Actual

Cum a intrat Vlaicu Vodă în Cartea Recordurilor călare pe gradena rotativă

de Ionuț Sociu

Teatrul Excelsior a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare gradenă rotativă din lume. Gradena, gândită să găzduiască 385 de spectatori, a fost construită special pentru Vlaicu Vodă, unul dintre cele mai controversate evenimente culturale din anul Centenarului. Spectacolul a înghițit aproape o jumătate de milion de euro din bugetul Primăriei București și s-a jucat doar de câteva ori în Piața Constituției din București. Zilele trecute, a avut loc o ceremonie la Excelsior, în cadrul căreia a fost celebrat acest record mondial.  M-am dus să asist la festivitate și, cu ocazia asta, am încercat să aflu mai multe și despre cea mai încăpătoare gradenă din istoria teatrului românesc. 

Teatrul Excelsior, fondat în 1990 de Ion Lucian și condus, din 2014, de Adrian Găzdaru, este una dintre instituțiile privilegiate de Primăria Capitalei, având printre cele mai mari bugete din București: 2 milioane de euro în 2016, în 2017 primea 5, 4 milioane de euro, iar în 2018 bugetul a fost de 4,4 milioane de euro. Este un teatru destinat publicului tânăr, dar pe lângă spectacolele pentru copii și adolescenți, pe scena de la Excelsior sunt bineveniți și adulții: în 2016, și-au depus jurământul consilierii generali ai Capitalei și tot aici PSD și-a lansat candidații la alegerile parlamentare, în cadrul unui eveniment organizat de Gabriela Firea. 

Vlaicu Vodă s-a jucat vara trecută, în aer liber, la câțiva pași de Casa Poporului, într-un decor care reproduce, la scară naturală, un sat medieval. În timpul spectacolului, gradena se învârtea, oferindu-le spectatorilor posibilitatea de a urmări acțiunea din diferite unghiuri. Piesa, scrisă de Alexandru Davila în 1902, spune povestea domnitorului Țării Românești și a conflictelor în care acesta era prins la sfârșit de secol 14. După reprezentațiile care au avut loc în iunie și în august 2018 (în cateva dintre ele, rolul doamnei Clara a fost interpretat de actrița-jurnalista-politiciana Lavinia Șandru), gradena a fost depozitată undeva, iar spectacolul a trecut în uitare. 

Într-un articol în care este adusă în discuție „starea tristă” a spectacolului românesc popular actual, criticul Iulia Popovici se referă la imaginarul teatral din spectacolul Vlaicu Vodă ca fiind unul „în sinceră tradiție sergiunicolaesciană”, și care „te plasează, cel mult, într-o tradiţie kitsch a reconstituirilor istorice pe filiera Cântării României.”

Gradena și alinierea astrelor

„Teatrul Excelsior devine de astăzi primul teatru din România cu un record oficial înscris în Guinness World Records! Este o premieră nu doar pentru acest fel de a prețui cultura din țara noastră, ci și pentru cei de la Cartea Recordurilor întrucât, până să înscriem noi acest record, cei de la Guinness nu notau un eveniment asemănător. Dacă cumva mâine, cineva vrea să ne depășească, istoria va nota că noi am fost primii.” 

Așa își începe discursul Eveline Păuna, gazda ceremoniei. Sala este plină de lume, pe scenă este proiectată o imagine cu Casa Poporului, iar dedesubt scrie: Primul teatru din România care intră în Cartea Recordurilor

Eveline îl invită în scenă pe domnul director Adrian Găzdaru. Născut în 1968 la Brăila, acesta a debutat ca actor și a fost director al Teatrului „George Bacovia” din Bacău, iar de cinci ani este managerul Teatrului Excelsior. În doar câteva minute, reușește să acopere multe teme: vorbește despre această zi istorică pentru teatrul românesc, despre acest popor („care îi primea până și pe dușmani cu pâine și sare”) și despre Teatrul Excelsior, „un sculptor de caractere și un sculptor de suflete”:

„Să nu uităm că Teatrul Excelsior a fost înființat dintr-un vis - un vis al maestrului Ion Lucian. Fac o paranteză: în fiecare seară când jucam Vlaicu-Vodă, zburau șapte-opt pescăruși deasupra scenei, iar într-una din seri erau doi pescăruși care au venit țipând …” 

Domnul director întinde mâinile pentru a simula zborul și țipă ca un pescăruș: iîii iîii iîii.

Și continuă: „de parcă pescărușii ne ziceau să nu terminați spectacolul, pentru că vrem să-l vedem și noi! De parcă venise maestrul Ion Lucian însuși să ne zică stați așa, ca să-l vadă și acești doi pescăruși! Cred că maestrul a fost alături de noi tot timpul și vreau să-i mulțumesc pentru visul domniei sale.”

