Recomandări / Timp Liber

Ai puțin timp? (#17)

de Scena 9

Publicat pe 30 iunie 2017

Cu toții stăm prost cu timpul, dar cum-necum mai găsim câte puțin pentru citit, ascultat și privit. Pentru astfel de momente, adunăm aici ce am mai descoperit prin redacție în ultima vreme.

Ce am descoperit? Kedi (Pisici), un documentar despre pisicile din Isanbul

Cât te ține? O oră și 20 de minute

De ce? Motanul meu a fugit acum trei ani, dintr-o curte de la țară în care-l plasasem ca să fie „liber”. Îmi place să cred c-a ajuns într-un loc mai bun. Adică în Istanbul, printre sutele de mii de pisici care trăiesc pe străzi și conviețuiesc cu oamenii, într-o libertate domestică. Kedi (pe care l-am văzut la festivalul Pelicam din Tulcea) are în prim-plan viața a șapte pisici de stradă și-a oamenilor în jurul cărora gravitează și care au grijă de ele, într-un oraș care crede că micile feline comunică cu Dumnezeu, iar oamenii sunt intermediarii. Și în care există o grijă colectivă față de ele. De mii de ani, pisicile s-au infiltrat în micile comunități ale metropolei turcești, devenind oglinzi pentru cei care le protejează și le respectă independența și totodată terapeuți care-i fac pe oameni să reflecteze asupra vieții într-un mod unic și tămăduitor. Personajele umane din documentar au scăpat de depresii și au dobândit o înțelepciune specială grație lor, aceasta fiind recompensa pentru că le-au lăsat să fie așa cum sunt: libere să facă și să ia ce vor și să-și dezvolte personalități distincte, împrumutate din lumea oamenilor. (Ionuț Dulămiță)

Ce am descoperit? Brothers: A Tale of Two Sons, un adventure game din 2013

Cât te ține? Eu (nu cea mai șmecheră gameriță din lume) +1 l-am terminat în vreo 5 ore. Deci bănuiesc că de fapt durează cam 3.

De ce? Pentru că, zic oamenii mai culți într-ale gaming-ului decât mine, dacă ai jucat Journey, știi despre ce e vorba și cât de bine va fi: o aventură care pare să nu se sfârșească niciodată, care te va purta prin tărâmuri fabuloase și, pe drum spre destinația pe care nici n-o intuiești acum, te va face să te întrebi, să simți, să te minunezi și să asculți. Sau așa ceva. Eu, o neofită, zic astfel: se vede, în primul rând, că Brothers a fost realizat împreună cu un regizor european de film. Din loc în loc, în lumile fantastice ale jocului, cele două personaje se pot așeza pe băncuțe, doar ca să se uite la peisaj. (Pro tip: Și să descopere uneori niște Easter eggs foarte rewarding din joc, deci nu dați skip la băncuțe.) Iar peisajul e incredibil: de la ruine subterane de inspirație aztecă la munți intimidanți la o lume înghețată cu animale polare fantastice – în fine, e foarte frumos realizat (dar suficient de vechi încât să nu ai nevoie de o placă video ultra nouă).

Însă cea mai frumoasă chestie la Brothers nu-i nici lumea, nici muzica – nici măcar povestea aventurii celor doi frați, Naiee și Naia, orfani de mamă, care pleacă prin lume să găsească un Copac al Vieții, a cărui sevă i-ar ajuta să-și vindece tatăl. Cea mai frumoasă parte din joc constă în faptul că nu poți juca decât cu ambii frați simultan. Cel mare e mai puternic, poate să ridice și să manevreze obiecte grele, pe când cel mic e mai agil, se strecoară și distrage atenția răilor. Nu funcționează decât împreună, un singur călător cu două perechi de brațe, ochi și picioare, printr-o lume care le pregătește niște lecții pe care cei doi puști nici nu se gândesc că o să le-nvețe. Pe bune, e frumos. O să-l las pe cel mai enervant celebru vlogger de pe tot YouTube-ul să-ți arate ce și cum. (Ioana Pelehatăi)

Ce am descoperit? O conversație între Slavoj Zizek și Will Self

Cât te ține? O oră și 17 minute

De ce? Fiindcă e un spectacol alert de argumente, teorii și speculații, al căror protagoniști - filosoful-trickster sloven Slavoj Zizek și scriitorul britanic Will Self, un cinic irezistibil - îți aduc aminte cam cum ar fi mișto & util să-i vezi pe intelectuali în spațiul public. De la cum ar explica psihanaliza lui Lacan criza lumii actuale, până la legătura (dacă există una, ar interveni imediat Will Self) între Hegel și Brexit, de la inflamarea lui Zizek, care pare să-și dea duhul apărându-și pozițiile din ultima lui carte, The Courage of Hopelessness, până la flegmatismul lui Self, totul e un roller-coaster: contează thrill-ul cursei, nu destinația. A, și e și una din ocaziile-alea rare în care doi oameni au curajul să se contrazică fără să se atace, de dragul dezbaterii și-al ideilor. Self se-ndoiește că Lacan ne-ar fi de vreun folos dacă vrem să-nțelegem lumea-n care trăim, Zizek se-ndoiește de pragmatismul lui Self. Și, desigur, chiar dacă amândoi aruncă cu nume și concepte din filosofie, politică și literatură, ținta comună a discuției e lumea noastră de azi unde, după cum cred amândoi, „singura luminiță din tunel sunt farurile trenului care vine spre tine”. Ce facem cu și în lume, putem s-o schimbăm fiecare, individual, sau suntem neputincioși până când nu se reformează „sistemul”? Contribuim sau nu la „violența sistemică”, atunci când scrollăm pe telefoanele noastre care conțin coltan, resursă a cărei exploatare vine la pachet cu distrugerea a mii de vieți în Congo? Și tot așa, timp de-o oră și-un pic, în care ți-ai dori să vezi mai des oameni vorbind pe bune despre ce cred, care s-aducă teme super-serioase pe masă, dar care să te invite să le-nțelegi sau respingi cu umor și ironie. (Andra Matzal)

 

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK