10. La începutul anului a murit Umberto Eco, către sfârșitul său Leonard Cohen. Între ei și după aceea nenumărați cântăreți, actori și alți inși suficient de norocoși ca moartea lor să fie remarcată și deplânsă de fani.
9. Mihai Șora și Neagu Djuvara au împlinit 100 de ani. Cei doi sunt cum nu se poate mai diferiți. Primul este un comunicator sibilinic, cunoscut, culmea!, mai mult prin interviuri decât ca autor al unei opere filozofice pe care n-a citit-o mai nimeni și care n-a produs nici o citare pe nicăieri; al doilea este un mare vorbitor, relansat cu succes la bătrânețe ca autor de cărți de popularizare istorică.
8. În topurile pe 2016 l-am găsit cu surprindere pe Mircea Cărtărescu cu romanul Solenoid, publicat, totuși, în 2015. E un mod de a spune că lumea vrea capodopere dar că anul acesta nu le-am prea avut – sau n-au fost văzute.
7. Totuși, avem o capodoperă – cartea lui Mircea Mihăieș despre Ulise-le lui James Joyce, Ulysses, 732. Romanul romanului. 1016 pagini. Cine le citește va fi răsplătit pe deplin.
6. Cea mai bună carte tradusă în 2016 este probabil 2666, marele roman al lui Roberto Bolaño. Cea mai adictivă: Ernest Cline, Ready Player One. Cea mai palpitantă: Eleanor Catton, Luminătorii. Cea mai melancolică: Hugo Pratt, Corto Maltese. Balada mării sărate. Cea mai utilă: Domenico Losurdo, Contraistoria liberalismului.
5. Din proza românească m-a bucurat revenirea lui Radu Pavel Gheo cu romanul Disco Titanic.
Dar dacă ar fi să aleg un singur autor pe care l-aş asocia cu anul acesta, acela (aceea) ar fi Lavinia Braniște; povestirile din Escapada (2014), citite abia acum, și romanul Interior zero (2016) mi-au plăcut ff mult.
Îmi rămân oricum destule romane de citit, începând cu câteva SF-uri publicate de Dănuț Ungureanu la sfârșitul anului; cine pretinde în bilanțurile de la începutul de an că a trecut prin toată producția e un mincinos chiar și într-o piață editorială mică precum cea românească.
4. A apărut o nouă revistă, „Iocan”, dedicată prozei scurte și editată de Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Marius Chivu. Despre primele două numere am scris aici și aici, pe al treilea (făcut de Chivu) o să-l recenzez cât de curând. Împreună cu „Poesis international”, dedicată poeziei, e cam cel mai bun produs în materie de publicații literare de la noi.
3. În materie de poezie 2016 a fost, ca de obicei, foarte bun, începând cu debutanții George State (Crux), Ciprian Popescu (Mile End) și continuând cu titluri de Rita Chirian (Casa fleacurilor), Sorin Despot (Termeni şi condiţii), Matei Hutopila (Tişiţa), Radu Niţescu (Dialectica urşilor), Livia Ștefan (Lolita32), Alex Văsieş (Instalaţia), Elena Vlădăreanu (Non Stress Test) și alții/altele. N-am citit încă Spiro de Andrei Doboș.
2. Editura Cartea Românească, aparținând Uniunii Scriitorilor, a trecut din managementul Editurii Polirom (care făcuse din ea, prin Silviu Lupescu și Mădălina Ghiu, o editură profesionistă, vizibilă pe piață și dedicată în aceeași măsură scriitorilor tineri – mulți au debutat acolo – și veteranilor de calibrul lui Radu Aldulescu) în acela al Editurii Paralela 45. Până una alta pare o mișcare proastă din partea USR.
1. Cărtărescu n-a luat nici anul acesta Premiul Nobelul, în schimb l-a luat Bob Dylan. Reacțiile ultragiate din media și de pe Facebook au dovedit cu asupră de măsură că postmodernismul, cu pretențiile lui de relaxare a taxinomiilor și a canonului, a trăit și a murit degeaba.
