Remix / Brâncuși

În căutarea lui Brâncuși

de Sergiu Sas

Publicat pe 19 septembrie 2016

În timp ce Cumințenia pământului stă singură, izolată pe un piedestal la Banca Națională a României, Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana infinitului au în fiecare zi parte de întâlniri cu trecători / vizitatori în Parcul Municipal „Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu. Artistul Sergiu Sas a mers să-l caute pe Brâncuși - nu în săli bine păzite, cu temperaturi controlate, sub lumina reflectoarelor unde-a fost așezat în ultimele luni, ci-n aer liber, printre oameni. L-am rugat pe Sergiu să ne povestească despre performance-ul lui, pe care-l puteți urmări mai jos.

De ce-ai plecat să-l cauți pe Brâncuși?

Am plecat să-l caut pe Brâncuși pentru că îl cunoșteam doar prin intermediari. Îl știam de la lansarea candidaturii la președinție a unui candidat familist ortodox român verde viu, de pe facebook, dintr-o reclamă sponsorizată a unei bănci, dintr-o broșură cu maxime și cugetări ale yoghinului Brâncuși care mi-a căzut în mână la un moment dat etc. 

L-ai găsit?

Da, l-am găsit. L-am găsit exact așa cum mă așteptam. Printr-un băiat vorbind la telefon cu piciorul sprijinit lejer pe unul dintre scaunele de la Masa tăcerii. Printr-un grup de absolvenți de liceu făcând fotografii undeva pe aleea dintre Masa tăcerii și Poarta sărutului – fără a include însă pe niciuna dintre acestea. Prin bunicile croșetând pe băncile din parc, în timp ce își supraveghează nepoții. Cu alte cuvinte, perfect integrat în cotidian, în banalul de zi cu zi. Localnicii sunt atât de obișnuiți cu prezența lucrărilor, încât atitutinea lor este una de ignorare, lucru perfect de înțeles de altfel. Se întâmplă asta când ești expus des la același lucru, oricât de extraordinar ar fi. Atitudinea lor e în totală opoziție față de exaltarea din discursul oficial.

Cum ai ales acțiunile-performance pentru fiecare piesă din ansamblu?

Intenția a fost să îl „desacralizez” puțin pe Brâncuși și de aceea am vrut ca acțiunile să fie inspirate din profan, din ritualurile vieții de zi cu zi. Când m-am gândit la Masa tăcerii, mi-a venit automat în cap sunetul zarurilor de table rostogolindu-se. La Poarta sărutului, forma ei m-a dus cu gândul la o poartă de fotbal. Iar pentru Coloana infinitului, care pare să capteze energia cosmică și să inducă o stare de meditație, nu se putea decât tot un act contemplativ, mâncatul de semințe. 

Ce reacții ai avut de la cei care-au văzut filmul în expoziție? Te-a acuzat cineva de profanare?

Câtă vreme am fost eu prin preajmă nu am văzut reacții negative, dar am auzit că au fost. Expoziția „Fii și fiicele lui Brâncuși” ținându-se într-o galerie a Uniunii Artiștilor Plastici, a avut parte și de public specific, învățat să îl privească pe Brâncuși cu evlavie. Pe de altă parte a mai fost proiectat și în cadrul unui festival de film, „Ceau cinema!”, unde publicul fiind tânăr, a fost primit bine, oamenii au prins ideea. 

Cum se-nscrie proiectul ăsta în preocupările tale artistice?

Cred că mă enervează foarte tare obiceiul nostru de a pune pe un piedestal lucruri, oameni sau idei și de a ne închina la ele. Mai ales că unii profită de acest lucru pentru a ne manipula în concordanță cu propriul interes. Mă gândesc în special la religie/biserică, dar și la cazul lui Brâncuși – simbol național. Îmi place să demontez folosindu-mă de ironie și umor acest tip de obsesii nesănătoase. Cred că o bună parte din lucrările mele reflectă acest lucru.

Brâncuși e al tău? (Dacă nu, al cui e?)

Mi se pare un pic stupidă formularea „Brâncuși e al meu”, dacă e să ne referim la campania de strângere de fonduri. Inițiativa, deși lăudabilă, mi se pare exagerată ținând cont de faptul că trăim în România. Citeam zilele trecute o statistică recentă conform căreia una din trei familii are restanțe la întreținere, iar o treime dintre gospodării nu au baie/duș și grup sanitar. Ok, există și oameni cu bani, oameni de afaceri, însă majoritatea nu au educație (nu mă refer aici la educația formală) și nu apreciază arta. Dacă e să doneze, donează pentru biserici ca să ajungă în rai după ce mor. Mai există și alte categorii, de exemplu cea a corporatiștilor. Însă lor le cam lipsește o cultură generală, mi se par nișați pe un anumit domeniu de activitate, iar hobbyurile lor pendulează undeva între mersul pe munte și fotografie (aceasta însemnând de fapt un soi de tehnofetișism față de capabilitățile aparatului foto și colecționarea de foto-paraphernalia). O campanie de genul ăsta ar fi avut success poate într-o țară unde burta plină se transmite deja genetic. Revenind la întrebarea ta, nu cred că e nevoie ca Brâncuși să fie al cuiva.

19 septembrie 2016, Publicat in Arte /

text de

  • Sergiu SasSergiu Sas

    Sergiu Sas este inginer pe timp de zi iar noaptea se transformă în artist multimedia. Activează în Timișoara și Arad și este membru în kinema ikon și biserika.


Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK