Film / Seriale

Despre viață și „Game of Thrones”, cu 6 actori din serial

de Andra Matzal

Publicat pe 6 iunie 2017

În 2017, oamenii se împart în două: cei care au văzut „Game of Thrones” și cei care nu. Pentru prima categorie, mega-serialul ăsta poate părea o variațiune pe tema „niște familii medievale se căsăpesc sângeros într-o lume inventată, unde oamenii cred în dragoni și alte dubioșenii”. Pentru milioanele care l-au văzut, GoT e un univers dement de minuțios construit. Nu doar că reciclează original istorie & mitologie într-un camuflaj fantasy, ci pune oglinda distorsionată a ficțiunii în fața realității. Cumva, e basmul suprem al umanității din zilele noastre, cu multă politică, violență, moarte și dileme morale, pe care ziarele din toată lumea-l comentează după fiecare episod, de parc-ar analiza politica externă dintr-o lume paralelă. Cu o lună înainte ca HBO să difuzeze penultimul sezon, m-am dus la Londra să stau de vorbă cu unii dintre actorii din serialul ăsta cu care mă droghez de câțiva ani, la care mi-am mușcat buzele în bătăliile cele mai hardcore, m-au luat palpitațiile și, de câteva ori, chiar și plânsul. Am aflat care-s ingredientele care, după părerea lor, au transformat GoT într-un cult, cum e să citești un scenariu cu teama că vei avea un sfârșit odios și cum de-au ajuns femeile să conducă o lume a bărbaților. Textul de mai jos e mai degrabă pentru cei care-au făcut măcar o dată binge watching cu epopeea asta și vorbesc despre familiile Stark sau Lannister de parcă le-ar fi niște prieteni de familie mai săriți de pe fix. Dar e și o încercare de a-i face pe cei care știu Game of Thrones doar din auzite să-nțeleagă care naiba-i faza cu serialul ăsta.

***

Buletinul de știri de pe continentul Westeros nu arată prea bine. Nu doar la capitolul meteo, unde se anunță o iarnă lungă de vreo zece ani, ci mai ales politic, social și economic. King’s Landing, capitala celor Șapte Regate, e paralizată de haos, după o lungă perioadă de instabilitate și conflicte uber-sângeroase, în urma cărora Cersei Lannister își consumă psihoza de regină singură și megalomană. Orașul e în mare parte distrus, la fel și flota, regatul e îndatorat până peste cap. Nu doar către Iron Bank, ci și către Faith Militant, miliția religioasă care-a instaurat la rândul ei un regim de teroare. Jurnaliștii de la Forbes sunt de părere că o alternativă ar fi existența unei bănci centrale, doar că-n Westeros nu există instituții îndeajuns de vechi, de independente și orientate spre binele public cât să poată crea o politică fiscală coerentă. Resursele de hrană sunt și ele pe sfârșite, ceea ce, conform publicației 1843, ar putea însemna o răscoală iminentă a oamenilor de rând, epuizați de ultimele regimuri opresive. Sunt din ce în ce mai multe semne că din Nord se apropie White Walkers, care, potrivit unor teorii, ar fi agenții încălzirii globale.

Dacă n-ai ști că e un continent fictiv, creat de scriitorul George R.R. Martin în seria A Song of Ice and Fire, pe care e construit mega-serialul Game of Thrones, și-ai da peste articolele astea, ai putea să crezi, măcar în treacăt, că Westeros are șanse să existe. Doar există atâtea explicații pentru faptul că iarna ar dura zece ani. Doar sunt destui lideri politici în lume înnebuniți de putere și destule grupări religioase fundamentaliste. Doar există în 2017 grupări teroriste care fură mâncare, în țări afectate de cea mai mare criză umanitară din 1945 încoace. Doar Donald Trump tocmai a retras SUA din Acordul Climatic de la Paris.

White Walkers - the making of

Tocmai ăsta e unul dintre elementele care-au creat un cult global pentru Game of Thrones și implicit pentru cărțile lui R.R. Martin: faptul că deschide un univers paralel unde, chiar dacă zboară dragoni și bântuie White Walkers, regăsești multe din datele care construiesc lumea reală.  Că e un soi de nouă mitologie pentru muritorii lui 2017 sau, cum spune un critic de la New Yorker, „un Esperanto estetic care ne permite să vorbim despre politică fără să ne certăm pe știri”. 8,9 milioane de oameni din toată lumea ne-am uitat în același timp la ultimul episod din sezonul 6. Mii de cetățeni dezbat sistemul de educație sau dezvoltarea tehnologică lentă din Westeros și Essos. Toate marile publicații stau cu ochii pe intriga de pe continentele astea inventate – Guardian invită strategi ai armatei britanice să analizeze bătăliile, Business Insider discută despre sistemele economice.  Cu toate astea, explicația pentru succesul Game of Thrones e departe de-a fi așa simplă.

