Actual

Cineclub Queer în vremea referendumului - 5 întrebări pentru Andrei Luca

de Luiza Vasiliu

Joi, 21 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema Union, are loc prima proiecție din cadrul nou-înființatului Cineclub Queer: „Sunday Bloody Sunday”, în regia lui John Schlesinger, un film care a avut premiera în 1971, la patru ani după decriminalizarea homosexualității în Marea Britanie, și care arată pentru prima dată un sărut între două persoane de același sex.

Cineclubul e organizat de Asociația Cinefocus în parteneriat cu Cinemateca Română și își propune să aducă pe ecranele de la noi filme care vorbesc despre comunitatea LGBT și să creeze un spațiu de dialog pentru minoritățile sexuale din România. Proiecțiile sunt urmate de dezbateri moderate de critici de film.

L-am rugat pe criticul Andrei Luca, unul dintre organizatorii Cineclubului, să ne răspundă la câteva întrebări.


Cam cât de des se vorbește la noi despre identitate LGBT în cinema?

Sunt foarte puține filme românești care vorbesc măcar tangențial despre personaje care aparțin minorităților sexuale. Printre cauzele principale care au inhibat producția de lungmetraje care abordează subiecte LGBTQ+ se numără și faptul că homosexualitatea a fost criminalizată în România până în 2001. Din păcate, după 2001 schimbarea legislației nu a generat un val de interes față de acest subiect, iar asta nu face decât să confirme faptul că e dificil să ștergi cu buretele decenii întregi de criminalizare și reprimare.

Însă, din fericire, lucrurile se schimbă în bine. În ultimii ani au apărut din ce in ce mai multe scurtmetraje care abordează subiecte LGBTQ+. Mai mult, „Soldații. Poveste din Ferentari”, ecranizarea Ivanei Mladenovic după romanul scris de Adrian Schiop, se numără printre cele mai așteptate producții autohtone care vor fi lansate în 2018 pe ecranele din România

De ce e important ca discuția asta să aibă loc?

Din anii ‘80, mai exact de când au început să apară primele festivaluri de film LGBTQ+ pe plan internațional, producția de filme cu tematică queer a crescut treptat. Apariția unor astfel de evenimente a încurajat o întreagă industrie, a oferit spațiu de proiecție și de dezbatere pentru o serie de lungmetraje care cu greu și-ar fi găsit locul în cinematografe și a format o nouă generație de spectatori.

Dincolo de efectele pe termen lung (promovarea acceptării și a toleranței, schimbarea mentalităților etc.), evenimentele similare Cineclubului Queer contribuie la formarea unui public autohton. O bază de spectatori LGBTQ+ numeroasă și informată constituie primul pas în antrenarea spiralei cerere-ofertă de pe piața culturală și reprezintă un argument convingător care ar putea încuraja distribuitorii locali să aducă mai multe filme queer pe ecranele din România.

 Spune-mi cum ați scotocit prin Arhiva Națională de Film și ce-ați găsit acolo.

 Demersul a plecat dintr-o curiozitate a noastră de a vedea ce titluri sunt incluse în cataloagele Arhivei Naționale de Filme, mai ales că până în 2001 homosexualitatea a fost criminalizată, iar după 2001 minoritățile sexuale au purtat stigma unui subiect tabu. Astfel, am alcătuit o listă de aproximativ 150 de lungmetraje realizate până în 1990 pe care le-am căutat rând pe rând. Rezultatele acestor căutări vor putea fi urmărite în cadrul proiecțiilor pe care Cineclubul Queer le va organiza în viitor.

Cum ați ales primele titluri? Care-s criteriile?

Ne dorim ca selecția să acopere o varietate stilistică cât mai mare, iar asta presupune implicit și alegerea unor filme din perioade și zone geografice diferite. De asemenea, a fost important să includem cât mai multe litere din spectrul LGBTQ+, ceea ce nu tocmai e ușor când vine vorba de filme queer vechi dintr-un motiv foarte simplu: cam toate prejudecățile și formele de discriminare prezente în societatea heterosexuală există sub diferite forme și în microsocietățile LGBTQ+. Bărbații albi au avut (și încă au) un acces privilegiat la resursele și la mijloacele de producție artistică, iar acest privilegiu nu a ocolit comunitatea LGBTQ+. Acest fapt se reflectă în mod flagrant în temele și subiectele abordate de multe filme queer vechi.

În același timp, vrem ca filmele pe care le proiectăm să fie relevante pentru publicul autohton și pentru contextul actual.

Filmul LGBT preferat?

Am o listă întreagă de filme, mi-e greu să mă limitez la unul singur: „To Wong Foo Thanks for Everything, Julie Newmar” (r. Beeban Kidron, 1995), „The Rocky Horror Picture Show” (r. Jim Sharman, 1975), „Pink Flamingos” (r. John Waters, 1972), „Flesh” (r. Paul Morrissey, 1968),  „Ludwig” (r. Luchino Visconti, 1973), „Carol” (r. Todd Haynes, 2015), „L’inconnu du lac” (Alain Guiraudie, 2013), „Gouttes d'eau sur pierres brûlantes (r. François Ozon, 2000), orice de Fassbinder (dar in special „In einem Jahr mit 13 Monden”), „Tropical Malady” (r. Apichatpong Weerasethakul, 2004), „The Adventures of Priscila, Queen of the Desert” (r. Stephan Elliott, 1994), „Tangerine” (r. Sean Baker, 2015), „Paris is burning” (Jennie Livingston, 1990), „E agora? Lembra-me” (r. Joaquim Pinto, 2013), „The Watermelon Woman” (r. Cheryl Dunye, 1996), „Portrait of Jason” (r. Shirley Clarke, 1967) etc.

Imagine main: still din filmul „Sunday Bloody Sunday”

de

  • Luiza VasiliuLuiza Vasiliu

    Editor coordonator. I-a cântat Nick Cave o piesă la un concert. Mai multe despre Luiza, aici. O găsiți la luiza@scena9.ro. 

20 September 2017 ora 10:00


Tag-uri


X Revista Scena9