Arte vizuale / Nevăzători

Am pipăit-o pe Venus

de Cristina Voinea

Publicat pe 27 mai 2016

Anul ăsta, de Noaptea Muzeelor, Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAis) a intrat cu bocancii în indiferența multora dintre noi și a autorităților față de problemele persoanelor cu dizabilități care vor să cunoască arta în muzee și în galerii. În 99,9% din cazuri din aceste spații, arta e inaccesibilă celor cu deficiențe de văz ori de auz. Expoziția SenseAbility a fost special concepută de o mână de tineri, absolvenți ai facultății de Arhitectură, pentru a-i ajuta pe nevăzători să ajungă mai aproape de lucrări de artă. În același timp, i-a sensibilizat pe cei care nu își pun niciodată problema transformării orașului dintr-unul parcă special creat pentru mașini, într-unul mai prietenos cu pietonii și mai ales cu persoanele cu dizabilități.

Exponatele din cardul SenseAbility, în mare parte mulaje după lucrări celebre, au fost făcute de studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Nimic interesant, și-ar putea spune cei vrăjiți de posibilitatea de a vedea toate marile opere de artă ale orașului într-o singură seară: până la urmă, de ce ar vrea cineva să vadă reproduceri, în locul unor capodopere originale, de El Greco sau Bruegel Cel Bătrân? Simplu: pentru că în cadrul SenseAbility exponatele nu se văd, ci se simt – și nu într-un sens metafizic. Vizitatorii sunt echipați cu ochelari prin care nu se vede nimic și bastoane pentru nevăzători, și sunt îndemnați să exploreze spațiul expoziției folosindu-și toate celelalte simțuri. Pe întregul parcurs există un ghid care ușurează considerabil lucrurile, dar chiar și cu instrucțiuni clare de tipul fă un pas la dreapta, întoarce-te la 90 de grade, tot este dificil.

Eu mi-am pus ochelarii în fața unor trepte, pe care a trebuit să le urc cu ajutorul bastonului. Din fericire, înainte de a începe explorarea, Alex, ghidul nostru nevăzător, ne-a explicat cum ar trebui să ne orientăm în spațiu și cum să folosim bastoanele. Deși văzusem scările înainte de a-mi pune ochelarii, pe tot parcursul urcării lor am avut o constantă senzație că voi cădea. Odată ajunsă sus, în camera expoziției, lucrurile au decurs ceva mai ușor. O voce m-a ghidat către exponate, iar eu le-am atins și mângâiat, tot încercând să-mi dau seama ce reprezintă. Nu am dibuit-o decât pe Venus, zeița frumuseții, deși Alex mi-a povestit care ar fi cea mai bună metodă de explorare tactilă a lucrărilor. Am avut senzația că am trecut prin mai multe camere, că voi dărâma în mod sigur vreun exponat sau că mă voi împiedica, iar singurul moment de siguranță a fost când am întâlnit alte mâini care bâjbâiau și ele în căutarea a sensului.

SenseAbility este una dintre cele mai interesante expoziții la care am fost de foarte multă vreme.  Odată, pentru că am avut ocazia să ating lucrările și să îmi dau seama ce ar reprezenta din formă, textură și materiale. I-am pipăit pe Ares, pe Mincu și soția sa, pe Madona cu pruncul în brațe și câteva efigii. Apoi, toată experiența m-a făcut să îmi dau seama cât de neprietenos este Bucureștiul - cu toți cu factorii lui de decizie - cu persoanele cu orice fel de dizabilități și cât folositoare sunt inițiativele precum cea a AMAis. 

SenseAbility a avut loc pe 21 mai în Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în cadrul Nopții Muzeelor. Rămâneți la curent cu Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială, care în mod sigur va mai avea proiecte unde cei ce văd și cei ce nu văd să exploreze, pe cât posibil, lumea din perspectiva celuilalt. 

Foto: AMAis

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK