Cadouri de la Amural, festivalul de artă vizuală cu care am închis vara: un poet de 23 de ani, fotografii despre privilegiu, niște neoane care te iubesc, pisici psihedelice proiectate pe turn de cetate, cover-uri după formația Albatros, un joc cu șobolani, un mix techno. Și .gif-uri!

Gata vara, trebuie să despachetez. De la festivalul de artă vizuală Amural de la Brașov am plecat cu un bagaj de descoperiri frumos ambalate: poezie, muzici, fotografii și ilustrație. Ca pe ultimele bomboane din pungă, am tot amânat să le desfac. M-am mai agățat de vară în felul ăsta și mi-am spus că, înainte să le împart cu ceilalți copii, vreau să le cercetez mai bine.

Așa că am citit, am google-it, mi-am adus aminte și am reascultat muzicile. Au trecut două săptămâni de la festivalul de pe deal, din locul numit „După Ziduri”. Ediția de anul ăsta a fost abia a doua, dar dacă vrei să-ți faci o idee ce poți să găsești acolo, ca să te convingi să-ți închei vara viitoare cu un weekend la Brașov, uite ce m-a bucurat pe mine acolo:

1. Raze de Soare & Dan Basu

Raze de soare, proiectul label-ului Future Nuggets, nu a avut nevoie de prezentări la Brașov – din line-up-ul care îi includea pe Rodion GA și Rusu și Flore, ei erau evenimentul pentru mulți. Nu știu ce spune asta despre tineretul hip și gusturile sale muzicale. Tot ce știu e că în luminișul de pe deal, sub Turnul Negru, se strânsese de la bun început o cantitate semnificativă de public, dornic să dea din șold pe prelucrările după Albatros și varii manele. Dacă e prima oară când auzi de proiectul ăsta și ești suspicios, curios, reticent, absolut scandalizat că la petrecerile din ziua de azi se ascultă (un fel de) manele, poți să dai play aici, să vezi cum sună. Ca fapt divers, rezistența asta, la un gen de muzică asociat predilect cu marginea societății, a fost prezentă și la fața locului. În timpul concertului, un băiat din public s-a întors spre un altul și-a întrebat: „A, asta nu e manea, nu? Pot să dansez și eu pe ea!” (Pro tip: dacă-ți sună bine și ai chef să dansezi, poate ar trebui să nu-ți pese cum se cheamă genul muzical, zic și eu.)

La Brașov au avut: probleme cu sunetul, la care s-a strâmbat din plin din nas; o melodie nouă, sau cel puțin nouă pentru mine, pe care n-am găsit-o (încă) la liber la download de pe Soundcloud-ul Future Nuggets – dar din care mi-a rămas în cap simțământul 90ist al versului „Sunt șmenar, am mărci, dolari”; niște păsări și pisici și alte jucării high camp, pop psihedelice, gândite și gâdilate din video-proiecție de Dan Basu. Cine? Vezi aici, citești aici, îți faci o idee din fotografiile și .gif-ul de mai jos.

Fotografii de Vlad Dumitrescu.
Fotografie de Orsolya Balint.
.gif cu visuals de Dan Basu, din fotografii de Vlad Dumitrescu.

2. Video-mapping, instalații, proiecții & alte jucării luminoase

O scurtă notă despre anxietate și întuneric, la Amural: dacă ți-e frică de beznă, festivalul de După Ziduri ar putea fi una dintre experiențele alea care te desensibilizează și te-ajută să te împrietenești cu lipsa luminii. Dacă te duci la festival, o să ajungi pe o alee îngustă, mărginită de un zid înalt și cu un râu care clipocește în apropiere. În jur n-o să vezi nimic. Apoi o să ți se obișnuiască ochii, o să ți se dilate pupilele, ca să încapă în ele cât mai multă vibrație luminoasă. Când, în sfârșit, o să poți să vezi, o să dai peste niște tripuri.

Anul ăsta au fost multe – iar pe cele mai spectaculoase, le-am strâns în galeria de mai jos. Într-o ordine aleatorie, o să vezi: o floare luminoasă, niște capete vectoriale, 3D, luminoase, un zid pe care se proiectau culori pe care le amestecai chiar tu, într-o cutie de lângă proiector, niște neoane care-ți spun că te iubesc din toată inima și, desigur, marele graffiti Amural.

3. Poezia lui Alex Văsieș

Poezia vine de pe facebook în 2016 și încă mi-e greu să mă obișnuiesc cu asta. Dar s-o iau de la început. Pe lista de autori prezenți la experiențele de visual poetry de la Amural se afla și Alex Văsieș. Visual poetry înseamnă lectură de poezie + alte experiențe senzoriale. La Amural, s-a desfășurat în Turnul Alb, de unde Brașovul se vede așa:

Fotografie de Vlad Dumitrescu.

Pe Alex Văsieș nu l-am prins vineri, dar cine știe ce mecanism mnemonic mi-a aruncat numele lui în cap. La câteva zile după festival, pe facebook, Luiza a zis ceva de genul: „băi, trebuie să facem ceva cu tipul ăsta, e noul nume din poezie.” Algoritmul o fi reținut și el ceva, pentru că mi l-a adus în feed într-o poză a unui prieten comun, apoi din cauza unui comentariu al unui alte cunoștințe – în fine, vă plictisesc cu toate detaliile astea, pentru că mi s-a părut că au un ecou în ce scrie Alex Goldiș despre poezia lui Văsieș. Despre volumul Instalația, publicat de poetul născut în 1993 la Bistrița anul acesta la Cartea Românească:

„Daca poeții minimaliști din ultimii ani încearcă adesea să trișeze subtil decupând din real aspectele lui violente (i.e. maximale), Alex Văsieș riscă prin pariul total pe placiditate. Nu e vorba însă doar de o înregistrare cu intensitate scăzută a datelor realului și a dinamicii «deplasărilor atomice», ci de un mult mai subtil proces de asceză: un ghid fără emfază de How to disappear completely în spatele texturii realului.” (Alex Goldis)

În 2012, Văsieș a debutat la Casa de Pariuri Literare cu Lovitura de cap, aici are un blog, l-am găsit de citit pe Zona Nouă și în Subcapitol, iar anul ăsta înțeleg că va apărea un volum de poezii publicate de Oana Văsieș în ultimii ani (despre legătura dintre Alex și Oana Văsieș nu mă pronunț, rămâne de descoperit). La urma urmei, eu rămân cu versurile astea, din Pastorala alemană (și mai vreau):

Pe panta cu frăguțe aleargă acum perechi de copii și vorbesc tare,

crezînd că doar așa li se aud vocile, se lasă
purtați de curent, în hainele cu bretele colorate.
Iubirea mea e atomică, dar nu îi poate atinge.
Ce jos era cerul cu luminile lui,
ce excitați și frumoși noi toți, în blînda lui strînsoare.

4. 3 ilustratori din 10

Expoziția de ilustrație de la Amural a adunat în Turnul Alb zece tineri artiști, cu ale căror nume mă mai întâlnisem sau nu prea: Alina Marinescu, Cristin Prandea, Livia Fălcaru, Mircea Pop, Paul Vîrlan, Petre Cremuso, Pisica Pătrată, Raluca Băraru, Tiberius Ciucinciu și Tuan Nini.

Expoziția de ilustrație din Turnul Alb, work in progress. Fotografie de Vlad Dumitrescu.
Fotografii de Vlad Dumitrescu.

M-am oprit asupra a trei nume, din categoria „văzut mai rar, vreau să mai văd”:

Tiberius Ciucinciu

Lui Tiberius poți să-i dai follow pe facebook, ca să descoperi un tip tânăr cu job în advertising, umor cu iz de bro, căruia îi plac pisicile și pepenii vara, și care face jucării vizuale de la.gif-uri random-psihedelice la ecuații fără soluție. Zice că-l definesc pasiunea pentru știință și scepticismul - „astea mă țin cu picioarele pe pământ. Și ce mă ține cu capu' în nori, sunt chestiile neobișnuite, dubiozele și arta care e nici simplă, nici prea complicată”. De ce-mi place ce face Tiberius, dincolo de afinitățile comune pentru feline domestice, scepticism și fructe cu conținut ridicat de apă? Pentru mixul ăsta de obrăznicie, un pic de apocalipsă și ceva SF absurd. A se vedea mai jos.

Sursa ilustrațiilor: Profilul de Behance al artistului

Livia Fălcaru

Și-n ilustrațiile Liviei vezi frânturi de final de lume, dar unul mult mai intim. Te privește-n ochi, te decorporalizează, te aruncă printre stele, te tăvălește prin culori tari și te-ntoarce înapoi spre tine, să te gândești la singurătate, fericire și tot ce-ți mai plutește prin cap. A, și să-i dai follow pe Instagram, postează chestii mișto.

Sursa ilustrațiilor: Tumblr-ul artistei

Paul Vîrlan

Paul V. nu e un nume tocmai nou, ceea ce nu poate decât să mă bucure, pentru că asta înseamnă more goodies de la el. Pe lângă ilustrații și animații, Paul are un joc în dezvoltare (Ratz Arena) și face și design de tricouri și bum bags. Despre arta lui spune că e „un limbaj al creierului meu, locul unde se poartă războiul dintre mine și lume”. Într-un fel, după o apocalipsă cu cringe humor și una cu introspecție, la Paul Vîrlan am găsit varianta 3, în culori neon și cu caligrafie.

Character art și animație pentru „Ratz Arena”
Ilustrații din seria „Passé composé”

Sursa ilustrațiior: site-ul artistului și pagina lui de facebook

5. Fotografii despre privilegiu

Înainte de party-uri, dans, desene, grafitti, am trecut la Amural pe la expoziția 1% Privilege in a Time of Global Inequality – un reminder necesar despre inechitate. O expoziție eveniment, însoțită de un album foto, care include și un eseu de Joseph Stiglitz, câștigător al premiului Nobel pentru economie – expert în inegalitate. De ce avem nevoie de experți într-un fenomen de domeniul evidenței? De ce trebuie să și vorbim despre prăpastia din ce în ce mai mare între bogăție orbitoare și sărăcie lucie? Uite 5 fotografii, vorbesc de la sine.

La intrarea în expoziția din curtea Colegiului Național Aprily Lajos. Fotografie de Vlad Dumitrescu.
„Opéra de Monte-Carlo, Monte Carlo, Monaco”, 2009. Fotografie de David Leventi.
Cameristele pregătesc o cameră pentru un oaspete al unei familii bogate din Kenya. 2011. Fotografie de Guillaume Bonn.
Tong, 29 de ani, pozează pentru fotografiile de nuntă, la Princess Studio, un studio foto de nunți din Shanghai, China. 2013. Fotografie de Guillaume Herbaut.
Un bărbat fără picioare lustruiește stelele de pe Hollywood Walk of Fame. 2005. Fotografie de Juliana Sohn.

BONUS: Un mix techno pentru toamnă, de la Chlorys

Nu știu care a fost primul party la care am auzit de tipa asta blondă, androgină, alien, pe care-o cheamă Mihaela Vasiliu. Nici nu contează. Poate contează că ține aici un jurnal vizual și că mixul de mai jos, pentru revista JUG, mi-a ținut de urât pe drumul cu trenul înapoi de la Brașov la București. Și m-a ajutat să-mi treacă un pic dorul de a nu fi ajuns anul ăsta la mare. Asta după ce ascultasem ce-a pus Chlorys la Amural, la un vin în poienița asta:

Amural Ambiental. Fotografie de Orsolya Balint.

 Pe Chlorys poți s-o vezi ilustrând sonor live spectacolul despre identitate transgen La Institutul schimbării, la Centrul Național al Dansului, pe 28 septembrie.