Media&digital / Iubire

100 de ani de iubire în presa din România (1). Eros interbelicus

de Ionuț Dulămiță, Ionuț Sociu, ilustrații de Oana Barbonie

Publicat pe 14 februarie 2018

Valurile de ură din ultimele zile ne-au trimis să căutăm iubirea și reprezentările ei în ziarele din trecut. Cu atât mai mult cu cât azi e Ziua îndrăgostiților. Iar cum anul ăsta sărbătorim și #Centenarul, am răsfoit cotidiene generaliste, săptămânale de cultură, reviste de avangardă, publicații de satiră și umor, tabloide și presă erotică din ultimii 100 de ani. 

Am observat, printre altele, că presa interbelică vorbea oarecum relaxat despre sexualitate, că cea comunistă o băga sub preș și că, după ’89, mass-media exploda după o lungă abstinență. Dar dincolo de constrângerile ideologice din fiecare epocă, dragostea romantică a fost mereu prezentă. În articole, în versuri, în proză, în scrisori, în cronici, în anunțuri de mica publicitate, în reclame și ilustrații. 

„...Te aşteptasem înfrigurat, era întâia zi a dragostei noastre, era întâia oară când veneai. Şi ai venit repede, aducând cu tine în cameră albeţea primilor fulgi, primilor martori ai dragostei noastre, ai primei tale căderi...Pe urmă ai plâns...Erau primul tău amant…”.

(„Dintr-un carnet găsit de pe front”)

Asta publica, de exemplu, cotidianul cultural „Rampa” într-un număr din 1920. În presa interbelică, însă, Eros se manifesta în tot atâtea feluri câte există și azi - fetișuri, „sado mazohism”, „pederastie”, „psichopatie sexuală”, pornografie, adulter -, iar discriminările & disputele pe marginea sexualității erau la fel de intense ca cele de săptămâna trecută, de la MȚR. Și-atunci, ca și azi, străinii și „sorosiștii” vremii erau de vină pentru coruperea și pervertirea românului; cel puțin pentru conservatorii care vedeau „deviațiile” sexuale ca pe niște importuri toxice. Paginile ziarelor erau presărate cu dragoste & romantism, cu flirturi, fantezii, dar și cu ură, cu misoginism, sexism, anti-feminism, homofobie. Într-o presă dominată de bărbaţi - adesea ilustraţi ca playboy, femeile apăreau mai ales în roluri tradiţionale sau ca „păpuşele”, obiecte ale plăcerii, adulterine întreţinute de o pleiadă de amanţi. 

Fără nicio ambiție academică, am căutat mai întâi reprezentări ale iubirii în presa dintre războaie. Epocă în care se impun patronii de presă, când ziarele încep să câștige din publicitate, dar și din șantaje și alianțe politice. Presa era o oglindă a societății interbelice: pe de o parte - naționalism, agresivitate, misoginism (de exemplu, femeile n-au avut drept de vot până în 1938), pe de alta - pluralitate de opinii, avangardă, curaj politic. În tot acest context, „iubirea” capătă un rol important și controversat, după cum se vede în fragmentele de mai jos. Le-am selectat din publicația culturală „Rampa”, din ziarele „Curentul”, „Universul”  și „Credința”, din revista avangardistă „Unu” și revista literară „Bilete de papagal”. Și le-am grupat pe câteva categorii: schițe, poezie, știri & anunțuri, texte de opinie.

„ŢI-E TEAMĂ DE DRAGOSTEA MEA?”

Sertărașul de brad alb a scos un sunet metalic ascuțit. 

„Mi-ai cerut să-ţi înapoiez scrisorile. Şi sertăraşul de brad alb a scos un sunet metalic ascuţit, când ezitând am sucit cheia tainelor noastre...Iată-le...Îţi cer iertare dacă le-am retrăit din nou! Înghenunchiat în faţa patului, le-am întins pe albul cearşafului, una lângă alta şi pentru ultima oară le-am recitit la şir. Nu era decât un fir care se depăna la vârtejul fusului şi caerul nu era sfârşit şi fusul era încă gol...De ce nu l-ai isprăvit? De ce-ai turburat un izvor curat ca nevinovăţia?” - „Scrisorile de dragoste”, Rampa, 1920. De Bb.

Gaby și-a găsit Alesul.

„Din noianul tuturor vrerilor, întruchipată într-o clipă de strălucire sufletească, s-a desprins icoana ta, pentru ca, mai apoi când te-am întâlnit, ochii mei minunaţi să se umple de chipul tău şi gura mea să şoptească împătimită: El este!...El este alesul şi iubitul vieţei mele întregi!...” - „Psalmii Dragostei”, Rampa, 1919. De Gaby.

Rudi & Roro au băut un păhărel de Porto și-au deranjat pernele moi.

„În garsoniera lui Rudi, ora cinci şi jumătate. (...) Enormele perne moi, care trândăveau leneş pe divan, aşteptau cu groază clipa în care vor fi deranjate de îmbrăţişerile stăpânului lor, domnul Rudi, cu blonda Roro...

- În sfârşit, scumpa mea, credeam că n-ai să vii...
- Eu totdeauna mă ţiu de cuvânt.
- Ce frumoasă eşti astăzi...
- Ce intimă e garsoniera ta.
- Scoateţi pălăria...
- Mi-e teamă de tine!
- Ţi-e teamă de dragostea mea?
- Mă iubeşti mult?
- Te ador.
- La câte femei ai mai spus acelaş lucru?
- Cu tonul ăsta, n-am mai spus niciodată!
- O mai iubeşti pe Tantzi?
- N-am iubit-o niciodată. 
- Minţi.
- Vrei un păhărel de Porto?
- Nu te refuz.
- Îmi dai voie să beau din paharul tău?.. Ar fi primul sărut pe care ţi l-aş da...
- Fii cuminte!
- Dă-mi buzele tale.
- Fii cuminte!
- Aşa!...ce dulci sunt buzele tale!...
- Nebunule!...

....................

Contrar aşteptărilor d-tale, d-le cititor, aşteptări deduse din „puncte-puncte” de mai sus, Rudi şi Roro, au fost în ziua aceea neverosimil de cuminţi. (...)”.

- „Vinovaţii”, Rampa, 1935. De M. Constantinescu.

Iubiții meteorologici și amantul de inimă „desmiardă” melancolia.

„Scumpă Doamnă şi admirabilă prietenă, (...) De ce această nevoe să mă revezi? Te ştiu că eşti o perversă: porţi la rochiile de bar sous-brasuri de cauciuc, şi după fiecare masă, întocmai ca Oscar Wilder, te scobeşti în măsele (...) Îmi vei da dreptate atunci, când îţi voi spune că dorinţa d-tale de a mă revedea, îmi umple sufletul de o mare nelinişte. Ce vrei de la mine? În îndoita d-tale calitate de femee măritată şi de lume, ai cel puţin doi amanţi (...) Îi cunosc mai bine decât d-ta, care împovărată cum eşti, e fatal să faci câte odată confuzii. Cel dintâi este senatorul ţărănist Ploaie, al doilea este deputatul liberal Negură, şi pentru a varia între aceşti doi iubiţi meteorologici te-ai gândit poate la mine, pentru demnitatea adorabilă şi remuneratoare de amant de inimă. Dar pentru inima d-tale înfometată de ideal n-am comestibil decât gulerul meu de cauciuc. (...) despoindu-mă de guler şi de bătrâna mea maşină de scris, care-mi slujeşte şi de maşină de bucătărie şi de automobil, nu-mi rămâne să-ţi mai ofer, în cazul desperat în care mă vei fi ales să-ţi desmierd melancolia, decât două bilete pe mâine seară la <<Mila Iacşici>>...” - „Scrisoare unei femei din lume”, Rampa, 1919. De Bătrânul nopții.

Alexandrina Gr. Cantacuzino, una dintre feministele vremii, atacă stereotipurile.

„Avem datoria însăşi pentru întărirea acestei vieţi familiale să dăm femeii preocupări mai înalte, să o chemăm să împartă toate răspunderile, să renunţăm la femeia păpuşă, la femeia obiect de lux, la femeia eternul copil, care crede că poate trăi numai din munca bărbatului, la femeia minoră care nu-şi dă seama de nevoile reale ale vieţii”. - Alexandrina Gr. Cantacuzino, „Rostul femeii în viaţa socială şi politică”, 1928.

„ANUNȚURI CĂSĂTORII 2 LEI CUV NTUL”

Preotul Micșunescu face sex în sala de gimnastică.

„Declarație - Prin care subsemnatul preot la Biserica Târca din București, Dumitru Micșunescu, declar în fața juriului de onoare, compus din membrii corpului didactic de la școala primară de băeți no. 37, cele declarate de servitoarea școalei no. 37 de băeți: Rădița Dan, cu privire la legătura sexuală ce-am avut-o duminică, în 4 octombrie a.c., cu ea, atât în sala de gimnastică, cât și seara la mine acasă! Declar și aceea, că mă supun pedepsei dictate de acest juriu și în timpul cel mai scurt posibil voi depune la mâna directorului Chirion Adămoiu, suma de 5.000 lei spre a se procura cele mai de lipsă recuizite școlare și în toată viața mea voiu da concursul și sprijinul acestei școli. București, 8 octombrie 1925. Pr. D. MICȘUNESCU.” - Ziarul Curentul.

Ana bea o soluție concentrată de sublimat.

„Încercare de sinucidere. Fata Ana Fuchs, de 25 de ani, din str. Cotită No. 19, a încercat eri să se sinucidă, bând o soluție concentrată de sublimat. Dusă la salvare în urma unei spălături stomahale, e în afară de orce primejdie. Cauza, o dragoste nenorocită.” - Ziarul Universul, 1922.

Antonia și-a legat de mijloc o bucată de cauciuc.

Un interesant caz de perversiune sexuală  - Curtea de Apel S.I. a judecat eri un foarte important proces prin latura de psichopatie sexuală ce prezintă Antonoia Porumboiu din Buzău - împlinind vârsta de 14 ani, odată cu primele manifestații de pubertate, a constatat că dorințele se îndreaptă înspre prietenele sale de joacă, pe când băeții o lăsau cu totul indiferentă. Torturată de această penibilă înclinațiune, <prizoniera> s-a hotărât să părăsească orașul său natal, și îmbrăcându-se în haine bărbătești s-a stabilit la București. Aici s-a angajat ca ucenic la un atelier de vulcanizat cauciucuri, unde a rămas mai mulți ani. În tot acest timp, a avut cunoștință - evident, pentru legături platonice, - cu diferite fete. La un moment dat a cunoscut pe Florica Nacu, de care s-a îndrăgostit, și căreia i-a propus s-o ia în căsătorie, ceeace fata a și acceptat. Pentru ca să-și satisfacă poftele și în același timp să-și îndeplinească datoriile conjugale, și-a amenajat o bucată de cauciuc, legată de mijloc cu curele. În felul acesta a dus o căsnicie de 6 luni, până când recunoscută de o rudă a sa a fost denunțată parchetului. Interesant însă, că fără să prezinte caractere de hermafrodism, Antonia Porumboiu - zisă și Traian Porumboiu, - manifestă și acum când este despărțită, o puternică pasiune pentru fosta sa...concubină. Afirmație pe care a susținut-o chiar și în ședința Curții.”Ziarul Curentul, 1928.

Un american, un tânăr antreprenor și o domnișoară caută relații serioase.

„American român 42 de ani care a stat 20 ani America dorind a se reîntoarce căsătorit caută doamnă vârstă 30/35 ani bună gospodină caracter de preferință germană născută româncă oferte cu adresa la agenția de publicitate Mercur Sarindar 12 Bateriilor.”

„Tânăr lansat în afaceri în vederea capitalului dorește căsătorie d-nă sau d-ră inteligentă răspund numai scrisorilor serioase.”

„Domnișoară vroește căsătorie militar, negustor sau funcționar dotă imobil liber valoare 500.000 cartier Buzești.”

- Ziarul Universul, 1923.

„IUBIREA MEA COSTĂ CÂT UN COȘCIUG”

O lucrătoare sexuală își reclamă demnitatea.

