Prin România bântuie în ultimii ani moda volumelor de convorbiri, realizate prin acreditarea unui Întrebător (cu mari șanse de a fi Ciprian Măceșaru sau Daniel Cristea-Enache) la biroul unui Răspunzător (cu mari șanse de a fi Dan C. Mihăilescu). Între cei doi, raportul este de regulă inegal. Răspunzătorul are un statut superior (fie profesional, fie mediatic, fie birocratic, fie și-și-și). Ceea ce nu înseamnă că acest raport n-ar fi convenabil și întrebătorului, care beneficiază de expunerea partenerului său și capătă iluzia unei relații orizontale/de egalitate pe care altfel n-ar putea-o obține. Ceea ce oferă el la schimb este o listă convenabilă de întrebări, fără laturi sâcâitoare, centrată de regulă pe aspecte biografice sau generale, ținând de agenda publică și nu de specialitatea celui invitat să răspundă (de altfel, cu greu și l-ar fi putut imagina cineva pe Daniel Cristea-Enache ridicându-se la nivelul problemelor de comparatistică și de teorie literară care l-au preocupat pe Paul Cornea în ultimii 40 de ani).
În linii mari, intră în această categorie și volumul Anatomia ratării. Tipuri și tare din România postcomunistă, în care Teodor Baconschi (fost ambasador la Vatican, Paris și Lisabona, fost doctrinar al unui partid creștin-democrat care nu s-a mai născut, fost ministru de Externe, fost aghiotant și admirator al Elenei Udrea la Partidul Mișcarea Populară, actual diplomat) răspunde întrebărilor lui Dan-Liviu Boeriu (notar, cronicar literar).
Citesc de obicei astfel de volume pentru anecdotică. Însă din Anatomia ratării am aflat doar lucrurile pe care mă așteptam să le găsesc acolo.
Lui Teodor Baconschi nu-i plac hipsterii („Acești neopașoptiști cu pălăriuță, rame colorate, jeanși mulați și bărboaie metrosexuale au pentru mine ceva dintr-o teatrală scenetă cu pitici de grădină”): haha, cine l-ar fi suspectat că se dă în vânt după piticii de grădină?
Lui Teodor Baconschi nu-i plac marile corporații și preferă întreprinderile mici și mijlocii: da, știam deja asta – e baza politică/ideologică a partidelor de „dreapta” de după 1989, care a dus la aparentul paradox ca principalele măsuri în favoarea marelui capital să fie luate de PSD în perioada 2000-2004 (pentru detalii, recomand Vladimir Pasti, Noul capitalism românesc, Editura Polirom, 2006).
Baconschi e împotriva ecologismului occidental: desigur. Dar nu și împotriva ecologismului ortodox („Amintindu-mi de consistentele texte de «teologie verde» semnate de patriarhul ecumenic Bartolomeu, cred chiar că merită să dezvoltăm linia creștină de reflecție asupra datoriei comune de a prezerva natura, ca lucrare a Lui Dumnezeu”) - firește.
Teodor Baconschi nu are la inimă protestantismul, „prima religie laică”, detestat că a dat pe mâinile lui „populus Dei” autoritatea expropriată a Bisericii și a Papei: cum altfel?
Teodor Baconschi compară protestantismul cu ce găsește mai nociv prin secolul al XX-lea – cu ecologismul, psihanaliza, suprarealismul(!) și marxismul – cu ce altceva să-l compare, cu Rocky IV?
Teodor Baconschi critică omul postmodern și îl iubește pe „omul premodern” pentru că „era mai așezat, de vreme ce nu avea o conștiință critică metatextuală și nici nu trăia, ca noi, sub presiunea iconoclastă a demitizărilor: ce să fi înțeles un burghez din Bruges, prin secolul al XVII-lea, din noțiunea de «deconstrucție»?”. Completez: burghezul de acum patru secole n-ar fi înțeles nimic nici din cuvintele „avion”, „parașută”, „papion”, „bicicletă” - cum să nu fie iubit?
Lui Teodor Baconschi nu-i plac rețelele sociale: „Cum să reziste individul căruia i se dau asemenea puteri [adică (super)puterile de a da like și share, nota mea, M.I.] în fața tentației de a se erija, el, anonimul, în actor al istoriei? Și cum să mai protejezi aura oricărui tip de autoritate (parentală, spirituală, academică, politică etc.) în fața acestui asalt liliputan asupra giganticului trup statal legat fedeleș?”. Desigur că lui Teodor Baconschi nu-i plac rețelele sociale, că doară ele l-au zburat din funcția de ministru în timpul protestelor din 2012.
Și tot la capitolul rețele sociale: „În viitorul apropiat, serviciile secrete care fac poliție politică [...] vor avea drept «câmp tactic» tocmai societatea virtuală, agora digitală, locul unde se întâlnește toată lumea. Cine va reuși să manipuleze rețeaua, prin stimularea centrilor ei nervoși, va putea folosi energia turmei în scopuri politice. Și tare mi-e teamă că acele scopuri nu vor fi lăudabile”. Curat „elita malefică” de care vorbea recent și dl. rector Ioan-Aurel Pop.
Teodor Baconschi crede că Nae Ionescu n-a fost nici „fascist”, nici „vândut nemților”, nici „membru al «camarilei» regale”: firește că nu crede, cine altul decât Baconschi îi lua apărarea în anii ‘90 lui Nae Ionescu în fața acuzațiilor de plagiat – cunoscute și recunoscute încă din interbelic?
Teodor Baconschi îi admiră pe „boieri” („bogătașii noștri, aș spune că n-au clasa boierului”): că doar n-o să admire „mahalaua ineptă”.
Teodor Baconschi îl admiră pe reacționarul homofob Adrian Papahagi, și el de familie bună, și îi abhoră pe cei din familii mai așa și așa: „Oamenii de spirit, din mari familii intelectuale, precum Adrian Papahagi, sunt evident «din alt film»: cum să-i pui în ramă pe lângă liota de strungari, sculeri-matrițeri, midinete, șefi de autobază și instructori sportivi deveniți parlamentari?”. Cine ar putea zice că e surprins?
Pentru Teodor Baconschi, „Cultura românească de la Xenopol și Arghezi până la… Adrian Ghenie e mai bogată decât cultura finlandeză, cehă, bulgară sau norvegiană” - desigur, desigur, cine l-ar suspecta pe Teodor Baconschi că n-are la degetul mic cultura bulgară, finlandeză etc.?
Teodor Baconschi adoră esențialismele etnice („Numai nihilismul de esență slavă poate explica plăcerea românilor postcomuniști de a murdări totul de jur împrejur”): bineînțeles, cum să nu le adore?
Teodor Baconschi crede în moaște („eu unul cred în minunile «operate» prin moaștele sfinților”): rugați-vă pentru noi, domnule Baconschi, rugați-vă pentru noi.
Teodor Baconschi în dialog cu Dan-Liviu Boeriu, Anatomia ratării. Tipuri și tare din România postcomunistă, Editura Humanitas, 2016, 230 pag., 29 lei