De ce ne place Game of Thrones?

Cu întrebarea asta în minte am ajuns la hotelul londonez de cinci stele unde urma să aibă loc întâlnirea jurnaliștilor cu șase actori din serial. Și-n plus, aveam o senzație destul de bizară, că nu-i pot dezlipi pe actori de personajele lor din Game of Thrones. Ca și când m-aș fi întâlnit cu Ahile. Sau cu Batman. M-am mai liniștit cumva când i-am auzit pe toți din jur, ziariști de prin toată Europa, din Hong Kong până-n Noua Zeelandă, pregătindu-se de interviuri cu Littlefinger, manipulator-șef, cu  Melisandre, Preoteasa Roșie, sau cu Davos, cavalerul lui Stannis Baratheon. Nu cu Aidan Gillen, Carice van Houten sau Liam Cunningham. Toată lumea se-ntreba de ce naiba n-au venit și VIP-urile – regret unanim pentru absența lui Tyrion Lannister, un suspin izolat din partea mea că n-o să-l cunosc pe God of Many Faces. De parcă n-ar fi fost destul de mare confuzia, toți jurnaliștii am fost împărțiți în grupuri numite după familiile ieșite din mintea lui R.R. Martin. Am nimerit la Greyjoys. Horror, dar tot mai bine decât la Boltons. 

La fel ca mulți alți actori din „GoT”, Jacob Anderson (Grey Worm) a învățat pe durata filmărilor să mânuiască o sabie

„În serialul ăsta, ai tot ce ți-ai putea dori”, crede Jacob Anderson, Grey Worm pe numele lui de Game of Thrones,  războinic eunuc și comandant al sclavilor eliberați de Daenerys Targaryen. „Ai o dramă, care uneori poate fi foarte amuzantă, alteori extrem de emoționantă. E vorba despre familie, despre politică și totul e spus într-un mod foarte captivant. Nu-i doar un ingredient care-i atrage pe oameni”. E ciudat să-l vezi pe Anderson că râde și e plin de vervă, cu atât mai mult să știi că-i și muzician cu hituri de pop & R’n’B, după ce te-ai obișnuit cu fața lui stoică de lider Unsullied. E și el conștient de diferența dintre cum se comportă-n realitate și cum joacă ficțiunea, și ne-asigură că nu prea se pricepe să fie serios. „Credeți-mă, scenele pe care le vedeți în serial în care sunt serios sunt cam singurele duble în care reușesc să nu râd.”

Daniel Portman îl joacă pe Podrick Payne, scutierul ingenuu al lui Tyrion, piticul înțelept, și mai apoi al lui Brienne of Tarth, luptătoarea  virilă și neobișnuit de înaltă. Portman e de părere că în serial „sunt multe situații profund umane, foarte complicate, și oamenilor le place asta. În același timp, te face să renunți temporar la scepticism și să intri în poveste, fără să pierzi însă legătura cu realitatea”. Atât el, care a primit rolul la 19 ani, și Anderson (Grey Worm), care-a intrat în Game of Thrones la 23, spun că, oricât de bine-ai face calculele pentru o producție TV, n-ai cum să anticipezi exact cât de mare va fi succesul. „Când am primit rolul, eram doar foarte bucuros că am un job și că  lucrez cu HBO, fiindcă ei au deschis drumul pentru TV show-uri revoluționare”. Înainte să afle că-l va juca pe Grey Worm și-o va apăra cu orice preț pe Mama Dragonilor, Anderson văzuse deja la TV primele două sezoane din serial, pe care i-l recomandaseră doi prieteni buni. Pe-atunci apăruseră deja primele semne că GoT va da lovitura, dar n-avea idee de proporțiile ei.

Ca să fie un scutier ca la carte, Daniel Portman (Podrick) a luat lecții de călărie

Isaac Hempstead Wright avea 10 ani când a mers pentru prima oară pe un platou de filmare. Urma să-l joace pe cel mai tânăr fiu al familiei Stark, aproape decimată după o serie de comploturi machiavelice. N-avusese nicio treabă cu actoria până când s-a înscris la un club de teatru, ca să scape de meciurile de fotbal care-l așteptau duminica dimineață, de multe ori pe ploaie. „Țin minte că venisem cu mama într-o pădure extrem de frumoasă, unde urmau să aibă loc filmările”, își amintește Isaac, puștiul care-a crescut odată cu personajul lui, Bran Stark. „Doar că, întâmplător, în ziua aia a plouat torențial. Aveam un costum ud leoarcă și, pentru câteva clipe, am crezut că n-o să fiu în stare să fac așa ceva. Noroc că vremea și-a revenit a doua zi. GoT înseamnă, propriu-zis, jumătate din viața mea, și asta e o senzație ciudată. GoT a fost școala mea medievală de vară, în fiecare an”, spune Isaac, care terminase liceul cu o zi înainte să vorbim. În timpul ăsta, epopeea coaptă de  R.R. Martin și apoi continuată de echipa de scenariști condusă de  David Benioff și D.B. Weiss, se apropie și ea de final. După sezonul 7, care va fi difuzat de HBO începând cu 16 iulie, ultimele episoade sunt anunțate pentru 2018. 

Isaac Hempstead Wright (Bran Stark), în sezonul 3 și-n sezonul 6

Aidan Gillen împrumută mult din calmul lui Petyr „Littlefinger” Baleish (sau viceversa), uneltitor de bază în mlaștina politicii din Westeros, proprietar de bordeluri și trezorier-șef la King’s Landing. „În prima zi pe platou, cred că aveam o imagine foarte bună despre cine era personajul meu, dar e bine ca-n prima zi să nu fii chiar 100% convins de cum e personajul. Fiindcă nu știi ce vor crede ceilalți despre cum îl joci, cum te vei înțelege cu ceilalți actori, nu vrei să-ți pui din prima toate cărțile pe masă”, spune Gillen, actor irlandez cu zeci de filme & seriale la activ, dar și cu one-man show-uri de teatru după Shakespeare sau Joyce. „Țin minte scena de la început în care Sean Bean (Ned Stark) intră în King’s Landing și eu îi arăt latura mea fermecătoare. Cred că asta e și provocarea mea, să arăt latura caldă și prietenoasă a lui Littlefinger”. Dacă Petyr Baelish ar candida la alegerile din lumea lui Brexit, Gillen crede că ar fi musai să aibă niște postere foarte bine lucrate. „Ca să câștigi, știm bine cât de importantă e imaginea pe care o transmiți prin media. În ceea ce privește mesajul, le-aș promite oamenilor lucruri pe care nu le vor primi niciodată. Asta se-ntâmplă și-n viața reală, nu?”

Aidan Gillen (Littlefinger). la o mică sesiune conspirativă cu Conleth Hill (Varys), la Iron Throne

Moartea se simte ca la ea acasă 

În Game of Thrones se moare mult și spectaculos. Violența e la ea acasă și e-ntoarsă pe toate părțile, iar pe tine, spectatorul lipit de ecran, te face să somatizezi oroarea. Te face să-ți pierzi mințile când personajele alea în care ți-ai pus încrederea că vor livra doza de bine într-o lume colcăitoare sunt victimele unor numere elaborate de sadism. Sau dimpotrivă, să rânjești animalic și satisfăcut când Joffrey Lannister, villain-ul medieval suprem, jucat fabulos de Jack Gleeson, moare otrăvit. De altfel, asta e și una dintre premisele celor de la Universitatea Sunderland, care au început un studiu despre ingredientele care fac din GoT un obiect de fascinație și adicție. Că dispariția brutală și neprevăzută a personajelor, jocul perpetuu de-a ruleta rusească, ne ține țintuiți de la un episod la altul. Iar în interviurile din Londra s-a vorbit mult despre moarte.

„La finalul sezonului 6, nu știam prea bine încotro se îndreaptă povestea mea, și m-a îngrijorat un pic”, mărturisește Carice van Houten, actrița olandeză care-o joacă pe Melisandre, preoteasă sexi și adeptă întunecată a lui Lord of Light, consiliera lui Stannis Baratheon. „Am avut îndoieli până când am primit confirmarea că personajul meu va continua să apară, dar așteptarea mi-a dat o senzație plăcută”. Până acum, Femeia Roșie, care are puterea să-i învie pe morți, a scăpat de comploturi ca prin urechile acului. „Melisandre e o armă”, spune Liam Cunningham, al cărui personaj e unul dintre puținele speranțe din serial: Davos Seaworth, fost contrabandist și, în prezent, mâna deaptă al lui Stannis Baratheon. „Davos e foarte pragmatic și știe că nu poate face nimic în privința lui Melisandre, dar cu toate asta a încercat s-o omoare. Să nu uităm!”, râde Cunningham și se-ntoarce spre partenera lui de platou: „Am încercat să te omor de două ori! Mai ții minte când am venit atunci la tine cu cuțitul? Și-am mai încercat o dată să te omor la finalul sezonului 6.”

Reacții ale fanilor la „The Red Wedding”, unul din episoadele clasice din GoT, în care mare parte a familiei Stark e măcelărită pe nepusă masă

Un jurnalist danez aflat la masa rotundă e obsedat să-i întrebe pe toți actorii din GoT dac-ar prefera ca personajele lor să moară spectaculos sau să ajungă până la genericul de finiș. La urma urmei, oricât ne-ar șoca moartea pe bandă rulantă din serial, cu toate artificiile ei, cu toții stăm cu ochii pironiți în ecran și pariem pe eroii preferați, la fel cum oamenii de-acum vreo 2.000 de ani aveau sufletul la gură în jurul arenelor de gladiatori. Măcar acum sângele e efect special. Când i-a venit rândul lui Cunningham (Davos) să aleagă între moarte subită sau viață lungă, n-a ezitat: : „Eu mi-am dorit mereu să rămân, doar ca să văd cum evoluează lucrurile. La urma urmei, e o poveste unică. Nu doar un fenomen cultural, cu o tonă de fani, ci chiar un serial fucking good. Și treaba asta e foarte neobișnuită, pentru că în general chestiile populare sunt de căcat. Așa că vrei să continui călătoria, să rămâi cât mai mult timp pe placa de surf, înainte s-ajungi la mal, să te bucuri de asta alături de public”, spune irlandezul care s-a apucat de actorie pe la 30 de ani, după câțiva ani petrecuți într-un parc de safari din Zimbabwe, unde-a lucrat ca electrician.

Liam Cunningham (Davos) învață să citească de la Shireen, fiica lui Stannis Baratheon

Nici Grey Worm, nici Podrick Payne, nici Bran, Littlefinger sau Melisandre n-ar vrea să fie rași din poveste, oricât de inventiv ar putea fi spectacolul morții. Tocmai de-asta, de fiecare dată când primesc scenariile pentru noile sezoane, au emoții mari – „mereu îmi fac câte-o rugăciune înainte să citesc scenariul”, râde Isaac (Bran). „Cu fiecare an care trece, miza e mai mare,” explică Daniel Portman (Podrick). „Cu cât investim mai mult, cu atât iese mai bine, așa că de fiecare dată sunt super-entuziasmat să citesc scenariul. Poți să-ți faci griji despre ce se va întâmpla cu personajul tău, dar nu depinde nimic de tine. Poți să-ți petreci tot timpul off-season întrebându-te dac-or să te căsăpească, dar nu schimbă cu nimic lucrurile”.

Dacă la început soarta regilor&reginelor, a bastarzilor și-a spionilor, a eroilor și-a dușmanilor diabolici a depins de imaginația lui George R.R. Martin, din sezonul 6, depinde doar de-ntorsăturile pe care le dau scenariștii. Viteza cu care scrie Martin literatură nu ține pasul cu viteza pieței, iar povestea a continuat fără el. Schimbarea asta însă nu pare să se resimtă pentru cei care joacă. Cunningham (Davos) și Carice van Houten (Melisandre), de pildă, nici n-au citit cărțile pe care e bazat scenariul. „Niciunul dintre actori nu e în serial ca să redea ceea ce se află în carte. Cărțile sunt biblia pentru David Benioff și D.B. Weiss, iar biblia noastră, ca actori, e munca lor,” crede Cunningham, care zice că n-a vrut să-și umple capul cu detaliile din carte despre personajul lui, ci să se concentreze pe scenariu. „Ca să nu mai zic că sunt fucking huge cărțile-alea, le-ați văzut? Eu n-am destulă atenție pentru așa ceva, abia dacă pot să citesc un pamflet”. Am râs toți, până când ne-a temperat Carice-Melisandre: „Nu glumește. Chiar n-are răbdare”.

Dacă ar putea învia un personaj din GoT, Carice van Houten (Melisandre) ar readuce-o pe Shireen Baratheon

Între alb și negru sunt atâtea nuanțe de gri

Într-una din pauzele dintre interviuri, două jurnaliste încercau să se consoleze cu absența lui Cersei Lannister. „Cei mai importanți actori dau interviuri doar în SUA”, zicea una dintre ele, mărturisindu-și pasiunea pentru regina incestuoasă și proaspăt recuperată după o umilire în public. Și ăsta e un alt truc magic pe care GoT îl scoate din pălărie - construiește așa de bine avatarurile răului, le adâncește așa de tare subteranele mizerabile, până devin hipnotice. Cersei Lannister e în prezent cea mai puternică femeie din Westeros, iar actrița Lena Headey a reușit să-și transforme personajul într-o figură mitică, întruchiparea unei dominatrix cu sânge regal cât se poate de rece, o leoaică gata oricând să sfâșie pe oricine pentru fiii ei și pentru putere. Oricum, să fii regină-n Westeros nu-i de ici, de colo, fiindcă toate cele șapte ținuturi de pe continent, fiecare cu legi, cultură, ideologie (ba chiar și climă) diferite, fierb ca o oală sub presiune.

E greu să-ți imaginezi că-n rolul ei ar fi putut fi altcineva și chiar și Carice van Houten (Melisandre), care-a dat o probă pentru rolul lui Cersei, recunoaște asta. „Lena Headey joacă așa de bine, că nici nu-mi pot imagina cum aș fi putut să joc eu. Desigur, mi-ar fi plăcut să văd cum aș fi fost eu, ca actor, în rolul ăla, dar Lena e Cersei și îmi place la nebunie s-o văd. Și-n plus, mie chiar îmi place personajul pe care-l joc, am învățat multe de la el”. Cu toții am regretat că ne presa timpul și n-am apucat să aflăm ce și-a însușit actrița din Black Book, cel mai de succes film olandez din toate timpurile, de la preoteasa cu fetiș pentru sânge & foc. La rândul lui, Cunningham (Davos) spune că există un soi de proprietate asupra personajelor. „Dacă ți-ai imagina cum ai fi în alt rol, asta te-ar da peste cap, profesional. Rolul ți se fixează în minte și ăla e drumul pe care ești angajat să-l explorezi, asta e și bucuria”. 

De altfel, casting-ul e, în Game of Thrones, o artă în sine. Toți actorii, indiferent dacă vorbim de eroii & eroinele principale sau de cei în roluri secundare, au forța să creeze arhetipuri – regele (bun sau nebun) sau regina răzbunătoare, aventurierul, uzurpatorul, fiul bastard, prințesa vulnerabilă ș.a.m.d. De la arhetipurile astea și de la legăturile dintre universul fantasy și istoria epocii medievale va pleca și abia anunțatul curs  The Real Game of Thrones: From Modern Myths to Medieval Models, pe care Harvard îl dedică fenomenului GoT. Cursul e predat de un prof de istorie medievală și o profă de studii religioase, amândoi interesați să scormonească după rădăcinile GoT în legendele, folclorul, politica și viața de curte de-acum sute bune de ani.

Un playlist cu R.R. Martin, care explică tot soiul de dedesubturi din primele 5 sezoane GoT. Primul volum din seria „A Song of Ice and Fire” a fost publicat în 1996. „A  Dance with Dragons”, volumul nr. 5, publicat în 2011, e cel mai recent. Martin intenționează să mai publice alte trei volume din serie.

Mitologia creată de R.R. Martin și adaptată de scenariști e însă departe de a fi clasică. Pe lângă figurile arhicunoscute, apar unele care revoluționează ierarhiile tradiționale: Arya Stark e puștioaica rebelă care refuză viața așezată de domniță la curte ca să-nvețe arta luptei, iar Brienne of Tarth e femeia-cavaler, într-o lume unde lupta se dă la masculin. Și dacă mii de ani de ficțiune ne-au băgat în cap că binele învinge, optimisul ăsta e făcut cam ferfeniță în GoT. Și nici nu mai e la fel de ușor să distingi între  bine și rău. Cu foarte puține excepții, ticăloșii nu-s ticăloși până la capăt și, când te-aștepți mai puțin, plonjează în ambivalență. La fel și „oamenii buni”: pun pe masă laturi și gesturi criticabile, iau decizii îndoielnice și greșesc. Cei care au toate datele să fie victimele perfecte se reinventează și din lacrimile lui Sansa Stark, cea-îndelung-abuzată, iese o voință de oțel valyrian. Și toate astea-s un balet continuu al moralei, care sfidează multe locuri comune împărtășite în cultura pop.

Când l-am întrebat pe Liam Cunningham (Davos) cum e să se vadă pe ecran în postura de arhetip al sfetnicului înțelept, a râs în hohote. „Mi-ai zis că sunt înțelept? Mulțumesc. Cred că-n serialul ăsta sunt multe locuri unde poți să-ți atârni pălăria, așa cum zicem noi în Irlanda, în sensul în care poți pune eticheta pe un personaj.  Personajul meu e foarte linear, dar altele trec prin schimbări importante. Și-n felul ăsta nu mai sunt arhetipale în sensul clasic. Dacă vorbim de Melisandre, e o femeie foarte complicată, enigmatică, înspăimântătoare, imprevizibilă. De fapt, noi toți ne căcăm pe noi de frică în fața femeilor, doar ne prefacem că nu-i așa. Un alt exemplu e Jamie Lannister, care în primă instanță era un nemernic arhetipal, dar în sezoanele 2-3 apare o scânteie de umanitate în el și-ncepi să te întrebi dacă nu cumva te-ai înșelat. Și asta mi se pare foarte important, că multe personaje par clișee și apoi, dintr-o dată, se întorc la 180 de grade”. 

În sezonul 7, o să-i găsim pe Cersei și Jamie Lannister acolo unde i-am lăsat - la Iron Throne. Măcar în primă instanță

Iar dacă Bran Stark e de-a lungul multor sezoane vulnerabilitatea întruchipată, copilul rămas paralizat, cărat în spinare de uriașul mut Hodor, capătă încet-încet  o forță cu totul nouă. „Fiindcă Bran s-a detașat de emoții,” explică Isaac Hempstead Wright. „Nu mai are o latură umană așa de puternică, iar acum singurul lui scop este, cred eu, să salveze Westeros. Are acces la o mulțime de informații care vor schimba complet cursul poveștii. Îl cunoaște pe Jon Snow, știe cum au fost creați White Walkers, ceea ce, teoretic, ar putea ajuta la înfrângerea lor. Bran a trecut într-un mod foarte zen de a fi, iar acum nici nu cred să-l mai afecteze prea tare moartea lui Hodor, fiindcă mintea lui e în cu totul altă parte”.

O lume a bărbaților condusă de femei

Și ca și când toate răsturnările-astea n-ar fi fost de-ajuns să te facă să-ți petreci nopțile într-o bulă imaginară mereu pe muchie de cuțit, îndrumat de o echipă de Șeherezade care se joacă cu mintea ta, lumea din Game of Thrones e condusă de femei. Cersei Lannister stă pe Tronul de Fier din capitala celor Șapte Regate, doar că viitorul ei e cât se poate de fragil, fiindcă sosirea lui Daenerys Targaryen, cu noua ei flotă și armata credincioasă de foști sclavi, e iminentă. Ca să nu mai punem la socoteală că, după cum arată analiza asta a lui Carolyne Larrington, autoarea Winter Is Coming: The Medieval World of ‘Game of Thrones, „Westeros n-a dezvoltat încă o tehnologie viabilă anti-dragoni”, în condițiile în care Daenerys e singura care stăpânește trei astfel de arme înaripate. Mai mult, o are ca aliată pe Yara Greyjoy, luptătoare feroce și lesbiană, pretendentă la tronul din Iron Islands.

Melisandre, Cersei, Yara, Arya, Daenerys și Sansa au devenit experte în jocuri ale puterii

După moartea celor doi soți violatori și sadici, și după ce scapă din căsnicia-pedeapsă cu Tyrion Lannister, Sansa Stark tocmai a dat lovitura la sfârșitul sezonului 6, în monumentala Bătălie a Bastarzilor. Sora ei, Arya, spadasină și călătoare, una dintre cele mai atipice prezențe feminine din GoT, hălăduiește prin lume după ce și-a făcut ucenicia de asasin mistic la Zeul cu mai multe chipuri. După ce a apărat-o pe Sansa, Brienne of Tarth, femeia-războinică a cărei sabie a adus multă moarte, probabil că-și croiește chiar acum drum spre Winterfell. La 10 ani, Lyanna Mormont îi conduce pe toți locuitorii de pe Bear Island. Melisandre se îndreaptă, în sezonul 7, spre ținuturi mai însorite.