„Mă vând...Mi-o spuneţi toţi pe rând,
Sărmana floare din păcat...Mi-aţi spus-o până azi, de ani:
Mă vând şi-s toată pentru ban'
Dar niciodat' n-aţi întrebat
De unde vin şi ce vă vând?
Când vinovatele plăceri
Se-aprind în nopţi de lupanar
Vă vând greşalele de ieri,
Vă vând păcatul vostru chiar.
Când mă priviţi cu ochi topit,
Învinşi de patimă, - uitaţi
Că-n trupul meu îmi cumpăraţi
Iubirea ce-aţi batjocorit...
Mă vând...Dar vând ce nu-i al meu
O, nu sunt eu
În dragostea care v-o vând.
Cu ochii reci vă urmăresc
Eu însumi vă dispreţuesc
Pe fiecare rând pe rând...
Căci sufletul nu-l posedaţi
Şi râd sinistru când v-ascult,
Pe mine nu mă cumpăraţi,
În mine...am murit de mult.”
 

- „Cântecele tavernei”, Rampa, 1920. De Const. Argeşan.

Avangardiștii de la revista „UNU” apără cauza erotismului.

„În noaptea aceia, Veta care-i cea mai frumoasă
va fi pândit vrun sondor cu nevasta
lăsată departe în satul din munți
și trăgându-l în umbra rezervorului de păcură
lipindu-se moale de pulpele lui
îi va fi spus:
iubirea mea costă cât un coșciug.”

- Fragment din „Misterioasa crimă din comuna Buștenari”, de Geo Bogza. Revista UNU, 1929.

„lui Fox, regele reporterilor
(...)
Sânge de argint
țâșnește dintr-o stea:
dă-mi gura ta și șoldul și ploșca cu absint
dă-mi poșeta ta și ceasul ascunse sub saltea
și vino să te pup cu un dinte mai canin, 
vino că te-aștept, în frig și mort în drum
sânge de parfum
gâlgâie dintr-un crin…”

- Fragment din „Erotică”, de jack spintecătorul. Revista UNU, 1930.

„În afară de subiect, de substanța acțiunei, <<Un chien Andalou>> este un film revoluționar, un adevărat film revoluționar, prin maniera cu totul descătușată de frivolitate în care tratează scenele erotice. (...) Priviți câtă amărăciune, cât sbucium, câtă spaimă se desprinde din fața, din ochii, din ținuta lor. Omul a cuprins cu o mână flămândă conturul rotund și cald al unei țâțe și totuși gura nu-i înflorește în obișnuitul rânjet de satisfacție, ci o suferință și un cataclism printre moleculele sângelui i se suie în față și o brăzdează dureros ca un plug o fășie de carne.” - Geo Bogza, revista UNU, 1930. 

„TRAFICUL DE CARNE BĂRBĂTEASCĂ DIN ELITA BUCUREȘTEANĂ”

Geo Bogza ajunge în fața instanței pentru că a atentat la bunele moravuri într-un articol de presă. Poetul este achitat în noiembrie 1932.

„Cu totul altfel a fost întotdeauna aspectul sexualității la Unu și în poemele mele cele mai <<imorale>>, cărora nimeni nu le va putea contesta o respirație dureroasă, un ritm al suferinței care le absolvă nu numai de penalitățile articolului 262 (n.r. - din codul Cuza, care incrimina indecența), ci și de rânjetele prostiei unanime. Violența de expresie presupune o violență de suferință, care exclude de la început prezența oricărui element pornografic, pornografia implicând în condiția ei esențială, satisfacție. Ori acolo unde e suferință nu poate fi și pornografie. Poate fi sadism mazohism sau oricare altă deprindere scelerată, dar pornografie, nu. (...)” - Geo Bogza, revista UNU, 1932.

Sandu Tudor, directorul ziarului „Credința”, duce o campanie homofobă și scrie despre „traficul de carne bărbătească din elita bucureșteană”. Se referă la grupul Criterion, din care făceau parte unii dintre cei mai populari intelectuali interbelici. Aceștia dau ziarul în judecată pentru calomnie. 

„Însă tocmai pentru că neamul românesc este sănătos și iubitor de muiere caldă și îmbujorată și vârtoasă, ienicerii Tell - Comarnescu - Vulcănescu au putut să-și îngăduie intrarea prin spatele vieții. (...) Nici când neamul acesta nu a fost homosexual. Nici când străbunii noștri n-au poftit trup de fecior tânăr și niciodată nu se pomenește o asemenea dezbârnare a trupului bărbătesc. Suveica dragostei, românul a păstrat-o pentru femeie. Și în veci nu s-a culcat un bărbat român sub răsufletul unui Titel-Tel sau Vulcănescu.”

- Fragment din „Astăzi începe procesul cavalerilor de Curlanda”, 10 ianuarie 1935, articol publicat în ziua în care începe procesul intentat de grupul Criterion ziarului Credința.

Bonus:

BOIERII MINŢII RETROGRADE  

Arghezi și Badea Ion o ard misogin şi atacă feminismul.

„Feminismul e un limbric de cucoană, crede Badea Ion, de vreme ce boleșnița se aude că se ivește numai în Capitală. Ca să vrei să fii colonel când ești femee, nu le-a trecut niciodată muierilor din sat și nici de la conac; asta e o dorință de Capitală, unde Badea Ion a auzit că cucoanele pun pantaloni și că umblă călări, ca isprăvniceii. (...) Dacă aș dezbrăca o feministă, își zice Badea Ion, căruia i se poate permite la vârsta lui și o probă riscată, m-aș prinde că aș găsi-o cam nespălată și cu o rufă pe ea, care miroase a săpun clătit cu apă multă.” - Tudor Arghezi, în Bilete de papagal, 1928.

„O familie este cu totul altceva decât împreunarea amoroasă a doi îndrăgostiți, care constituie numai un fragment din căsătorie. (...) Bărbatul, ca și femeea, trăiește mai ales prin stima pe care trebuie s-o merite din partea tovarășului, dar parcă situația e și mai gravă atunci când căsnicia este ruptă de femeie, care se identifică preferințelor sexului mult mai pronunțat ca bărbatul și cade în sclavia simțului genezic. O femeie care-și datorește sieși, înainte de toate, un sentiment, nu poate să-și înșele bărbatul și credem că acest sentiment nu vine numai de la natură, dar că el este determinat și de educația, de pildă, continuă și rectilină a părinților.” - Tudor Arghezi, în Bilete de papagal, 1929.

„Femeile inteligente nu se vor emoţiona peste măsură de concursul de frumuseţe pe care l-a propus America, dar care sunt acele femei inteligente? Probabil acelea care pun mai presus de orice viaţa de familie şi care nu se agită pentru obţinerea unor drepturi care să le aducă pe picior de egalitate cu bărbaţii.” - Tudor Arghezi, Bilete de Papagal.

Proeminenta feministă Valentina Focşa e cu picioarele pe pământ. 

„Nu numai dreptul absolut ce-l are fiecare individ într-o alcătuire statornică de a-şi spune cuvântul pentru garantarea intereselor sale morale şi materiale, coprinse în însăşi interesele alcătuirei, dă femeei dreptul de vot, ci chiar interesul colectiv o cere: individul ce nu poate lucra la binele obştesc este o nulitate socială.” - Valentina D. Focşa, „Necesitatea dreptului de vot pentru femee”, în Acţiunea feministă, 1919.

Ilustraţie de M.H. Maxy pentru revista „UNU”, 1930

***

Situația era infinit mai complexă decât o reproducem aici, dar ceea ce sare în ochi răsfoind o parte din presa interbelică este contrastul puternic dintre familie & „valori” tradiționale și emancipare & libertinaj, dintre „pudoarea” și puritatea autohtone (pretinse mai ales femeilor) și decadența occidentală. Pe fundalul acestor tensiuni plutește, însă, romantismul cel de-a pururea. 

„Dinu se gândea: 
- E prima femee pe care o iubesc...Prima dragoste adevărată. E măritată...ei și dacă e măritată ce? Bărbatul ei e o piedică. O barieră...Dar o barieră arată că pe acolo trebue să treci...Voi trece, voi trece. Toamna arunca lebede în lac...Sălciile pletoase întindeau mâna să le prindă. 
- La ce te gândești?
- Nu știu...Vag...Dar tu?...
- Tot așa.
Amurgul cocea castane într-un colț de alee într-o sobă mică cu foc roșu ca un ciclop cu un ochiu de sânge în frunte...
- Dorina!”

***

Imagine principală: Colaj de Oana Barbonie

Mulțumiri speciale lui Mihai Iovănel pentru dosarul cu scandalul LGBT din „Credința”.

Următorul episod va urmări reprezentări ale iubirii în presa comunistă.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK