Trezirea Leviatanului pleacă de la următoarea idee: un asteroid lansat asupra Pământului în urmă cu câteva milioane de ani de o civilizație extraterestră, încărcat cu un virus capabil să redeseneze structura vieții pământene primitive, stă blocat undeva în sistemul solar fără să-și fi atins ținta și este descoperit din întâmplare de o omenire care a colonizat Marte și centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Așa ia naștere o vastă conspirație prin care un grup de bad guys urmărește să dea un brânci omenirii către minunata lume postumană. Protomolecula extraterestră poate face un Superman din orice Clark Kent – asta în cazul în care nu-l transformă într-o pipetă cu lichid de frână. Întrucât nu se știe cum funcționează exact, sunt mătrășiți în scopuri experimentale câteva sute de mii de cobai umani, ceea ce declanșează războiul între Pământ și coloniile sale.

Romanul lui James Corey (un pseudonim al autorilor Daniel Abraham&Ty Franck) are o dublă structură de mystery și de space opera. Partea de mistery este la rândul său configurată la nivelul dublu al unui roman polițist clasic (un detectiv caută o fată dispărută) și al unui thriller conspiraționist (inter)planetar (același detectiv va încerca să afle cine este păpușarul din spatele meciului paranoic în care este prinsă omenirea).  Câte ceva amintește de universul Aliens, de la încercările sinucigașe ale oamenilor de a folosi o superarmă al cărei manual de utilizare nu îl cunosc până la acel efect murdar de realitate (unic la vremea lui în seria originală Aliens, dar care poate fi regăsit și în Trezirea Leviatanului) al interioarelor de navă năclăite de slinul cosmic și uman. 

Pe lângă acțiunea de thriller, Trezirea Leviatanului are brilianță speculativă, punând în joc câteva dintre acele idei în care excelează SF-ul, neîmpotmolit în decorul trivial al realismului mainstream. Una dintre acest idei: ce preț merită plătit (dacă merită plătit) pentru a depăși barierele umanului și a câștiga stelele? Ceea ce ne aduce aminte că oricât ar încinge Brexit-ul rețelele de socializare, problema lui este trivială în raport cu un manual de fizică atomică sau de astrofizică.

Citind romanul din această perspectivă, mi-am amintit de un interviu cu Franco Moretti, în care profesorul de World Literature de la Stanford vorbea despre competiția disproporționată dintre disciplinele umaniste și cele științifice: „În secolul al XX-lea științele naturii au produs o serie de teorii amețitor de frumoase. Umanioarele n-au produs nimic de felul acesta. Literatura, arta, într-un anume sens chiar istoria politică (deși mai ales într-un fel respingător) au produs obiecte extraordinar de interesante, dar studierea acestor obiecte, adică disciplinele umaniste (literară, istorică) au rămas în urmă. Științele umaniste au rămas în urmă în ce privește imaginația și îndrăzneala conceptuală. Înțeleg perfect de ce cineva de 20 de ani ar alege să studieze mai curând astrofizica decât literatura – prima este mult mai interesantă în atâtea și atâtea feluri”.

De asemenea, mi-am amintit de reproșul pe care Stanislaw Lem i-l făcea lui Borges, văzând în el mai ales un arhivist al vechii culturi, al acelei culturi inapte să integreze revoluția tehnică și, deci, să vorbească într-un fel relevant despre viitor: „Borges ne-a vorbit despre paradisuri și infernuri care ne vor rămâne pentru întotdeauna opace și inutile. Asta pentru că acum construim paradisuri și infernuri mai noi, mai bogate și mai teribile; doar că în cărțile lui Borges nu știe nimic despre ele”.

Bonus
Trezirea Leviatanului a fost nominalizat la Hugo Award și Locus Award 2012 pentru cel mai bun roman.
Este prima parte a unei serii – The Expanse – în care au mai apărut patru volume, fiecare titlu fiind, însă, autonom.
Seria a fost adaptată pentru tv în 2015. Primul sezon (al cărui scenariu urmează Trezirea Leviatanului) o obținut ratinguri excelente.

James Corey, Trezirea Leviatanului, traducere de Mihai-Dan Pavelescu, 2016, 632 pag., 48 lei

Foto: Asteroidul 243 Ida