Alexandra Cojocaru este o artistă vizuală din București care în ultimii ani a surprins prin lentila aparatului ei o comunitate care deseori rămâne în umbră: scena de drag.
Am urmărit proiectul ei și am invitat-o la o discuție despre autenticitate, felul în care reușește fotografia să schimbe percepțiile asupra unei comunități, dar și despre propriile ei frici.
Articolul face parte dintr-o mini-serie în care am invitat trei fotografe din București să ne răspundă la câteva întrebări și să ne arate cum surprind lumea din jurul lor, printr-o lentilă feministă.
„Cel mai mare obstacol rămân eu însămi. Știu că sună a clișeu, dar perfecționismul și nevoia de control m-au blocat de multe ori. Încă lucrez cu asta - învăț să-mi dau voie să greșesc, să las lucrurile să fie imperfecte și să iubesc ceea ce fac, exact așa cum este”, descrie Alexandra Cojocaru parcursul ei din fotografie.
Acum, la 31 de ani, își amintește foarte clar ziua în care și-a spus „Ok, de azi sunt artistă”. A venit în mijlocul unei perioade în care apăreau primele episoade de anxietate și de depresie. Fotografia a devenit, așadar, o formă de refugiu și, în timp, o parte din identitatea ei vizuală cu care își construiește acum universul artistic
Primele piedici peste care a dat în fotografie au venit, paradoxal, dintr-un mediu care trebuia să sădească încredere: din facultate. A urmat masterul în fotografie la UNArte, asta după ce a terminat medicina, domeniu în care încă profesează.
„Nu am găsit mereu deschiderea și libertatea pe care mi le imaginam într-un spațiu artistic. Totuși, masterul s-a dovedit a fi o decizie bună, m-a făcut să evoluez atât ca persoană, cât și ca artist”, povestește tânăra fotografă.
Cât despre felul în care se raportează la fotografiile ei, mereu a simțit că nu poate să surprindă pe cameră decât ceea ce iubește.
„Iubirea și empatia față de tot ce mă înconjoară sunt esențiale pentru felul în care mă apropii de imagine. Poate sunt idealistă, dar chiar și în mijlocul precarității sau al fragilității, continui să văd lumea ca pe un loc profund frumos”, continuă fotografa.
Vede fotografiile ei ca pe o formă de tandrețe sau grijă față de oamenii din jurul ei, obiectele pe care le surprinde pe cameră sau locurile în care merge. O formă de a înțelege ce trăiesc cei din jurul tău, fără să-i judeci sau să proiectezi propriile idei asupra lor.
În cadrul masterului a început să documenteze scena de drag din București și să surprindă un univers care începea să crească timid și la noi în țară. Am vorbit cu Alexandra Cojocaru despre autenticitate, dar și despre cum poate fotografia să schimbe percepțiile oamenilor asupra unei comunități.
Cum ai ajuns să lucrezi cu drag queens pentru proiectul tău de master? Ce te-a inspirat să explorezi această comunitate?
Am descoperit această lume printr-o coincidență fericită, fără să-mi propun inițial să o transform într-un proiect. Am ajuns întâmplător la un spectacol de drag și îmi amintesc perfect primul gând pe care l-am avut: această lume este mult prea frumoasă ca să nu fie documentată. Energia, frumusețea și magia acestor oameni trebuiau surprinse în imagini. Am mers în backstage și am făcut câteva fotografii, ştiu ca îmi tremurau mâinile de emoție. A fost un moment-cheie, în care am înțeles că acest univers trebuie explorat și adus în fața unui public mai larg.
Cum reușești să păstrezi autenticitatea în imaginile tale?
Autenticitatea este un concept polimorf, eu înca ma întreb - când pot considera o imagine ca fiind “autentica”. Deși abordez zona fotografiei documentare, nu îmi propun să adopt o abordare pur obiectivă sau distantă—nici nu cred că acest lucru este posibil. Implicarea mea este esențială, pentru că îmi doresc ca imaginile mele să amplifice și să celebreze această lume. Drag queens are like rock stars, and they should be portrayed as such. Pentru mine este mai important să suprapun viziunea mea și emoțiile pe care le trăiesc atunci când particip la show-uri, şi cred ca tocmai influența emoțiilor și ascultarea instinctului aduc acea autenticitate, acel ceva imaginilor pe care le produc.
Având în vedere contextul actual și faptul că vedem o ascensiune tot mai mare a mișcărilor anti-gen, în ce fel crezi că proiecte ca al tău pot contribui la schimbarea percepției asupra comunității LGBTQ+ în România și la promovarea diversității în fotografie?
Îmi doresc enorm ca oamenii care privesc imaginile mele să vadă magia acestei lumi. Vreau ca fotografia să fie un mediu prin care să combat prejudecățile legate de drag și să arăt că este, înainte de toate, o formă de artă. Din păcate, din cauza stereotipurilor legate de gen și de comunitatea LGBTQ+, drag-ul nu este încă perceput la adevărata sa valoare, ci este adesea privit prin filtrul fricii și al neînțelegerii. Sper ca acest proiect să contribuie, chiar și într-o mică măsură, la demitizarea acestei lumi și la validarea ei ca parte a culturii vizuale contemporane.
În ciuda obstacolelor impuse de societate, spectacolele de drag au început să câștige tot mai mult teren, să atragă un public divers și să fie găzduite în tot mai multe locații. Nu pot decât să sper că acest fenomen va continua să crească, că scena drag din România va deveni și mai vizibilă și că va primi recunoașterea artistică pe care o merită.
Alexandra Cojocaru este artistă vizuală și medic rezident în genetică, cu o practică axată pe fotografia de portret, intimitate și reprezentarea comunităților marginalizate. A expus la Art Safari, MARe și a colaborat cu VICE România, Scena9.
Munca ei o găsești în expoziții și, printre algoritmii mai mult sau mai puțin prietenoși, pe Instagram.