Adrian Găzdaru îi mulțumește și lui Dumnezeu: „Iată că Dumnezeu a fost cu noi, Dumnezeu a pus mânuța pe acest spectacol. Și a făcut ca acest vis să explodeze și să intre în Cartea Recordurilor.”

După Dumnezeu, următorul for superior față de care se arată recunoscător este Primăria Capitalei, „de la doamna primar până la portar”. 

 Apoi le mulțumește celor 700 de oameni din echipa spectacolului și firmei care a făcut această gradenă minunată, „un mastodont de 45 de tone”.

„Și, așa cum discutam cu maestrul Dinu Săraru mai devreme, la mine în birou, când se aliniază astrele, n-ai ce să să faci. Totul iese!”, încheie domnul director. 

Aplauze.

Reapare Eveline, care anunță momentul următor, un fel de scheci despre gradenă, gândit sub forma unui dialog între doi actori, Andreea și Dan. Amândoi sunt tineri și cool și vorbesc în stilul lor tineresc și cool.

El: Voiam să-ți spun, Andreea, că gradena noastră cântărește 45.000 de kilograme, adică 45 de tone…

Ea: Ceea ce este oarecum evident, pentru că este făcută, nu-i așa, din oțel... 

El: Din care aproape o tonă cântăresc doar șuruburile…

Ea: Ceea ce este iar evident, pentru că este o gradenă demontabilă. Tehnicienii noștri au înfiletat 2400 de șuruburi cu piuliță, ceeea ce înseamnă că au făcut…. 4800 de găuri!

Ea: Dar tu știai, Dane, că a fost nevoie de 6 trailere? Și nu mă refer la alea de pe Youtube. Mă refer la 6 camioane lungi. 

Pe scenă se vorbește în continuare despre grinzi radiale și transversale, despre poliamidă și despre capacitatea gradenei. În fundal începe să se audă o muzică cu ritmuri medievale.

Foto: Elena Coman

Deși se vorbește atât de mult despre gradenă, nu se spune mai nimic despre cine  a construit-o. Firma producătoare se numește TIPROTEH și are sediul în Brăila. L-am sunat pe Dumitru Drâmbă, patronul firmei, și l-am întrebat cum a ajuns să colaboreze cu Teatrul Excelsior. 

„Păi firma e din Brăila, iar directorul de la Excelsior e și el de aici din Brăila... și are prieteni aici...”, mi-a răspuns el.

Tot el spune că a ieșit în pierdere și că îi pare rău că s-a implicat. „Mai bine stăteam în banca mea.” Conform celor spuse de Drâmbă, suma încasată pentru proiectarea și realizarea gradenei a fost de 64.000 de euro, „cam jumătate din cât ar fi trebuit să coste”.  Ca să se încadreze în banii ăștia și în timpul foarte scurt, patronul de la TIPROTEH a folosit, pe lângă materialele noi, și niște dispozitive de la o macara veche. „Dacă gândeam mai bine gradena, încăpeau mai mulți oameni”, a mai zis el.

Până la ora publicării acestui articol, Teatrul Excelsior nu a oferit nicio explicație legată de felul în care a fost acordat acest contract sau de existența vreunei licitații. În cazul ECO CLEAN IMPEX, o firmă de apartament cu trei angajați care a încasat 370.000 de euro pentru realizarea decorurilor de la Vlaicu Vodă, nu a existat nicio licitație, contractul fiind atribuit în mod direct.

Un om, o diplomă, un vis

Prima diplomă onorifică („emisă de Guinness World Records”) se duce la Primăria Capitalei, iar a doua merge la directorea economică a Teatrului Excelsior, Cristina Popa. Sunteți officially amazing! îi zice Eveline, citând sloganul de la Guinness World Records. Adrian Găzdaru îi șoptește în glumă: „doamna Popa, să nu spuneți câți bani am cheltuit și cât ne-am certat!”

„Mulțumesc mult, șefu!”, spune doamna directoare economică, după care îi mulțumește și lui Dinu Săraru, cel care „a antrenat-o pentru experiențe precum Vlaicu-Vodă”. Întâmplarea face că în timpul mandatului lui Dinu Săraru ca director la TNB, pe vremea când era Năstase premier, a fost realizat spectacolul Apus de soare, o producție mamut, care a beneficiat de fonduri uriașe și care a avut tot o viață scurtă. Maestrul Săraru, care se află în sală, se ridică în picioare și spune: „Văd în directorul Teatrului Excelsior un personaj care mă face să-mi fie dor de mine când eram la vârsta lui.” 

Foto: Diana Păun

Ceremonia continuă. Maria Rotar, directorul adjunct al Teatrului Excelsior, primește și ea o diplomă (Maria, you are officially amazing!), apoi vine rândul Monicăi Vlad, specialistă în personal branding, care s-a ocupat de promovarea evenimentului. Ea este și autoarea primului volum dintr-o serie de trei cărți despre viața lui Cătălin Botezatu: Trei vieți. Pedeapsa. „Noi, ca firmă de branding, nu prea lucrăm proiecte culturale, suntem mai mercantili așa, dar ăsta a fost un proiect de suflet”, spune Monica.

Casa de producție TVR, coregrafa, scenograful și regizorul toți primesc diplome și toți sunt officially amazing. Partea bună e că oamenii nu se lungesc cu vorba. Dar aproape toți vorbesc despre „visul nebun al lui Adrian”, „cel care a făcut posibil imposibilul”. Totul arată și sună ca o poveste frumoasă de familie, în care fiecare e minunat în felul său. Doar că, privit din afară (adică din lumea reală, acolo unde contribuabilii plătesc pentru „visul lui Adrian”), pare ridicol tot acest elan sărbătoresc în jurul unei gradene care acum stă depozitată pe undeva, departe de trecutu-i rotativ. 

Toată lumea e premiată azi, cu excepția lui Dumitru Drâmbă, patronul de la TIPROTEH, care lipsește și căruia nu i-a comunicat nimeni faptul că gradena lui a dus teatrul românesc în Cartea Recordurilor. „N-am aflat nimic, n-am primit nimic de la ei. Eu am gândit-o cap-coadă, eu am făcut tot și acuma... se laudă ei cu ea”, mi-a spus domnul Drâmbă la telefon.  

Adrian Găzdaru e copleșit: „Aveam tot spectacolul în cap, dar nu știam cum va veni Dumnezeu să pună mânuța pe acest proiect.”  

„Urmează cel mai așteptat moment al zilei!” ne anunță Eveline, la fel de jovială ca la început. „Va intra în scenă certificatul de la Cartea Recordurilor, care va rămâne în Teatrul Excelsior, începând de astăzi pentru toate generațiile care vor urma! Performanță care ți se datorează ție, Adrian Găzdaru, în calitate de visător profesionist. Îți mulțumim! Să ne duci cu tine în cele mai importante vise pe care lumea culturală le poate avea!” 

I-am întrebat pe cei de la Excelsior care a fost procesul de înscriere în Cartea Recordurilor. Mi s-a zis că au încărcat o serie de documente pe site-ul guinnessworldrecords.com, printre care fotografii și schițe tehnice avizate de doi ingineri români, „care au făcut dovada că au diplome de ingineri în construcții industriale și că practică această meserie”. Pe lângă astea, au încărcat și „declarații semnate de 40 de persoane care au lucrat la evenimentele susținute pe gradenă - plasatoare, tehnicieni etc”. Cât despre diplomele onorifice, ele sunt emise contra cost, după ce este înregistrat recordul. Potrivit unor articole din Vox și Bloomberg, Guinness World Records nu se mai poate susține din vânzarea de cărți, iar o foarte mare parte din câștigurile lor se bazează pe servicii de consiliere pentru organizații și companii care vor să își facă publicitate. „Ce faci atunci când toate recordurile bune din lume au fost doborâte? Plătetește-i pe cei de la Guinness ca să te ajute să inventezi unele noi”, scrie un jurnalist american. 

Pentru Teatrul Excelsior, care nu e o companie privată, e puțin mai simplu. Primăria îți pune un buget mare în traistă, din banii ăia plătești pe cineva să-ți facă o gradenă (mare să fie), omul ți-o face după capul lui, după care teatrul înscrie gradena în Cartea Recordurilor. Recordul este înregistrat, teatrul trimite comunicate de presă în care se laudă cu fapta istorică și organizează o ceremonie în care se auto-premiază. E un artificiu de PR făcut pe bani publici. Cireașa de pe tort este diploma onorifică pe care Excelsior o oferă Primăriei. Acolo se închide cercul. 

 

Cineva din echipa teatrului aduce o mapă albastră  în care se află certificatul de la Guinness World Records. Flori, pupături, aplauze. Toți cei din echipa spectacolului sunt rugați să urce pentru o poză de grup. În sală rămânem doar eu, Dinu Săraru și încă câțiva oameni. Restul sunt pe scenă, bucurându-se împreună de reușita celei mai mari gradene rotative din lume. 

Foto main: Vlad Catană

de

  • Ionuț SociuIonuț Sociu

    Reporter. Îi plac trenurile, filmele cu spioni și literatura americană. Îl găsiți la ionutsociu@scena9.ro.

29 January 2019 ora 16:00



X Revista Scena9