Carte / Horror

Un Frankenstein contemporan

de Mihai Iovănel

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 17 noiembrie 2020

Suntem în 1816, în Elveția, pe malul lacului Geneva. Un grup de patru prieteni își petrec nopțile friguroase de vară bând vin și citind povestiri cu fantome. Doi dintre ei sunt poeții romantici Byron și Shelley. Ceilalți sunt doctorul Polidori și Mary Wollstonecraft, partenera de 18 ani a lui Shelley. Într-una din nopți, Byron vine cu ideea ca fiecare să compună o astfel de poveste gotică. Zarurile sunt aruncate. Peste un an Polidori tipărește Vampirul, considerată prima scriere modernă cu vampiri. Iar Mary Shelley va publica în 1818 romanul Frankenstein. Reeditat fără întrerupere până azi, Frankenstein stă atât la baza figurii moderne a androidului/robotului (Isaac Asimov folosește sintagma de „complexul Frankenstein” în Eu, robotul), cât și la originea discuțiilor de astăzi despre autoevoluție, transumanism ș.a.m.d. În prima parte a secolului al XIX-lea, Byron și Shelley era priviți ca niște zei. Nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să vadă în Mary Shelley mai mult decât autoarea unui roman bizar. Între timp lucrurile s-au schimbat. Notorietatea ei o depășește astăzi pe cea a poeților amintiți. 

Frankissstein. O poveste de iubire

Jeanette Winterson, traducere de Vali Florescu
Humanitas Fiction
2020

Romanul lui Jeanette Winterson Frankissstein. O poveste de iubire (publicat în engleză anul trecut și tradus acum de Vali Florescu pentru Humanitas Fiction) își are punctul de plecare în noaptea din 1816 – una din cele mai faimoase nopți literare. Întâmplările sunt văzute din perspectiva lui Mary, o inteligență precoce și neconvențională, cu o sensibilitate ascuțită și neliniștită. Acesta este primul fir narativ din Frankissstein. El alternează cu un al doilea fir, plasat în secolul al XXI-lea; protagoniștii săi sunt Ry Shelley, un doctor transgender (Ry vine de la Mary), și Victor Stein, un profesor interesat de inteligența artificială și de trecerea de la uman la post-uman. Victor Stein visează să reanimeze o persoană criogenată și să transfere conștiința umană pe suport anorganic, obținând astfel nemurirea. 

Cele două planuri ale romanului se reflectă unul în altul, așa cum personajul Frankenstein imaginat de Mary Shelley se reflectă în figura lui Victor Stein (de altfel, romanul lui Jeanette Winterson inserează și fragmente rescrise din romanul Frankenstein, plus episoade pe care Mary Shelley nu le-a scris niciodată). Dar nu este vorba de o simplă actualizare, în genul celeia din romanul O paranteză în timp, în care Winterson reimagina în decor contemporan piesa Poveste de iarnă de William Shakespeare. Aș descrie mai curând Frankissstein ca pe o explorare a romanului Frankenstein și a motivului său central – încercarea omului de a repeta actul de Creație, de a lua locul atribuit până atunci lui Dumnezeu sau evoluției oarbe. O explorare filozofică în primul rând, care capătă forma unui roman ce poate fi citit, pe pagini întregi, ca un poem. Cu toată tema „impusă” a lui Frankenstein și a monstrului său, cu toată construcția sa plină de simetrii riguroase, romanul lui Jeanette Winterson are un aspect liber, aproape năvalnic, care cere în același timp să fie citit dintr-o suflare și explorat în detaliu. (Traducerea realizată de Vali Florescu, excelentă ca de obicei, nu trădează stilul originalului.)

Frankissstein poate fi văzut într-o oarecare măsură ca un roman-pereche pentru Mașinării ca mine de Ian McEwan. Cele mai comice pagini din romanul lui Jeanette Winterson descriu niște roboți sexuali pentru uzul creștinilor pioși; sau un robot-femeie pliabil, controlabil prin telefon, care ajunge din greșeală să fie pus în funcțiune într-un spațiu public. Alt pasaj amuzant rescrie o propoziție-cheie din O cameră doar a ei de Virginia Woolf sub forma „Cinci sute pe an și o pulă doar a mea”. 

Dar Frankissstein acoperă o paletă amplă (roman gotic, erotic, satiric, SF, de idei), iar mizele sale depășesc cu mult astfel de glume pasagere. Una dintre aceste mize privește identitatea – identitatea sexuală, identitatea de gen, identitatea de specie. Un pasaj introspectiv al doctorului transgen:

„Nu sunt foarte înalt, la cei 1 metru 73 ai mei. Sunt genul zvelt. Șolduri înguste, picioare lungi. La operația de piept n-a fost mare lucru de îndepărtat, iar hormonii îmi modificaseră deja bustul. N-am purtat niciodată sutien când eram femeie. Îmi place pieptul meu, cum e acum; puternic, neted și drept. Îmi țin părul prins la spate în codiță, ca un poet de secol XVIII. Când mă uit în oglindă văd pe cineva pe care-l recunosc sau, mai precis, văd cel puțin două persoane pe care le recunosc. De-asta am ales să nu mă operez și în partea de jos. Sunt ceea ce sunt, dar ceea ce sunt eu nu e un singur lucru, nu e un singur gen. Trăiesc ca o ființă duală.”

Nu lipsește nici ceea ce unii anti-feminiști ar numi „agenda feministă”:

„mi-am amintit de zilele când eram prizonieri în casa de lângă lacul Geneva, sechestrați de ploaie, iar Byron și Polidori îmi explicau de ce principiul masculin e mai activ decât cel feminin. 

Nici unul dintre ei nu a părut să ia în calcul faptul că, fiindu-ți refuzată educația, fiind considerată, din punct de vedere legal, proprietatea unei rude de sex masculin, fie el tată, soț sau frate, neavând drept de vot și nici bani personali odată măritată, și fiindu-i refuzată orice profesie în afara celei de guvernantă sau dădacă, și orice ocupație în afara celei de mamă, soție sau fată în casă, și fiind obligată să porți o vestimentație ca să facă mersul pe jos sau călăritul imposibile, toate acestea ar putea afecta considerabil principiul activ al unei femei”.

Dar, în fond, într-un astfel de pasaj atribuit de Jeanette Winterson lui Mary Shelley nu este vorba de feminism, ci de un common sense elementar.


Imagine principală via Pixabay.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK