor să se implice emoțional așa de puternic?

La urma urmei, e vorba despre arta de a spune o poveste. De exemplu, după scena controversată cu violul Sansei, fiică-mea a fost foarte, foarte enervată. A zis că n-o să se mai uite niciodată la GoT. Sigur că, fără să fac spoilere, i-am zis să nu se supere, că va deveni și mai puternică. Și chiar așa a fost: după câteva sezoane, o vedem pe Sansa matură, impunătoare, și ne dăm seama că nemernicul ăla n-a reușit s-o îngenuncheze, ba chiar e mai puternică și mai deșteaptă după tot coșmarul. David Benioff și Dan B. Weiss (regizorii și scenariștii GoT, n.r.) sunt niște maeștri povestitori, care au reușit să-l transpună excelent pe R.R. Martin, un alt maestru povestitor. Ei sunt cei mai mari fani GoT de pe planetă, iar atenția și dragostea lor imensă se vede pe ecran. La serialul ăsta am participat toți. Niciodată n-am mai fost parte dintr-un film unde să mă simt participant, la un loc cu publicul, cu producătorii, cu designerii, cu scenografii și restul lumii. O potriveală perfectă. A fost magică toată treaba și tocmai de-asta e imposibil de repetat, futu-i, asta-i marea problemă. 

„După Game of Thrones, ne-a rămas foarte bine întipărită ideea asta de forță feminină.”

Ați avut parte de o inițiere în actorie cu roluri foarte sumbre. Cum e să crești pe ecran și cum e să faci asta cu povești așa de șocante?

Maisie Williams: La început, era ceva mai destinsă situația. Dar pe măsură ce Arya a devenit mai întunecată, am crescut și eu și am căpătat mai multă experiență de viață, ceea ce înseamnă că totul a devenit mai greu. Am știut cam de la bun început încotro se îndreaptă poveștile personajelor noastre și cum vor evolua ele - fiindcă am citit cărțile -, dar mă bucur că la momentele cele mai grele am ajuns când am mai crescut, fiindcă aveam mai multă viață la activ.

Sophie Turner: E cea mai bună cale să fii aruncat așa în industria filmului: direct la apă foarte adâncă. Acum, amândouă avem mult mai multă încredere în noi însene pentru alte proiecte și filme. Ne-am văzut tatăl decapitat în GoT, sigur ne descurcăm la o scenă de plâns. Acum suntem pregătite pentru mult mai multe. Și sigur, cu ocazia asta, ne-am început și educația sexuală foarte devreme.

Sora-spadasină și sora-regină

Maisie Williams avea 14 ani când și-a făcut inițierea în actorie cu Game of Trones, jucând-o pe Arya Stark, personaj-cheie, cu un mic cult în jurul lui, puștioaică precoce, bună prietenă cu spada, cu drumul și cu un zeu de la care învață că moartea are multe chipuri. Pentru rolul ăsta a primit multe premii și nominalizări (inclusiv la Emmy), la fel cum a primit și pentru rolul din The Falling, lungmetrajul în care a debutat în 2014. Recunoaște, o flatează că mulți părinți și-au botezat în ultimii ani copiii cu numele de Arya. „Doar că-n curând multe fetițe se vor întreba de ce naiba le cheamă ca pe o asasină,” râde Maisie. 

Sophie Turner avea 15 ani când a primit rolul de Sansa Stark, sora Aryei, cu siguranță în topul personajelor cu bad karma din Game of Thrones. Pornită la drum cu speranța că va fi o regină ca-n povești, ajunge protagonista unora dintre cele mai brutale și impresionante scene din serial, alături de personaje negative super-rafinate. „Jack Gleeson (în rolul lui Joffrey Lannister, n.r.) și Iwan Rheon (în rolul lui Ramsey Bolton, n.r.) sunt cei mai simpatici oameni de pe planetă, așa că mi-e greu să mi-aduc aminte de scenele alea ca fiind negative. Întâmplarea face că cele mai crude personaje sunt jucate de cei mai mișto oameni,” spune Sophie. După debutul în Game of Thrones, a jucat în mai multe lungmetraje și din 2016 joacă o super-eroină cu puteri telepatice din seria X-Men.

Publicul de azi reacționează foarte prompt la filme și le critică pentru stereotipuri - Star Wars, de exemplu, a fost criticat pentru că perpetuează clișee de masculinitate toxică. Cum a fost în cazul vostru?

Maisie Williams: Cred că e foarte important și incitant că serialul deschide tot felul de discuții, și n-aș renunța cu niciun chip la asta, chiar dacă sunt foarte mulți care nu sunt de acord cu ce facem noi în serial. Faptul că toate lucrurile astea te fac să simți ceva e important în sine, că putem să vorbim despre atâtea lucruri prin intermediul unor oameni care se-mbracă în niște costume dubioase.

Sophie Turner: Sunt total de acord. Eu cred că, în esență, serialul nu se îndepărtează prea tare de realitățile oamenilor în anumite circumstanțe: abuzuri sexuale se întâmplă foarte des, oamenii sunt omorâți zilnic în cele mai brutale moduri, peste tot în lume se petrec lucruri oribile. Și da, uneori oamenii se uită la TV sau la un film pentru escapism - iar noi încercăm să oferim asta, dar și să-i facem pe oameni să vorbească despre alte lucruri, cum ar fi egalitatea de gen sau abuzurile sexuale, despre moarte sau probleme de sănătate mintală. E un lucru bun să aprindem discuții, fiindcă asta înseamnă că suntem puțin mai aproape de rezolvarea problemei sau că cel puțin mergem înainte.

Arya e unul dintre cele mai iubite personaje din serial, dar treptate se transformă într-o ucigașă fără milă. De unde vine contradicția asta?

Maisie Williams: Cred că are de-a face adevărul creat de scriitori. Ei nu scriu portrete de eroi, ci de oameni reali, cu defecte. ȘI asta am trăit din plin în ultimul sezon, când Arya se întoarce împotriva Sansei și suferă consecințele. Oricât nu mi-ar plăcea ideea de a întărâta două femei una împotriva celeilalte, pentru poveste chiar are sens. Și chiar dacă nu-mi convine că oamenii au început s-o displacă pe Arya din cauza asta, e important ca personajele să fie oneste și realiste și imperfecte. 

La început, Sansa nu visa decât să devină regină, dar apoi a fost nevoită să învețe să supraviețuiască. Ce părere ai despre evoluția personajului tău?

Sophie Turner: Așa e. La început, Sansa credea că viața e un basm frumos, dar apoi a trecut prin atâtea greutăți, că a ajuns să înțeleagă ce contează cel mai mult pentru ea: familia, casa, supraviețuirea. Și asta vedem din plin în ultimul sezon: siguranța ei, puterea ei, pe care le folosește ca să-și apere casa.

Ce credeți despre cum s-a schimbat relația dintre cele două surori?

Maisie Williams: Cred că în sezonul trecut, povestea a intrat mult în mecanismele relației dintre ele, cu toate transformările ei. Au ajuns în punctul în care se înțeleg una pe alta și felurile foarte diferite în care au supraviețuit. Dacă ar fi făcut schimb de roluri, niciuna nu ar fi putut supraviețui întâmplărilor prin care a trecut cealaltă. Arya a avut parte de episoade foarte brutale, iar conjuncturile au făcut-o pe Sansa o bună manipulatoare - în felul ăsta, fiecare a dobândit abilități foarte diferite.

Sophie Turner: La început, erau mai degrabă în război: Sansa credea că Arya e puerilă, Arya credea că Sansa e proastă. Acum își apreciază reciproc diferențele. Sansa îi spune Aryei N-aș fi putut niciodată să trec prin ce-ai trecut tu și viceversa. Acum își dau seama că împreună sunt mult mai puternice decât pe cont propriu.

Ați citit teorii speculative ale fanilor? Care v-a plăcut cel mai mult?

Maisie Williams: Am citit o previziune cum că Cercei devine white walker, se mărită cu Night King și conduc împreună Westeros. Mi-a plăcut mult. Zici că e spoiler (râde).

Cum vă simțiti acum, că se termină serialul? Sunteți nerăbdătoare să începeți proiecte nou sau aveți și neliniști?

Sophie Turner: Eu clar am niște neliniști. E eliberator că se deschide un capitol nou în viețile noastre și că vom avea mult mai mult timp pentru alte proiecte. Dar neliniștea există din plin. Credeam că ăsta va fi cel mai bun lucru pe care-l vom face vreodată, că poate nu vom mai avea niciun job după. Am avut mereu plasa de siguranță GoT, care acum s-a dus. Sigur că asta ne motivează să găsim alte proiecte minunate. Doar că e foarte greu să găsești asemenea proiecte.

Maisie Williams: Va fi prima oară în ultimii zece ani când nu voi mai avea contract, și e destul de mișto să am pur și simplu 21 de ani și să mă bucur de asta. Sunt atâtea lucruri pe care îmi doresc să le fac în viață, din punct de vedere creativ. Sunt încrezătoare că vor mai face lucruri minunate și-n viitor, trebuie doar să-mi iau niște timp și să-mi dau seama care vor fi ele. 

Cum v-au influențat rolurile astea pe plan personal?

Sophie Turner: Am crescut cu personajele astea, așa că adolescența noastră a fost cumva duală. Prin ce trecea Sansa, treceam și eu, prin ce trecea Arya, trecea și Maisie. Fără Sansa sau Arya, nu știu dacă am fi aceiași oameni.

Maisie Williams: E greu de zis, fiindcă nu știu cum aș fi fost dacă n-aș fi jucat în serial. Dar să zicem, de exemplu, că dacă vorbim de furie, între 13 și 16 ani am fost în realitate foarte furioasă. Eram furioasă pe lume și cred că asta a avut mult de-a face cu felul în care m-am raportat la presă, la celebritate, la tot. Cu siguranță luam totul foarte în serios și mă răneau o mulțime de chestii, simțeam foarte intens toate emoțiile. Și cred că Arya seamănă foarte tare cu mine din punctul ăsta de vedere, că lucrurile o pot afecta foarte profund, până la punctul în care își face o listă cu oameni pe care vrea să-i ucidă. Poate că am avut mult de învățat de la ea, din faptul că se aprinde foarte ușor. Dar e greu de zis, fiindcă și părinții mei se aprind ușor.  

Până nu de mult, aventurile cu săbii și bătălii erau rezervate exclusiv bărbaților. Cum v-ați simțit să fiți parte dintr-un grup de femei care schimbă regulile astea? 

Maisie Williams: Acum, de fiecare dată când citesc un scenariu, mă gândesc De ce personajele-astea nu-s femei? În serial, a funcționat de minune treaba asta și chiar e de apreciat că povestea se întoarce în timp, într-o perioadă în care femeile n-au dus-o prea bine, și schimbă un pic jocurile. Ar trebui și alții să-și ia notițe.

Sophie Turner: Fără doar și poate, am fost răsfățate ca primul nostru job în actorie să fie niște personaje feminine așa de puternice și generoase. E greu să mai găsești asemenea proiecte. După GoT, ne-a rămas foarte bine întipărită ideea asta de forță feminină.

Cât de importantă a fost prietenia dintre voi pe durata filmărilor?

Maisie Williams: A fost importantă, mai ales în sezoanele de mijloc. Industria asta e ca un teren minat, în care încerci să nu spui ceva nepotrivit. A fost greu să navigăm pe terenul ăsta, mai ales că eram foarte tinere și la vârsta aia nu ești așa deschis la critici, și cu toate astea te trezești că un milion de oameni spun pe net Vai ce proastă e Sansa. A fost destul de dur, ne-a prins bine să ne avem una pe alta.

Ați păstrat ceva din serial?

Sophie Turner: Mi-am păstrat corsetul și un mic pergament din ultimul sezon. Sper să nu fac un spoiler cu asta. Nu prea am avut voie să păstrăm nimic, fiindcă toate vor fi parte dintr-o expoziție.

Maisie Williams: Eu mi-am păstrat vestuța. 

„De-acum încolo o luăm la vale.”

Personajele voastre sunt mari războinici. Care au fost scenele voastre de luptă preferate, până acum?

Rory McCann: Mi-a plăcut mult scena cu Brienne of Tarth. Eram plin de vânătăi și tăieturi, și chiar a fost o scenă dură, dar ne-am distrat foarte tare. Eu am trăit în Islanda o perioadă, și a fost foarte special să mă întorc și să văd munții. A fost și foarte greu cu proteza pe față, care a mai și înghețat la un moment dat. Imaginați-vă că transpirasem, am intrat într-un cort să încerc să mă încălzesc, și când am ieșit mi-am dat seama că mi se formase o bucată de gheață sub proteza de pe față.

Bodyguardul rătăcitor și liderul „sălbaticilor”

Rory McCann pare și în viața reală un uriaș, doar autoironia de 2019 îl ancorează mai bine în prezent. În Game of Thrones, îl joacă pe Sandor Clegane (The Hound), fost gardă de corp al micului (și dementului) rege Lannister, care alege însă să dezerteze și să-și facă un destin mult mai interesant alături de Arya Stark, un copilaș cu o spadă pe măsură. Înainte să fie actor în câteva filme britanice și un debut la Hollywood (în Alexander), scoțianul a lucrat ca vopsitor, peisagist și tâmplar.

Kristofer Hivju e norvegian și, când nu e actor, lucrează ca producător și scenarist. În prima parte a carierei, a jucat mai mult în piese de teatru (la un moment dat a trecut și prin Regele Lear), iar apoi printr-o mulțime de filme norvegiene, cu succes la public și la premii. În Game of Thrones, îl joacă pe Tormund Giantsbane, un războinic cu forță teribilă, conducător al Poporului Liber („sălbaticii”, cum le zic casele nobiliare), care devine din adversar gata să-ți facă pielea de găină, un aliat valoros. În 2017, Kristofer, care pare tocmai coborât din Walhalla, a jucat în Fast and Furios 8.

Kristofer Hivju: Am avut o scenă de luptă excelentă cu Alliser Thorne (jucat de Owen Teale, n.r.) în sezonul 3, când am atacat zidul. Asta a fost o luptă unu la unu, dar multe alte scene au fost foarte haotice. Noi repetam scena, dar apoi se mai adăugau încă 500 de zombie. Oricât de bine pregătit ai fi, atunci când se dezlănțuie, devine la fel de haotică cum ar fi în realitate. În ultimul sezon am făcut efectiv un dicționar de mișcări, ca să nu mai trebuiască să pregătim luptele în avans, mișcare cu mișcare. Aveam șapte mișcări pe care le combinam, așa că îi dădeam drumul fără pregătiri. Însă ăsta e un gen de siguranță care se construiește de-a lungul anilor. 

The Hound se schimbă în principiu datorită relației cu Arya. Cum a fost să joci alături de un copil în condițiile astea așa de dure?

Rory McCann: Eu zic că ea e mai matură decât mine. Foarte profesionistă, o actriță jos pălăria. Acum opt ani, când am început, n-aveam prea mari speranțe pentru personajul meu. Știam că există șansa unui traseu narativ, dar erau atât de multe personaje uluitoare implicate în jocurile mari de putere, așa că de ce-ar fi urmărit viața bodyguard-ului lui Joffrey? Nu mi-a venit să cred ce-a urmat și că am ajuns într-un fel de călătorie inițiatică cu Arya. De ce s-or fi deranjat să facă asta când erau atât de multe alte chestii importante în fundal? A fost fantastic, nu o să se mai întâmple a doua oară.

Kristofer, tu joci un personaj hiper-masculin. Mă întrebam dacă există o dimensiune mai complexă a personajului?

Kristofer Hivju: A început ca o forță adversă în serial, iar apoi, cu fiecare sezon, s-au explorat părțile mai emoționale. Cred că e foarte sigur pe propria masculinitate, dar există cu siguranță și alte laturi ale lui Tormund, de pildă faptul că se îndrăgostește, ceea ce nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap. La fel, atunci când se pleacă din Hardhome cu bărcile, cu Jon, dintr-o dată Tormund începe să plângă. Nu anticipasem asta. Cred că personajul a evoluat de-a lungul anilor. 

O să avem un happy-end cu Tormund și Brienne?

Kristofer Hifju: Ultima oară l-am văzut pe Tormund căzând de pe zid, deci nu pot spune ce urmează să se întâmple în sezonul 8. Dar să zicem doar că dragostea lui pentru Brienne e pe bune (râde) și că în sezonul 7 și-a găsit în sfârșit un scop în viață. Una e să fugi ca să scapi de moarte și alta e să găsești o perspectivă. Așa cum i-a zis și lui Hound, scopul lui în viață este să facă copii (râde). Deci dacă îl întrebi pe Tormund cine ar trebui să stea pe Tronul de Fier, ar zice că unul dintre copiii lui.

Ați avut niște filmări lungi și foarte dificile. Puteți împărtăși niște amintiri din zilele și nopțile acelea lungi?

Rory McCann: Au fost destule filmări nocturne, care mergeau și mergeau. Când filmezi noaptea parcă îți suge viața din tine. Dar ăsta-i unul din cele mai tari seriale TV din toată lumea, așa că nu-i chiar așa de rău. Ne-am distrat.

Kristofer Hifju: Uneori, camerele filmau cam câte zece ore, plus cele două ore de pregătiri de dinainte, plus cât făceam până ajungeam pe platou, deci ajungeam la o zi de lucru de 14 ore. Era efectiv zi și noapte.

Rory McCann: Și noi aveam totuși slujbele ușoare. Erau oameni care ajungeau acolo cu ore și ore înainte. Tot catering-ul, figurația, care uneori ajungeau pe platou pe la 3-4 a.m.

Kristofer Hifju: Gândește-te doar că în sezonul 7 eram 700 de oameni la masă, la prânz. Și asta era doar o echipă, fiindcă mai existau două echipe care filmau în două țări diferite. Creierele din spatele operațiunii ar trebui să primească toate premiile.

Cum te simți după aproape un deceniu de GoT?

Rory McCann: Recunothescător. Dar mă și bucur că s-a terminat. Nu mai trebuie să îmi las doar juma’ de barbă. Și sper că o să mai obțin măcar încă un rol după GoT. Vă mai amintiți de mine? Huuuuu (imită un lup, n.r.). Dar la fel ca majoritatea colegilor mei, nu cred că o să mai am vreodată un job atât de bun, cu o echipă tehnică atât de bună, cu actori și scriitori de calibrul ăsta. De-acum încolo o luăm la vale, futu-i. (râde)

Kristofer Hifju: Așa a zis și Sylvester Stallone cu Rocky I, așa că...

s