„Love it. Love it. Love it. Love it,” a fost răspunsul lui Carice van Houten (Melisandre) când am întrebat-o ce părere are despre dominația asta feminină din Game of Thrones. „Din păcate însă, nu seamănă cu lumea reală. O parte din motivele pentru care n-aș vrea ca experiența mea în GoT să se termine e tocmai că nu se întâmplă foarte des să găsești un job într-un film cu astfel de personaje. În televiziune, din fericire, au început să apară din ce în ce mai multe, dar în cinema am impresia că ne întoarcem în timp. Ca actriță, e greu să găsești un personaj așa de complex, de interesant, cu așa de multe straturi”.

Liam Cunningham (Davos)  spune că, deși dpdv statistic bărbații au mai multe șanse să primească roluri, puține dintre ele sunt nuanțate. „Foarte multe dintre rolurile pe care le primești sunt de căcat”. Și crede că știe și de ce. „În momentul ăsta, se cheltuiesc sume colosale pentru ceea ce unii numesc industrializarea artei, iar dacă vine cineva la tine cu niște cecuri, sunt mari șanse să nu fie tocmai creativi. Fiindcă vor să-și protejeze banii, așa că fac ceea ce s-a mai făcut deja și a mai produs bani. Oamenii ăștia nu-s interesați să dea mai departe publicului darul artei, ci doar să-și protejeze banii. Și nu sunt cinic când spun asta. GoT e unul din foarte puținele seriale care a zis da, e ok să avem multe femei în roluri importante. Aduc și super-mulți bani și sunt și al naibii de bune în rolurile lor. În felul ăsta, a dărâmat un zid și le-a arătat conservatorilor - de obicei, bărbați albi din clasa de mijloc, niște privilegiați de doi lei - că nu trebuie neapărat să distribui bărbați în roluri mari, doar pentru că asta a funcționat înainte. În GoT, în acest moment, femeile sunt la putere, culmea, într-o lume patriarhală.”

Un jurnalist de la The Economist crede că tocmai viziunea asta patriarhală asupra lumii, pe care serialul a alimentat-o excesiv în primele sezoane, a dus la schimbarea de direcție, după ce mulți fani au criticat vehement abuzurile și violurile la care sunt supuse femeile. Iar odată cu scăderea consistentă a scenelor de sex și a momentelor de „nuditate gratuită”, cum le-a numit o parte din public, femeile au devenit din ce în ce mai puternice. Fie că e vorba de nobila clică Tyrell din Highgarden, de năpăstuitele supraviețuitoare din familia Stark, de amazoanele Martell, de Ygritte, „sălbăticiunea” gata să tragă cu arcul în Jon Snow, de Mama Dragonilor & gașca ei pestriță, ori de paranoica doamnă Lannister.

Moartea lui Jon Snow, bastardul cu genealogie care poate răsturna geopolitica din GoT, a fost răsanalizată de fani și presă. Chiar și Obama a povestit că a suferit la moartea lui. La București, a avut loc și-un flashmob în semn de protest. Noroc cu Melisandre

Să fii însă actriță celebră nu-i tocmai ușor în epoca asta digitală, unde zidul dintre tine și fani aproape că nu mai există de multe ori. „Fanii GoT mi se par simpatici,” povestește van Houten (Melisandre), „deși unii m-au întrebat Când ai de gând să mori? sau mi-au zis Die, bitch, die!. Dar am primit și cereri în căsătorie atunci când l-am readus la viață pe Jon Snow. Cu lucrurile de felul ăsta mă descurc, atâta vreme cât oamenii n-au impresia că eu chiar omor copii - caz în care ei ar fi cei care trebuie să-și facă ordine-n cap. Și dacă ei sunt ofensivi, pot să răspund și eu la fel și să le zic că trimit un shadow baby după ei. Dar legat de faimă și viață privată, e cu totul altă discuție. Când ai un copil și oamenii te urmăresc pe stradă sau trag de tine să le trimiți poze cu copilul tău pentru ziar, e mult prea mult pentru mine”.

Există viață după Game of Thrones

Toată aura pe care actorii din GoT au reușit s-o imprime în personajele lor, să le transforme în Hadeși sau Here de 2017, are totuși un preț: faptul că mulți dintre ei vor rămâne „actorii din Game of Thrones”, că e posibil ca rolurile astea minunate să-i „mănânce”. „Actorul Liam Cunningham din Game of Thrones a murit azi-dimineață”, râde fostul electrician, care între timp a primit nominalizări și premii de film. „Fucking hell! Ce poți să faci? Nu pot să mă plâng că fac parte dintr-o poveste incredibilă în care am avut norocul să fiu invitat. Pentru un actor, există mereu o căutare pentru ceva destul de bun și interesant cât să ajungă în inimile oamenilor, iar ocaziile de felul ăsta nu se ivesc prea des. Într-un fel, e extraordinar, iar în alt fel, e o pacoste. Dar eu chiar nu-mi doresc să joc în Fălci 11”. Și Aidan Gillen (Littlefinger) e pe aceeași lungime de undă, atâta vreme cât GoT „e o producție de super-bună calitate, la care lucrează oameni talentați, din toate domeniile. Cred că, dacă ai jucat aici, ai șanse mai mari să fii distribuit în alte roluri”.

În culisele „Bătăliei Bastarzilor”, una dintre cele mai intense scene din GoT și din istoria TV

De la primul episod au trecut mai bine de 6 ani, timp în care n-au crescut doar audiențele – GoT a devenit cel mai de succes show HBO din toate timpurile, cel mai popular serial din 2016 și unul dintre cele mai mari TV-fenomene din istorie -, ci și bugetele. În sezonul anterior, costurile de producție ale unui singur episod s-au ridicat la 10 milioane de dolari. Cam atâta costă să creezi iluzii hiper-imersive cu bătălii-mamut și plot-uri încâlcite filmate pe aproape toată harta lumii, din Croația și Irlanda, până-n Maroc sau Islanda. Și, direct proporțional cu interesul pentru ultimele două sezoane anunțate, a crescut și curiozitatea pentru un va urma, fiindcă pe de o parte publicului îi e greu să renunțe la adicția preferată, iar producătorilor nu le vine să pună punct unui proiect de asemenea proporții.  Deja luna trecută, HBO a confirmat că va începe să lucreze la o serie de spinoff-uri după Game of Thrones. Și dacă, în mod evident, toți actorii cu care-am stat de vorbă și-ar dori să fie parte din aventurile astea noi, e prematur să ofere vreun detaliu. „Poate un fel de Littlefinger așteptându-l pe Godot, într-o preerie, o meditație existențială sau ceva de genul”, râde Gillen. Pe Isaac l-ar distra ideea unui travel show în spinarea lui Hodor, iar pe Daniel Portman (Podrick) și Jacob Anderson (Gery Worm), „ceva în genul road movie-urilor cu Bob Hope și Bing Crosby” sau vreo variație pe tema „alegeri democratice la King’s Landing”. Sau, pentru Cunningham, „De ce nu un Better Call Davos?”.

Cum, odată cu Game of Thrones, să nu faci spoilere a devenit o poruncă sfântă în casta fanilor, la întâlnirea secretă de la Londra (din motive de securitate, jurnaliștii n-au avut voie în ziua asia să comunice pe nicio cale că stau de vorbă cu Littlefinger sau cu Melisandre), n-am aflat nimic despre ce rezervă sezonul 7. „Dar să știi că oamenii nu vor pe bune să știe ce se va întâmpla, doar spun că vor să știe”, zice Anderson (Grey Worm). De fiecare dată când mă prefac că vreau să le spun ceva, încep să facă ca nebunii, Nuuuu, nu-mi spune!”. Doar Lord Baelish, ca un combinator care se respectă, a lăsat câteva indicii: „După sezonul 6, care oferă câteva momente foarte spectaculoase, cum e Bătălia Bastarzilor, nu poți să revii la ceva mai puțin spectaculos. Odată ce publicul a primit ceva la un anumit nivel, trebuie să-i livrezi ceva cel puțin de aceeași intensitate. Poveștile încep să se intersecteze și din ce în ce mai multe trenuri narative ajung pe aceleași șine. Sau se ciocnesc”.

Foto: HBO

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK