Istorie / Fotbal

Socrates, fotbalul și democrația

de Serghei Rugasky

Publicat pe 14 iunie 2018

Astăzi începe campionatul mondial din Rusia. În deschidere, Rusia - Arabia Saudită, începând cu ora 18.00. Cu ocazia asta, ne-am uitat puțin prin istoria recentă și-am găsit un Socrate(s) care s-a luptat, și pe teren, și în afara lui, cu dictatura din Brazilia.

În ciuda aparențelor, această poveste nu are nici o legătură cu Grecia antică, ci cu Brazilia anilor ‘80. Deși un intelectual, Socrates (Sócrates Brasileiro Sampaio de Souza Vieira de Oliveira) a fost departe de a fi filosof. De fapt, Socrates a fost un jucător foarte atipic de fotbal, destul de talentat să fie în lotul naționalei braziliene la două campionate mondiale, dar în același timp destul de inteligent și tenace să-și ia licența în medicină, în timp ce juca și fotbal profesionist.

Pe 31 martie 1964, are loc în Brazilia o lovitură de stat militară, eveniment ce va juca un rol major în viața lui Socrates. Tatăl său e constrâns să renunțe la unul dintre cele mai importante lucruri din viață, cărțile sale. Socrates declara mai târziu: „În 1964, l-am văzut pe tatăl meu rupând multe cărți, din cauza loviturii de stat. Mi s-a părut absurd, pentru că își iubea foarte mult biblioteca. Atunci am simțit că ceva e în neregulă. Dar am înțeles mai bine mult mai târziu, când eram la facultate”.

Ca în mai toate poveștile despre dictaturi, istoria dictaturii militare în Brazilia anilor ‘60 e plină de abuzuri, cenzura presei, tortură și expulzarea disidenților. În 1969 puterea este preluată de Emílio Garrastazu Médici, general în armata braziliană. Între 1969 și 1973 Brazilia trece printr-o creștere economică impresionantă, o perioadă numită în istoria Braziliei „Miracolul brazilian”. În 1970 are loc Cupa Mondială din Mexic. Echipa Braziliei, având în componență nume celebre ca Pele, Jairzinho sau Rivellino, este favorită. Tabăra de antrenament a Braziliei, dotată cu bodyguarzi și câini de pază, arată mai degrabă a închisoare - regimul de antrenament al jucătorilor e bazat pe cel al NASA, care trimisese un om pe lună cu an mai devreme. Brazilia câștigă Cupa Mondială, pentru a treia oară. Dictatura militară, în euforia creată de câștigarea trofeului, nu scapă momentul propagandistic și adoptă oficial sloganul „Brasil, ame-o ou deixe-o” („Brazilia, ori o iubești, ori o lași.”)

Sursa: resistenciaemarquivo.files.wordpress.com

În acest climat, în care dictatura folosea fotbalul pentru a-și promova ideologia politică, Socrates își începea cariera de fotbalist. Întâi, între 1974 și 1978, la Botafogo, unde părea deja unul dintre cei mai promițători jucători brazilieni - în special pentru modul în care gândea jocul - filosofia lui era „Oricine fuge nu gândește, oricine gândește nu e nevoit să fugă”. În ciuda aparențelor fizice - avea 1.92 m și picioare slabe - dădea dovadă de putere fizică, grație și, mai ales, eficiență, reușind să marcheze 101 goluri în 269 apariții pentru Botafogo, din poziția de mijlocaș ofensiv.

În 1978 se transferă la Corinthians. Corinthians a fost înființată în 1910, de către 5 muncitori la căile ferate din São Paulo, într-o perioadă când fotbalul în Brazilia era considerat un sport elitist. Marile cluburile fuseseră înființate de albi veniți din Europa. Până la sfârșitul anilor ‘70, Corinthians devenise unul din cele mai de succes și populare cluburi de fotbal din Brazilia. Ca mai toate cluburile din Brazilia, și la Corinthians deciziile erau luate de la vârf, dar tânărul Socrates, influențat de ideologia socialistă, cu eroi ca Che Guevara, Fidel Castro și John Lennon, avea alte idei. De vreme ce jucătorii erau cei mai importanți membri ai unei echipe, ar fi trebuit că ei să aibă un cuvânt de spus.

Alegerile de la începutul anilor ‘80 păreau totuși diferite, Waldemar Pires și Adílson Montero Alves, un sociolog fără experiență, candidau pentru pozițiile de președinte și vice-președinte, promițând democratizarea deciziilor în cadrul clubului. Cei doi erau susținuți de câțiva jucători importanți, printre care și Socrates, care chiar amenința că va părăsi clubul dacă Waldemar Pires nu este ales. „Cluburile doreau control total, noi simțeam că ar trebui să fim consultați și să nu fim tratați că niște copii. Nu protestam doar împotriva problemelor simple ci și împotriva situației politice în ansamblu”.

Waldemar Pires obține funcția de președinte și își pune în aplicare promisiunile. Fiecare decizie în cadrul clubul e luată în mod democratic, de la ora mesei la momentul în care autobuzul se oprește pentru o pauză de toaletă. Și deciziile erau luate nu numai de jucători, ci de toți oamenii implicați în funcționarea clubului, antrenori, doctori, oameni de serviciu. Noua mișcare a fost denumită „Democracia Corinthiana” și un logo cu numele mișcării a fost cusut pe spatele fiecărui tricou purtat de jucătorii lui Corinthians. Clubul devine un mic univers paralel față de dictatura militară braziliană, un loc unde sunt împărtășite idei și toată lumea are libertate de expresie și vot, un exemplu pentru poporul brazilian.

Schimbările organizatorice din cadrul clubului par să le prindă bine jucătorilor și în 1982 Corinthians reușește să termine prima parte a campionatului regional pe prima poziție. În vara aceluiasi an, Brazilia participa la campionatul mondial din Spania. Cu Socrates căpitan, jocul Braziliei impresionează pe toată lumea. Până în ziua de azi, e considerată una din cele mai frumoase naționale care au jucat vreodată la un campionat mondial.

În 1981 parlamentul brazilian aprobă o lege care restaura alegerile libere parlamentare și regionale. Singura problema era că partidul de guvernământ și favoritul clar la alegeri era, de fapt, aripa politică a armatei. Înainte de alegerile din 15 noiembrie 1982, jucătorii lui Corinthians au schimbat logoul de pe spatele tricourilor cu „Dia 15 vote” (Votați pe 15). Nu puteau să îndemne pe față oamenii să voteze cu opoziția, dar cu cât mai mergeau la vot, cu atât era mai dictatura se clătina. Pozele cu jucătorii lui Corinthians au umplut ziarele și, în urmă alegerilor, chiar dacă partidul de guvernământ câștigă in extremis congresul, pierde multe dintre alegerile teritoriale. Deși câștigase bătălii importante în lupta pentru democrație, mișcarea trebuia să continue și următoarea redută era funcția de președinte.

Dia 15 Vote. SURSA: https://latijereta.files.wordpress.com

În 1982, Corinthians câștigă campionatul brazilian, iar tricourile jucătorilor au brodate pe spate cuvintele „Democracia Corinthiana”. Socrates declară: „A fost cea mai bună echipa cu care am jucat pentru că era vorba despre mai mult decât sport. Victoriile mele politice sunt mai importante decât victoriile ca fotbalist profesionist. Un meci se termină în 90 de minute, dar viața merge mai departe.”

Un an mai târziu, în 1983, finala se întâmplă în aceeași formulă, Corinthians câștigă din nou și, după meci, în fața a peste 88.000 de suporteri, jucătorii lui Corinthians, conduși de Socrates, ies pe teren purtând un banner pe care scrie „Ganhar ou perder, mas sempre com democracia” („Câștigăm sau pierdem, dar întotdeauna cu democrație”). În 1984, parlamentarii brazilieni discută un amendament la constituție care ar trebui să asigure alegeri prezidențiale directe libere. Socrates, deși are deja 30 de ani, primește o ofertă pentru a juca în Italia, la Fiorentina.

SURSA: https://www.folhadelondrina.com.br

Socrates, într-o piață din Sao Paolo, în fața a două milioane de oameni, promite că nu va pleca în Italia dacă amendamentul trece. Amendamentul este respins și fotbalistul părăsește Brazilia. Rezistă la Fiorentina doar un an și se întoarce acasă, să joace la Flamengo. Toți liderii mișcării părăsiseră echipa până în 1986. „Democracia Corinthiana” a durat doar 2 ani, între 1982 și 1984. În 1985 au loc alegeri indirecte pentru președenție și în 1989, același an în care Socrates se retrage din activitate, au loc primele alegeri libere directe pentru președenție, după 25 de ani de dictatură.

Socrates se întoarce la medicină, devine comentator TV și jurnalist, scrie despre sport, politică și economie. Pe 11 decembrie 2011 moare la Sao Paolo. În aceeași zi, Corinthians, echipa lui de suflet, cucerește din nou campionatul. În minutul de reculegere în amintirea căpitanului lor, atât jucătorii, cât și spectatorii își țin pumnul strâns în aer, un simbol al „Democracia Corinthiana”.

Socrates a fost un jucător extraordinar, un om căruia îi plăcea berea un pic prea mult, un lider, un fumător înrăit, un intelectual, un om care a luptat cum a știut mai bine pentru lucrurile în care a crezut.

E greu de estimat cât de mult a influențat mișcarea „Democracia Corinthiana” complexele schimbări politice din Brazilia, dar ea va rămâne mereu un exemplu al puterii oamenilor de a nu ceda în fața fricii, a dorinței de libertatea și a capacității fotbalului de a fi mult mai mult decât un sport.

FOTO SUS:  
https://i.pinimg.com

Un documentar Al Jazeera despre mișcarea „Democracia Corinthiana”

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK