Nimeni nu are timp - dar oricine poate să și-l facă :) Pentru momentele alea pe care le furi din timpul de muncă sau de bere, ți-am pregătit din nou un platouaș cu bunuri de larg consum cultural. Săptămâna asta îți livrăm două articole despre distopia social media în care trăim, un film de Oscar și un podcast făcut în pușcărie.

Ce am descoperit: Articolul Inside the Two Years that Shook Facebook and the World, publicat în Wired 

Cât te ține: 40 de minute

De ce: Fiindcă e un text absolut necesar ca să înțelegem un pic mai bine experimentul tehnologic și social la care contribuim zilnic foarte mulți dintre noi, în ciuda oricăror diferențe. Articolul e o analiză extrem de bine documentată (au fost intervievați 51 de angajați ai Facebook) despre schimbările prin care a trecut rețeaua socială de la ultima campanie electorală din America și până azi și despre redefinirea constantă a rolului, politicilor și algoritmilor Facebook. Povestea „companiei care a ajuns să domine media, dar care nu și-a dorit să fie o companie media” ridică întrebări foarte importante pentru perioada asta unică în istoria omenirii, când societatea se mută online. Poate fi o companie de tehnologie neutră din punct de vedere politic? Cum păstrezi o platformă deschisă, garantând în același timp că nu va fi exploatată în interese partizane sau de către aventurieri pentru care propaganda online e doar o cale foarte simplă să faci bani? Ce faci când minciunile au mai mare succes la public decât adevărul, într-un sistem unde acest succes se traduce în bani - pentru angajații recompensați că au generat engagement, pentru companiile care vând publicitate etc.? Cum încearcă Zuckerberg și echipa lui să transforme Facebook într-o comunitate și ce implicații va avea faptul că o companie privată poate decide ce înseamnă conținut relevant, de calitate, pe care să ni-l livreze după niște algoritmi pe care nu-i cunoaștem? Una peste alta, un material numai bun de citit ca să ne uităm cu alți ochi la interfața alb-albastră care ne-ntreabă „La ce te gândești?” (Andra Matzal

P.S. Pe coperta ultimului număr Wired, apare un portret imaginat al lui Mark Zuckerberg, despre care puteți citi aici și din care găsiți un detaliu în ilustrația principală a acestui articol.

„And then there’s the simple, deep fear and mistrust that Facebook inspires. Every publisher knows that, at best, they are sharecroppers on Facebook’s massive industrial farm. The social network is roughly 200 times more valuable than the Times. And journalists know that the man who owns the farm has the leverage. If Facebook wanted to, it could quietly turn any number of dials that would harm a publisher—by manipulating its traffic, its ad network, or its readers.”

Ce-am descoperit: Podcastul Ear Hustle

Cât te ține: 10 episoade a câte 30 de minute

De ce: Ce înseamnă să îmbătrânești în închisoare? Poți să ai animale de casă acolo? Cum îți influențează culoarea pielii viața în pușcărie? Astea sunt câteva din întrebările la care o să găsești răspuns dacă asculți Ear Hustle. Podcastul e produs de doi deținuți la San Quentin, cea mai veche închisoare din California, și Nigel Poor, o artistă locală care a făcut mulți ani voluntariat acolo. Antwan Williams, unul dintre deținuți, face muzica (care e minunată), iar gazdele podcastului sunt Earlonne Woods, un alt deținut, și Nigel Poor. Primul sezon a apărut anul trecut, iar pentru martie anul ăsta este planificat cel de-al doilea sezon. Ear Hustle se distinge de toate materialele audio pe care le-am ascultat. E dureros de sincer și total lipsit de pretențiozitate. Poveștile sunt editate în laboratorul de media de la San Quentin, ceea ce pare ireal la cât de bine sună podcastul. (Diana Meseșan)

Ce-am descoperit: The Shape of Water, film cu 13 nominalizări la Oscaruri, regizat de Guillermo del Toro

Cât te ține: Două ore

De ce? E o mostră de cinematografie pură pe care tot mai puțini regizori îndrăznesc s-o practice astăzi. Într-un centru secret de cercetare din vremea Războiului Rece, o îngrijitoare mută se îndrăgostește de-o creatură capturată din apele Amazonului. Ar putea fi alb-negru dacă Guillermo del Toro n-ar ști să zugrăvească în tonuri calde de verde și roșu, ar putea fi film mut dacă regizorul nu i-ar da voce eroinei prin replicile și muzicile din filmele clasice ce-o înconjoară. Puteți vedea The Shape of Water la sfârșitul săptămânii viitoare la Cinema Elvire Popesco, iar bilete găsiți aici. (Vlad Odobescu)

Ce am descoperit: Un articol terifiant & excelent scris, despre distopia informațională dintr-un viitor în care trăim deja. Publicat pe BuzzFeed. (Da, site-ul ăla unde intrai pe vremuri doar pentru teste de personalitate și pozici cu pisicuțe, dar care acum face mai mult jurnalism decât cam toată presa mainstream.ro.)

Cât te ține: 15-20 de minute. E long read, dar merită.

De ce? Attention economy. Infocalypse. Reality apathy. Sună distopic, nu? Este, susține Aviv Ovadya, absolvent de MIT și fost inginer pe la mari companii online, gen Quora. Înainte de fiascoul informațional al alegerilor pentru președinția SUA din 2016, Ovadya a încercat să-i prevină pe CEO-ii marilor companii de IT, www & tech că ne așteaptă un viitor SF, dar nu în sensul bun. În sensul în care avem acces la tehnologii care pot să manipuleze realitatea. Pot să facă să pară că s-ar fi întâmplat niște lucruri care n-au avut niciodată loc. Fața oricui poate fi suprapusă realist peste cea a unui actor de filme porno. Se întâmplă asta deja în colțurile întunecate ale internetului. Cât o să mai dureze până când din astfel de manipulări se va isca un scandal diplomatic? O lovitură de stat? Un război? Sună fatalist? Ovadya spune că uneori există motive întemeiate să fii fatalist. Și, ce-i  drept, e al dracului de convingător când spune asta. (Ioana Pelehatăi)